ÎCCJ, decizie (scj.ro #199939)

Comunicarea publică a unui spectacol. Drepturile cuvenite regizorului

Cuprins pe materii: Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe

Index alfabetic: spectacol de circ

regie

drept conex

comunicare publică

Legea nr. 8/1996, art. 7, art. 95

Dispozițiile art. 95 din Legea nr. 8/1996 plasează regizorul unui spectacol în categoria artiștilor executanți, titulari de drepturi conexe de autor, creația sa artistică fiind protejată în temeiul acestui text de lege, iar nu

ca autor de opere scrise. Aceasta

întrucât prin comunicarea publică ce are loc cu ocazia reprezentării unui spectacol nu se exploatează ”opera scrisă regizorală”, ci însăși regia.

Nimic nu se opune ca regizorul însuși să consemneze în scris - integral sau parțial - contribuția sa la desfășurarea unui spectacol ce se comunică public, însă, o astfel de conduită nu atrage nașterea unui drept nou, distinct de cele reglementate de lege în favoarea sa. O interpretare contrară ar face inaplicabile dispozițiile art. 95 și art. 98 din Legea nr. 8/1996 care reglementează dreptul conex al regizorului unui spectacol; în plus, nu poate fi conceput ca din aceeași creație artistică (regia unui spectacol) să se nască două tipuri distincte de drepturi – unul de autor și unul conex.

Prin urmare, regizorul unui spectacol nu este autor al unei opere scrise, pentru care organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor asupra operelor scrise să poată colecta remunerații de la cei care exploatează opera cu ocazia unei comunicări publice, întrucât tipul de exploatare afirmat nu are legătură cu eventuala formă scrisă a regiei, ci cu reprezentarea acelui spectacol în fața unui public prezent.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1707 din 4 octombrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, Secția a III-a civilă la data de 26.01.2015, reclamanta COPYRO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței de judecată să dispună obligarea acesteia la plata remunerației datorate autoarei B., reprezentată legal de COPYRO, conform mandatului de gestiune nr. 577 din data de 2 iulie 2013, în cuantum total de 1.564.722,58 lei + TVA, reprezentând procentul de 10% pentru regie și 10% pentru scenariu din încasările vânzării de bilete, în perioada raportată prin adresa nr. 3513 din data de 8 octombrie 2013, pentru utilizarea următoarelor spectacole ale căror regie și scenariu aparțin autoarei:

-    spectacolul „4U Pentru Tine" - ce a avut loc în perioada 17 martie-19 decembrie 2010, cu încasări din vânzare bilete în suma de 1.459.009,30 lei;

-    spectacolul „Destinul Dacilor" - ce a avut loc în perioada 5 aprilie - 9 octombrie 2010, cu încasări din vânzare bilete în suma de 918.146,83 lei;

-    Festivalul Internațional de Artă a Circului - ediția a III-a - ce a avut loc în perioada 20 septembrie - 1 octombrie 2011, cu încasări din vânzare bilete în suma de 344.567,69 lei;

-    spectacolul „Galele Circului Ediția a Xl-a" - ce a avut loc în perioada 19 octombrie 2011 - 10 februarie 2012, cu încasări din vânzare bilete în suma de 1.434.547,68 lei;

-    spectacolul „Destinul Dacilor" - ce a avut loc în perioada 4 februarie-4 martie 2012, cu încasări din vânzare bilete în suma de 299.496,86 lei;

-    spectacolul „D'ale bibicilor lui Caragiale" - ce a avut loc în perioada 20 martie-17 iunie 2012, cu încasări din vânzare bilete în suma de 720.379,85 lei;

-    Festivalul Internațional de Artă a Circului - ediția a IV-a - ce a avut loc în perioada 26 mai-3 iunie 2012, cu încasări din vânzare bilete în suma de 377.466,91 lei;

-    spectacolul „D'ale bibicilor lui Caragiale" - ce a avut loc în perioada iunie -septembrie, cu cost de producție în valoare de 364.000 RON;

-    spectacolul „Zâna Oglinjoară” - ce a avut loc în perioada 10 octombrie-24 noiembrie 2012, cu încasări din vânzare bilete în suma de 273.456,88 lei;

-    spectacolul „Galele Circului Ediția a XII-a” - ce a avut loc în perioada 13 februarie 16 iunie 2013, cu încasări din vânzare bilete în suma de 1.632.540,45 lei.

