ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2022

HOTĂRÂRE
08.12.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iunie 2022, în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a suspendat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, judecata recursului promovat de recurentul pârât A. împotriva deciziei civile nr. 539 din 22 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Vrancea – secția I civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți B., C. și D. și cu intimații intervenienți E. și F., în litigiul având ca obiect acțiune în constatare.

Pârâtul A. a atacat cu recurs încheierea de suspendare.

Pe calea motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul a supus cenzurii instanței de recurs critici vizând compunerea completului de judecată care a pronunțat încheierea de suspendare.

În rezumarea situației de fapt, a arătat că cererea de recurs formulată în dosarul nr. x/2021, împotriva deciziei civile nr. 539/2021 a Tribunalului Vrancea, a fost repartizată aleatoriu completului de judecată C1R, format din judecătorii G., H. și I..

La 10 mai 2022, judecătorii G. și I. au formulat cereri de abținere ce au fost soluționate de completul C1R, întregit conform procesului-verbal anexat, cu judecătorii J. și K..

Urmare a admiterii cererilor de abținere, doamna judecător H. a stabilit, în cadrul procesului-verbal din 10 mai 2022, că se va întregi completul de judecată C1R, învestit cu judecarea cererii de recurs, cu judecătorii K. și L..

A învederat recurentul că doamna K. este judecător în cadrul secției I civile și figurează în lista de permanență din data de 19.05.2022, iar doamna L. este judecător în cadrul secției a II-a civilă și este inclusă în planificarea de permanență a acestei secții din data de 11.05.2022.

Din conținutul procesului-verbal din 10 mai 2022, reiese că stabilirea completului de judecată pentru soluționarea căii de atac, care a pronunțat și încheierea de suspendare criticată, s-a realizat anterior admiterii cererilor de abținere.

Recurentul a susținut că modificarea completului de judecată este o atribuție a colegiului de conducere, iar exercitarea acesteia de către judecător este o activitate nelegală. În aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. j) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată, aprobat prin Hotărârea nr. 1375 din 17 decembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, colegiul de conducere aprobă, în mod excepțional, schimbarea membrilor completelor de judecată și a asistenților judiciari în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta.

Din interpretarea dispozițiilor art. 110 alin. (4)-(7) din regulament, privitoare la soluționarea incidentelor procedurale, art. 41 și 52 din Legea nr. 304/2004 de organizare judiciară, se deduce că stabilirea componenței completului de judecată la început de an ori schimbarea membrilor acestuia, cât și modificarea completelor de judecată în cazul unor incidente procedurale, se realizează de către colegiile de conducere. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

În cauză, modificarea componenței completului de judecată C1R s-a făcut de către președintele de complet, H., cu nerespectarea prevederilor legale amintite.

În opinia recurentului, încălcarea prevederilor legale a operat și cu privire la desemnarea judecătorului L. din cadrul secției a II-a civilă să participe la soluționarea cauzei, întrucât art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 dispune că, doar în mod excepțional, în situația în care în cadrul unei secții nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanței poate dispune participarea unor judecători de la alte secții. Pe de altă parte, desemnarea acestui judecător pentru completul de recurs s-a făcut de către președintele de complet și nu cum prevede legea, de către colegiul de conducere.

Sub acest aspect, raportat la prevederile art. 49 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați nr. 5 din 1 februarie 2018, menționată în procesul-verbal din 10 mai 2022, nu este de natură a stabili alte modalități de modificare a compunerii completelor de judecată sau de stabilire a competenței pentru operațiunea de modificare a compunerii completului de judecată, deoarece singura entitate prevăzută de lege care poate modifica compunerea unui complet de judecată este colegiul de conducere, iar acestuia îi este interzis de lege să adopte hotărâri prin care să adauge la dispozițiile cuprinse în legi.

Recurentul a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. (7) din regulament, pretinzând că modificarea compunerii completului de judecată C1R nu a fost realizată cu judecători de pe lista de permanență din ziua în care au fost formulate cererile de abținere. În consecință, compunerea completului care a pronunțat încheierea de suspendare a fost schimbată cu nerespectarea legii.

A mai criticat, în final, faptul că schimbarea compunerii completului de recurs, prin procesul-verbal din 10 mai 2022, a operat fără ca la momentul efectuării modificării să fie admise cererile de abținere.

În conformitate cu art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 304/2004, schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, iar potrivit art. 110 alin. (5) din regulament dispune că "În cazul în care după soluționarea incidentelor procedurale conform alin. (4) se constată incompatibilitatea unuia sau unora dintre membrii completului de judecată, întregirea completului se realizează prin participarea judecătorului sau judecătorilor înscriși în lista de permanență după judecătorul sau judecătorii care au participat la soluționarea incidentului procedural.’’

