ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 4 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L-D a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 12028/12.12.2017, emisă de către pârât și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii care să stabilească faptul ca valoarea vehiculului avariat (vehicul proprietatea reclamantei) este de 8.600 RON și, prin urmare, valoarea de despăgubire ce trebuia acordată de pârâta este de 6450 de RON, astfel că pârâta trebuie obligată la achitarea diferenței dintre despăgubirea pe care trebuia să o acorde (6.450 RON) și despăgubirea acordată, 2.765,25 de RON, adică suma de 3.684,75 de RON.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4831 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea, completată, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca nefondată.

La data de 6 septembrie 2018, reclamanta A. S.R.L a formulat o cerere completatoare la cererea introductivă, solicitând în subsidiar obligarea pârâtei la achitarea penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, pentru diferența de despăgubire neachitată de către pârâtă, penalități de întârziere calculate de la data soluționării cererii de despăgubire, respectiv de la data deciziei 12028/12.12.2017 și până la data efectivă a diferenței de despăgubire solicitată prin acțiune.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 4831 din 23 noiembrie 2018 Pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A. întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că instanța de fond a soluțiuonat cauza cu încălcarea dispozițiilor exprese aplicabile în cauză, respectiv alin. (3) al articolului 52 din Norma ASF nr. 23/2014, care stipulează în mod clar criteriile care se puteau avea în vedere în stabilirea valorii de despăgubire în cazul unui vehicul neînmatriculat permanent în România.

A arătat că instanța de fond a respins cererea reclamantei cu ignorarea prevederilor legale exprese ale art. 52 alin. (3) al din Norma ASF 23/2014, în care se statuează ca valoarea vehiculului neînmatriculat permanent in România se stabilește pe baza valorilor de piață din statul in care vehiculul este sau a fost ultima data permanent înmatriculat, precum si în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată in dovedirea prejudiciului suferit.

Există două criterii pe baza cărora se stabilește valoarea de despăgubire a unui vehicul neînmatriculat in România:

- valoarea de piață din statul in care vehiculul este sau a fost ultima data permanent înmatriculat;

- documente prezentate de către partea prejudiciata în dovedirea prejudiciului suferit

Pârâtul nu a solicitat in niciun moment stabilirea valorii de piața a vehiculului în statul in care vehiculul a fost ultima data înmatriculat permanent iar instanța de fond nu si-a exercitat rolul activ pentru lămurirea acestui aspect.

A susținut recurenta faptul că valoarea vehiculului poate fi stabilita, in lipsa valorii din statul in care vehiculul a fost ultima data permanent înmatriculat, doar pe baza celui de-al doilea criteriu, respectiv "documente prezentate de către partea prejudiciata in dovedirea prejudiciului suferit" depunând în acest sens contractul de vânzare-cumpărare al vehiculului care a fost achiziționat la data de 30.09.2016 de la dl. B. pentru suma de 8.600 RON. Contractul a fost înregistrat la data de 30.09.2016 la Registrul de evidenta mijloace de transport al Orașului Comarnic sub nr. x, iar ulterior a fost luat in evidenta DITL Sector 3.

Contractul de vânzare-cumpărare reprezintă valoarea cu care vehiculul a fost înregistrat in contabilitatea recurentei.

În plus, între data achiziției și data accidentului, vehiculul a fost supus verificărilor RAR, ce au stabilit că funcționează în parametri corespunzători, prin urmare nu se poate reține o stare de întreținere proastă.

A susținut că instanța a reținut greșit ca actul de proprietate depus la dosar de recurentă reprezintă valoarea de piața a vehiculului din statul in care a fost ultima data acesta înmatriculat, acest act atestând dovada prejudiciului suferit.

Totodată, a criticat soluția instanței de fond, arătând că vehiculul de care se face vorbire în speță nu era înmatriculat permanent in România, prin urmare nu erau aplicabile cauzei prevederile referitoare la vehiculele înmatriculate permanent in România.