Aceasta a mai solicitat plata la zi a dobânzii lege conform Legii nr. 356/2002 cu modificările și completările ulterioare pentru suma datorată.

În  drept, au fost invocate Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și noul Cod civil.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 2081 din data de 20.12.2017, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul COPYRO.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 720A din data de 7.07.2020, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2081/2017, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a civilă, ca nefondat.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

În  dezvoltarea motivului de recurs susținut în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., în esență, a arătat următoarele:

Cu privire la soluția pronunțată asupra cererii privind obligarea intimatei-pârâte la plata remunerației aferente scenariilor scrise create de doamna B.:

-    soluția pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996 (în forma de la data realizării operelor ce fundamentează prezentul litigiu, respectiv începând cu anul 2010);

-    pentru a fi în prezența unei opere apte să facă obiectul dreptului de autor, trebuie îndeplinită o sigură cerință: aceea de a exista o creație intelectuală originală. O condiție suplimentară, necesară nu pentru calificarea ca operă ce face obiectul dreptului de autor, ci pentru a intra în domeniul gestiunii colective pe care o realizează, este aceea ca opera să fie una scrisă, condiție reținută ca fiind îndeplinită de către instanța de apel; ceea ce trebuie examinat, așadar, este dacă prima (și singura condiție menționată de lege) este îndeplinită;

-    soluția pronunțată de instanța de apel constituie o aplicare greșită a prevederilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996, fiind operate de către instanța de apel distincții pe care norma invocată nu le prevede;

-    instanța de apel a reținut că o parte dintre operele vizate de cererea de chemare în judecată ar fi incompatibile

de plano

cu existența unui scenariu („Festivalul Internațional de Artă a Circului” Edițiile a III-a 2011 și a IV-a 2012, „Galele Circului” Edițiile a XI-a și a XII-a), întrucât este vorba despre spectacole de tip gală/festival;

-    în opinia recurentei, instanța de apel a considerat că simpla denumire a unui spectacol poate nega existența unei opere, făcând inutilă verificarea îndeplinirii condiției creației intelectuale originale impuse de art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996;

-    în realitate, aprecierea existenței sau a inexistenței unei opere susceptibile de a face obiectul dreptului de autor, în cazul scenariului realizat de doamna B., ar fi trebuit să se facă, în lumina art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996, exclusiv prin raportarea respectivei opere la condițiile prevăzute de textul legal menționat. Câtă vreme art. 7 lit. a) nu prevede situații de excepție care să interzică verificarea caracterului de creație intelectuală originală, asemenea excepții nu pot fi stabilite de instanța de judecată;

-    instanța de judecată nu poate refuza, decât cu încălcarea prevederilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996, să analizeze dacă scenariile realizate de către doamna B. reprezintă sau nu în concret creații intelectuale originale, astfel încât să facă obiectul dreptului de autor, iar nu prin raportare la denumirea spectacolelor cărora aceste scenarii le slujesc;

-    soluția instanței de apel este contrară probatoriului administrat în cauză și care dovedește dreptul moral și patrimonial de autor al doamnei B. asupra scenariilor realizate pentru operele „Festivalul Internațional de Artă a Circului” Edițiile a III-a 2011 și a IV-a 2012 „Galele Circului” Edițiile a XI-a și a XII-a (probe expuse în cuprinsul cererii de recurs).

