ÎCCJ, decizie (scj.ro #205558)

Modificarea cererii reconvenționale cu ocazia rejudecării fondului, după casare. Condiții

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în fața primei instanțe. Sesizarea instanței de judecată

Index alfabetic: Acțiune în constatare

Act translativ de proprietate

Contract de vânzare-cumpărare

Judecata în fond după casare

Modificarea cererii reconvenționale

Autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale

Principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis

C. proc. civ., art. 204 alin. (1), art. 209 alin. (4), art. 210, art. 425,

art. 435 alin. (2), art. 501 alin. (3)

C. civ. 1864, art. 975

Legea nr. 247/2005, art. 2 alin. (1)

Dispozițiile privind rejudecarea în fond după casare nu reflectă o interdicție absolută de modificare a cadrului procesual fixat în ciclul procesual anterior.

În aceste condiții, formularea, în rejudecarea în fond după casare, a cererilor adiționale prevăzute de art. 204 alin. (1) C.proc.civ. este subordonată regulii potrivit căreia, în acest caz redevin aplicabile normele de procedură care reglementează judecata în fond, însă judecata se reia, în funcție de limitele casării, fie de la începutul etapei procesuale, fie de la actul anulat.

În cazul specific al cererii reconvenționale, dacă judecata se reia de la un moment subsecvent primului termen de judecată, aceasta nu mai poate fi depusă, opunându-se dispozițiile art. 209 alin. (4), raportat la art. 204 alin. (1) C.proc.civ., însă, în situația în care prin decizia de casare s-a dispus o nouă judecată a fondului, modificarea de către pârât a cererii sale reconvenționale, la primul termen la care părțile au fost legal citate, în rejudecare, respectă condițiile legii procesuale, acesta fiind îndreptățit să formuleze o cerere reconvențională, chiar dacă nu a făcut-o în primul ciclu procesual; ca urmare pârâtul avea a fortiori dreptul să își modifice cererea reconvențională deja depusă, în temeiul art. 204 alin. (1), raportat la art. 209 C.proc.civ.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 762 din 29 martie 2023

În primul ciclu procesual, prin cererea introdusă la data de 02.03.2016 pe rolul Judecătoriei Oradea, Secția civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C. I.P.U.R.L. și S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar E. S.P.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1011/12.12.2005, validat prin sentința comercială nr. 2824/30.09.2008 a Tribunalului Dolj, a operat transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 346.072 m.p. situat în intravilanul municipiului Oradea, să dispună înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La 09.08.2016, pârâta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. I.P.U.R.L., a formulat cerere reconvențională, solicitând rectificarea cărții funciare (…), în sensul de a se dispune radierea înscrierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1225/22.02.2004 de B.N.P. F. anulat prin sentința penală nr. 121/2015 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia nr. 575/A/2015 a Curții de Apel Oradea, ambele pronunțate în dosarul nr. x/111/2007* și, în consecință, revenirea la situația anterioară în care S.C. B. S.A. figura ca proprietar al imobilelor; a mai solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate, în temeiul art. 975 C. civ., inopozabilitatea și ineficacitatea sentinței nr. 2824/30.09.2008.

Prin sentința civilă nr. 7403/26.10.2016, Judecătoria Oradea, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 43/C/06.03.2017, Tribunalul Bihor, Secția I civilă a admis excepția puterii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere având ca obiect acțiune în constatare și a respins cererea principală; a admis excepția inadmisibilității formulării pe cale reconvențională a unei acțiuni în rectificare de carte funciară și a respins cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 892-A/15.11.2017, Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă a admis apelurile, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În al doilea ciclu procesual, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, Secția I civilă, sub nr. x/271/2016*.

La 29.01.2018, pârâta S.C. B. S.A. și-a modificat cererea reconvențională, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1011/12.12.2005.

La termenul din 26.03.2018, prima instanță a respins excepția tardivității modificării cererii reconvenționale, iar la termenul din 20.07.2020 a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. D. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 102/LM/07.08.2020, Tribunalul Bihor, Secția I civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. D. S.R.L. și a respins cererea reconvențională formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis cererea reconvențională așa cum a fost modificată în faza rejudecării și a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1011/12.12.2005 încheiat între S.C. D. S.R.L., vânzătoare și reclamanta S.C. A. S.R.L., cumpărătoare; a respins ca neîntemeiată cererea principală și a obligat reclamanta să achite suma de 2.000 lei, onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință din 26.03.2018 și 20.07.2020 a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin încheierea din 17.05.2021, Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă a respins solicitările în probațiune formulate de apelantă, iar prin decizia civilă nr. 818/A/23.06.2021 a respins ca nefondat apelul.

