ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1139/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.06.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, și Prim-Ministrul României, ca, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015; să se aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia menționată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; și să se fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu.

Prin sentința nr. 1316 din 20 iulie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de obiect, excepția lipsei de interes, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocate de pârâți prin întâmpinare, și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-Ministrul României, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței nr. 1316 din 20 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamantul A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că debitorul nu a pus în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, întrucât nu a fost reglementată prin hotărâre de guvern, vânzarea a 8% din acțiunile B. către salariații săi, așa cum dispunea legea, ci doar a unui procent de 1%.

Intimatul-pârât Guvernul României, în calitate de organ al administrației publice centrale, nu avea competența de a modifica partea din capitalul social care să fie vândută salariaților prin lege, de 8% din capitalul social al B. S.A..

Potrivit disp. art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actele normative, "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă".

Potrivit disp. art. 78 din Legea nr. 24/2000: "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora".

Astfel, limita de 8% din capitalul social trebuie înțeleasă în sensul că salariații B. nu pot cumpăra, la prețul de privatizare, mai mult de 8%, iar Guvernul României nu are căderea să stabilească discreționar orice procent inferior celui de 8%.

Prin hotărârea de guvern ce urma să fie adoptată în conformitate cu Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, intimatul-pârât Guvernul României trebuie să stabilească procedurile, termenele și condițiile în care cei care aveau calitatea de salariați ai B. S.A., la data privatizării, pot să exercite dreptul conferit de lege de a dobândi acțiuni ale societății.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, Guvernul României nu a stabilit procedurile, termenele și condițiile sus-menționate, ci doar s-a dispus ca, prin ordin al ministrului energiei, în termen de 180 zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, să se stabilească aceste proceduri termene și condiții.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, intimatul-pârât Guvernul României nu a organizat punerea în executare a dispozițiilor din lege privind vânzarea de acțiuni către salariații B., ci doar promite ca în viitor, nu mai târziu de data de 31.12.2023, ministrul energiei să emită un ordin în acest sens.

Prin urmare, susține recurentul-reclamant, debitorul Guvernul României nu a executat obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea supusă executării silite sau a executat-o neconform, executarea silită nu a rămas fără obiect și excepția lipsei de obiect/lipsei de interes este neîntemeiată.

Mai arată recurenta-pârâtă, că pârâții printr-o întâmpinare formulată într-un alt dosar recunosc faptul că nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, motivând că nu pot emite o hotărâre de guvern fără ajutorul Ministerului Energiei.

În privința motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că prima instanță s-a pronunțat asupra unei cereri pe care nu a formulat-o, respectiv "fixarea unei sume definitive cu titlu de penalități de întârziere și obligarea Guvernului României la plata acestora".

Recurentul-reclamant arată că a solicitat amendarea prim-ministrului și aplicarea de penalități de 1.000 RON/zi de întârziere, cereri întemeiate pe disp. art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 26 octombrie 2022, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond.

În motivare au arătat, în esență, că în mod corect și legal a constatat instanța de fond că la data de 8 iunie 2022 pârâtul Guvernul României a adoptat H.G. nr. 746/2022, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, astfel încât obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 a fost îndeplinită, consecința fiind respingerea acțiunii formulate la data de 9 iunie 2022, ca rămasă fără obiect.

II. Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor și susținerilor formulate prin întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că argumentele expuse prin motivele de recurs sunt comune și anume, neîndeplinirea obligației impuse prin dispozitivul Deciziei nr. 2370/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Astfel cum au fost dezvoltate criticile aduse sentinței primei instanțe, Înalta Curte constată că acestea se încadrează numai la cele prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin urmare, soluția instanței de recurs se raportează la normele de drept material încălcate, în opinia recurentului-reclamant, de judecătorului fondului.

Recurentul-reclamant susține aplicarea greșită a disp. art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 și a disp. art. 4 alin. (3) și art. 78 din Lege nr. 24/2000.

Potrivit disp. art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, Guvernul României urma să stabilească cota procentuală ce va fi achiziționată de salariați, deoarece aceștia au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, precum și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni, reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, iar vânzarea se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

S-a prevăzut la art. 2 din H.G. nr. 746/2022, că în termen de 180 zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor.

Din cuprinsul normelor sus-menționate, reiese faptul că salariații au dreptul să achiziționeze acțiunile până la limita de 8% din capitalul social, neexistând un procent fix de 8%, astfel cum susține recurenta-reclamantă.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022 a stabilit procentul și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor, de către salariați, iar emiterea de către ministrul energiei a unui ordin prin care să se aprobe procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor se realizează strict în cadrul stabilit prin hotărârea de guvern și în executarea acesteia, potrivit disp. art. 4 alin. (3) și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Față de acestea, Înalta Curte reține că intimatul-pârât a executat obligația dispusă prin hotărârea judecătorească reprezentată de Decizia nr. 237/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, astfel că nu se justifică aplicarea disp. art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece nu a formulat în dosar cerere de fixare a unei sume definitive cu titlu de penalități de întârziere și obligarea Guvernului României la plata acestora, ci doar amendarea prim-ministrului și aplicarea de penalități de 1.000 RON/zi întârziere, cereri întemeiate pe disp. art. 24 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile aduse sentinței primei instanțe, din perspectiva existenței unor motive străine de natura pricinii, avându-se în vedere că din cuprinsul cererii introductive, reiese că reclamantul a solicitat amendarea conducătorului executivului și fixarea cuantumului penalităților în valoare de 1.000 RON/zi întârziere, în temeiul disp. art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ.

În plus, casarea unei hotărâri se poate dispune prin reținerea motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 teza ultimă C. proc. civ., în cazul în care aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, recurentul-reclamant neinvocând astfel de critici, iar în privința punctului 7, se constată că acesta a fost invocat pur formal, nefiind dezvoltate criticile.

Prin urmare, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1316 din 20 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.