ONDER c. TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere n 38685/02 prezentată de Soner ÖNDER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 11 septembrie 2007 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, domnii J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, judecători, și domnul Araci, graffière adjuncte de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 septembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Soner Önder, este un resortisant turc, născut în 1974 și are reședința la Istanbul.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către M.S. Tanr La 6 noiembrie 1996, administrația națională a apelor (Devlet Su Șleri) a expropriat terenul reclamantului pentru construirea barajului de la Krank În dezacord cu suma plătită, reclamantul a introdus o acțiune în creștere în favoarea tribunalului pendinte din Diyarbakar. La 27 decembrie 1999, tribunalul i-a acordat o despăgubire suplimentară de expropriere de 2 382 640 000 de lire turce (TRL) [aproximativ 4 375 de euro (EUR) ], însoțită de dobânzi restante începând cu 7 septembrie 1997. Prin hotărârea din 31 ianuarie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Hotărârea sa a fost notificată reclamantului la 7 martie 2002. La 10 octombrie 2002, administrația a plătit reclamantului suma de 9 097 760 000 TRL [aproximativ 5 662 EUR].

GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza insuficienței dreptului de proprietate inițial. El se plânge, de asemenea, de întârzierile înregistrate de către administrație în plata unei despăgubiri suplimentare pentru expropriere și de lipsa ratei dobânzilor moratoriu aplicate datoriilor statului. Curtea constată că reclamantului i s-a solicitat să transmită observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului, precum și cererile sale de satisfacție echitabilă de două ori, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire din 14 noiembrie 2006 și 2 mai 2007. Curtea constată că aceste scrisori au rămas fără răspuns, deși, în ultima lă ț i e a reclamantului, a fost atrasă asupra termenilor articolului 37 din Convenție.

Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să-și mențină cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Fatoș Araci Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 38685/02 présentée par Soner ÖNDER contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 11 septembre 2007 en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza, président, MM. J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, juges, et de M me F. Araci, greffière ajointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 septembre 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Soner Önder, est un ressortissant turc, né en 1974 et résidant à Istanbul.

Il est représenté devant la Cour par M es M.S. Tanrıkulu et R. Tanrıkulu, avocats à Diyarbakır. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 6 novembre 1996, l’administration nationale des eaux ( Devlet Su İșleri ) expropria le terrain du requérant pour la construction du barrage de Kralkızı. Une indemnité d’expropriation fut versée à l’intéressé à la date du transfert de propriété. En désaccord avec le montant payé, le requérant intenta une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation devant le tribunal de grande instance de Diyarbakır.

Le 27 décembre 1999, le tribunal lui accorda une indemnité complémentaire d’expropriation de 2 382 640 000 livres turques (TRL) [environ 4 375 euros (EUR)], assortie d’intérêts moratoires à compter du 7 septembre 1997. Par un arrêt du 31 janvier 2001, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance. Son arrêt fut notifié au requérant le 7 mars 2002. Le 10 octobre 2002, l’administration paya au requérant la somme de 9 097 760 000 TRL [environ 5 662 EUR]. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint de la violation de son droit au respect de ses biens du fait de l’insuffisance de l’indemnité d’expropriation initiale. Il se plaint également du retard pris par l’administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation et de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux dettes de l’État.

EN DROIT La Cour constate que le requérant a été invité à faire parvenir ses observations en réponse à celles du Gouvernement ainsi que ses demandes de satisfaction équitable à deux reprises, par des lettres recommandées avec accusé de réception des 14 novembre 2006 et 2 mai 2007. Elle note que ces lettres sont restées sans réponse, bien que dans la dernière l’attention du requérant ait été attirée sur les termes de l’article 37 de la Convention. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Fatoș Araci Nicolas Bratza Greffière adjointe Président