ÎCCJ, Decizia nr. 252/2022
ÎCCJ, Decizia nr. 252/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul recursului
În dosarul nr. x/2017, prin Decizia nr. 688 din 30 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Lega nr. 310/2018, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Deciziei nr. 129/C din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.
Recursul declarat împotriva deciziei menționate la pct. 1
Împotriva deciziei menționate la pct. 1 au declarat recurs recurentele A. și B., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.
II. Procedura de filtrare a recursului
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul proces a început la 30 iunie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.
Prin încheierea din 26 septembrie 2022, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
Raportul a fost comunicat părților la 3 și 4 octombrie 2022, recurentele A. și B. au depus punct de vedere asupra raportului, înregistrat la dosar la 6 octombrie 2022.
III. Considerentele Înaltei Curți
Înainte de a proceda la verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru argumentele arătate în continuare.
În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac nereglementată de aceasta.
Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de filtrare a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Lega nr. 310/2018, conform cărora:
"Art. 493. - […]
(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."
Dispozițiile citate prevăd expres faptul că decizia pronunțată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Lega nr. 310/2018, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. și B. împotriva Deciziei nr. 688 din 30 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.