Cu privire la soluția pronunțată asupra cererii privind obligarea intimatei-pârâte la plata remunerației aferente regiilor scrise realizate de doamna B. pentru spectacolele vizate de cauza de față:

-    soluția pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 lit. a), art. 95 și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 (în forma de la data realizării operelor ce fundamentează prezentul litigiu, respectiv începând cu anul 2010);

-    din corelarea prevederilor art. 95 și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, prin decizia recurată s-a reținut că numai regizorul unei opere audiovizuale ar fi titularul unui drept de autor, în vreme ce regizorul unui spectacol de orice natură (teatru, circ, artistic etc.) ar fi titularul unui drept conex, întrucât contribuie la exprimarea publică a unei opere preexistente;

-    în realitate, această interpretare, deturnează de la finalitatea lor textele legale citate și ignoră prevederile art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996; nu există vreo rațiune pentru a se considera că regia (viziunea regizorală) nu ar putea constitui obiectul dreptului de autor, în măsura în care ar reprezenta o creație intelectuală originală, de sine stătătoare; dacă aceasta este o creație exprimată în scris, are vocație de a face obiectul gestiunii colective pe care recurenta-reclamantă o realizează;

-    consemnarea în scris a regiei este o soluție firească, deoarece, altfel, această viziune regizorală nu ar putea fi pusă în scenă de fiecare dată la fel, în formă creată de autorul său;

-   notorietatea regiei consemnate în scris prin caietul de regie este susținută de faptul că aceasta face obiect de studiu în cadrul universităților de profil (UNATC etc.), unde studenții își susțin viziunea regizorală asupra unui spectacol prin caietul de regie odată cu absolvirea examenelor de an de studiu (

notorium non est probatum

);

-    atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, a dovedit existența regiei scrise aferente spectacolelor ce fac obiectului litigiului de față;

-    la solicitarea instanței de apel, a dovedit că reprezintă o practică uzuală consemnarea în scris a viziunii regizorale, inclusiv sub forma unor caiete de regie (depuse la dosarul instanței de apel);

-    astfel cum rezultă din probatoriul administrat în fața instanței de fond, viziunea regizorală (regia literară/caietele de regie) reprezintă o creație abstractă, nepresupunând în mod necesar punerea efectivă în scenă a unui spectacol;

-    textul art. 95 din Legea nr. 8/1996 distinge între crearea operei și interpretarea ei;

-    așa fiind, dispozițiile art. 95 din Legea nr. 8/1996 stabilesc un drept ce revine nu creatorului unei opere în sensul art. 7 din lege, ci un drept ce revine celui care interpretează sau execută o asemenea operă; nu există vreo dispoziție legală care să împiedice ca o persoană să aibă o dublă calitate, așa cum, în concret, este și cazul doamnei B. care a realizat regia artistică scrisă pentru spectacolele menționate, dar care a și regizat, în sensul art. 95 din Legea nr. 8/1996, aceste spectacole;

-    art. 65 din Legea nr. 8/1996 are în vedere crearea, iar nu interpretarea, unei opere audiovizuale;

-    contrar celor reținute de către instanța de apel, recunoașterea unui drept de autor doamnei B. pentru regia artistică realizată în cazul spectacolelor de circ ce fac obiectul prezentului demers judiciar nu golește de conținut prevederile art. 95 din Legea nr. 8/1996, ci previne lipsirea de conținut a dispozițiilor art. 7 din acest act normativ.

Cu privire la recunoașterea de către intimata-pârâtă a drepturilor morale și patrimoniale ale doamnei B. asupra scenariilor și regiilor artistice create pentru spectacolele ce fac obiectul prezentului demers judiciar:

- reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2.538 C.civ. interpretarea instanței de apel potrivit căreia: adresa nr. 3513 din data de 8.10.2013 ar reprezenta o mărturisire extrajudiciară „dată în condiții concrete neclare, semnată de un manager interimar” având o „valoare probatorie lăsată la aprecierea instanței”, iar afișele evenimentelor (care o indică pe doamna B. în calitate de autor al scenariului și regiei) nu ar da naștere unei prezumții, câtă vreme opera nu există în materialitatea ei;

- pentru a opera recunoașterea unui drept (de către cel căruia îi revine obligația corelativă) nu este necesară respectarea vreunei condiții de formă, recunoașterea putând fi atât expresă, cât și tacită, dar neechivocă;

- or, probele administrate în cauză fac în mod neechivoc dovada recunoașterii de către intimata-pârâtă a drepturilor doamnei B., cu atât mai mult cu cât nici existența afișelor și nici cea a adresei nr. 3513 din data de 8.10.2013 nu au fost contestate de către intimata-pârâtă;

- intimata-pârâtă, în baza adresei nr. 3513 din data de 8.10.2013 a și efectuat anumite plăți parțiale către COPYRO pentru achitarea drepturilor de autor cuvenite doamnei B.; astfel, prin plată, intimata-pârâtă și-a consolidat obligația în raport de autoarea B. (în acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - decizia nr. 404 din 5.02.2013 a Secției a II-a civile).

În dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., în esență, a susținut următoarele:

- hotărârea poate fi casată dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă temeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este neîntemeiată;

- recunoașterea de către intimata-pârâtă a drepturilor morale și patrimoniale ale doamnei B. asupra scenariilor și regiei artistice create pentru spectacolele ce fac obiectul prezentului dosar, consemnate de instanța de apel la fila 7 din decizie, reprezintă considerente care conduc la temeinicia acțiunii; de asemenea, consemnarea și recunoașterea de către instanța de apel a faptului că, pe afișele spectacolelor, doamna B. a fost evidențiată ca autoare a scenariilor spectacolelor de către intimata-pârâtă (situație confirmată și de articolele de presă), cu consecința nașterii prezumției prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 reprezintă considerente care conduc la temeinicia acțiunii;

- față de aceste considerente reținute de instanța de apel din care rezultă temeinicia acțiunii, aceeași instanță opinează (și) contrariul și anume:

• înscrisurile consemnate cu titlul de scenarii și regie (atât în spectacolele de tip gală, cât și în cele de tip festival) pe care le-a depus în dovedirea pretențiilor sunt apreciate diferit, ca fiind înscrisuri necorespunzătoare, din punctul de vedere al instanței, sub aspectul dovedirii utilizării operelor;

• pornind de la considerentul că scenariul este o operă de creație originală, instanța nu poate concepe crearea de către o unică persoană (doamna B.) a scenariilor tuturor numerelor de circ prezentate de artiștii străini, concluzie care s-a manifestat asupra tuturor spectacolelor din litigiu, deși chiar intimata-pârâtă le-a recunoscut prin adresa nr. 3513/08.10.2013 ca fiind datorate către mandanta recurentei-reclamante;

• deși instanța de apel consemnează faptul că regia scrisă a spectacolelor realizate de B. a fost depusă la dosar în etapa apelului, la fila 11 se reține contrariul că regizorul spectacolului de circ nu este autor al unei opere scrise pentru care să se poată colecta remunerațiile;

• deși la fila 11 din decizia recurată se stabilește că pentru activitatea depusă, în sensul O.U.G. nr. 189/2008 art. 28 alin. (1), managerul are dreptul la o remunerație pentru activitatea depusă, prevăzută în contractul de management, aspect ce tinde la admiterea acțiunii, tot instanța de apel consideră că pentru spectacolul „4U Pentru tine”, deși este menționat în proiectul de management validat de angajator, nu reprezintă o dovadă în favoarea doamnei B., în sensul prezumției de creatoare a acestui spectacol.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C.proc.civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă, combătând cele susține prin cererea de recurs, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei atacate, ca temeinică și legală.

În esență, cu privire la cele invocate de către recurenta-reclamantă în susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. a apreciat că acestea reprezintă relatări ale unor situații de fapt și a unei eventuale greșite interpretări a acestei situații de către instanța de judecată, pe baza unor chestiuni ce țin de temeinicia hotărâri atacate – neputând fi supuse controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs, prin prisma acestui motiv de casare.

Totodată, a considerat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 8/1996, în forma de la data realizării operelor ce fundamentează prezentul litigiu.

Referitor la criticile recurentei-reclamante susținute în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., a apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, considerentele arătate de către recurenta-reclamantă fiind, în opinia sa, prezentate speculativ și scoase din context.

În  cauză, nu a fost formulat răspuns la întâmpinare.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de recurs, reclamanta a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ.

Prealabil, este de precizat că recursul este o cale extraordinară de atac prin care, așa cum rezultă din art. 483 alin. (3) C.proc.civ., se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, pentru motivele expres și limitativ indicate prin norma imperativă de la art. 488 alin. (1) C.proc.civ.

