ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 septembrie 2021 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 997 din C. proc. civ. și în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 174 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul Românii și Ministerul Sănătății și a obligat pârâții să asigure reclamantului medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) până la soluționarea dosarului de fond nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

3.1. Împotriva sentinței nr. 174 din 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și să se constate că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

În motivarea recursului arată că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Invocă dispozițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, potrivit cărora:

"în aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate aprobă prin ordin comun protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) și norme metodologice privind implementarea acestora".

De asemenea, invocă dispozițiile art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora Ministerul Sănătății exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punctul de vedere al aplicării politicilor și programelor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul României, precum și art. 2 lit. a) și i) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, referitoare la atribuțiile Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocă dispozițiile art. 220 alin. (3) și alin. (4), art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora această instituție are ca principală atribuție gestionarea fondului de asigurări de sănătate; propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătății, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate; avizează lista medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.

Recurentul-pârât susține că nu are atribuții cu privire la elaborarea Listei și a inițierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase, în condițiile în care potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, au dreptul să inițieze proiecte de documente de politici publice și proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuțiilor și domeniului lor de activitate, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum și autoritățile administrative autonome și organele de specialitate ale administrației publice centrale aflate în subordinea sau în coordonarea ministerelor, prin ministerele în a căror subordine sau coordonare se află.

Consideră că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Din această perspectivă, consideră că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, iar o eventuală soluție de admitere a acțiunii ar fi imposibil de valorificat, în condițiile în care această instituție nu poate asigura plata medicamentelor către reclamant.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială.

În motivarea recursului arată că reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice care coordonează asistența de sănătate publică și verifică respectarea reglementărilor în domeniul sănătății, conform art. 2 alin. (5)-(7), art. 10 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, atribuțiile sale fiind strict și limitativ prevăzute în acest act normativ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu respectă cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea sentinței fiind insuficientă și întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în cauză, fără aplicarea concretă a acestora la situația de fapt.

Invocă prevederile art. 5 din H.G. nr. 155/2017 și susține că Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ, iar potrivit pct. B. al Anexei la H.G. nr. 155/2017, programul național de oncologie este program național de sănătate curativ finanțat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În acest sens, susține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010, Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța de fond a analizat calitatea procesuală a Ministerului Sănătății raportat la obiectul cererii din dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Ploiești, în care s-a solicitat includerea în Listă a medicamentului Bevacizumab (Avastin), astfel că motivarea cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății prejudecă fondul și nu face referire la calitatea Ministerului Sănătății de a deconta medicamentul solicitat.

În acest sens, invocă prevederile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precizând că acestea reglementează situația medicamentelor cuprinse în Listă și nu a medicamentelor care nu sunt incluse în listă și care pot fi acordate asiguraților și că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 232 din Legea nr. 95/2006.

Susține că obiectul prezentului dosar îl constituie acordarea medicamentului Avastin în regim de compensare 100%, și nu includerea în listă, astfel cum a motivat instanța, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevede că hotărârea trebuie să cuprindă și obiectul cererii de chemare în judecată.

Consideră că în acțiunea având obiect ordonanță președințială, pârâții nu au temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli oncologic, afecțiunea oligoastrocitom de care suferă reclamantul fiind o boală oncologică.

Precizează că Ministerul Sănătății, alături de ANMDMR și Guvernul României, sunt părți în procesul de evaluare și includere în Listă a unui medicament și au calitate procesual pasivă numai în acțiunea de fond având obiect includerea în Listă a medicamentului, și nu în procesul de decontare a medicamentelor, care aparține Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Arată că Ordinul Ministerului Sănătății nr. 861/2014 ce transpune aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988, prevede că unica persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale este deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România; că obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% este diferită de obligația de includere în Listă și acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%.

Mai arată că motivarea instanței în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților se referă la atribuțiile de includere în Listă a medicamentului solicitat; că obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât pe calea contenciosului administrativ nu se poate solicita autorității pârâte să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a unei alte autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat; că în speță capacitatea procesuală pasivă a pârâților nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acțiunii și capacitatea administrativă a acestora

Invocă jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în cauze similare, în care s-a reținut că aparența de drept nu operează în favoarea reclamantului și apreciază că instanța de fond în mod eronat a apreciat că este îndeplinită condiția aparenței în drept, ignorând cadrul normativ aplicabil, în condițiile în care instanța trebuia să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, chiar în ipoteza în care medicamentul a fost prescris de medicul curant.

