ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4344/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4344/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 30 septembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 249/2019 din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva sentinței nr. 26 din 31.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata DGRFP Craiova -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, având ca obiect contestație în anulare
Împotriva sentinței nr. 249/2019 din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs contestator A..
Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 22 octombrie 2021, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Datorită faptului că, până la data de 17 mai 2022, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 416 (1) din C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni", iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-417 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimat recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva sentinței nr. 249/2019 din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2022.