ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2022

HOTĂRÂRE
22.09.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 751/2021 din 08 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 73/2021 din 15 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații- pârâți Statul Român - reprezentat prin B. S.A. - Sucursala Târgiu- Jiu, Judecătoria Târgiu-Jiu, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă și B.E.J. "C.".

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A..

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, "Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant.".

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurentului-reclamant i s-a pus în vedere prin adresa comunicată acestuia la 07.02.2022 să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării recursului.

Acesta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din 02.03.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Soluția dată cu privire la cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este definitivă, iar încheierea din 02.03.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost comunicată recurentului-petent în data de 21.03.2022, potrivit dovezii aflate la dosarul asociat.

Având în vedere că recurentul și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei datorate conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei instanței de apel.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 751/2021 din 08 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2022
ții de Apel Craiova, secția a II-a civilă; s-a schimbat sentința apelată, în sensul că s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea pe această excepție. La data de 8 septembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înalte
ÎCCJ 2021-11-08
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 329/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin Decizia civilă nr. 2026 din 31 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administra
ÎCCJ 2021-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2444/2021
procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 i
ÎCCJ 2021-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5786/2021
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 4846 din data de 1 octombrie 2020, pronunțată în dosa
ÎCCJ 2022-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2540/2022
Ședința publică din data de 6 mai 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 813 din 11 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018,
Sursă