În continuare, a făcut recurenta aprecieri relative la obiectivul expertizei, respectiv stabilirea valorii de piața la care trebuia sa se raporteze paratul, expertul realizând expertiza pornind de la documentele furnizate si prin raportare la normele in vigoare, concluziile raportului de expertiza stând la baza motivării contestației si nu invers asa cum a reținut instanța de fond.

Totodată, a criticat recurenta modul de evaluare a vehiculului prin raportare la cele două sisteme folosite, respectiv AUDATEX (utilizat de FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR) și DAT(utilizat de expertul tehnic), nefiind de acord cu valoarea stabilită de pârât prin intermediului sistemului Audatex care este mult inferioară valorilor de tranzacționare pe piața liberă.

A considerat recurenta că situația vehiculului neînmatriculat permanent in România este cea care a stabilit norma de drept aplicabila in cazul de fata, respectiv art. 52 alin. (3) din Norma ASF 23/2014, în caz contrar fiind aplicabile prevederile art. 52 alin. (2) din Norma ASF 23/2014, iar criteriul de stabilire a valorii de despăgubire ar fi fost sistemele de specialitate.

A precizat recurenta că singurul criteriu care putea fi avut in vedere pentru stabilirea valorii vehiculului este cel al documentelor prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit respectiv contractul de vânzare cumpărare, astfel ca valoarea de despăgubire trebuia sa fie egala cu valoarea de achiziție a vehiculului.

Prin urmare, consideră că se impune casarea sentinței civile nr. 4831/23.11.2018 si trimiterea spre rejudecare a cauzei, cu aplicarea prevederilor legale de la art. 52 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014.

In drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 aprilie 2019, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamanta, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond, ca fiind temeinica si legala si a deciziei contestate.

Succint, pârâtul a reluat situația de fapt arătând că a avut loc, la data de 20.11.2016, un accident de circulație din culpa conducătorului auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare x, care a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare x aparținând S.C. A.. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor.

La data accidentului, autoturismul cu nr. de inmatriculare x avea încheiata polița RCA nr. x emisa de Societatea S.C. C. S.A..

Urmare avizării a fost constituit dosarul de dauna nr. x, care in urma preluării dosarelor de la asigurător a primit număr unic la FGA.

Prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/05.01.2017, S.C. A. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu o suma reprezentând contravaloarea autovehiculului avariat.

In cadrul instrumentării dosarului de dauna, din analizarea documentației aferente, a rezultat ca, in temeiul art. 51 alin. (9) din Norma ASF 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse din accidente de vehicule, valoarea maxima de despăgubire ce poate fi acordata este in cuantum de 2.765 RON.

Conform art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014 se definește dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului, 25% reprezentând valoarea epavei.

Având in vedere evaluarea efectuata de Fondul de Garantare a Asiguraților din sistemul de specialitate Audatex valoarea de piața medie este de 3.687 RON conform art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014 valoarea maxima a despăgubirii este in cuantum de: 3.687 X 0,75 = 2.765,25 RON. Precizam ca am stabilit valoarea despăgubirilor conform criteriilor date de sistemul de specialitate Audatex pe care ii folosesc preponderent atât societățile de asigurări, cat si unitățile reparatoare.

A solicitat instanței respingerea cererii de completatoare prin care reclamanta a solicitat, alături de diferența dintre valorile stabilite potrivit celor două sisteme de evaluare, și obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere.

Motivele de respingere a cererii de acordare a penalităților de întârziere se întemeiază pe dispozițiile art. 4 alin. (1)lit. a)dinLegea213/2015 care stabilesc faptul că penalitățile nu reprezintă creanțe de asigurare, iar obligația acordării de penalități de întârziere subzistă doar în cazul raportărilor de asigurare, și doar ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor expres stabilite de legiuitor, de către asigurător.

Mai mult decât atât nici Legea 213/2015 și nici Norma ASF 16/2015 nu prevăd în sarcina FGA un termen de soluționare a cererilor de plată și prin urmare în mod evident penalitățile de întârziere nu pot fi aplicate și raporturilor de drept administrativ, în cadrul procedurii prealabile necontencioase.

