Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
22 februarie 2023

Decizia nr. 969/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 22 februarie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 403 din 4 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și rejudecând: Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. Obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 2662 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021. Obligă pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1088 RON, (fond și recurs) reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 22 februarie 2023.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.