ÎCCJ, decizie (scj.ro #202172)

Plângere

împotriva ordonanței de clasare. Ne bis in idem

Cuprins de materii

:

Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea Penală.

Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală

Index alfabetic

:

- drept procesual penal

- plângere împotriva ordonanței de clasare

-ne bis in idem

C. proc. pen.,

art. 6, art. 16 alin. (1) lit. e) (teza a III-a)

Principiul „ne bis in idem” se aplică inclusiv în privința soluțiilor de netrimitere în judecată prin care procurorul, pronunțându-se asupra fondului cauzei, pune capăt – chiar fără intervenția instanței – procedurii judiciare. Dacă sunt îndeplinite și celelalte cerințe, printre care ”eadem personae” și ”idem factum”, se consideră că acțiunea penală a fost stinsă în mod definitiv, iar caracterul definitiv al acestei soluții nu este afectat de posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi ori de posibilitatea anulării ulterioare a acesteia.

I.C.C.J, Secția penală, încheierea nr. 242 din 14 iunie 2022 a judecătorului de cameră preliminară

Prin plângerea înregistrată, la 23 iulie 2019, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, în dosarul nr. x/P/2017, petenții A și B au solicitat efectuarea de cercetări față de mai multe persoane, printre care și numitul C, în legătură cu modalitatea în care acesta, în timp ce era viceprimar al municipiului Craiova, a emis autorizația de construcție nr. x din 06 mai 2014 și certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016 în favoarea S.C. D S.R.L. În esență, petenții au arătat că autorizația de construire nu a fost semnată de primarul municipiului Craiova, așa cum cerea legea, că a fost depășit procentul de ocupare al terenului (POT), prevăzut prin PUZ și adoptat prin H.C.L. nr. x/2013, precum și că certificatul de urbanism a fost semnat de viceprimarul de la acea dată, senatorul C, prin uzurparea funcției, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 215/2001. S-a apreciat de către petenți că aceste fapte constituie infracțiunile de uzurparea funcției, prevăzută de art. 300 C.pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.pen., complicitate la fals și uz de fals, prevăzute de art. 320 și art. 323 C.pen., complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 9 din Legea nr. 241/2005, și constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C.pen.

Prin ordonanța nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 46 raportat la art. 63 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la plângerile penale formulate de numiții A și B, prin care se solicita efectuarea de cercetări față de persoanele menționate la pct. II, V și VI din ordonanță (pct. VI referindu-se la plângerea formulată de cei doi petenți la 23 iulie 2019 privind, printre alții, pe intimatul C).

Prin ordonanța nr. x/C/2021 din 13 mai 2021 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (1) C. proc. pen., art. 48 alin. (2) C. proc. pen., art. 63 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a fost stabilită competența de soluționare a cauzei privind pe C, senator în Parlamentul României, ș.a., în favoarea Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La această unitate de parchet, cauza a primit nr. xy/P/2021.

Prin ordonanța de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în baza art. 315 alin. (1) lit. b C. pr. pen., art. 16 alin. (1) lit. a și e (teza a III-a) C. proc. pen., art. 46 alin. (1) C. proc. pen., art. 36 alin. (1) lit. c

1

C. proc. pen. și art. 58 C. proc. pen., s-a dispus, printre altele:

Clasarea cauzei în raport cu sesizările formulate de B și A, față de senatorul C, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, art. 6 C. proc. pen., fiind incident principiul ne bis in idem;

Față de situația de fapt și actele de urmărire penală efectuate în cauză, procurorul de caz a constatat, printre altele, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. (al cărui obiect material este în strânsă corelare cu infracțiunea prevăzută de art. 300 C.pen.) s-a reținut că Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, a efectuat acte de urmărire penală și față de aceeași situație de fapt din prezenta cauză, diferind doar încadrarea juridică a infracțiunii menționate, precum și competența materială de soluționare. În plus au fost apreciate relevante sub același aspect și mențiunile făcute de instanța de judecată care, în decizia nr. 132/2015 pronunțată la 14 ianuarie 2015 în dosarul nr. 9332/63/2014/al, a precizat: „...Atât H.C.L. nr.x/28.11.2013 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal Craiova Nord-Zona Lacul Tanchiștilor, cât și autorizația nr. x/06.05.2014, emisă în favoarea S.C. D S.R.L., sunt acte administrate ce se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității...”. Aceste situații menționate au fost circumscrise de procurorul de caz principiului prevăzut de art. 6 C. proc. pen. „ne bis in idem”, conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub o altă încadrare juridică, în cauză fiind incidente dispozițiile art.16 alin. (1) lit. e) (teza a III-a) C. proc. pen. S-a arătat că în același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Decizia C-288/05 (Kretzinger Juregen), la paragraful 37 fiind statuat faptul că pentru aplicarea articolului 54 din CAAS criteriul relevant este acela al identității actelor materiale înțeles ca existența unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele, independent de încadrarea juridică dată acestor fapte sau de interesul juridic protejat.

