ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 624/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 624/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 8 februarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 02 decembrie 2020, pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din 12.11.2020, emisă în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă plângerea împotriva Rezoluției de clasare nr. 2342, emisă la data de 04.08.2020 în același dosar.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 370 din 22 martie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 370 din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul își întemeiază cererea, susținerile din calea de atac neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.
În motivarea recursului, reclamantul s-a rezumat la a reda aspectele factuale care au stat la baza formulării plângerii adresate Inspecției Judiciare, fără a încadra recursul într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și fără a prezenta argumente referitoare la sentința atacată, respectiv critici efective la adresa soluției instanței de fond și a raționamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta. În calea de atac nu s-a indicat un text de lege greșit interpretat sau încălcat de instanța de fond, recurentul-reclamant limitându-se la o critică generică și nesusținută, împrejurare care nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită cerința motivării recursului.
Înalta Curte reține că legiuitorul a înțeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, iar atât timp cât recurentul-reclamant a omis să prezinte critici concrete la adresa sentinței instanței de fond, atunci condiția motivării recursului nu este îndeplinită.
Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 370 din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.