ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2023

ÎCCJ, Decizia nr. 1/2023

HOTĂRÂRE
16.01.2023
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 1/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2023

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

În dosarul nr. x/2022.1.1, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, petentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, în temeiul art. 522 din C. proc. civ., invocând faptul că nu i-a fost comunicată încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul respectiv, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen.

Contestația privind tergiversarea procesului a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.

Potrivit art. 522 și art. 525 alin. (6) din C. proc. civ.:

"Art. 522. - Subiectele contestației și motivele ei

(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Art. 525. - Competența. Procedura de soluționare

(...)

(6) Dacă instanța găsește contestația întemeiată, va dispune ca instanța care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea și stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor."

Din analiza dispozițiilor citate, rezultă că, în ipoteza admiterii contestației privind tergiversarea procesului, completul de judecată dispune, prin încheiere, măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății.

În prezenta cauză, pe calea contestației la tergiversare, petentul invocă faptul că nu i-a fost comunicată încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022.1.1.

În urma verificărilor efectuate, se constată că, potrivit procesului-verbal de înmânare (atașat la dosarului nr. x/1/2022), încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022.1.1, a fost comunicată petentului A. la 20 decembrie 2022, ora 14:00, prin depunere la cutia poștală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 525 alin. (5) din C. proc. civ., va fi respinsă contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul analizei.

Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2022.1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 137/2024
Ședința publică din data de 10 iunie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1256 din 7 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casați
ÎCCJ 2023-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5692/2023
ției și obligarea instanței care a judecat cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2020 să redacteze și să comunice decizia nr. 1/11.01.2022. În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și alin. (2), contestatoru
ÎCCJ 2022-10-21
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 232/2022
Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: În dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a pronunțat Decizia nr. 1345 din 7 iunie 2022, pr
ÎCCJ 2022-11-21
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 249/2022
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2022 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a pronunțat Decizia nr. 1696 din 21 septembrie 2022, p
ÎCCJ 2024-10-14
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 214/2024
Ședința publică din data de 14 octombrie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 9 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curt
Sursă