Așadar, este evident că la momentul modificării completului de judecată C1R, prin procesul-verbal din 10 mai 2022, în vederea soluționării cererilor de abținere, nu erau îndeplinite prevederile art. 110 alin. (5) din regulament, în sensul constatării incompatibilității judecătorilor G. și I.. A conchis recurentul că schimbarea acestor judecători a fost operată înaintea declarării incompatibilității.

Pentru toate aceste critici, recurentul a solicitat admiterea recursului.

Intimații C. și D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat în sumă de 500 RON, conform chitanței nr. 312 din 12 octombrie 2022.

Au susținut, în sinteză, că motivele de recurs prezentate sunt străine de cele care au condus la suspendarea judecății - pentru lipsa nejustificată a părților, iar prin formularea recursului se tinde la schimbarea completului de judecată. De asemenea, au fost expuse critici reluate de parte din cuprinsul cererilor de recuzare și strămutare, neputând fi valorificate pe calea acestui recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 1 august 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 16 iulie 2019, ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Analizând încheierea de suspendare prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului declarat de pârâtul A., pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Obiectul recursului pendinte îl reprezintă încheierea din 16 iunie 2022, prin care Curtea de Apel Galați, secția I civilă a suspendat judecarea cererii de recurs promovate de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 539/22.12.2021 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, în aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților la termenul de judecată respectiv.

Înalta Curte apreciază că este necesar a statua cu privire la încadrarea criticilor prezentate de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât chiar dacă nu s-a invocat în mod expres, în cadrul întâmpinării, excepția de nulitate a recursului pentru acest motiv, s-a susținut că motivele nu își găsesc corespondent în cele pentru care s-a dispus măsura suspendării - lipsa părților, fiind, așadar, străine de cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Aceste prevederi reflectă importanța pe care principiul repartizării aleatorii a cauzelor și cel al continuității completului în soluționarea cauzelor, principii consacrate expres și în C. proc. civ. în art. 19 și art. 214, o au în procedura civilă. Astfel, potrivit art. 19 din C. proc. civ., judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii, iar conform art. 214 din același cod, membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății și numai în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii.

Criticile formulate nu au, însă, legătură cu neprezentarea părților la termenul de judecată din 16 iunie 2022, ci vizează compunerea completului ce a pronunțat încheierea de suspendare, urmând a fi examinate în coordonatele motivului de casare antemenționat, art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Se contestă modul de stabilire a judecătorilor care i-au înlocuit pe cei inițial alocați completului de judecată C1R, prin efectul admiterii cererilor de abținere, și momentul la care a operat modificarea componenței completului.

Înalta Curte reține că așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 10 mai 2022, dosarul nr. x/173/2021 a fost repartizat aleatoriu, în stadiul procesual al recursului, completului C1R, format din judecătorii G., H. și I..

La 10 mai 2022, doamnele judecător G. și I. au formulat cereri de abținere de la soluționarea pricinii.

În vederea rezolvării acestui incident procedural, compunerea completului de judecată a fost stabilită de președintele de complet, doamna judecător H., în cadrul procesului-verbal amintit, prin includerea, alături de aceasta, a judecătorilor menționați în listele de permanență, potrivit planificării de permanență, respectiv J. la 11.05.2022 și K. la 19.05.2022, la care s-a ajuns prin alunecare.

Instanța de recurs notează că această componență a avut la bază dispozițiile art. 110 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, alin. (4) "În situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial’’ și alin. (7) "Planificarea de permanență se face pentru fiecare zi. Incidentele procedurale se soluționează, de regulă, în ziua în care au fost invocate. Întregirea completului se face cu judecătorul sau judecătorii din planificarea de permanență din ziua în care acestea au fost invocate’’.

Potrivit art. 110 alin. (5) din regulament, în cazul în care după soluționarea incidentelor procedurale, conform alin. (4), se constată incompatibilitatea unuia sau unora dintre membrii completului de judecată, întregirea completului se realizează prin participarea judecătorului sau judecătorilor înscriși în lista de permanență după judecătorul sau judecătorii care au participat la soluționarea incidentului procedural.

Întrucât, în cauză, cererile de abținere au fost admise prin încheierea din 10 mai 2022, în aplicarea art. 110 alin. (5) din regulament, astfel cum a fost interpretat și stabilit prin Hotărârea nr. 5 din 1 februarie 2018 de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați - ținând cont de faptul că este echitabil ca, înainte ca judecătorii altei secții să participe la soluționarea cauzei, să fie epuizați judecătorii din planificarea de permanență din cadrul secției respective - a fost întregit completul de judecată ce urma să soluționeze recursul în ședința din 11.05.2022, cu doamna judecător K., singurul judecător rămas neincompatibil pe secția I civilă la data de 19.05.2022, și cu doamna judecător L., de permanență la data de 11.05.2022, în cadrul secției a II-a civilă.

