ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.09.2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 16277/09.08.2018 (comunicată la data de 04.09.2018), emisă de Fondul de Garantare al Asiguraților, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea acestei decizii în totalitate și pe cale de consecință să oblige această instituție la repararea prejudiciului material creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 18.08.2013, conform procesului-verbal nr. x, eliberat de IPJ Timiș, în cuantum de 17.340 RON, reprezentând diferența rămasă și neachitată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 816 din 05 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 816 din 05 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, anularea în totalitate a Deciziei nr. 16277/9.08.2018 și pe cale de consecință obligarea FGA la repararea prejudiciului creat, în urma producerii evenimentului rutier din data de 18.08.2013, în cuantum de 17.340 RON, reprezentând diferența rămasă neachitată.

Consideră recurentul că hotărârea recurată este nelegală, raportat la faptul că, în mod eronat s-a reținut că, înscrisurile existente la dosarul cauzei au fost depuse ulterior actului contestat. Precizează recurentul că, din înscrisurile depuse reiese că acestea sunt anterior emiterii Deciziei nr. 16277/9.08.2018 și nu ulterior actului contestat.

Recurentul mai precizează că, F.G.A. nu a solicitat completarea cu documente în vederea emiterii Deciziei de plată, astfel că în speța de față a fost analizată toată documentația anexată la cererea de plată. Totodată, arată Curții faptul că în dosarul numărul x/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, asigurătorul B. S.A. nu a formulat nici un fel de obiecțiuni la raportul de expertiză judiciară.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, cu privire la excepția tardivității recursului, Înalta Curte va avea în vedere termenul de 15 de zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, calculat de la data comunicării hotărârii atacate.

În raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, recursul declarat se situează înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de lege și, prin urmare, excepția de tardivitate invocată de intimatul-pârât este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

În raport de soluția pronunțată, cererea de repunere în termen va fi respinsă ca lipsită de obiect.

Înalta Curte constată netemeinicia excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/09.01.2017 reclamantul A. a solicitat plata despăgubirilor în cuantum de 17.340 RON reprezentând diferență rămasă din despăgubirea solicitată în urma producerii evenimentului din data de 18.03.2013, în baza Contractului de asigurare facultativă Casco Exclusiv nr. x/2013.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, la dosarul de daună se regăsește doar un deviz estimativ emis de către unitatea reparatoare C. S.R.L., nu și factura fiscală care să ateste efectiv efectuarea reparației și existenta unui prejudiciu cert în patrimoniul recurentului-reclamant, în cuantumul solicitat de acesta, fiind necesar ca pentru existența prejudiciului material, aceasta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul recurentului, despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material cert și real și nu pentru paguba eventuală a cărei existență este condiționată de un fapt viitor și nesigur.

Trebuie menționat faptul că, obligația legală a instituției intimate este de a analiza dosarele în nume propriu, conform dispozițiilor legii speciale, Legea nr. 213/2015 stabilind că Fondului de Garantare a Asiguraților trebuie să i se adreseze în scris, prin cereri și înscrisuri doveditoare, cerință legală perfect justificată în ceea ce privește solicitarea de plată a unor sume de bani reprezentând despăgubiri în temeiul unor contracte de asigurare, pentru prevenirea oricăror erori, dar și a unor posibile fraude.

În speță, instanța a fost învestită cu verificarea legalității deciziei emise de intimatul-pârât FGA, în raport de înscrisurile existente la data emiterii acestui act administrativ și nu cu verificarea unor înscrisuri sau precizări depuse ulterior emiterii actului contestat.

Recurentul susține că a achitat toate ratele de primă scadente, însă nu au fost depuse documentele justificative în acest sens, iar din înscrisurile dosarului rezultă că la data de 11.04.2018, după formularea cererii de plată, existau 2 rate rămase de achitat în cuantum de 440,49 Euro.

Față de prevederile art. 8.19. din Condițiile de asigurare Casco Exclusiv, corect s-a apreciat întemeiată susținerea pârâtului în sensul că obligația asiguratului de a plăti integral primele de asigurare este corelativă obligației asigurătorului de a plăti indemnizația ca urmare a producerii evenimentului asigurat. Mai mult decât atât, dată fiind situația de faliment a asigurătorului, FGA procedează la plata indemnizației/despăgubirii cuvenite, însă nu poate proceda la reținerea din despăgubire a ratelor de prime de asigurare, cu scadență anterioară plății despăgubirii, sau prime cu scadențe ulterioare, până la sfârșitul contractului de asigurare, aferente autovehiculului asigurat, dacă valoarea daunei asigurate reprezintă mai mult de 20% din suma asigurată, conform clauzelor contractuale asumate de către cele două părți, deoarece Fondul de garantare nu are nicio atribuție legală de încasare a ratelor de primă, substituirii asigurătorului, ci doar a plății indemnizației/despăgubirii cuvenite creditorului de asigurări, dacă sunt îndeplinite cerințele legale si contractuale, în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Pe de altă parte, F.G.A. analizează cererile de plată și verifică dacă creanțele de asigurare provin din contracte de asigurare astfel cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015. Or, în prezenta cauză, deși creanța rezultă dintr-un contract de asigurare, obligațiile stabilite prin acest contract, raportat la dispozițiile contractuale nu au fost respectate integral de către persoana asigurată. Aceasta s-a făcut având în vedere și dispozițiile art. 2.1 din Condițiile generale - care definește perioada asigurată - "Perioada asigurată înteleasă ca fiind perioada de răspundere a Asigurătorului: a) începe la data prevăzută în contract, dar nu mai devreme de ora 00 a zilei următoare celei în care s-a încasat prima de asigurare sau, după caz, cea dintâi rată de primă (...) b) încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat Contractul sau, după caz, la ora 00 a zilei din care aceasta este anulată ori reziliată.". Conform contractului de asigurare perioada stabilită ca fiind asigurată a fost 13.04.2013 - 12.04.2014.

Instanța de control judiciar observă că, la data analizării cererii de plată, recurentul-reclamant în calitate de creditor de asigurare nu a atins plafonul de garantare prevăzut de lege. În acest sens, sunt dispozițiile art. 4 alin. (1) lît. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, și anume, Fondul de garantare a asiguraților poate accepta la plată creanțele de asigurare stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al unui asigurător în faliment.

Așa fiind, față de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către recurentul-reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Respinge cererea de repunere în termen ca lipsită de obiect.

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 816 din 05 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.