Împotriva acestei ordonanțe, au formulat plângere petenții A și B susținând, în esență, că nu au fost chemați pentru a da declarații în vederea lămuririi plângerii penale, că procurorul de caz a făcut aprecieri eronate referitoare la PUZ-ul Craiova Nord – Lacul Tanchiștilor și că nu au fost administrate probe prin solicitarea înscrisurilor ce au stat la baza emiterii dispozițiilor nr. x din 06 mai 2014 și nr. x din 17 octombrie 2016 și a semnării autorizației de construire nr. x din 06 mai 2014 și certificatului de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016.

În acest sens, au învederat că în dosarul nr. x/P/2017 al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-a dispus o soluție de clasare cu privire la plângerea ce viza accesarea de fonduri europene pentru proiectul cod SMIS 25713 „Investiții la S.C. E S.R.L.”, iar nu pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C.pen. pentru faptele privind elaborarea și adoptarea PUZ Craiova Nord – Lacul Tanchiștilor, aprobat prin H.C.L. nr. x/2013, această parte a cauzei fiind trimisă spre competență soluționare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

În plus, au mai arătat că procurorul de caz a confundat hotărârile civile cu cele penale, cât și expresia „prezumție de legalitate” cu „autoritatea de lucru judecat”.

Au mai susținut că nu poate fi primită susținerea procurorului că numitul C a exercitat, în calitatea de viceprimar al municipiului Craiova, atribuțiile delegate de primar și că acesta, în calitate de înlocuitor de drept al primarului, în conformitate cu dispozițiile nr. x din 06 mai 2014 și nr. x din 17 octombrie 2016, putea emite și semna autorizația de construire nr. x din 06 mai 2014 și certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016, întrucât, pentru a produce efecte, cele două dispoziții de primar trebuiau înregistrate la Instituția Prefectului, fiind, așadar, executorii ulterior emiterii lor, așa cum au explicat pe larg în plângere. S-a subliniat că cele două acte administrative au fost emise ilegal, viceprimarul nefiind în situația de a exercita de drept atribuțiile primarului, care era prezent la serviciu și care nu se afla în vreuna din situațiile prevăzute de lege care să facă dovada suspendării sau încetării de drept a mandatului. S-a mai menționat că falsificarea conținutului certificatului de urbanism s-a făcut prin încălcarea dispozițiilor art. 31 și art. 34 din Legea nr. 50/19x, precum și că a fost falsificată planșa privind localizarea construcțiilor, aceasta necorespunzând cu planșele PUZ.

Totodată, au solicitat continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen., urmând a se constata încălcarea prevederilor legale în emiterea actelor administrative și ilegalitatea PUZ-ului folosit la emiterea actelor individuale, care a fost adoptat prin nesocotirea O.U.G. nr. 114/2007 și falsificarea avizelor acestuia, în scopul scoaterii din proprietatea statului a aproximativ 80 ha de teren și pădure și 5,2 ha de lac (Lacul Tanchiștilor) și introducerea lor în proprietatea primăriei Craiova, cu consecința însușirii ulterioare a acestor terenuri. De asemenea, au solicitat să se constate că autorizația de construire nr. x din 06 mai 2014 și certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016 au fost solicitate pentru S.C. D S.R.L. de către numitul F, care nu are calitatea de administrator al societății.

În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 48 C.pen. raportat la art. 320 C.pen. și art. 323 C.pen., petenții au arătat că actele au fost emise ilegal, viceprimarul nefiind în situația de a exercita de drept atribuțiile primarului, care era la serviciu și care nu se afla în niciuna din ipotezele prevăzute de lege în acest sens. Au mai susținut că procurorul de caz nu a administrat probe în dosar, prin solicitarea înscrisurilor care au stat la baza emiterii dispozițiilor nr. x din 06 mai 2014 și nr. x din 17 octombrie 2016, pe care s-a fundamentat concluzia acestuia că numitul C și-a exercitat corect atribuțiile cu prilejul emiterii actelor administrative criticate.

