Decizia nr. 548/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1320/2021 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.08.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea acestora la asigurarea pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1320 din 30 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți prin întâmpinări, a admis cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și a obligat pârâții să asigure reclamantei medicamentul Bevacizumab (denumire comerciala Avastin) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva hotărârii menționate în punctul I.2 de mai sus au declarat recurs Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. 3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României a solicitat casarea hotărârii recurate, iar, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu o astfel de parte. Consideră recurentul că în mod eronat instanța a admis acțiunea și a obligat această autoritate la asigurarea către reclamantă a medicamentului Bevacizumab (denumire comerciala Avastin) în regim de compensare 100 % și că în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, acesta fiind lipsit de calitate procesuală pasivă, neavând atribuții și competente în sensul solicitat de reclamantă. Precizează Guvernul României că are statutul unui organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort și că aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale, dispun în exercitarea prerogativelor legale de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune. Concluzionând, apreciază că este lipsit de calitate procesuală pasivă și nu poate asigura plata medicamentelor către reclamant, susținând totodată că soluția instanței de fond are în vedere, exclusiv, opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia. 3.2. Prin motivele de recurs formulate în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătății apreciază că motivarea sentinței este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată. Menționează recurentul că, în condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecată era obligată să arate, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, Ministerul Sănătății învederează că nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010, Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți a medicamentelor în regim de compensare 100%. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că, soluția instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de fond a reținut că, în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, aceste autorități publice sunt implicate în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, impunându-se a se analiza în contradictoriu cu acești pârâți cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost formulată. În mod eronat, apreciază recurentul, instanța de fond a reținut că dreptul reclamantei derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006 și anume recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menționată de acest text de lege. Mai arată recurentul că instanța de fond face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în Listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, astfel că Ministerul Sănătății nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. Toată motivarea instanței din considerente, cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, se referă la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, fapt pentru care arată că nici instanța de fond nu a avut argumente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății în raport cu obiectul ordonanței președințiale. Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din lista menționată este prevăzută la art. 242 din Legea nr. 95/2006. Potrivit prevederilor unui astfel de text normativ, criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și căile de atac se aprobă tot prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. În conformitate cu prevederile art. 56 din Legea nr. 95/2006, unitățile de specialitate care implementează programe naționale de sănătate au obligația utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale, precum și obligația gestionării eficiente a mijloacelor materiale și bănești și a organizării evidenței contabile a cheltuielilor pentru fiecare program, pe subdiviziunile clasificației bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât și în execuția bugetului de venituri și cheltuieli. În conformitate cu prevederile art. 57 alin. (2) respectiv alin. (3) din Legea nr. 95/2006, C.N.A.S. asigură fondurile pentru finanțarea programelor naționale curative la solicitările caselor de asigurări de sănătate. Solicitările de finanțare a programelor naționale de sănătate sunt întocmite pe baza cererilor fundamentate ale unităților de specialitate, care vor solicita finanțarea în funcție de realizarea indicatorilor și cu încadrarea în limita fondurilor aprobate cu această destinație. În conformitate cu prevederile art. 242 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personal se elaborează de către Ministerul Sănătății și C.N.A.S., cu consultarea C.F.R., se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate curative se asigură prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz. În temeiul prevederilor art. 242 din Legea nr. 95/2006 a fost adoptată H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau rară contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, dispoziția instanței prin care aceasta obligă pârâții să asigure reclamanților medicamentul solicitat contravine obligației utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum prevede art. 56 din Legea nr. 95/2006, dar și obligației medicilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta protocoalele terapeutice reglementate de O.M.S./CNAS nr. 1301/500/2008. 