Drept urmare, Înalta Curte va evalua criticile susținute de recurentă numai în măsura în care acestea se încadrează în motivele de nelegalitate, fie invocate de aceasta, fie într-un alt motiv de casare (dacă se va impune  reîncadrarea acestora), lăsându-se neanalizate criticile prin care se tinde la dovedirea netemeiniciei deciziei atacate, întrucât privesc aprecierea materialului probator al cauzei și aspecte referitoare la situația de fapt.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta-reclamantă susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a ) din Legea nr. 8/1996 (forma în vigoare la data realizării pretinselor operelor invocate în cauză), întrucât singurul criteriu legal ce trebuia aplicat pentru calificarea scenariului și regiei spectacolelor arătate în petitul acțiunii, era acela al originalității creației intelectuale pentru care se invocă protecția pe temeiul legii nr. 8/1996.

Astfel, conform normei evocate: ”Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:  a)

scrierile literare

și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și

orice alte opere scrise

sau orale, precum și programele pentru calculator.”

În analiza pretențiilor deduse judecății, evaluând motivele de apel invocate de reclamantă, curtea de apel a avut în vedere că intimatul-pârât însuși nu contestă mandantei reclamantei calitatea de regizor al spectacolelor menționate în acțiune, susținând, însă, că această ipostază nu îi atribuie și calitatea de autor al unei opere scrise care să intre în domeniul de activitate al organismului de gestiune reclamant.

De asemenea, s-a reținut că pârâta a achitat reclamantei pentru scenariile unora dintre spectacolele indicate în acțiune, dar, totodată, a negat compatibilitatea spectacolelor de tip gală și festival cu noțiunea de scenariu, deoarece acestea se desfășoară după un format de tip concurs, unde există doar un desfășurător privind ordinea intrării diferitelor numere în spectacol.

În consecință, instanța de apel a avut de analizat dacă sumele pretinse prin acțiune cu privire la

regia

tuturor spectacolelor indicate în acțiune, precum și suma cerută pentru scenariile spectacolelor de tip gală sau festival (din totalitatea spectacolelor indicate prin acțiune)

,

ca și pentru spectacolul „4U Pentru Tine”, intră în domeniul de gestiune al reclamantei, respectiv dacă regia și scenariile menționate (contestate de pârât) pot fi calificate drept opere scrise, susceptibile de gestionare colectivă în mod facultativ.

Este de precizat că recurenta-reclamantă COPYRO a fost înființată ca organism de gestiune colectivă în domeniul drepturilor de autor asupra operelor scrise, prin acțiune, solicitându-se obligarea pârâtei plata remunerațiilor cuvenite membrului său B., pentru scenariul și regia unor spectacole organizate în cadrul instituției pârâte în perioada 17.03.2010 – 16.06.2013.

Astfel cum s-a arătat, recurenta-reclamantă a acționat în numele mandantei sale B., în temeiul unui contract expres de mandat de gestiune colectivă, depus la dosarul cauzei, încheiat în baza art. 123

2

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia: „(1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi: (...) b) dreptul de comunicare publică a operelor, cu excepția operelor muzicale, și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual”.

Instanța de apel a reținut că în măsura în care scenariul este consemnat în formă scrisă, de regulă, acesta reprezintă o operă scrisă, cu toate consecințele pe care le antrenează această constatare, între care, și cea care interesează în cauză, anume că autorului unui scenariu îi sunt recunoscute de lege drepturi patrimoniale de autor (în cauză, fiind în discuție dreptul de comunicare publică a unei opere scrise).

Cu toate acestea, curtea de apel, în acord cu prima instanță, a stabilit, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, respectiv prin raportare la structura concretă și conținutul spectacolelor tip gală și festival,  dar și a conținutului consemnărilor depuse în apel de reclamantă în numele mandantei, cu valoare de probe în acest sens, că acestea nu sunt compatibile cu noțiunea de operă scrisă (scenariu) putând fi calificate, în contextul analizat, cel mult, ca având valoarea unor indicații regizorale, deoarece se referă cu precădere la ordinea intrării în scenă a participanților la gală, la modul de organizare a activităților cuprinse în spectacol, la lumini și muzică etc.