Împotriva încheierii din 17.05.2021 și a deciziei civile nr. 818/A/23.06.2021 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată altei instanțe, egală în grad cu cea care a pronunțat hotărârea recurată, iar în subsidiar, aceleiași instanțe.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 17.05.2021, recurenta a arătat că instanța de apel nu a motivat dispoziția de respingere a cererii de administrare a probelor solicitate, simpla afirmație că acestea sunt lipsite de utilitate încălcând exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Pe de altă parte, a susținut că respingerea probelor încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 892-A/15.11.2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă în primul ciclu procesual, prin care s-a dispus administrarea probelor necesare pentru identificarea, în regim de carte funciară, a terenurilor dobândite prin sentința nr. 2824/30.09.2008 a Tribunalului Dolj, Secția comercială (în continuare, „sentința nr. 2824/30.09.2008”).

În fine, a susținut că prin omisiunea instanței de a administra probe s-au încălcat atât principiile disponibilității și dreptului la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ.

În continuare, a expus motivele recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 818/A/23.06.2021.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ. a susținut că instanța de apel nu a definit obiectul cererii reconvenționale asupra căreia urma să se pronunțe, respectiv dacă era cel prevăzut în cererea inițială sau în cea modificată.

A apreciat fundamentală această chestiune, atât din perspectiva motivelor de apel, cât și a motivării hotărârii. În considerentele hotărârii, instanța de apel a făcut trimitere la frauda pauliană, iar în cererea reconvențională, această susținere viza sentința nr. 2824/23.09.2008 a Tribunalului Dolj, Secția comercială și nu contractul de vânzare-cumpărare nr. 1011/12.12.2005 (în continuare, „contractul nr. 1011/12.12.2005”).

Totodată, evocând art. 501 alin. (3) C. proc. civ., a apreciat că instanța de apel a admis modificarea cererii reconvenționale cu nerespectarea art. 204 C. proc. civ., fiind astfel încălcat cadrul procesual stabilit în fata primei instanțe.

Recurenta a mai susținut că, pronunțându-se asupra legalității titlului său de proprietate, sentința nr. 2824/30.09.2008 - care nu a făcut obiectul cererii reconvenționale, întrucât se ceruse exclusiv anularea contractului nr. 1011/12.12.2005-, instanța de prim control judiciar a depășit limitele învestirii și a încălcat principiile disponibilității și contradictorialității reglementate de art. 9, 13 și 14 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că prin decizia recurată s-a încălcat principiul disponibilității, întrucât instanța a respins cererea principală fără a-i cerceta fondul, deși se impunea pronunțarea cu prioritate asupra acesteia și, numai apoi, asupra celei reconvenționale.

A mai relevat că au fost aplicate greșit regulile coparticipării procesuale, deoarece cererea de anulare a unui act juridic presupune participarea obligatorie a tuturor părților contractante, imposibilă în cauză, din moment ce încetase existența societății vânzătoare, S.C. D. S.R.L., care a fost radiată, impunându-se ca pretențiile intimatei să fie valorificate printr-o altă acțiune.

O altă critică a autoarei recursului s-a referit la încălcarea efectului devolutiv, în condițiile unei judecăți formale a apelului și a lipsei raționamentului propriu al instanței de apel, care a omis să se pronunțe asupra motivelor de apel, reproducând considerentele tribunalului. A apreciat că au fost încălcate principii fundamentale ale procesului civil și dreptul de proprietate privată, consacrat de art. 44 din Constituție și de art. 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut că motivarea hotărârii nu este clară, iar în conținutul ei se regăsesc numeroase considerente fără relevanță juridică.

Potrivit recurentei, raționamentul instanței de apel este străin de ceea ce s-a criticat în apel, iar decizia este nemotivată, fiind reproduse considerentele primei instanțe.

A afirmat că nu au fost analizate motivele de apel referitoare la excepția lipsei de interes a pârâtei în formularea cererii reconvenționale, la inadmisibilitatea modificării cererii reconvenționale, la calificarea efectelor contractului nr. 1011/12.12.2005, la soluția de admitere a cererii reconvenționale și de respingere a acțiunii.