3.3 Sentința civilă nr. 1320 din 30 septembrie 2021 a fost criticată și de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, din perspectiva soluției referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S. cu privire la solicitarea intimatei - reclamante de obligare inclusiv a unei astfel de pârâte la acordarea, pe baza de prescripție medicala, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comerciala Avastin). În opinia recurentei, analiza oportunității introducerii medicamentului în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, este în competența exclusivă a Agenției Naționale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, analiza desfășurându-se în etape clar stabilite și pe baza unei metodologii specifice. Astfel, numai după parcurgerea tuturor etapelor și numai după ce Lista este aprobată, contravaloarea medicamentului respectiv este decontată, în limitele aprobate, de către casele de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006, republicata. Se mai arată că, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, cu modificările și completările ulterioare: "de la data intrării în vigoare a ordinului mai sus menționat, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista este un proces continuu prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate; autoritatea competentă care implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale este A.N.M.D.M., iar pentru extinderea indicațiilor aferente unui DCI inclus în listă, solicitantul trebuie sa depună la autoritatea competentă (A.N.M.D.M.) documentația prevăzută în ordinul mai sus menționat; autoritatea competentă are obligația de a publica pe site-ul propriu toate solicitările depuse." Astfel, se subliniază faptul că recurenta pârâtă C.N.A.S. nu are legitimitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în raport de obiectul cauzei și de atribuțiile sale. C.N.A.S., potrivit domeniului său de competență în mod expres stabilit prin dispozițiile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare nu are competența și temeiul legal pentru acordarea si decontarea unui medicament neautorizat de punere pe piață nici la nivel european, nici la nivel național. Apreciază recurenta că această decontare s-ar fi putut realiza numai de către casele de asigurări de sănătate în condițiile în care, indicația de care suferă reclamanta ar fi fost prevăzută în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările ulterioare, și ar fi avut un protocol terapeutic de administrare aprobat prin Ordinul ministrului sănătății si al președintelui C.N.A.S. nr. 1301/500/2008, cu modificările si completările ulterioare. Hotărârea instanței de fond a mai fost criticată din perspectiva admiterii cererii de ordonanță președințială, susținându-se că în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile aparenței de drept și a caracterului vremelnic al măsurii. Pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți, iar doctrina si jurisprudența au decis constant că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care să justifice înlăturarea lor pe calea ordonanței președințiale. Or, nedecontarea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a medicamentului în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce, potrivit cadrului legal incident cauzei, medicamentul nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate, pentru indicația terapeutice de "Glioblastom ". În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, medicamentul Bevacizumab (denumire comerciala Avastin) se regăsește în H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fiară contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, însă prin dispozițiile cuprinse în anexele la Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui C.N.A.S. nr. 1301/500/2008 cu modificările și completările ulterioare, pentru un astfel de medicament (Bevacizumab - denumire comerciala Avastin), autoritatea administrativă competentă a stabilit afecțiunile pentru care acesta se poate prescrie și acorda, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare gratuită, dar nu și pentru indicația Glioblastom. În ceea ce privește aparența de drept, se susține că nici aceasta nu este îndeplinită în favoarea reclamantei, având în vedere că aceasta solicită compensarea unui medicament neinclus în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru indicația terapeutică de Glioblastom care nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraților în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, care nu are elaborat un protocol de prescriere și administrare de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, protocol care să fi fost prevăzut în Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare și care nu poate fi decontat niciunui asigurat, pentru indicația terapeutică mai sus menționată. În acest context, este de reținut că în cazul în speță, pe calea ordonanței președințiale reclamanta urmărește obligarea autorităților publice pârâte la decontarea în regim de compensare de 100%. a medicamentului BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) pentru o altă indicație terapeutică decât cele autorizate de lege. Simplul fapt că medicul curant a recomandat intimatei - reclamante, în tratamentul cu medicamentul în litigiu, pentru o altă indicație terapeutică decât cea autorizată de punere pe piață în România, fără a elibera reclamantei prescripția medicală utilizată și recunoscută de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, nu creează obligația în sarcina CNAS, de a proceda la includerea în protocolul prevăzut de Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare, a unei indicații neautorizate a medicamentului în litigiu și de a suporta contravaloarea acestui medicament. 3.