În consecință, contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel nu a înlăturat

de plano

o atare posibilitate, ci pe baza unei analize concrete și efective a circumstanțelor relevante din această perspectivă, a stabilit, pentru spectacolele de tip gală și festival (cu structura enunțată), concluzia inexistenței, în acest caz determinat, a unei creații intelectuale protejabile ca operă scrisă.

Totodată, curtea de apel, pornind de la premisa legală că scenariul este o operă de creație originală, a reținut că nu poate fi luată în considerare crearea de către o unică persoană a scenariilor tuturor numerelor de circ prezentate de artiștii prezenți în galele și festivalurile contestate de pârât, ca întrunind premisa existenței unei opere scrise, apte de comunicare publică din perspectiva celor pretinse de reclamantă, artiști care nu sunt angajați ai pârâtului și care nu și-au organizat prestațiile artistice în cadrul activității instituției pârâte ori sub coordonarea doamnei B.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei reclamante, în sensul că instanța de apel nu a făcut aplicarea criteriului legal din art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996 al existenței unei creații intelectuale originale (și) în privința pretinselor scenarii ale spectacolelor de tip gală și festival, pentru care, în mod legal s-a infirmat protecția acestora cu valoare unei opere scrise, susceptibile de comunicarea publică și, prin urmare, de gestionare colectivă facultativă, în baza art. 123 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Astfel cum se arăta în preambulul acestor considerente, Înalta Curte, în soluționarea recursului de față, nu va putea cenzura modalitatea de apreciere a materialului probator administrat în cauză și nici concluzia la care instanța de apel a ajuns pe baza acestui evaluări, decât în măsura în care raționamentul redat în considerentele hotărârii recurate ar vădi nerespectarea cerințelor legale de analiză a unei chestiuni litigioase, în sensul că acestea nu au fost respectate, au fost denaturate, au fost omise ori greșit aplicate.

Așa fiind, se vor lăsa neanalizate susținerile recurentei în sensul (generic susținut) că soluția instanței de apel este contrară probatoriului administrat în cauză și care, în opinia recurentei, ar dovedi dreptul moral și patrimonial de autor al doamnei B. asupra scenariilor realizate pentru operele „Festivalul Internațional de Artă a Circului” Edițiile a III-a 2011 și a IV-a 2012, „Galele Circului” Edițiile a XI-a și a XII-a (probe expuse în cuprinsul cererii de recurs și care nu ar putea fi reapreciate în această etapă procesuală); de asemenea, nu poate fi reanalizată valoarea probatorie acordată pretinsei mărturisiri extrajudiciare făcute de intimatul-pârât în cuprinsul adresei emise sub nr. 3513/08.10.2013.

Cu privire la soluția pronunțată asupra cererii privind obligarea intimatului la plata remunerației aferente regiei scrise realizate de doamna B. pentru spectacolele vizate de prezentul dosar, recurenta-reclamantă susține că soluția pronunțată de instanța de apel a fost dată, de asemenea, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 lit. a), art. 95 și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, (în forma de la data realizării pretinselor opere asupra cărora poartă litigiul).

De asemenea, recurenta contestă concluzia la care curtea de apel a ajuns prin corelarea prevederilor art. 95 și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, având în vedere că prin decizia recurată s-a reținut că numai regizorul unei opere audiovizuale ar fi titularul unui drept de autor, în vreme ce regizorul unui spectacol de orice natură (teatru, circ, artistic etc.) ar fi titularul unui drept conex, întrucât contribuie la exprimarea publică a unei opere preexistente.

Înalta Curte apreciază că nici aceste critici nu pot fi primite pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., întrucât curtea de apel a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale în stabilirea concluziei că pretinsa regie scrisă a unor spectacole ar fi de natură a primi protecție (și) cu valoarea de operă scrisă, din perspectiva Legii nr. 8/1996.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în privința regiei spectacolelor de circ, reclamanta a susținut în mod constant că regizorul este titular și al unei opere scrise, cât timp indicațiile regizorale sunt consemnate în scris (”caiete de regie”), iar, în acest sens, a depus abia în apel anumite consemnări cărora a intenționat să le dea o atare valoare probatorie.