În continuare, a criticat statuarea instanței de apel în sensul că interesul procesual al pârâtei de a solicita anularea contractului nr. 1011/12.12.2005 derivă din restabilirea situației anterioare și redobândirea dreptului de proprietate.

A mai arătat că lipsește temeiul de drept pentru dispoziția de respingere a excepției inadmisibilității modificării cererii reconvenționale în rejudecare.

Totodată, a susținut că decizia recurată nu a soluționat motivul de apel vizând greșita calificare a contractului nr. 1011/12.12.2005 drept translativ de proprietate, nefiind analizate criteriile de care depinde calificarea - voința părților, conținutul contractului și forma.

A mai susținut că respingerea criticilor sale în apel s-a bazat pe considerente generale referitoare la efectele nulității și la aspectele de fapt reținute de instanța penală.

În continuare, a arătat că hotărârea recurată cuprinde numai considerente străine de problema juridică, deoarece motivul privind anularea contractului nr. 1011/12.12.2005 nu l-a constituit frauda.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 892-A/15.11.2017 a Curții de Apel Oradea, Secția I civilă, pronunțată în primul ciclu procesual și a sentinței nr. 2824/30.09.2008, cu privire la calificarea contractului nr. 1011/12.12.2005 și la efectele constitutive de drepturi ale sentinței anterior menționate, fiind evocat art. 501 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la efectele pe care le produce o promisiune sinalagmatică de vânzare și la principiile nulității, circumscrise desființării actelor subsecvente.

Recurenta a criticat raționamentul curții de apel potrivit căruia promisiunea de vânzare se transformă în contract translativ dacă este executată silit prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, subliniind că promisiunea nu are niciodată efecte translative de proprietate, aceasta dând naștere unei obligații de a încheia în viitor un contract de vânzare.

În continuare, după evocarea art. 1.285 C. civ. și a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, recurenta a susținut că instanța face o confuzie intenționată între promisiunea de vânzare, formă autonomă de contract a cărei valabilitate se raportează la condițiile generale de valabilitate ale actului juridic, și hotărârea judecătorească de executare silită atipică a antecontractului, pronunțată în situațiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, cu efect constitutiv de drepturi de la momentul pronunțării.

Recurenta a conchis în sensul că dispoziția de admitere a cererii reconvenționale și, în consecință, desființarea contractului nr. 1011/12.12.2005 în temeiul adagiilor

nemo dat quod non habet

și

resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis,

încalcă normele de drept material referitoare la efectele nulității și este rezultatul unei grave erori.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în 18.02.2022, intimata S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar C. I.P.U.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 10.03.2022, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, în conformitate cu art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în complet filtru, a dispus, prin încheierea din ședința din 28.09.2022, comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au depus punct de vedere la raportul comunicat.

Prin încheierea din 25.01.2023, Înalta Curte, constituită în complet filtru, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului, astăzi, 29.03.2023.

Analizând actele dosarului și decizia recurată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele

:

Pentru a facilita înțelegerea considerentelor prezentei decizii, Înalta Curte va sintetiza parcursul procesual al cauzei, cu reliefarea aspectelor relevante pentru soluționarea recursului.

Chemând în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. (în continuare „B.”) și S.C. D. S.R.L. (în continuare „D.”), reclamanta S.C. A. S.R.L. (în continuare „A.”) a solicitat să se constate că prin contractul nr. 1011/12.12.2005, încheiat între D.-vânzătoare și A.-cumpărătoare, validat prin sentința nr. 2824/30.09.2008, a operat transferul dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 346.072 m.p. teren.

Cauza cererii a constituit-o imposibilitatea A. de a-și înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit de la D., întrucât, la rândul său, aceasta din urmă nu își înscrisese dreptul de proprietate dobândit de la B. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1225/22.02.2004 de notarul public F. (în continuare „contractul nr. 1225/22.02.2004”).