Prin ordonanța nr. x/II/2/2021 din 22 noiembrie 2021 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 combinat cu art. 19 alin. (3) lit. e) din R.O.I. adoptat prin Hotărârea nr. 947/2019 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus, printre altele,:

În acest sens, examinând ordonanța atacată și actele dosarului, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică a reținut că, în principiu, nu există indicii de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanțială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia, întrucât procurorul de caz în raport de datele speței a dispus, în mod just, soluția de clasare, singurul viciu procedural identificat fiind cel privind temeiul clasării reținut pentru infracțiunea prevăzută de art. 297 alin. l C.pen..

Astfel, s-a arătat că, prin ordonanța nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, s-a dispus:

„1. în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) teza I C. proc. pen., clasarea urmăririi penale în cauză, printre altele, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art.13

2

din Legea nr. 78/2000, și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (l) C.pen. raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. în referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (fapte descrise la punctele II, III și IV).

S-a constatat că, în considerentele ordonanței, s-a reținut, între altele, că: „(...) în cauză urmează a se dispune clasarea, întrucât cu ocazia întocmirii și adoptării de către Primăria Craiova a Hotărârii de Consiliu Local nr. x/2013, având ca obiect PUZ pentru zona denumită Lacul Tanchiștilor, nu s-a putut decela baza faptică pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, și de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48  alin. l C.pen. raportat la art. 297 alin. l C.pen. în referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost începută urmărirea penală in rem (...)” și că „(...) în ceea ce privește celelalte infracțiuni sesizate de numiții A și B la datele de 07.10.2014, 10.06.2015, 19.06.2015, 24.12.2015 și 23.07.2019, pentru care Direcția Națională Anticorupție nu este competentă funcțional să efectueze urmărirea penală (...), urmează a se dispune disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.”

Or, la punctul VI din respectiva ordonanță se face vorbire de plângerea formulată la data de 23.07.2019 de către A și B împotriva făptuitorului C pentru comiterea infracțiunilor de uzurpare a funcției, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, complicitate la evaziune fiscală, constituire/aderare la un grup infracțional organizat, respectiv următorii făptuitori: G, H, S.C. D S.R.L.

S-a mai arătat că, într-adevăr, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, a efectuat acte de urmărire penală în raport cu aceeași situație de fapt din prezenta cauză, diferind doar încadrarea juridică a infracțiunii de abuz în serviciu, și anume art. 297 alin. (l) C.pen. în referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (la D.N.A.), respectiv art. 297 alin. (l) C.pen. (la P.Î.C.C.J.), însă, față de făptuitorul C, precum și față de ceilalți făptuitori mai sus indicați, cauza a fost disjunsă și declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, nefiind adoptată, deci, nicio soluție pe fond de către unitatea de parchet specializată.

În plus, s-a subliniat că, de principiu, persoana care sesizează autoritatea judiciară are, între altele, obligația procedurală, conform art. 289 alin. (2) C. proc. pen., de a <descrie fapta>, iar nu de a indica/încadra juridic faptele, acest lucru fiind atributul exclusiv al autorității judiciare competente.

Față de cele de mai sus, s-a considerat că motivele reținute de procuror în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 300 C.pen. sunt valide și în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. l C.pen.; între cele două infracțiuni există o strânsă corelare, singurul elementul care le diferențiază este cel legat de „act” - în cazul infracțiunii de abuz în serviciu actul intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, pe când la infracțiunea de uzurparea funcției actul nu intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului.

S-a mai arătat că datele și informațiile comunicate de Primăria Municipiului Craiova prin adresa nr. 103752 din 29.06.2021 sunt pertinente și concludente, în sensul că, viceprimarul C a semnat autorizația de construire nr. x din 06 mai 2014, respectiv certificatului de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016, ca înlocuitor de drept al primarului municipiului Craiova, în conformitate cu dispozițiile nr. x din 17 octombrie 2016 și nr. x din 06 mai 2014 ale Primarului Municipiului Craiova. Pe cale de consecință, s-a apreciat că viceprimarul de la acea dată al municipiului Craiova, C, a îndeplinit acte ce au intrat în atribuțiile sale, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.16 alin. (1) lit. a C. proc. pen.