Recurenta-reclamantă a susținut că interpretarea dată de instanța de apel denaturează de la finalitatea lor prevederile art. 7 lit. a) din Legea 8/1996, arătând că nu există vreo rațiune pentru a considera că regia (viziunea regizorală) nu ar putea constitui obiectul dreptului de autor, în măsura în care reprezentă o creație intelectuală originală, de sine stătătoare; în măsura în care este o creație exprimată în scris, în opinia recurentei, aceasta are vocație de a face obiectul gestiunii colective pe care o realizează; consemnarea în scris a regiei este o soluție firească, deoarece, altfel, viziunea regizorală nu ar putea fi pusă în scenă de fiecare dată la fel, în formă creată de autorul său.

Înalta Curte constată, ca și instanța de apel, că întreaga argumentare a reclamantei privind protecția ca operă scrisă a anumitor consemnări de regie a unor spectacole nu demonstrează existența unei opere scrise protejabile în mod distinct și autonom de creația artistică a regizorului unui spectacol cu public, în calitatea sa de artist executant, sens în care creația intelectuală a acestuia este protejată în temeiul celor prevăzute de art. 95 din Legea nr. 8/1996, cum corect a stabilit instanța de apel, iar nu în conformitate cu obiectul normei de la art. 7 lit. a) din actul normativ de referință.

În plus față de cele reținute de curtea de apel, Înalta Curte apreciază că nici argumentul unor indicații de regie consemnate în scris nu poate fi integrat într-o demonstrație privind protejarea mențiunilor respective ca operă scrisă, întrucât prin comunicarea publică ce are loc cu ocazia reprezentării unui spectacol nu se exploatează ”opera scrisă regizorală”, ci însăși regia.

Cu alte cuvinte, prin intermediul unei comunicări publice (în sensul descris la art. 15 alin. 1 din lege) viziunea regizorală originară, fie și consemnată în caiete de regie, nu este exploatată ca operă scrisă, ci caracterul imuabil al acesteia (integritatea viziunii regizorale) trebuie să se verifice ori de câte ori are loc o comunicarea publică a acelui spectacol sau, altfel spus, executarea acelei regii.

Plasarea regiei unui spectacol în contextul menționat este necesară, din nou, pentru a se asigura corelația indispensabilă cu obiectul de activitate al recurentei-reclamante și cu temeiul invocat de aceasta pentru a acționa în numele și pe seama mandantei sale, B., pornind de la observarea ipotezei normative de la art. 123

2

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 și obiectul acestei gestiuni colective facultative pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 95 din Legea nr. 8/1996 care plasează regizorul unui spectacol în categoria artiștilor executanți, titulari de drepturi conexe de autor, iar nu de drepturi de autor, spre deosebire de regizorul unei opere audiovizuale (art. 65 din lege).

Norma evocată de la art. 95 din Legea nr. 8/1996 în forma aplicabilă litigiului prevede astfel:

„În sensul prezentei legi, prin artiști interpreți sau executanți se înțelege: actorii, cântăreții, muzicienii, dansatorii și alte persoane care prezintă, cântă, dansează, recită, declamă, joacă, interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă modalitate o operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăți, de circ ori de marionete.”

Așa cum se arăta, nimic nu se opune ca regizorul însuși să consemneze în scris - integral sau parțial - contribuția sa la desfășurarea unui spectacol ce se comunică public, însă, o astfel de conduită nu atrage nașterea unui drept nou, distinct de cele reglementate de lege în favoarea sa.

O interpretare contrară, în sensul celor susținute de recurenta-reclamantă ar face inaplicabile dispozițiile art. 95 și art. 98 din lege care reglementează dreptul conex al regizorului unui spectacol (de circ, în acest caz); în plus, corect a observat instanța de apel că nu poate fi conceput ca din aceeași creație artistică (regia unui spectacol) să se nască două tipuri distincte de drepturi – unul de autor și unul conex.