Prin cererea reconvențională formulată în primul ciclu procesual, la 09.08.2016, pârâta B. a solicitat rectificarea cărții funciare, în sensul radierii înscrierii de sub (…) și al revenirii la situația de carte funciară anterioară, unde, sub (…), B. era înscrisă ca proprietar al terenului în litigiu, dată fiind anularea contractului nr. 1225/22.02.2004 prin sentința penală nr. 121/2015 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă sub acest aspect prin decizia nr. 575/A/2015 a Curții de Apel Oradea, ambele pronunțate în dosarul nr. x/111/2007* (în continuare, la aceste hotărâri se va face trimitere prin sintagma „hotărârile din dosarul penal”). Totodată, B. a solicitat să se constate pe cale pauliană, în baza art. 975 C. civ. 1864, inopozabilitatea și ineficacitatea față de ea a sentinței nr. 2824/30.09.2008, care ține loc de contract de vânzare între D. și A.

din extrasul cărții funciare nr. 1838 administrat în probațiune de B. a rezultat că la poziția (…) fusese intabulat dreptul de proprietate în favoarea D.

Prin sentința civilă nr. 43/C/06.03.2017, Tribunalul Bihor, Secția I civilă a respins primul capăt al cererii principale, întrucât vizează o chestiune dezlegată în litigiul finalizat cu sentința nr. 2824/30.09.2008, iar al doilea, pentru că reclamanta încearcă să eludeze hotărârile definitive din dosarul penal nr. x/111/2007* prin care s-a anulat contractul nr. 1225/22.02.2004 și s-a dispus restabilirea situației anterioare datei de 10.10.2002 pentru B., dispoziție interpretată de instanța de fond ca vizând readucerea în patrimoniul acesteia a imobilelor, obiect al acțiunii.

În același timp, respingând primul capăt de cerere reconvențională, a reținut că cererea B., de rectificare a cărții funciare în favoarea sa, nu derivă strict din raportul juridic contractual dintre A. și D., deci încalcă art. 209 C. proc. civ. și nu este admisibilă pe cale incidentală. A apreciat că, și dacă ar fi admisibilă pe cale incidentală, cererea ar presupune lămurirea dispozitivului sentinței penale sub aspectul laturii civile, întrucât instanța penală nu a dispus expres revenirea la situația anterioară de carte funciară, deși a anulat contractul autentic încheiat între B. și D.

Cu privire la capătul al doilea al cererii reconvenționale, a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii.

Prin decizia civilă nr. 892-A/15.11.2017, Curtea de Apel Oradea a admis, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ambele apeluri, a anulat și a trimis cauza Tribunalului Bihor, care să reia ciclul procesual.

Cu privire la cererea principală, s-a dispus ca prima instanță să stabilească dacă imobilele indicate de reclamantă au făcut obiectul contractului nr. 1011/12.12.2005 și dacă dreptul de proprietate este apt de a fi intabulat, fiind necesară analiza admisibilității acțiunii, prin raportare la statuările cu putere obligatorie din sentința nr. 2824/30.09.2008, dar reținând că efectele hotărârii se produc numai între părțile respectivului litigiu, în care B. nu a fost parte.

Soluția de respingere a cererii reconvenționale a fost apreciată greșită, considerându-se că între aceasta și cererea principală exista strânsă legătură; totodată, s-a reținut că acțiunea în rectificare este admisibilă, deopotrivă pe cale principală și accesorie, ceea ce impunea examinarea ei, chiar în lipsa unei dispoziții de revenire la situația anterioară a instanței penale.

În al doilea ciclu procesual, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, 29.01.2018, intimata B. și-a modificat cererea reconvențională, solicitând anularea contractului nr. 1011/12.12.2005 validat prin sentința nr. 2824/30.09.2008, iar în ședința din 26.03.2018 prima instanță a respins excepția tardivității modificării cererii reconvenționale.

În privința D., prin încheierea din 20.07.2020, s-a reținut că procedura de faliment simplificată derulată în dosarul nr. y/104/2007 al Tribunalului Olt a fost închisă prin sentința nr. 77/05.02.2018, societatea fiind radiată din Registrul Comerțului. Totodată, instanța a respins cererea de introducere în cauză, în calitate de pârât, a asociatului unic al D., dar a apreciat că încetarea capacității sale juridice nu poate împiedica analiza temeiniciei cererilor deduse judecății.

Prin sentința civilă nr. 102/LM/07.08.2020, tribunalul a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei D. și a respins cererile formulate în contradictoriu cu aceasta. Totodată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâta B., astfel cum a fost modificată în faza rejudecării, dispunând anularea contractului de vânzare nr. 1011/12.12.2005 și a respins cererea principală.

