ÎCCJ, decizie (scj.ro #199893)

Acțiune în pretenții decurgând din executarea unui contract administrativ. Incidența dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 101/2016. Eficacitatea clauzei compromisorii prevăzută de părți în contract. Inaplicabilitatea prevederilor art. 1203 din Codul civil

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul. Desființarea hotărârii arbitrale

Index alfabetic: acțiune în pretenții

contract administrativ

clauză compromisorie

acțiune în anularea hotărârii arbitrale

excepția prescripției dreptului material la acțiune

norme de ordine privată

Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (2)

Legea nr. 101/2016, art. 57

C. civ., art. 1203, art. 2515 alin. (1), art. 2506 alin. (2)

C. proc. civ., art. 608 alin. (1) lit. h)

Posibilitatea ca părțile angajate într-un contract administrativ să uzeze de soluționarea prin arbitraj a litigiilor generate de derularea unui astfel de contract este prevăzută în mod expres de legea specială care reglementează regimul juridic aplicabil acestor contracte, respectiv art. 57 din Legea nr. 101/2016.

O astfel de clauză ce prevede o alternativă la soluționarea litigiului de către instanțele de drept comun nu mai presupune acceptarea expresă a clauzei compromisorii, simpla ei includere în contract fiind suficientă pentru ca aceasta să opereze.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de apel că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 1203 C. civ., care impun acceptarea expresă a clauzei compromisorii.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1239 din 19 mai 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș la 27 septembrie 2017, reclamanta-pârâtă reconvențională A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. și C. GMBH în solidar la plata sumei de 2.210.808,38 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 5698 din 08 iulie 2015 constituind penalități calculate pentru întârzierea înregistrată față de termenul de finalizare a lucrărilor convenit, emisă în cadrul contractului cu nr. 24/AP/30.01.2012, precum și la plata contravalorii tuturor cheltuielilor arbitrale generate de litigiu.

Prin sentința arbitrală nr. 48 din 23 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul arbitral s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de B. SRL. S-a admis cererea reclamantei-pârâte reconvenționale A. SA. S-a respins cererea reconvențională precizată a pârâtei-reclamante reconvenționale. Au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamanta-pârâtă reconvențională a sumei de 2.210.808,38 lei cu titlu de penalități de întârziere în decontare.

Au fost obligate pârâtele C. GmbH și B. SRL în solidar la plata către reclamantă a cheltuielilor de arbitrare în sumă totală de 54.621,24 lei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 01.02.2021, reclamanta B. SRL, în contradictoriu cu pârâta A. SA, a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 48/23.11.2020 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș și trimiterea cauzei instanței competente să o soluționeze, în baza dispozițiilor art. 608 alin. 1 lit. b) coroborat cu art. 613 alin. 3 lit. a) C. proc. civ.; în subsidiar, pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 48 din 23.11.2020 și aplicând dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b), să se rețină cauza spre judecare și să se respingă ca fiind prescrisă cererea introdusă de A. S.A. prin care solicită obligarea reclamantei, în solidar cu C. Gmbh, la plata sumei de 2.210.808,38 lei.

La data de 03.02.2021, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 48/23.11.2020 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, cerere formulată de reclamanta C. GmbH, în contradictoriu cu pârâtele A. SA și B. SRL, prin care a solicitat admiterea acțiunii în anulare și anularea sentinței nr. 48/2020; pronunțarea în fond în limitele convenției arbitrale; acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea acestei acțiuni.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 20.04.2021 în dosarul nr. x/59/2021 s-a admis excepția conexității invocată de pârâta A. SA prin întâmpinare și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/59/2021 al Curții de Apel Timișoara la dosarul nr. y/59/2021 al Curții de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă a respins acțiunile conexate în anularea hotărârii arbitrale nr. 48/23.11.2020 pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș în dosarul nr. x/2017, formulate de reclamantele B. SRL și C. GmbH, în contradictoriu cu pârâta A. SA.

La data de 12 iulie 2021, recurenta B. SRL a formulat

declarație de recurs

împotriva sentinței civile nr. 9/PI din 4 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 iulie 2021.

Cererea de recurs formulată de recurentă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta solicită anularea sentinței arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare raportat la motivele prevăzute de art. 608 alin. 1 lit. b) și h) C. proc. civ., susținând că instanța a respins neîntemeiat capătul principal de cerere prin care a invocat necompetența Curții de Arbitraj în raport cu art. 608 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, Curtea de apel concluzionează că litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ sunt atribuite de legiuitor în competența exclusivă a instanței de contencios administrativ, fără posibilitatea ca părțile să deroge ori instanța să își proroge competența.

Recurenta solicită să se aibă în vedere faptul că art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, iar prezentul litigiu a fost demarat de A. SA în data de 27.09.2017, anterior modificărilor prevederilor menționate.

Prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 sunt reguli de procedură și aplicând prevederile art. 24 și art. 25 C. proc. civ., rezultă că trebuie aplicate dispozițiile alin. 2 al art. 8 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data începerii prezentului proces.

Mai mult, recurenta susține că a invocat ineficacitatea clauzei compromisorii și necompetența tribunalului arbitral la data de 11.12.2017, iar la 22.01.2018 Tribunalul Arbitral a respins excepția de necompetență ca neîntemeiată.

În opinia recurentei sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare până la modificările aduse prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora competența exclusivă era atribuită instanței de contencios pentru orice litigiu legat de contractele administrative.

În acord cu corecta aplicare în timp a prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în vigoare la 30.07.2018 orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ sunt atribuite de legiuitor în competența exclusivă a instanței de contencios administrativ, fără posibilitatea ca părțile să deroge ori instanța să își proroge competența.