Recursul pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ("A.N.M.D.M.R"): Dintr-o primă perspectivă, invocând incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea primei instanțe, apreciind că nu sunt întrunite, în cauză, condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. Recurenta precizează că în conformitate cu H.G. nr. 720/2008, pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, medicamentul BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) este inclus pe lista de medicamente compensate pentru anumite indicații terapeutice. Potrivit dispozițiilor de la art. 3, alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale se realizează potrivit actului normativ și în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordinul comun al Ministerului Sănătății si al Casei Naționale de Asigurări Sociale. Astfel, protocolul terapeutic pentru medicamentul BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) nu cuprinde în baza de prescriere și indicația Glioblastom, afecțiunea reclamantei, pentru a putea fi compensat în condițiile H.G. nr. 720/2008, iar folosirea BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) în indicația Glioblastom este o utilizare off-label, în acest caz medicii și pacienții fiind cei care își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor aprobate apreciind, totodată, incidentă, în cauză și a hotărârii Tribunalului UE din 23.09.2020, în cauza T-549/19. De asemenea, arată A.N.M.D.M.R că nu are atribuții în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat, ci are atribuții în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deținătorului autorizației de punere pe piața a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta neavând contact direct cu asigurații și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă sau din oficiu. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Legal citată intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare față de recursurile formulate. 4.2. Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă la data de 8 noiembrie 2021, recurenta -pârâtă A.N.M.D.M.R a reiterat aspecte evocate prin cererea de recurs, arătând, totodată că potrivit anexei nr. 1 din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate ("Lista") protocol terapeutic corespunzător poziției nr. 121, cod (L004C): DCI BEVACIZUMABUM vizează indicațiile cancer colorectal, cancer mamar, cancer bronho-pulmonar, cancer renal, neoplasm ovarian epitelial, carcinom de col uterin persistent, recurent sau metastazat, nefiind prevăzută și indicația terapeutică glioblastom. Totodată, arată că pentru medicamentul Avastin - indicația terapeutică glioblastom a fost emisă Decizia președintelui A.N.M.D.M.R nr. 1443/20.10.2021 de neincludere în Lista de medicamente compensate, motiv pentru care apreciază recurenta că, în aceste condiții, cererea intimatei reclamante a rămas lipsită de interes în contradictoriu cu A.N.M.D.M.R.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 25 noiembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România sunt nefondate, pentru următoarele considerente: A. Examinând, cu prioritate, apărările formulate de recurenta - pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale pe marginea chestiunii lipsei de interes actual al recurentei în susținerea cererii de ordonanță președințială, față de emiterea deciziei președintelui A.N.D.M.R. nr. 1443/20.10.2021, Înalta Curte reține că acestea nu au configurația unei veritabile excepții procedurale, recurenta - pârâtă tinzând, în realitate, la evocarea unui aspect de admisibilitate a ordonanței președințiale, sens în care acestea sunt apreciate de instanță ca având natura unor apărări de fond, urmând a fi analizate ca atare. B. De asemenea, având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâți, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată. Din circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind emiterea unei ordonanțe președințiale vizând obligarea autorităților pârâte la a-i asigura, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal Instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă și a emis ordonanța președințială, soluție pe care instanța de control judiciar o apreciază, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, ca fiind una legală, emisă cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și prin aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente materiei. a. Analizând criticile prin care este susținută incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le găsește nefondate, în contextul în care sentința recurată cuprinde argumente care demonstrează că prima instanță a analizat în mod adecvat susținerile părților, inclusiv aspectele invocate de pârâți din perspectiva calității procesuale a acestora, judecătorul fondului indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, cu expunerea silogismelor logico - juridice ce au stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecință, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, sens în care Înalta Curte apreciază că sentința recurată a fost emisă cu a respectarea rigorilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. b. De asemenea, Înalta Curte observă că hotărârea Curții de Apel București a fost criticată de recurenții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și din perspectiva greșitei respingeri a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a unor astfel de părți. Verificând această critică se observă că, în mod legal, prima instanță a reținut că în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și C.N.A.S., cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, în acest sens fiind prevederile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. De asemenea, art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale. Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că: "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz." Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților. Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamantul, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică. Argumentul referitor la atribuția unităților sanitare de a acorda efectiv tratamentul nu poate fi reținut, întrucât reprezintă un aspect de punere în aplicare a dispozițiilor din hotărârea judecătorească, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă, iar potrivit art. 164 din Legea nr. 95/2006, activitățile organizatorice și funcționale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate și supuse controlului Ministerului Sănătății. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantei de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză. De asemenea, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată astfel: "Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, și pot derula și dezvolta și activități pentru valorizarea fondurilor gestionate." În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamanta solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicația terapeutică glioblastom. Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecțiune decât cele pentru care a fost autorizat și inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS. Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Înalta Curte reține că aceasta este justificată de atribuțiile legale ce-i revin, potrivit art. 704 și urm. din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătății, și art. 6 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, în procedura de evaluare și autorizare a medicamentelor puse pe piață în România. Astfel, în temeiul art. 6 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, "(2) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii. (3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin." Totodată, potrivit art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situații: (...) d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere; Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că în contextul în care totalitatea demersurilor (ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente), nu poate avea o finalitate concretă decât urmare a exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare, prin hotărâre, a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse de calitate procesuală pasivă a unei astfel de părți în prezenta cauză, Guvernul României fiind una dintre instituțiile implicate în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte mai reține că, deși este reală susținerea recurenților în sensul că obiectul ordonanței președințiale nu îl reprezintă obligarea pârâților la includerea în lista de decontare a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică glioblastom. Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de includere pe lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse fiind nefondate. c. Totodată, pentru aspectele expuse în paragrafele anterioare, Înalta Curte apreciază că emiterea deciziei președintelui A.N.M.D.M.R. nr. 1443/20.10.2021 de neincludere în listă a DCI Bevacizumab pentru tratamentul glioblastomului, nu prezintă relevanță nici în planul calității procesuale pasive a unei astfel de părți în cadrul procedurii emiterii ordonanței președințiale și nici în planul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale. Din această perspectivă, instanța de control judiciar are în vedere faptul că prin demersul judiciar pendinte intimata - reclamantă solicită recunoașterea, cu titlu provizoriu a dreptului de a beneficia de decontarea costurilor unui medicament ce nu se află pe Listă, respectiv obligarea autorităților pârâte la asigurarea medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, instanța de control judiciar observă că prin acțiunea ce face obiectul sus indicatului dosar (nr. x/2021), intimata - reclamantă a solicitat în principal, obligarea pârâților la includerea în Listă a medicamentului Bevacizumab (Avastin) pentru indicația Glioblastom, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018. Totodată, Înalta Curte observă că niciuna dintre părți nu susține teza unei soluționări în primă instanță a dosarului nr. x/2021, iar din verificările realizate în sistemul Ecris rezultă că o astfel de cauză este încă nesoluționată. Înalta Curte mai reține și că, în practica judiciară, cauze similare, prin care a fost solicitată includerea anterior indicatului medicament în Listă, au fost soluționate favorabil reclamanților. Astfel, (i) unele instanțe au admis, în parte, cererile de chemare în judecată și au obligat A.N.M.D.M.R la inițierea, din oficiu, a procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii sau neincluderii medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) în Listă, pentru indicația terapeutică Glioblastom, în timp ce (ii) alte instanțe au soluționat cauzele în sensul obligării tuturor recurenților (inclusiv a A.N.M.D.M.R) la includerea în Listă, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab - denumire comercială Avastin, pentru indicația terapeutică Glioblastom, în acest sens fiind sentința civilă nr. 11/19.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 33/23.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019. Demersul concretizat prin emiterea, de către recurenta A.N.M.D.M.R, a Deciziei nr. 1443/20.10.2021 vizează, însă, o măsură de neincludere a DCI Bevacizumab, concentrat pentru soluție perfuzabilă, 25 mg/mi pentru indicația Glioblastom în propunerea de Listă. Totodată, nu poate fi ignorat nici faptul că în preambulul unei astfel de decizii se menționează că a fost emisă în aplicarea hotărârii judecătorești pronunțate în cauza nr. x/2020 în data de 29.09.2021, iar nu în aplicarea hotărârilor judecătorești indicate anterior. Într-un astfel de context, Înalta Curte apreciază că, în raport de elementele ce sunt supuse analizei în procedura ordonanței președințiale, emiterea Deciziei președintelui A.N.M.D.M.R. nr. 1443/20.10.2021 nu are valența nici de a înlătura aparența de legalitate ce derivă din efectele pe care, potrivit art. 430 C. proc. civ., le produc sentințele prin care s-a dispus obligarea inclusiv a A.N.M.D.M.R la includerea în Listă a medicamentului Bevacizumab pentru indicația terapeutică Glioblastom și nici de a fi interpretată drept un act de natură a invalida interesul reclamantei de a obține obligarea tuturor autorităților ce au atribuții și drept de decizie în materie, la executarea obligației solicitate prin cererea de chemare în judecată. d. De altfel, nici restul criticilor ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate de recurenți prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate, câtă vreme instanța de fond a aplicat și interpretat corect condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și prevederile H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008 și Legii nr. 95/2006. Potrivit art. 997 C. proc. civ.:"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept în favoarea reclamantului, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului. Verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate criticile formulate de recurenți, prima instanță reținând în mod corect îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la condiția urgenței, Înalta Curte areciază