În considerente, prima instanță a reținut că cererea de anulare a contractului nr. 1011/12.12.2005 a înlocuit obiectul inițial al cererii reconvenționale-rectificare carte funciară și constatare, pe cale pauliană, în baza art. 975 C. civ. 1864, a inopozabilității și ineficacității sentinței nr. 2824/30.09.2008.

Reținând că în dosarul penal nr. x/111/2007, în anul 2015, s-a dispus pentru B. restabilirea situației anterioare datei de 10.10.2002 și s-a anulat contractul de vânzare nr. 1225/22.02.2004, a conchis că a fost desființat retroactiv titlul de proprietate în baza căruia D. a înstrăinat terenurile către A. și a anulat contractul nr. 1011/12.12.2005, în baza principiului anulării actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic inițial. În aceste circumstanțe, a apreciat că nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de nulitate și nici administrarea probatoriului pentru a se identifica imobilele.

Împotriva sentinței pronunțate în rejudecare și a încheierilor din 26.03.2018 și 20.07.2020 a declarat apel A., solicitând anularea acestora și rejudecarea cauzei, admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale.

Apelul împotriva încheierii de ședință din 26.03.2018 a fost respins, reținându-se că momentul până la care reclamantul poate, sub sancțiunea decăderii, să își modifice cererea și să propună noi dovezi, trebuie raportat la primul termen la care acesta este legal citat în fond, la rejudecare, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Apelul împotriva încheierii din 20.07.2020 și a dezlegărilor vizând lipsa capacității de folosință a D. a fost respins, statuându-se că prima instanță era obligată să analizeze pe fond capătul de cerere privind anularea contractului nr. 1011/12.12.2005, independent de faptul că unul dintre contractanți și-a încetat existența ca subiect de drept.

Și motivul de apel privind calificarea greșită de către prima instanță a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1011/12.12.2015 a fost înlăturat, statuându-se că transferul dreptului de proprietate între D. și A. a operat de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 2824/30.09.2008, iar contractul astfel validat poate fi contestat de terți pentru motive de nulitate absolută, fără să fie încălcată puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare, intimata B. nefiind parte în acel dosar.

S-a reținut că B. justifică un interes pentru a cere anularea contractului nr. 1011/12.12.2005, urmărind redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ca urmare a anulării contractului nr. 1225/22.02.2004 în dosarul penal. Pe fond, s-a reținut legală soluția de anulare a contractului nr. 1011/12.12.2005, apreciindu-se că A. nu putea fi considerat subdobânditor de bună-credință, cu titlu oneros, a respectivelor bunuri

,

reaua sa credință fiind dovedită și, astfel, a fost validată aplicarea principiului

resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis

de către prima instanță, în rejudecare.

Totodată, a fost confirmat raționamentul primei instanțe, potrivit căruia constatarea nulității contractului nr. 1011/12.12.2005, pe care reclamanta și-a fundamentat cererea principală, determină caracterul nefondat al acesteia, ceea ce făcea inutilă administrarea probatoriului pentru identificarea în concret a imobilelor.

Acesta fiind cadrul procesual, Înalta Curte va proceda la analiza motivelor de casare, care vor fi examinate în succesiune logică, din perspectiva efectelor pe care admiterea lor ar avea-o asupra hotărârilor recurate.

În primul rând, vor fi grupate criticile invocate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Acest caz de casare sancționează nerespectarea obligației de motivare a hotărârilor judecătorești, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Motivarea hotărârii se impune ca garanție de legalitate a raționamentului judiciar și este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar, impunând reflectarea în hotărârea judecătorească a modului în care instanța a examinat în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și nu s-a limitat la a confirma pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cu titlu de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele García Ruiz

împotriva

Spaniei și Helle

împotriva

Finlandei).

Transpunând aceste statuări în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța de apel a verificat criticile esențiale ale reclamantei, prin raportare la considerentele primei instanțe și la actele dosarului, decizia atacată reflectând respectarea exigențelor naționale circumscrise prevederilor art. 425 C. proc. civ. și convenționale.

Susținerile recurentei sunt contradictorii, întrucât, deși susține că hotărârile sunt nemotivate, dezvoltă ample critici împotriva considerentelor instanței de apel prin care s-au respins motivele privind excepția lipsei de interes a pârâtei în formularea cererii reconvenționale, inadmisibilitatea modificării cererii reconvenționale, calificarea efectelor contractului nr. 1011/12.12.2005, soluția de admitere a cererii reconvenționale și de respingere a acțiunii.