A susținut că FGA nu preia de la asigurătorul in faliment o creanță certă, lichidă și exigibilă iar acest aspect coroborat cu faptul că FGA nu este parte în contractul de asigurare încheiat între asigurat și asigurătorul în faliment precum și cu faptul că FGA nu execută un contract de asigurare, are drept consecință nepreluarea riscului contractului de către FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR.

În cadrul procedurii administrative necontencioase desfășurate de FGA cu privire la cererea de plată depusă de reclamantă sunt incidente dispozițiile art. 80 alin. (1) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență care stabilesc că: "Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, denumită generic accesorii nu va putea fi adăugată creațelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103.".

Având la bază această dispoziție legală FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a admis în parte cererea petentei A. si a acordat acesteia valoarea maxima de despăgubire ce poate fi acordata in cuantum de 2.765 RON, emițând Decizia 12028/12.12.2017. Ulterior, a formulat contestație reclamanta, singura apărare învederată fiind aceea că FGA nu a calculat valoarea reală a vehiculului avariat conform art. 52 alin. (3) din Norma 23/2014 și că, in mod greșit, a aplicat dispozițiile art. 52 alin. (2) din Norma ASF 23/2014, raportat la faptul ca vehiculul în cauză nu a fost înmatriculat permanent în România.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea astfel cum a fost completata de către reclamanta A., fiind de acord cu raționamentul pârâtului.

Deși reclamanta a susținut că vehiculul înmatriculat nu era înmatriculat permanent în România, din documentația existentă la dosar rezultă că, vehiculul, proprietate a reclamantului a fost fabricat în 1993 (fiind un vehicul foarte vechi raportat la data evenimentului"), iar conform Autorizației de circulație provizorie acesta fost eliberată doar pentru perioada 04.10.2016 - 02.11.2016. iar evenimentul a avut loc după expirarea autorizației de cirulatie-20.11.2016.

Mai mult decât atât, conform Raportului de expertiză tehnică auto extrajudiciară depus de către reclamanta, valoarea reală stabilită este calculata într-un alt sistem de specialitate DAT - însă tot cel din România, nefiind utilizat un sistem de specialitate din țara în care a fost ultima data înmatriculat permanent vehiculul avariat. Astfel că, deși invocă dispozițiile art. 52 alin. (3) din Norma 23/2014, reclamanta folosește aceeași modalitate de calcul doar că într-un alt sistem, nu AUDATEX.

Art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 prevede foarte clar ca: "f« vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună si a creanțelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Fondul de Garantare a Asiguraților a utilizat pentru analizarea daunelor sistemul Audatex care este o baza de date acceptata de toți asigurătorii si de unitățile de specialitate si care furnizează o baza uniforma de date pentru toate părțile implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto.

FGA analizează cererile de plată cu ajutorul sistemului de calcul AUDATEX, care este un sistem agreat atât de unitățile reparatoare cat si de asigurător și plătește in baza dispozițiilor Legii 213/2015 și ale Normei nr. 16/2015 a ASF ca urmare a deschiderii procedurii de faliment si nicidecum in baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind cu totul si cu totul diferite.

Totodată, chiar si in baza răspunderii contractuale pentru ca asigurătorul sa fie obligat sa plătească trebuie sa facă dovada prejudiciului, prejudiciu care consta fie in dovada plații efectuate de asigurat către unitatea service, fie in existenta unei sentințe prin care o instanța l-a obligat-pe acesta sa achite contravaloarea reparațiilor, in cazul in care unitatea reparatoare nu are un contract de prestări servicii