Împotriva ordonanței de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, și a ordonanței nr. x/II/2/2021 din 22 noiembrie 2021 a procurorului șef al aceleiași secții, în temeiul art. 340 C. proc. pen., au formulat plângere petenții B și A.

Analizând lucrările și materialul din dosarul de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 341 alin. 5

1

C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerile formulate de petenții B și A sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

I. Cu titlu premergător, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen., „persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Rezultă, așadar, că procedura reglementată de textul de lege menționat nu poate avea ca obiect decât verificarea legalității și temeiniciei soluției de clasare, neputând fi examinată pe această cale ordonanța conducătorului parchetului sau a procurorului ierarhic superior prin care s-a analizat, în condițiile art. 339 C. proc. pen., plângerea formulată împotriva respectivului act procesual de către persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate.

Cu alte cuvinte, judecătorul de cameră preliminară învestit în conformitate cu prevederile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. nu poate analiza caracterul legal și/sau fondat al ordonanței procurorului care soluționează și respinge plângerea în cadrul conferit de art. 339 C. proc. pen., deoarece, din perspectiva tehnicii de reglementare a normei, s-a prevăzut în mod expres că formularea unei astfel de plângeri, întemeiate pe dispozițiile procedurale menționate (art. 339 C. proc. pen.), la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, la procurorul șef de secție sau, după caz, la procurorul ierarhic superior constituie numai o procedură obligatorie prealabilă, instituită de lege, pentru exercitarea plângerii în condițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen.

II. Pe fondul plângerii formulate, judecătorul de cameră preliminară constată, în cadrul procesual mai sus stabilit, că fundamentul acuzațiilor aduse intimatului C de petenții B și A este reprezentat, în esență, de modalitatea în care acesta, în calitate de viceprimar al municipiului Craiova, a emis autorizația de construire nr. x din 06 mai 2014 și certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016. Astfel, cei doi petenți au reclamat faptul că actele administrative menționate au fost emise cu depășirea procentului de ocupare al terenului (POT), prevăzut prin PUZ și adoptat prin H.C.L. nr. x/2013, respectiv prin uzurparea funcției de către intimat, ca urmare a nesocotirii prevederilor Legii nr. 215/2001, dar și „ilegalitatea” PUZ-ului ce a stat la baza emiterii respectivelor acte, care ar fi fost adoptat cu falsificarea avizelor acestuia și cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 114/2007.

II.a. Prioritar, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune a se verifica dacă faptele reclamate de petenți în legătură cu modalitatea de adoptare a H.C.L. nr. x/2013, care a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. x/2014 pentru S.C. D S.R.L., au făcut obiectul analizei în dosarul nr. x/P/2017 al Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției.

Sub acest aspect, din examinarea ordonanței nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a unității de parchet anterior menționate, rezultă, așa cum a reținut și procurorul instrumentator, că modalitatea în care mai multe persoane din cadrul Primăriei Craiova ar fi acționat, începând cu luna noiembrie 2012, cu nerespectarea dispozițiilor legale pentru întocmirea și avizarea frauduloasă a unei documentații PUZ aferente municipiului Craiova, în scopul scoaterii din circuitul „zonei verzi” a unei suprafețe de teren, cu consecința emiterii H.C.L. nr. x/2013 (aspecte sesizate, în principal, prin plângerile din 07 octombrie 2014, 10 iunie 2015 și 19 iunie 2015, pct. II, III și IV din ordonanță), precum și modul în care a fost întocmit proiectul necesar eliberării autorizației de construire nr. x/2014 pentru S.C. D S.R.L. au făcut obiectul analizei organului de urmărire penală în respectiva cauză, din perspectiva infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, pentru care, în final, s-a dispus clasarea (pct. 1 subpct. ii din dispozitivul ordonanței).