Cu referire la soluția de respingere a apelului reclamantei împotriva încheierii primei instanțe din 26.03.2018, Înalta Curte observă că aceasta se fundamentează pe un raționament coerent, argumentat solid atât teoretic, cât și aplicat la datele cauzei, concluzionând în sensul că modificarea cererii reconvenționale de către intimata B. în rejudecare, la primul termen de judecată, s-a făcut cu respectarea art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și fără a fi depășite limitele casării.

Considerentele expuse în precedent sunt deopotrivă valabile pentru încheierea din 17.05.2021, în cuprinsul căreia există motivele pentru care au fost respinse cererile în probațiune ale reclamantei, apreciindu-se suficient probatoriul deja administrat.

În consecință, critica recurentei va fi înlăturată.

Al doilea motiv de casare analizat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia va fi examinat, cu prioritate, setul de critici vizând încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei de casare și a căror validare ar determina anularea tuturor actelor de procedură îndeplinite după data de 29.01.2018, când intimata-pârâtă și-a modificat cererea reconvențională. Subsecvent, vor fi analizate criticile vizând cadrul procesual subiectiv (privind pârâta D.) și obiectiv (din perspectiva ordinii de soluționare și obiectului cererii reconvenționale).

Esența primului set de critici o reprezintă susținerea potrivit căreia art. 501 alin. (3) C. proc. civ. interzicea pârâtei să își modifice, în rejudecarea după casare, cererea reconvențională, prin raportare la art. 204 C. proc. civ.

Instanța supremă reține că dispozițiile privind rejudecarea în fond după casare nu reflectă o interdicție absolută de modificare a cadrului procesual fixat în ciclul procesual anterior.

În aceste condiții, formularea, în rejudecarea în fond după casare, a cererilor adiționale prevăzute de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. este subordonată regulii potrivit căreia, în acest caz redevin aplicabile normele de procedură care reglementează judecata în fond, însă judecata se reia, în funcție de limitele casării, fie de la începutul etapei procesuale, fie de la actul anulat. În cazul specific al cererii reconvenționale, dacă judecata se reia de la un moment subsecvent primului termen de judecată, aceasta nu mai poate fi depusă, opunându-se dispozițiile art. 209 alin. (4), raportat la art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, dezlegarea motivului de recurs depinde de stabilirea efectelor deciziei de casare din primul ciclu procesual, context în care Înalta Curte observă că, prin decizia nr. 892-A/15.11.2017 s-a dispus o nouă judecată a fondului, iar termenul din 29.01.2018 a fost primul termen la care părțile au fost legal citate, în rejudecare, prilej cu care pârâta B. și-a modificat cererea reconvențională.

Concluzia care se impune este aceea că, la data de 29.01.2018, pârâta era îndreptățită să formuleze o cerere reconvențională, chiar dacă nu ar fi făcut-o în primul ciclu procesual, ca urmare avea

a fortiori

dreptul să își modifice cererea reconvențională deja depusă, în temeiul art. 204 alin. (1), raportat la art. 209 C. proc. civ.

Este deopotrivă relevant aspectul sesizat de instanța de prim control judiciar în sensul că prin cererea modificatoare s-au păstrat motivele cererii inițiale, care relevau susținerea că imobilele nu se găseau în patrimoniul reclamantei A., ca urmare a efectului hotărârilor pronunțate în dosarul penal. Așadar, cadrul procesual nu a fost schimbat în privința cauzei juridice a apărărilor pârâtei, iar precizarea obiectului cererii a fost de natură să contribuie la soluționarea cu celeritate a litigiului.

În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că cererea reconvențională a fost modificată de pârâta B. în condițiile legii procesuale.

Fiind dezlegat acest aspect, apare nefondată critica subsumată ipotezei prevăzute de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care se pretinde încălcarea obiectul cererii reconvenționale și a îndrumărilor trasate prin prima decizie de casare.

Contrar afirmațiilor recurentei, prima instanță, în rejudecare, a statuat expres că cererea reconvențională va fi analizată numai prin prisma cererii modificatoare. Consecutiv, instanța supremă impune concluzia că dispozițiile art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ. au obligat prima instanță să respecte, în rejudecare, cadrul procesual reconfigurat și, deci, să dispună asupra cererii de anulare a contractului nr. 1011/12.12.2005.

