ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5181/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 05.09.2018, reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nt. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 16284 din 09.08.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraților(FGA), prin care a respinsă cererea sa de despăgubire.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 696 din 25 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. S-a anulat parțial decizia nr. 16284/09.08.2018, sub aspectul respingerii ca tardiv formulate a cererii de plată înregistrate sub nr. x/9.11.2017 pentru suma de 60.000 RON și a fost obligat pârâtul la soluționarea pe fond a cererii.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. S-a arătat că cererea de plată transmisă conform art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile, caz în care Comisia Specială din cadrul FGA a stabilit în mod temeinic și legal că a intervenit tardivitatea. A susținut recurentul - pârât că instanța de fond a calculat termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea 213/2015 de la data la care a fost "depus" Raportul de expertiză medico-legală -06.09.2017 (nu data întocmirii acestuia/examinării reclamantei - 06.02.2017 și nici data Ordonanței de clasare). Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări, în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări iar nu ca obligații proprii ale autorității, obligația fiind născuta din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul. Tocmai caracterul independent si statutul juridic de autoritate distinctă, ale FGA conferă acestuia, legitimitate procesuală activă în dosarul de faliment al asigurătorului, de a solicita acoperirea, din averea societății de asigurare debitoare, a creanțelor pe care le-a plătit creditorilor de asigurări, în urma parcurgerii procedurii administrative necontencioase prevăzuta de Legea nr. 213/2015 si a Normei 16/2015 a ASF, procedura obligatorie și nu opționala. S-a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea ca nefondată a acțiunii în contencios formulată de reclamanta-intimată și menținerea Deciziei FGA nr. 16284/09.08.2018, ca fiind legală și temeinic motivată.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond. În esență, a susținut că termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 curge de la data la care a cunoscut, din conținutul raportului de expertiză medico - legală, că fapta conducătorului auto nu este infracțiune,

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: În fapt, la data de 17.08.2016, reclamanta a fost victima unui accident rutier de producerea căruia s-a făcut vinovat conducătorul auto B., asigurat cu polița RCA nr. x emisă de societatea C. S.A., în urma căruia a suferit atât leziuni ce au necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale. Prin Raportul de expertiză medico-legală întocmit în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 s-a concluzionat că reclamanta a suferit leziuni ce au necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale, filele x, nr. A1/12590/2016, acesta având ca dată de expediere 6.09.2017. De asemenea, Referatul cu propunerea de clasare a fost întocmit la data de 26.10.2017, iar Ordonanța de clasare, a fost emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, la data de 6.12.2017. Prin cererea de plată nr. x/09.11.2017, reclamanta a solicitat plata despăgubirii în cuantum de 60.000,00 RON cu titlu de prejudiciu moral. Prin Decizia F.G.A. nr. 16284/09.08.2018 a fost respinsă cererea de plată formulată de către reclamantă, având în vedere tardivitatea formulării cererii de plată în raport de dispozițiile art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015. A reținut pârâta că dreptul de creanță al reclamantei s-a născut anterior datei rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului față de C. S.A. - 17.03.2017. Prin urmare, termenul până la care se putea depune cerere de plată la Fondul de garantare a asiguraților este termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a C. S.A., adică până la 16.06.2017. Reclamanta a depus cererea de plata în data de 09.11.2017 ulterior datei de 16.06.2017, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plata pentru C. S.A. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a anulat decizia nr. 16284/09.08.2018 și a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluționeze pe fond cererea de plată nr. x/17.08.2017, reținând că soluția din dosarul penal a rămas definitivă prin Ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în Dosar nr. x/2016, la data de 6.12.2017, așadar după deschiderea procedurii de insolvență, iar reclamanta s-a adresat fondului anterior acestei date, de la data luării la cunoștință de conținutul Raportului medico/legal. Apreciind asupra recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind identificate nici contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate." Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii Judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări". Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție. Acest termen începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data cunoașterii concrete a numărului de zile de îngrijiri medicale în funcție de care ar fi putut determina prejudiciul suferit, număr de zile care a determinat și clasarea dosarului penal în cadrul căruia reclamanta putea să-și valorifice pretențiile civile. În cadrul procesului penal s-a stabilit numărul de îngrijiri medicale, s-au menționat constatările organului de urmărire penală asupra stabilirii faptei, a vinovăției, astfel că, în mod corect prima instanță a concluzionat că intimata-reclamantă nu se putea adresa fondului anterior soluției dispuse prin Ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2016, la data de 6.12.2017 prin care s-a realizat dezincriminarea faptei ca infracțiune de vătămare corporală din culpă, în condițiile în care numărul de zile de îngrijiri medicale s-a stabilit sub 90. Mai mult, intimata - reclamantă a formulat cererea de despăgubire anterior acestei date, la 09.11.2017, după momentul luării la cunoștință de Raportul de expertiză medico-legală, depus la data de 6.09.2017. Așa fiind, în cauză, acest din urmă moment poate fi considerat data nașterii creanței de asigurare de la care trebuie calculate cele 90 de zile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată. Scopul instituirii de către legiuitor, prin dispoziția art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, a termenului de decădere de 90 de zile, este acela de a sancționa creditorii de asigurare care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înțeleg să formuleze o cerere de plată în acest interval de timp. Or, în cazul de față, reclamanta nu a rămas în pasivitate, ci a formulat plângere penală, neputând fi sancționată prin respingerea cererii ca tardivă, în raport de circumstanțele concrete ale speței. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.