Regizorul unui spectacol – dintre cele enumerate de text sau similare acestora – are drepturile artiștilor interpreți și executanți, drepturi conexe reglementate de Titlul II al legii, denumit „Drepturile conexe dreptului de autor și drepturi sui-generis”.

Prin urmare, regizorul spectacolului de circ nu este autor al unei opere scrise ce se exploatează cu ocazia unei comunicări publice, pentru care reclamanta COPYRO să poată colecta remunerații de la cei care exploatează opera, întrucât tipul de exploatare afirmat în cauză (comunicare publică) nu are legătură cu eventuala formă scrisă a regiei, ci cu reprezentarea acelui spectacol în fața unui public prezent.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996 și în acest context (regiile spectacolelor din petitul acțiunii), întrucât creația artistică originală a mandantei în contextul spectacolelor regizate de aceasta este protejată în raport cu natura sa proprie și primordială a manifestării personalității sale – artist executant, titular de drepturi conexe - , deci, pe temeiul art. 95 din Legea nr. 8/1996, iar nu ca autor de opere scrise, nefiind întrunite în speță condițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte constată că nu este utilă în acest moment procesual analiza conținutului normativ al art. 65 din Legea nr. 8/1996 (invocat de instanța de apel pentru a reliefa distincția dintre regizorul unui spectacol și regizorul unei opere audio-vizuale), având în vedere că nu acesta constituie temeiul drepturilor de care s-a prevalat recurenta-reclamantă în numele mandantei sale.

Nici pretinsa greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2.538 C.civ. în legătură cu adresa nr. 3513/2013 emisă de intimat, în sensul calificării acesteia drept o mărturisire extrajudiciară „dată în condiții concrete neclare, semnată de un manager interimar”, nu va putea fi evaluată în recurs, având în vedere că, în cauză, calificarea drepturilor reclamate de recurentă în numele mandantei sale, a fost realizată pe baza  analizei juridice efectuate de instanța de judecată.

Părțile însele pot realiza o calificare juridică a dreptului dedus judecății, însă, o astfel de opinie nu este opozabilă instanței de judecată chemate să soluționeze cererea prin care se solicită realizarea acelui drept, întrucât instanța este învestită cu ”soluționarea litigiului conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile”, potrivit art. 22 alin. (1) C.proc.civ.

Vor fi înlăturate ca nefondate și criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., întrucât, contrar susținerilor acesteia, considerentele instanței de apel sprijină și demonstrează fără contradicții soluția pronunțată în logica argumentării soluției pronunțate.

Dimpotrivă, existența unor pretinse contradicții între considerente este ilustrată de recurentă prin extragerea din context a anumitor dezlegări cărora recurenta le atașează propria concluzie, în sensul că unele ar susține temeinicia pretențiilor deduse judecății, în timp ce altele ar demonstra contrariul.

Or, împrejurarea recunoașterii pretențiilor mandantei sale prin plățile efectuate de către intimatul-pârât a unor drepturi patrimoniale atașate creațiilor artistice ale doamnei B. sau menționarea acesteia pe afișele spectacolelor, au fost susțineri ale reclamantei care au fost înlăturate argumentat de curtea de apel, concluzia curții de apel fiind aceea a netemeiniciei lor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate nu sunt redate argumente însușite sau arătate de instanța de apel din care să reiasă că unele ar justifica temeinicia pretențiilor reclamantei, iar altele, caracterul nefondat al acestora.

Nici celelalte susțineri ale recurentei (referitoare la semnificația acordată de instanță depunerii în apel a unor caiete sau consemnări de regie ale mandantei), încadrate de aceasta în această ipoteză de casare, nu pot fi primite, întrucât se constată că recurenta, în realitate, tinde la reaprecierea probelor în această etapă procesuală.

Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește neaplicarea de instanța de apel a prezumției de autoare a mandantei sale pentru spectacolul „4U Pentru tine”, deși acesta este menționat în proiectul de management validat de angajator, întrucât, din nou, recurenta pretinde instanței de recurs reaprecierea probelor cauzei în recurs, ceea ce nu poate fi realizat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, nefiind întrunite cerințele niciunuia dintre cazurile de casare de care aceasta s-a prevalat – art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.