În cazul de față, la cererea reclamantei nu a fost atașat niciun document justificativ precizând doar că solicită suma maximă, context în care FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a analizat si a instrumentat, in sistemul AUDATEX, costul unei eventuale reparații, de unde a rezultat că, cazul în care ar fi fost efectuată reparația aceasta ar fi fost de 6.416,80 RON, ceea ce ar fi depășit 75% din valoarea de piață a autovehiculului la data evenimentului. Așadar, tot în sistemul AUDATEX a fost stabilită valoarea de plată medie la suma de 3.687,00 RON. stabilindu-se conform prevederilor legale că suma maximă de despăgubire este de 2.765,25 RON, prin reținerea contravalorii epavei de 25%.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite și nici valoarea de piață a vehiculului la data evenimentului iar FGA face plata către creditorii de asigurări din propriile surse și nu din sursele asigurătorului in faliment. De altfel, plafonarea despăgubirilor prin Legea nr. 213/2015 la suma maxima de 450 000 RON, comparativ cu cea acordata de societățile de asigurare in cuantum maxim de 5 000 000 RON, denota intenția clara a legiuitorului de a tine cont de contextul creat prin intrarea in faliment a unei societăți de asigurare.

FGA este o schema de garantare, iar garanția pe care acesta o acorda este cea a plații unei despăgubiri in condițiile legii speciale, in strânsa legătura cu noțiunea de insolventa a unui asigurător, protecția acordata fiind, in mod evident, una de ultima instanța. De altfel, schemele de garantare apar ca fiind organisme infiintate de state pentru a remedia deficientele existente în sistemele naționale de asigurări, chiar si in contextul directivei-cadru Solvabilitate II, iar acestea nu pot crea un cadru legal de natura a ignora absenta totala a falimentului companiilor de asigurare.

De asemenea, instituirea unor criterii de apreciere a despăgubirilor ce pot fi acordate in procedura administrativa este agreata de Uniunea Europeana si in concordanta cu practica instanțelor europene. In prezent, la nivelul Uniunii Europene, din cele 30 de state, numai in 12 state membre sunt legiferate scheme de garantare in domeniul asigurărilor. Mai mult, neexistând o armonizare a legislațiilor, aceste^ scheme de garantare se prezintă diferit in ceea ce privește: nivelul (plafonul) de acoperire al daunelor, principiile sub care acționează, sistemul de finanțare, categoriile de asigurări garantate. Astfel, in state precum Belgia, Bulgaria, Grecia, Franța, Letonia, Irlanda, Malta, Norvegia, Polonia, Spania si Anglia, exista dispoziții legale prin care sunt stabilite anumite plafoane cu privire la plata despăgubirilor, in unele state fiind acceptate la plata despăgubirilor anumite categorii de asigurări (asigurări de viata), in altele plata despăgubirilor se efectuează doar către persoane fizice (Belgia, Irlanda) sau doar către persoane fizice si intreprinderi mici si mijlocii (SME) (Norvegia, Marea Britanie).

În concluzie, solicită respingerea recursului, menținerea în tot a sentinței de fond, în consecință și a Deciziei nr. 12028/12.12.2017.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 213/2015, Legii nr. 85/2014, Legii nr. 503/2004, Norma ASF 23/2014, Legii nr. 554/2004.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471' și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 03.06.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05.10.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile recurentei-reclamante, cu apărările intimatului- pârât, Înalta Curte, având în vedere deopotrivă normele legale incidente în cauza dedusă judecății, constată că recursul promovat de reclamanta A. S.R.L. -D este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

La data de 20.11.2016 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare x, care a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare x aparținând S.C. A.. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor.

La data accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița RCA nr. x emisa de Societatea S.C. C. S.A..

Prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/05.01.2017, reclamanta S.C. A. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu " suma maximă aprobată".

Procedura administrativă necontencioasă s-a finalizat prin emiterea de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a Deciziei nr. 12028/12.12.2017, prin care, soluționând cererea de plată nr. x/05.01.2017, a admis cererea de plată pentru suma de 2765 RON.

Recurenta - reclamantă A. S.R.L-D a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 12028/12.12.2017, emisă de către pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii care să stabilească faptul ca valoarea vehiculului avariat (vehicul proprietatea reclamantei) este de 8.600 RON și, prin urmare, valoarea de despăgubire ce trebuia acordată de pârât este de 6450 de RON, astfel că acesta trebuie obligat la achitarea diferenței dintre despăgubirea pe care trebuia să o acorde (6.450 RON) și despăgubirea acordată, 2.765,25 de RON, adică suma de 3.684,75 de RON.