De asemenea, arată că și pentru extinderea indicațiilor terapeutice Legea nr. 95/2006 prevede o procedură specială, iar conform art. 56 din Legea nr. 95/2006 unitățile de specialitate care implementează programe naționale de sănătate au obligația utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale, precum și obligația gestionării eficiente a mijloacelor materiale și bănești și a organizării evidenței contabile a cheltuielilor pentru fiecare program, iar dispoziția instanței de obligare a pârâților să asigure reclamantului medicamentul solicitat contravine obligației utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate.

Arată că prin O.U.G. nr. 23/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 a fost reglementată modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 cu modificările și completările ulterioare, iar în aplicarea prevederilor legale mai sus menționate a fost aprobat Ordinul MS nr. 861/2014.

Subliniază faptul că potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Avastin diagnosticul "oligoastrocitom" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament și, mai mult, deținătorul autorizației de punere pe piață, B., a solicitat Comitetului pentru medicamente de uz uman din cadrul Agenției Europene a Medicamentului extinderea autorizației de punere pe piață în scopul adăugării tratamentului pentru oligoastrocitom, iar la data de 22.05.2014, EMA/5777647/2014 a adoptat aviz negativ, pe care l-a menținut inclusiv după reexaminare, motiv pentru care acordarea medicamentului Avastin pentru indicația terapeutică din speță se face pe răspunderea medicului curant și a pacientului, astfel că nu poate fi decontată de către stat.

Cu privire la condiția privind neprejudecarea fondului, arată că instanța de fond a recunoscut reclamantului dreptul la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică la nivel european și național și care nici nu este prevăzută în Protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Avastin, recurentul-pârât apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 C. proc. civ. referitoare la dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil și la legalitatea procesului civil.

De asemenea, susține că, în aceste condiții, utilizarea medicamentului în afecțiunea de care suferă reclamantul se face off-label, iar în acest caz medicii și pacienții, dar și instanța de judecată, îsi asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor terapeutice aprobate la nivel național și la nivel european de Agenția Europeană a Medicamentului.

Consideră că prin obligarea autorității administrative de către instanță la finanțarea, în regim de compensare 100%, a unui medicament care a obținut aviz negativ de la Agenția Europeană a Medicamentului EMA/577647/2014 pentru extinderea indicațiilor terapeutice, încalcă normele de drept, iar finanțarea acestora duce la depășirea resurselor bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat, instanța depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

3.3. Prin recursul formulat, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicită, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială.

În motivarea recursului arată că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu are atribuții cu privire la extinderea indicațiilor terapeutice ale medicamentului solicitat și nu are competența de a efectua plata către asigurați a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale sau a medicamentelor și nici nu poate deconta contravaloarea medicamentului Avastin, acesta neputând fi prescris pacienților cu glioblastom.

Prin urmare, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Pe fond, susține că în cauză nu este îndeplinită condiția aparenței în drept în favoarea intimatului-reclamant, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 997 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța de fond ignorând cadrul normativ aplicabil.

Astfel, arată că potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006, asigurații beneficiază de medicamente, cu sau fără contribuție personală pentru medicamentele cuprinse în Lista de medicamente de la art. 242

2

din aceeași lege.

Invocă dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 206/2015, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, precizând că medicamentului Avastin nu este prevăzut pentru tratarea tumorilor gliale, din care face parte și oligoastrocitomul și nu a fost formulată o cerere de extindere a indicațiilor terapeutice de către deținătorul autorizației de punere pe piață.

Susține că medicul poate prescrie un medicament în afara indicațiilor terapeutice, dar în acest caz, medicamentul nu poate fi decontat în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, arată că utilizarea în afara autorizației de punere pe piață a unui medicament nu este reglementată în dreptul Uniunii Europene, iar potrivit protocolului RCP (rezumatul caracteristicilor produsului) acest medicament nu este indicat în afecțiunea de care suferă intimatul-reclamant.

Precizează că ANMDM este autoritatea națională care, la solicitarea deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, evaluează medicamentele pentru icluderea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea acestora în/din Lista de medicamente.