că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a conținutului juridic al acesteia, reținând legal că, într-un context medical precum cel al intimatei - reclamante, orice întârziere poate conduce la consecințe grave în evoluția maladiei acesteia. Astfel, din lucrările dosarului rezultă că intimata-reclamantă a fost diagnosticată cu Glioblastom gradul IV, urmând chimioterapie de linia 2 cu Bevacizumab, în acest sens fiind referatele medicale nr. x/28.07.2021 și nr. y/23.03.2021 . Deși medicamentul solicitat de intimata - reclamantă este inclus pe Lista medicamentelor compensate, inclusiv potrivit Ordinului comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, pentru alte indicații terapeutice (cancer colorectal, cancer mamar, cancer bronho-pulmonar, cancer renal, neoplasm ovarian epitelial, carcinom de col uterin persistent, recurent sau metastazat), afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă, respectiv Glioblastom, nu se numără printre acestea. În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimata-reclamantă, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață, drept garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel, art. 22 din Constituția României stabilește că:, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă". De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…)". Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitat doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică de asemenea și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27). În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale. O soluție contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curți, o lezare gravă a drepturilor în discuție, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi și libertăți fundamentale. Unul din elementele esențiale ale asigurării dreptului la viață, îl reprezintă asigurarea sănătății persoanei, prin sistemul instituțiilor de sănătate publică și cel al asigurărilor de sănătate. Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale prevede de asemenea, în art. 12: "Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge." De altfel, Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele. De asemenea, prevederile art. 34 din Constituția României, dispun astfel: "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii". În speță, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza intimatei dreptul la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat de intimata- reclamantă prin cererea sa. Pe cale de consecință, în raport de limitele controlului de legalitate ce se impune a fi realizat asupra unei ordonanțe președințiale, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute susținerile recurenților întemeiate pe prevederile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008 și Legii nr. 95/2006, ce în opinia acestora ar argumenta o pretinsă nelegală soluție a primei instanțe de stabilire a existenței aparenței dreptului în favoarea reclamantei, câtă vreme dreptul analizat de judecătorul fondului, ca fiind în pericol a fi lezat, este unul protejat de norme constituționale și convenționale, aflate pe o poziție superioară în ierarhia normelor juridice, mai ales în raport de H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014 și Ordinului nr. 1301/2008, ce sunt, în realitate, acte administrative ce au un caracter normativ. Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere faptul că întrucât medicamentul solicitat este prevăzut în lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, chiar dacă nu pentru indicația Glioblastom, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantei de medicul specialist oncolog (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată), o neacordare provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind, de altfel, în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO. De asemenea, Înalta Curte reține că nici susținerile recurenților-pârâți, potrivit cărora medicamentul ce face obiectul măsurii vremelnice solicitat de reclamantă nu este înscris în lista DCI cu indicația terapeutică, fiind emisă de către A.N.M.D.M.R chiar decizie de neincludere nr. 1443/20.10.2021, nu pot fi primite în raport de faptul că după cum instanța a învederat în paragrafe anterioare, prin sentința civilă nr. 11/19.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2020 și sentința civilă nr. 33/23.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019, recurenții au fost obligați la includerea în Listă, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), pentru indicația terapeutică Glioblastom. Faptul că aceste hotărâri nu sunt definitive nu poate fi contestat, însă, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ. și hotărârile supuse apelului sau recursului se bucură de autoritatea de lucru judecat, aceasta fiind însă provizorie. Totodată, condiția de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului, presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie, condiție îndeplinită în cauză. În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanța poate analiza doar aparența dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranșeze fondul raportului litigios. În cauză, solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâților la asigurarea accesului acesteia la medicația prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menționate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt. În fine, Înalta Curte constată că în ceea ce privește condiția caracterului vremelnic al măsurii, în mod corect a apreciat prima instanță că este îndeplinită, măsura fiind dispusă de judecătorul fondului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel București, având astfel caracter temporar. Așadar, nu este vizată o măsură cu caracter definitiv, ci o măsură provizorie care urmează să producă efecte până la analizarea definitivă a fondului cauzei în care se solicită includerea în listă a medicamentului indicat anterior și finalizarea procedurilor de autorizare și nu presupune un probatoriu complex. Prin urmare, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. Pentru considerentele expuse, Înalta Curtea, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,