Prin sentința ce face obiectul prezentului control judiciar a fost respinsă acțiunea completată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca nefondată.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin cererea de recurs recurenta a înțeles să formuleze critici privind suma acordată cu titlu de despăgubire, sistemul de calcul folosit de pârât, aceasta susținând în esență că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 52 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 52 alin. (3) din același act normativ.

Înalta Curte reține că în baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, această instituție acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare.

În cazul unui accident de circulație având ca urmare producerea unui prejudiciu material, așa cum este cazul în speță, răspunderea aparține asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală.

Or, instituția pârâtă nu are calitatea de asigurător și nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului, iar între FGA și conducătorii autovehiculelor implicați în accidente de circulație rutieră nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.

FGA nu este parte într-un contract/poliță de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită și nu decurge nicio obligație pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, condițiile în care FGA acordă despăgubiri nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește dovada prejudiciului.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. Legea nr. 213/2015, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

În cauza de față, având în vedere înscrisurile existente la dosar, se constată că este vorba despre un autovehicul fabricat în anul 1993, autovehicul care la data producerii incidentului avea la bord un număr de 126.941 km, fiind, deci un vehicul foarte vechi raportat la data evenimentului din 20.11.2016.

La momentul depunerii cererii de plată la Fondul de Garantare a Asiguraților recurenta -reclamantă nu a atașat nici document în dovedirea prejudiciului suferit, rezumându-se a solicita doar " suma maximă aprobată".

Ori, raportat la această situație de fapt, în care reclamanta a solicitat plata despăgubirii fără a depune în fața FGA o dovadă din care să reiasă valoarea epavei sau a reparațiilor autovehiculului avariat, având în vedere deopotrivă avariile constatate, conform Notei de constatare depusă în dosarul de daună, Înalta Curte constată că pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor AUDATEX, având în vedere dispozițiile art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014, ce definește dauna majoră ca fiind "dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.".

Programul Audatex, utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraților, este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a prețurilor practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de unitățile service care procedează la reparația autovehiculelor avariate și de prețurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare.

În ceea ce privește valoarea vehiculului la data producerii evenimentului, în mod corect judecătorul de primă jurisdicție nu a validat probele invocate în fața instanței de către reclamantă reținând că actul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.09.2016, nu poate face dovada indubitabilă a valorii autoturismului la data producerii accidentului, neputându-se considera că aceea reprezintă valoarea de piață din statul în care vehiculul a fost ultima dată permanent înmatriculat, în condițiile în care actul translativ de proprietate are la bază o înțelegere a părților, neputându-se vorbi astfel despre un criteriu obiectiv.

În condițiile în care expertul extrajudiciar ce a întocmit raportul de expertiză depus la dosar de către recurenta - reclamantă a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor aceeași premisă susținută de reclamantă și anume că valoarea autoturismului la momentul producerii accidentului este dată de valoarea de achiziție al acestuia, în mod judicios această probă a fost înlăturată, prețul stabilit de părți în cadrul contractului de vânzare-cumpărare neputând fi calificat un criteriu obiectiv.

Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că suma de 2765 RON menționată în actul atacat, a fost stabilită de pârât cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 51 alin. (12) din Norma ASF 23/2014, ținând cont în același timp de rolul Fondului de Garantare a Asiguraților.

Prin urmare, constată Înalta Curte că valoare de piață medie a vehiculului la data producerii accidentului în cuantum de 3.687 RON este reală, fiind corect stabilită conform calculului efectuat în sistemul de specialitate Audatex, pe baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice, dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile.

Ori, raportat la această valoare de 3.687 RON, suma de 2765 RON acordată recurentei - reclamante cu titlu de despăgubire, prin reținerea contravalorii epavei de 25% este legală, fiind stabilită conform art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014.

Apelând la un sistem de specialitate ce a avut în vedere criterii complexe, conduce la ideea că justul echilibru a fost asigurat în mod obiectiv, nedepășindu-se limitele de despăgubire prevăzute la art. 51 alin. (9) din Norma 23/2014 a ASF.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. D, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. D împotriva sentinței civile nr. 4831 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.