În continuare, se va răspunde criticii vizând inadmisibilitatea cererii de  anulare a contractului nr. 1011/12.12.2005, determinată de imposibilitatea constituirii consorțiului procesual pasiv, determinată de radierea intimatei S.C. D. S.R.L. și celei care evocă greșita soluționare a excepției lipsei de interes a intimatei S.C. B. S.A.

Aceste critici sunt nefondate, lor opunându-li-se statuările instanței penale care a conchis că transferul activelor de la B. către D. a fost înglobat într-un demers ilicit.

În acest context factual, radierea uneia dintre entitățile implicate în operațiunea expres anulată de instanța penală nu putea paraliza acțiunea persoanei păgubite, tocmai principiul efectelor retroactive ale nulității impunând analiza pe fond a cauzelor de nulitate absolută, astfel cum s-a și dispus prin decizia de casare din primul ciclu procesual.

Aceleași considerente impun și concluzia că B. justifică un interes legitim prin acțiunea formulată, respectiv readucerea activelor în patrimoniul său, instanța de prim control judiciar respingând întemeiat acest motiv de apel.

Printr-o altă critică, recurenta a imputat respingerea motivului său de apel privind încălcarea ordinii de soluționare a cererilor, apreciind că trebuia soluționată cu prioritate cererea principală și apoi cererea reconvențională.

Instanța supremă respinge această critică, reținând că reflexul art. 210 C. proc. civ., care dispune că cererea reconvențională se judecă împreună cu cererea principală, este cuprinderea în dispozitivul hotărârii pronunțate a soluției privind ambele cereri. Însă, întrucât premisa și condiția formulării unei cereri reconvenționale este tocmai legătura sa strânsă cu cea principală, judecătorul este suveran în a-și construi raționamentul judiciar, analizând cererile în ordinea impusă de cadrul procesual.

În cauza de față, se constată că actul de procedură depus de B. în 09.08.2016 a îndeplinit atât funcția procesuală a întâmpinării, cât și pe cea a cererii reconvenționale și a expus aceleași motive. Într-un astfel de cadru, apare justă calificarea chestiunii vizând legalitatea titlului de proprietate al reclamantului drept prejudicială soluționării cererii principale, dată fiind natura cererii principale (acțiune în rectificare de carte funciară), al cărei eșafodaj îl reprezenta tocmai deținerea proprietății în baza respectivului titlu.

În consecință, și această critică va fi înlăturată.

În privința încheierii din 17.05.2021, consecvent statuărilor anterioare, Înalta Curte reține că instanțele devolutive aveau dreptul de a dispune asupra probatoriului care era necesar și util, în raport cu cadrul procesual constituit în rejudecare, încheierea recurată fiind legală sub aspectul criticii formulate.

Al treilea motiv de recurs ce va fi examinat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 892-A/15.11.2017 a Curții de Apel Oradea, Secția I civilă, pronunțată în primul ciclu procesual, care a fost deja examinată și constatată nefondată.

Prevalându-se de ipoteza de casare menționată, recurenta invocă și efectul negativ al lucrului judecat prin raportare la sentința nr. 2824/30.09.2008, care ar fi fost ignorat de instanțele devolutive.

Critica este nefondată.

Prin sentința nr. 2824/30.09.2008, irevocabilă prin nerecurare, Tribunalul Dolj, Secția comercială a admis cererea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâta D. și a constatat valabilitatea contractului nr. 1011/12.12.2015, pronunțând o hotărâre care să țină loc de act de vânzare, în temeiul art. 111 C. proc. civ. și art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005.

Terților față de procesul finalizat prin sentința nr. 2824/30.09.2008, cum este cazul B., nu li se poate însă opune efectul extinctiv al lucrului judecat, întrucât legea le permite conducerea unui proces în care să facă dovada contrară hotărârii. Aceasta le este numai opozabilă în condițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., opozabilitate care nu se confundă cu obligativitatea ei și deci, nu poate paraliza noul demers judiciar.

Critica este nefondată și din perspectiva susținerii recurentei potrivit căreia, fiind învestită cu autoritate de lucru judecat, hotărârea care ține loc de act autentic nu poate fi contrazisă.