În ceea ce privește ineficacitatea clauzei compromisorii recurenta susține că, în speță fiind în discuție un contract administrativ, nu se aplică prevederile art. 1203 C. civ., iar Curtea de Apel Timișoara nu motivează și nu indică potrivit căror prevederi legale în contractele încheiate cu o autoritate publică nu se impune acceptarea expresă a clauzei în condițiile art. 1203 C. civ.

În lipsa motivării acestei concluzii, recurenta apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că orice clauză prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești intră în câmpul de aplicare al art. 1203 C. civ., astfel că nu vor produce efecte decât dacă sunt acceptate în mod expres în scris de partea care le-a propus.

Față de cele menționate, clauza atributivă de competență nu poate fi calificată altfel decât ca fiind o clauză neuzuală, conform prevederilor art. 1203 C. civ., neacceptată în mod expres de reclamantă, astfel, aceasta nu va produce niciun efect, fiind considerată nescrisă.

A doua critică adusă deciziei recurate se referă la respingerea capătului de cerere prin care a invocat greșita soluționare a excepției prescripției prin încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, incidența art. 608 alin. 1 lit. h) C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara a considerat că în actuala reglementare prescripția extinctivă este de ordine privată.

Prin art. 2515 alin. 1 C. civ., legiuitorul a prevăzut expres că prescripția extinctivă este reglementată prin lege, iar posibilitatea părților de a modifica durata termenelor de prescripție sau de a modifica cursul prescripției este permisă numai în anumite limite prevăzute tot de lege, orice convenție contrară fiind lovită de nulitate absolută.

Efectul prescripției împlinite nu este reglementat imperativ de art. 2506 alin. 2 C. civ., cel obligat poate să refuze executarea prestației. Reglementarea imperativă rezultă foarte clar din faptul că o dată împlinită prescripția, forța publică nu mai poate obliga pe cel în favoarea căruia s-a împlinit prescripția.

Caracterul imperativ al normei rezultă și din faptul că odată invocată prescripția în termen legal de partea interesată, orice instanță de judecată este obligată să constate dacă este împlinită și în caz afirmativ să respingă cererea privind satisfacerea dreptului prescris.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, în principal anularea sentinței arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar anularea sentinței arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. 1 lit. h) și reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea ca prescrisă a cererii reclamantei.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 decembrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 10 februarie 2022 a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art.483 alin.3 C.proc.civ. îl va respinge pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. susținând că în mod greșit a aplicat curtea de apel dispozițiile art.8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 deoarece forma modificată, în sensul reținut de instanță, nu era în vigoare la data demarării litigiului și, raportat la regulile de procedură de imediată aplicare prevăzute de art. 24 și art. 25 C. proc. civ., rezultă că sunt aplicabile dispozițiile în forma în vigoare la data începerii prezentului proces, potrivit cărora competența exclusivă era atribuită instanței de contencios pentru orice litigiu legat de contractele administrative.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, în cauză fiind aplicate în mod corect normele de competență.

Astfel,  potrivit art. 57 din Legea nr.

101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor,

în vigoare la data introducerii acțiunii, părțile pot conveni ca litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor să fie soluționate prin arbitraj.

Așadar, susținerile recurentei privind competența instanțelor de contencios administrativ vor fi înlăturate, clauza compromisorie, a cărei nelegalitate nu a fost contestată, atrăgând competența de soluționare a instanțelor arbitrale.

Înalta Curte va reține ca nefondată și critica privind ineficacitatea clauzei compromisorii, recurenta susținând că instanța de apel a reținut greșit că nu se aplică prevederile art. 1203 C. civ., care impun acceptarea expresă a clauzei compromisorii întrucât contractul care a generat litigiul este un contract administrativ, iar instanța nu a indicat prevederile legale care susțin acest argument.

Posibilitatea ca părțile angajate într-un contract administrativ să uzeze de soluționarea prin arbitraj a litigiilor generate de derularea unui astfel de contract este prevăzută în mod expres de legea specială care reglementează regimul juridic aplicabil acestor contracte, respectiv art. 57 din Legea nr. 101/2016.

O astfel de clauză expresă ce prevede o alternativă la soluționarea litigiului de către instanțele de drept comun nu mai presupune acceptarea expresă a clauzei compromisorii, simpla includere a acestei clauze în contract fiind suficientă pentru ca aceasta să opereze.

În consecință, textul de lege invocat de recurentă, respectiv art. 1203 C. civ., deși menționează printre clauzele neuzuale și clauza compromisorie, nu are aplicabilitate în cauză.

Înalta Curte va înlătura și critica ce privește greșita soluționare a excepției prescripției prin încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, din perspectiva art. 608 alin. 1 lit. h) C. proc. civ.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Prin urmare, fiind învestită cu o acțiune în anulare fundamentată pe ipoteza indicată anterior, curtea de apel era obligată să verifice măsura în care dispozițiile legale pretins încălcate de către instanța arbitrală au caracter imperativ.

Subsumat ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta a apreciat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea 2515 alin. 1 și art. 2506 alin. 2 C. civ., raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ. invocând faptul că prescripția este reglementată prin norme imperative.

Contractul încheiat de părți este încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ca atare, prescripția este guvernată de dispozițiile acestui cod.

În actualul Cod civil prescripția este reglementată prin norme de ordine privată, iar nu imperativă ca în vechea reglementare, ca atare, pretinsa lor încălcare în procedura arbitrajului nu poate fi cenzurată prin controlul judecătoresc, limitat de art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ. doar la ipoteza în care hotărârea arbitrală ar încălca ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496  alin. 1 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 9/PI din 04 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. GMBH și intimata-pârâtă A. S.A.