Este de menționat că domnul judecător J., care a încuviințat cererile de abținere, nu a rămas câștigat cauzei, deoarece prin prisma pronunțării deciziei civile nr. 10/2021 a Curții de Apel Galați, în primul ciclu procesual, a devenit incompatibil de drept să participe la soluționarea recursului.

Înalta Curte nu poate primi aserțiunea recurentului potrivit căreia schimbarea completului de judecată, în compunerea afișată, a fost dispusă cu eludarea dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, de către președintele de complet, deși această atribuție cade în sarcina colegiului de conducere al Curții de Apel Galați.

În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului, schimbarea membrilor putându-se face, în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, astfel cum dispune al 2.

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

În speță, schimbarea compunerii completului de judecată a reprezentat o măsură adoptată în condițiile existenței unui motiv obiectiv de participare a judecătorilor inițiali la soluționarea cauzei, incidentul procedural al abținerii. Constată Înalta Curte că această modificare se supune dispozițiilor art. 110 alin. (5) din regulament și se realizează de președintele de complet, prin participarea judecătorilor vizați de text, cum corect s-a procedat în cauză prin procesul-verbal din 10 mai 2022.

Raportat la conținutul normelor opuse de recurent, se impune a fi făcută distincția între stabilirea componenței completului de judecată la început de an, prerogativă care aparține colegiului de conducere, conform art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, și schimbarea membrilor completului din motive obiective, aceasta din urmă putând fi realizată prin simpla dispoziție a președintelui de complet.

Instanța reține, potrivit art. 19 alin. (1) lit. j) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată, că numai în situații excepționale Colegiul de conducere aprobă schimbarea membrilor completului de judecată în cazurile în care din motive obiective se impune aceasta, situație neregăsită în pricina de față.

În ce privește desemnarea judecătorului L. din cadrul secției a II-a civilă să judece recursul, prezintă relevanță dispozițiile art. 110 alin. (3) din regulament "Cauzele în care toți judecătorii unei secții au devenit incompatibili să judece se repartizează conform regulilor stabilite de colegiul de conducere.’’

Prin Hotărârea nr. 15/18.02.2019 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați, ținând cont de aceste prevederi, s-a stabilit că secția I civilă este înlocuită în ordine de secția a II-a civilă, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, secția de contencios administrativ și fiscal și secția penală.

Constatându-se incompatibilitatea celor trei judecători care au pronunțat o hotărâre în cauză, într-un alt ciclu procesual (G. și I. și J.), în mod legal, s-a ajuns la includerea acestui judecător în completul de recurs, fiind de permanență la secția a II-a civilă în data de 11.05.2022.

Ultima critică, prin care se pretinde că schimbarea judecătorilor din completul de recurs, G. și I., a fost dispusă anterior soluționării abținerii, este lipsită de suport.

Contrar aprecierii recurentului, componența completului de recurs a fost circumscrisă dispozițiilor art. 110 alin. (5) din regulament, citate în precedent, fiind prevăzută în procesul-verbal din 10 mai 2022, întocmit la momentul admiterii cererilor de abținere - prin încheierea din 10 mai 2022. Împrejurarea că prin același act au fost desemnați și membrii completului învestit cu soluționarea cererilor de abținere nu este de natură să conducă la concluzia că modificarea compunerii completului de recurs a survenit anterior constatării stării de incompatibilitate.

Pentru argumentele înfățișate, Înalta Curte reține că a fost legală compunerea completului care a dispus suspendarea judecății recursului pentru lipsa părților, schimbarea membrilor acestuia operând în conformitate cu dispozițiile anterior evocate. Drept urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii de ședință din 16 iunie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

În raport de soluția pronunțată, recurentul este parte căzută în pretenții și va fi obligat, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr. x din 12 octombrie 2022, către intimații C. și D..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii de ședință din 16 iunie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON în favoarea intimaților C. și D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2258/2023
compuneri a completului de judecată. În acest sens, consideră ca fiind străin cauzei considerentul potrivit căruia "nu se poate reține că doamnele judecător B. și C. și-ar verifica măsurile dispuse, ci eventual ar explica părții cum s-a aju
ÎCCJ 2022-10-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2047/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 După deliberare, asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de curtea de apel Prin încheierea din 09 iunie 2021, pronunțată de Curtea de A
ÎCCJ 2022-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2200/2022
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022 Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată La 30 martie 2022, pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, a f
ÎCCJ 2022-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2277/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La 3 ianuarie 2022 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, dosarul nr. x/2016, având ca obiect r
ÎCCJ 2024-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 286/2024
În data de 25 octombrie 2021 intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru netimbrare și față de neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recur
Sursă