Se impune observat faptul că, într-o astfel de situație, acțiunea în nulitate nu este propriu-zis îndreptată împotriva actului jurisdicțional, ci împotriva contractului care a fost validat prin hotărâre. Concluzia este confirmată și de interpretările oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin deciziile nr. 23 și 42/2017, care asimilează cercetarea judecătorească într-un astfel de proces instrumentării, de către notarul public, a contractului de vânzare.

Ultimul motiv de casare ce va fi examinat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că dispoziția de admitere a cererii reconvenționale și de desființare a contractului nr. 1011/12.12.2005 în temeiul adagiilor

nemo dat quod non habet

și

resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis

încalcă normele de drept material referitoare la efectele nulității și că aceasta este rezultatul unei grave erori, întrucât se aplică aceste reguli unei promisiuni, deși ele se pot aplica numai contractelor cu efect translativ de drepturi.

Critica este vădit nefondată și urmează a fi respinsă.

Observând decizia recurată, Înalta Curte decelează două argumente esențiale în raționamentul curții de apel: primul, că operațiunea juridică prin care reclamanta A. a dobândit imobilele de la pârâta D. a fost aneantizată ca efect al hotărârilor din dosarul penal, ceea ce determină și nulitatea vânzării dintre D. și A. și, al doilea, că reclamanta A. nu este dobânditor de bună-credință al bunurilor.

Critica recurentei este inaptă să conducă la casarea deciziei recurate, întrucât nu demonstrează nelegalitatea acestor statuări.

Disocierea pe care recurenta o face între contractul de vânzare nr. 1011/12.12.2005 și sentința nr. 2824/30.09.2008 nu este nici exactă juridic și nici relevantă în prezentul cadru procesual.

În lanțul operațiunilor obiect al disputei, prima operațiune este cea prin care B. a înstrăinat imobilele în litigiu către D. prin contractul nr. 1225/22.02.2004; acest contract a fost anulat expres prin hotărârile din dosarul penal.

Următorul act este cel prin care D. a înstrăinat imobilele către A., contractul de vânzare nr. 1011/12.12.2005; legea aplicabilă actului juridic în discuție este Codul civil 1864.

Pe de o parte, trebuie subliniat că acest contract nu a fost o promisiune de vânzare, ci un contract de vânzare nul absolut, lipsindu-i forma autentică impusă de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data încheierii sale, dar care a fost ulterior validat prin sentința nr. 2824/30.09.2008, fără ca actul jurisdicțional să poate fi detașat de premisa sa, contractul de vânzare nr. 1011/12.12.2005.

Validarea judiciară este relevantă pentru că a dat efectul translativ convenției, dar nu poate,

per se,

salvgarda titlul recurentei, din moment ce hotărârile din dosarul penal reconfigurează retroactiv realitatea juridică și atestă inechivoc că D. nu era proprietarul imobilelor la momentul vânzării. Așadar, instanțele de fond au procedat legal atunci când au aplicat contractului sancțiunea nulității, ceea ce determină ineficacitatea hotărârii judecătorești ce l-a validat anterior.

Fiind dincolo de orice dispută faptul că titlul de proprietate al D. a fost anulat de instanța penală (deci,

resoluto jure dantis),

numai combătând eficient considerentele acesteia care, în mod obiectiv îi puneau în dubiu buna-credință, A. și-ar fi construit o apărare prin care să își conserve titlul (adică, să nu se aplice cea de a doua parte a principiului, respectiv

resolvitur jus accipientis

).

Însă, instanțele de fond, suverane în aprecierea probelor, au stabilit că A. nu este subdobânditor de bună-credință al bunurilor, iar această constatare nu poate fi reevaluată în recurs, întrucât buna-credință este o chestiune de fapt, asupra căreia se dispune pe baza probatoriului și a examinării susținerilor părților; dimpotrivă, recursul urmărește exclusiv conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Așadar, Înalta Curte a respins și acest motiv de recurs, ca nefondat.

Restul criticilor vizând administrarea probatoriului de către instanțele devolutive au fost înlăturate, Înalta Curte a reținut că statuările acestora cu privire la utilitatea, administrarea și interpretarea probelor sunt circumscrise temeiniciei hotărârii și nu pot fi cenzurate în recurs, rămânând așadar, în afara sferei de analiză.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat motivele de casare examinate și, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a statuat asupra caracterului nefondat al recursului și l-a respins, menținând decizia atacată.