Critică faptul că instanța de fond, în aceste condiții, a apreciat că aparența în drept este în favoarea reclamantului, deși nu exista temei legal în acest sens.

Consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui autorității legislative și nici deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului și nu poate obliga CNAS la acordarea acestuia, cu încălcarea protocolului terapeutic.

Totodată, consideră că nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului cauzei, în condițiile în care judecătorul cauzei trebuia să realizeze doar un examen sumar al circumstanțelor cauzei, iar pe de altă parte, apreciază că nu se poate accepta o solicitare de asigurare a unui tratament în mod provizoriu, atâta timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

3.4. Prin recursul formulat, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor conferite puterii judecătorești, întrucât cererea de ordonanță președințială nu îndeplinește condițiile de admisibilitate privind aparența dreptului și neprejudecarea fondului.

Susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că ANMDMR are calitate procesuală pasivă în cauză, deși, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile Legii nr. 134/2019, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât între atribuțiile ANMDMR nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, atribuție ce revine Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Arată că art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 prevede că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, or, medicamentul Avastin (DCI Bevacizumab) nu are prevăzută indicația terapeutică solicitată în protocolul cuprins în Ordinul de mai sus.

Precizează că atribuțiile și competențele ANMDMR se referă în exclusivitate la obligația de a evalua medicamentul propus analizei de către deținătorul autorizației de punere pe piață, din punctul de vedere al tehnologiilor medicale, în contextul Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014.

Prin urmare, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDM.

Pe fond, susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce privește îndeplinirea condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv existența condiției aparenței de drept.

Sub acest aspect, susține că medicamentul nu este inclus în Lista de decontare și nu are protocol terapeutic aprobat, protocolul fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, astfel că intimatul-reclamant nu are în favoarea sa o aparență a dreptului și nici dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului solicitat, deoarece acesta nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică glioblastom.

Mai mult, Agenția Europeană a Medicamentului s-a pronunțat prin adresa nr. x/2014 în sensul de a nu accepta includerea medicamentului din speță în listă cu indicația terapeutică glioblastom.

Totodată, arată că medicamentul Avastin (DCI Bevacizumab) nu are prevăzută indicația indicația terapeutică oligoastrocitom în protocolul cuprins în OMS nr. 564/199/2021.

Consideră că în speță nu se poate reține pasivitatea sa, câtă vreme deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus la ANMDMR o cerere de evaluare în condițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/2014.

Cu privire la neprejudicierea fondului, consideră că prin admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța de judecată a recunoscut intimatului reclamant dreptul la un medicament care nu are indicația terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului la nivel național și european. Astfel, prin admiterea cererii de ordonanță președințială în regim de urgență, fără a analiza elementele de fond, recurenta-pârâtă a fost prejudiciată de dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte, susține că instanța de fond a depășit competența conferită puterii judecătorești, întrucât includerea medicamentelor în Lista medicamentelor compensate presupune obligatoriu îndeplinirea procedurii administrative instituite prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, respectiv prin art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Susține că posibilitatea rambursării medicamentelor pentru alte indicații terapeutice decât cele aprobate de către autoritățile competente nu este posibilă în actualul cadru juridic și că organizarea și gestionarea serviciilor de sănătate, precum și alocarea resurselor care le sunt acordate intră în sfera de competență a statelor membre, conform art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și art. 1 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004.

În ceea ce privește pretinsul efect pozitiv al autorității de lucru judecat provizorie asociată de aceasta unor hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță, arată că hotărârile judecătorești prin care se soluționează cereri de ordonanță președințială nu se bucură de efectul autorității de lucru judecat. Pe de altă parte, arată că procesele invocate s-au purtat între alte părți.

Întrucât medicamentul solicitat nu este inclus în Lista medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică oligoastrocitom, pacienții își asumă riscul administrării acestuia.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursurilor și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDM.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 997 din C. proc. civ. și în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluționând cererea reclamantului, curtea de apel a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind cererea de ordonanță președințială, prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a susținut că motivarea sentinței este insuficientă, fiind întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în cauză, fără a aplica aceste prevederi în concret la situația de fapt, existând contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus argumentele logico-juridic ce au stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță pentru care a considerat că se impune admiterea cererii de chemare în judecată.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (Hotărârea Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele din speță ori caracterul lacunar sau insuficient al argumentelor instanței cu privie la soluțiile pronunțate.