Astfel, după ce inițial au fost prezentate plângerile formulate, inclusiv cea din 23 iulie 2019 (pct. VI din ordonanță), procurorul de caz din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, a făcut o analiză a probatoriului administrat în legătură cu modalitatea de inițiere, obținere a documentației și de aprobare a PUZ-ului Craiova Nord-Lacul Tanchiștilor în anul 2013 prin H.C.L. nr. x/2013, care, ulterior, a stat la baza eliberării autorizației de construire nr. x din 06 mai 2014 pentru S.C. D S.R.L., și a situației de fapt reținută sub acest aspect (rapoartele de constatare tehnico-științifică în specialitatea cadastru și topografie din 05 aprilie 2019 și 29 iunie 2020, declarațiile petenților și ale martorilor, paginile 6-14), concluzionând că „în cauză urmează a se dispune clasarea, întrucât cu ocazia întocmirii și adoptării de către Primăria Craiova a Hotărârii de Consiliu Local nr. x/2013, având ca obiect PUZ pentru zona denumită Lacul Tanchiștilor, nu s-a putut decela baza faptică pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, și de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48  alin. (1) C.pen. raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. în referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost începută urmărirea penală in rem” (pagina 14), că „din actele de urmărire penală efectuate în cauză nu a rezultat faptul că persoanele față de care s-au formulat plângerile penale au obținut pentru ei ori pentru altul un folos necuvenit” și că „au fost administrate mijloacele de probă prevăzute de art. 97 C. proc. pen., însă nu s-a putut dovedi săvârșirea infracțiunii sesizate și în plus nu există posibilitatea administrării altor probe care să susțină formularea unor acuze cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale” (pagina 17), precum și că „în ceea ce privește celelalte infracțiuni sesizate de numiții A și B la datele de 07.10.2014, 10.06.2015, 19.06.2015, 24.12.2015 și 23.07.2019, pentru care Direcția Națională Anticorupție nu este competență funcțional să efectueze urmărirea penală (…) se va dispune disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj”.

Se observă, așadar, contrar susținerilor petenților, că, în ceea ce privește situația de fapt subsumată de aceștia infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. (al cărei obiect material este în strânsă corelare cu infracțiunea prevăzută de art. 300 C.pen.), vizând procedura de emitere a H.C.L. nr. x/2013, ce a stat la baza întocmirii autorizației de construire nr. x din 06 mai 2014, reclamată și în prezenta cauză, au fost efectuate acte de urmărire penală de către Direcția Națională Anticorupție, care, în final, a dispus o soluție de clasare, așa încât la acest moment este incident principiul ”ne bis in idem”, reglementat de art. 6 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, pentru contestarea soluției date în acea cauză petenții au avut posibilitatea legală de a se adresa judecătorului de cameră preliminară, pe calea plângerii reglementată de art. 340 C. proc. pen.

Împrejurarea că faptelor analizate cu acel prilej li s-a dat o altă încadrare juridică nu este de natură să înlăture această concluzie, jurisprudența națională, a Curții Europene a Drepturilor Omului și cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene fiind constantă în a aprecia că, într-o asemenea situație, relevantă este identitatea actelor materiale înțelese ca existența unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele în timp, spațiu și prin obiectul lor, independent de calificarea lor juridică ori de interesul protejat.

Astfel, reglementând principiul ”ne bis in idem”, art. 6 C. proc. pen. prevede că „nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică”.

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori este reglementat, în mod expres, de art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind, de asemenea, prevăzut și de art. 54 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS) și art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, documente juridice europene ce au fost ratificate de România.

Sub acest aspect, s-a subliniat că art. 4 din Protocolul 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale are drept scop împiedicarea repetării procedurilor penale închise în mod definitiv. Instanța europeană în materia drepturilor omului a considerat că o decizie este definitivă atunci când este irevocabilă, adică nu este susceptibilă de a fi atacată printr-o cale ordinară de atac sau părțile au epuizat aceste căi ori au lăsat să se împlinească termenul necesar pentru exercitarea lor.

Pe de altă parte, s-a menționat că, fiind chemată să se pronunțe asupra semnificației „hotărâre definitivă” din art. 54 Convenția de aplicare a Acordului Schengen, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că decizia trebuie să fie definitivă și obligatorie în sensul dreptului național al statului contractant ale cărui autorități au adoptat-o și să se asigure că decizia respectivă conferă în acest stat protecția acordată în temeiul principiului „ne bis in idem”.

S-a constatat că niciunul dintre cele două texte nu face referire la o hotărâre pronunțată de către o autoritate judiciară. Ambele instanțe europene au analizat caracterul definitiv al deciziei și nu tipul autorității care a pronunțat-o, recunoscând caracter definitiv chiar deciziilor date de către autorități administrative.