Ca urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de toți recurenții, Înalta Curte constată că acesta este fondat din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, în contextul în care a fost emisă de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Decizia nr. 1443/20.10.2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin, pentru indicația terapeutică glioblastom, din categoria acelorași tumori cerebrale cu oligoastrocitomul, conform înscrisurilor atașate de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România întâmpinării depuse la dosar.

Referitor la aceleași tumori cerebrale, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a mai emis Decizia nr. 1345/2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin (DCI Bevacizumab) pentru indicația astrocitom anaplazic și Decizia nr. 289/2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin (DCI Bevacizumab) pentru indicația oligodendrogliom.

De asemenea, Înalta Curte constată că Agenția Europeană a Medicamentului prin adresa nr. x/2014 a exclus folosirea medicamentului Avastin pentru indicația terapeutică glioblastom, apreciind că, în urma evaluării, acesta nu și-a dovedit eficacitatea în cazul tumorilor cerebrale.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.:

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (…)

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt".

Prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale implică, în mod prioritar, întrunirea a trei condiții cumulative, respectiv urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) și neprejudecarea fondului prin măsura luată. În plus, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, va cerceta aparența acestui drept, realizând un examen sumar al cauzei, prin "pipăirea fondului", pentru a stabili în favoarea căreia dintre părți există "aparența dreptului".

Examinând recursurile formulate în cauză, Înalta Curte constată că recurenții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România au formulat critici cu privire la condiția neprejudecării fondului și că toți cei patru recurenți au formulat critici cu privire la neîndeplinire condiției aparenței în drept, astfel că numai aceste condiții urmează a fi analizate de către instanța de recurs, întrucât dezlegarea dată cu privire la existența celorlalte condiții de admisibilitate a acțiunii formulate pe cale de ordonanță președințială a devenit definitivă, nefiind exercitat recurs de către recurenții-pârâți.

Sub aspectul aparenței dreptului, Înalta Curte reține că argumentele recurenților-pârâți sunt fondate.

Verificând condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, instanța de fond a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, ulterior pronunțării de către prima instanță a hotărârii recurate (13.10.2021), Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a emis Decizia nr. 1443/20.10.2021 de neincludere a medicamentului Avastin (DCI Bevacizumab), pentru indicația terapeutică glioblastom, în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Sub aspectul aparenței, instanța trebuie să verifice dacă este posibil sau de așteptat ca reclamantul să beneficieze de exercițiul dreptului solicitat a fi protejat, această verificare reprezentând o condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.

Or, în speță, prin emiterea de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a Deciziei nr. 1443/20.10.2021, prin care s-a dispus neincluderea medicamentului Avastin (DCI Bevacizumab), pentru indicația terapeutică glioblastom, a Deciziei nr. 1345/2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin (DCI Bevacizumab) pentru indicația astrocitom anaplazic și a Deciziei nr. 289/2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin (DCI Bevacizumab) pentru indicația oligodendrogliom, din categoria acelorași tumori cerebrale, în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, intimatul-reclamant nu poate avea o speranță îndreptățită cu privire la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin),

Aceasta pentru că emiterea deciziei de mai sus a fost una laborioasă, care a presupus adunarea de dovezi științifice, tehnice și financiare din surse multiple (spre exemplu, demonstrarea utilizării produsului pe scară largă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și menținerea unei abordări unitare), pe o perioadă lungă de timp, procedura realizându-se în condițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/23.07.2014.

Prin urmare, condiția aparenței în drept nu este îndeplinită, situație în care nu se mai impune analizarea condiției neprejudecării fondului.

Față de aceste considerente, constatând că aparența dreptului nu este favorabilă reclamantului, Înalta Curte va respinge cererea de ordonanță președințială, ca inadmisibilă.

Totodată, în raport cu soluția pronunțată, instanța de recurs apreciază că nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților-pârâți și nici a celorlalte critici menționate în cererile de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Guvernul României împotriva sentinței nr. 174 din 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Guvernul României împotriva sentinței nr. 174 din 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 martie 2022.