Judecătorul de cameră preliminară reține, în acest context, că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, noțiunea de „hotărâre definitivă” are un sens autonom în structura „ne bis in idem”, nefiind limitată numai la sentințele și deciziile pronunțate de instanțele de judecată. Relevante în acest sens sunt hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Sergey Zolotukhin c. Federația Rusă din 10 februarie 2009, A și B. c. Norvegia din 15 noiembrie 2016, Mihalache c. România din 08 iulie 2019, Tsonyo Tsonev c. Bulgaria din 14 ianuarie 2010, Ioan Horhat c. România din 3 martie 2020, Butnaru și Bejan c. România din 23 iunie 2015, Fischer c. Austria din 29 mai 2001, precum și cele date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-537/16 din 20 martie 2018, C-398/12 din 5 iunie 2014, C-367/05 din 18 iulie 2007 și C-4x/07 din 22 decembrie 2008

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că analiza care trebuie efectuată pentru stabilirea incidenței principiului „ne bis in idem” prin raportare la criteriul fapte identice sau fapte care sunt în mod substanțial aceleași trebuie să vizeze acele fapte care constituie un set de împrejurări factuale concrete privind același acuzat și care sunt indisolubil legate în timp și spațiu.

Astfel, potrivit jurisprudenței relevante în materie, principiul „ne bis in idem” se aplică și în privința soluțiilor de netrimitere în judecată prin care Ministerul Public, pronunțându-se asupra fondului cauzei, pune capăt – chiar fără intervenția instanței – procedurii judiciare, astfel că, dacă sunt îndeplinite celelalte cerințe, printre care eadem personae și idem factum, se consideră că acțiunea penală a fost stinsă în mod definitiv, iar acest caracter definitiv al stingerii nu este afectat de posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi ori de posibilitatea anulării ulterioare a acesteia.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, atâta timp cât faptele circumscrise de petenți, în prezentul dosar, infracțiunii de abuz în serviciu sunt aceleași cu cele care au făcut obiectul analizei prin ordonanța nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, care a realizat o apreciere asupra fondului cauzei, după ce, în prealabil, a administrat probele necesare pentru a stabili dacă faptele există, sunt infracțiuni și dacă au fost săvârșite de subiecții procesuali cu privire la care s-au efectuat investigațiile, cu vinovăția prevăzută de lege, dând în final o soluție de clasare, care este, în continuare, în ființă, respectiva soluție împiedică începerea unui nou proces penal cu privire la aceleași fapte și persoane, subsumându-se noțiunii de „hotărâre definitivă” la care se face trimitere în jurisprudența europeană în materie. Ca urmare, nu pot fi valorificate în sensul solicitat susținerile petenților sub acest aspect.

Deopotrivă, judecătorul de cameră preliminară subliniază că, dată fiind constatarea incidenței principiului ne bis in idem, procurorul nu mai putea administra probe suplimentare, așa cum au solicitat petenții. De altfel, astfel cum s-a menționat și în ordonanța nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, cei doi petenți au fost audiați în respectiva cauză (la 16 ianuarie 2015, 20 aprilie 2016 și 08 august 2017), ocazie cu care au avut posibilitatea să își expună punctul de vedere cu privire la demersurile, considerate ilegale în opinia lor, care au facilitat construirea în zonă de către reprezentanții S.C. D S.R.L. a centrului logistic și a unui depozit, așa încât drepturile lor procesuale au fost respectate. Mai mult, în legătură cu faptele sesizate au fost audiate în calitate de martori și alte persoane și s-a dispus efectuarea, în cursul anchetei, a două rapoarte de constatare tehnico-științifice, care au fost atașate la dosarul nr. x/P/2017.

În consecință, față de cele mai sus expuse, judecătorul de cameră preliminară constată că, în mod corect, procurorul de caz a apreciat că se impune clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen.

Deși procurorul ierarhic superior a dispus, în mod greșit, infirmarea parțială a soluției de clasare de la pct. 2 din dispozitivul ordonanței nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 și a înlocuit temeiul soluției cu cel de la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acest aspect nu poate fi cenzurat de judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de art. 340 C. proc. pen., căci, așa cum s-a arătat anterior (la pct. I din motivare), aceasta nu poate avea ca obiect decât verificarea legalității și temeiniciei soluției de clasare, iar nu și a ordonanței emisă în etapa controlului exercitat în condițiile art. 339 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții B și A împotriva ordonanței de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2021 din 22 noiembrie 2021 a procurorului șef al aceleiași secții.