ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 16.02.2018 sub numărul x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B., prin B. AMSTERDAM - Sucursala București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nelegalitatea raportării informațiilor negative cu privire la aceasta în Centrala Riscului de Credit, să oblige pârâta la radierea acestor informații din Centrala Riscului de Credit, precum și la plata către reclamantă a sumei de 13.300 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din construcția ce urma a fi edificată din fonduri nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și a sumei de 23.831,50 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din utilajul denumit "linie procesare semințe cu selectorul EAC cu ambalare la sac", care urma să fie achiziționat din aceleași fonduri. A mai solicitat actualizarea sumelor cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale produse ca urmare a înscrierii informațiilor negative în Centrala Riscului de Credit, dar și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 345/Fca/10.10.2019, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea nelegalității raportării informațiilor negative în Centrala Riscului de Credit și privind obligarea pârâtei la radierea informațiilor negative din Centrala Riscului de Credit. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 13.300 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din construcția ce trebuia edificată de reclamantă prin accesarea fondurilor nerambursabile și a sumei de 23.831 euro, reprezentând contravaloarea a 50% din utilajul ce urma a fi achiziționat prin accesarea fondurilor P.N.D.R. 2014-2020, sume actualizate cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății acestora. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale. A compensat onorariul de avocat și obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.665 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, S.C. A. S.R.L. și B., prin B. AMSTERDAM - Sucursala București, au declarat apel.

Prin decizia nr. 197/23.09.2020, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelurile și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins cererea de obligare a apelantei-pârâte la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 13.300 euro, a sumei de 23.831,50 euro și a dobânzii legale aferente acestor sume, a admis cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale și a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 25.000 RON, cu acest titlu. A admis în parte cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată, a compensat sumele datorate reciproc până la concurența celei mai mici dintre ele și a obligat-o apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1.437,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. și B., prin B. AMSTERDAM - Sucursala București, au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat și modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii apelului declarat de partea adversă.

În motivare, după expunerea etapelor procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a afirmat că hotărârea atacată este nelegală în ceea ce privește modul în care instanța de apel a analizat condiția răspunderii civile delictuale privind legătura de cauzalitate și a diminuat cuantumul daunelor morale solicitate.

În susținerea primei critici, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a analizat existența legăturii de cauzalitate prin raportare la fapta ilicită și la îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor de solicitare a sprijinului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole și nu prin raportare la fapta ilicită și prejudiciul patrimonial, astfel cum prevăd dispozițiile C. civ.

A subliniat că nu a susținut în fața instanței de apel că înscrierea eronată, nelegală, a informațiilor negative în Centrala Riscului de Credit a avut drept consecință neîndeplinirea condițiilor pentru finalizarea proiectului și accesarea de fonduri nerambursabile, ci imposibilitatea de accesare a creditelor pentru întocmirea și depunerea proiectului de finanțare. A precizat că o dovadă în acest sens a constituit-o refuzul C. S.A. și solicitarea acesteia de rambursare a creditului aflat în derulare, ceea ce a determinat reducerea lichidităților și a capacității de susținere a cheltuielilor generate de finalizarea proiectului de investiții și depunerea lui spre aprobare.

În continuare, a mai arătat autoarea acestei căi de atac că în raportul de expertiză contabilă s-a reținut că îndeplinea condițiile minime pentru obținerea finanțării.

A menționat recurenta-reclamantă că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și nefinalizarea proiectului rezultă și din faptul că, urmare a faptei ilicite a intimatei-pârâte, nu a putut asigura cofinanțarea proiectului și dovada aportului propriu pentru susținerea proiectului.

Totodată, evocând doctrina de specialitate, recurenta-reclamantă a relevat că stabilirea legăturii de cauzalitate trebuia realizată de instanța de apel ținând cont de toate împrejurările și evenimentele cu rol de cauze propriu-zise sau condiții, inclusiv de acțiunile sau inacțiunile victimei de a evita sau de a limita prejudiciul iminent, respectiv stoparea demersurilor de către societatea A. S.R.L. de întocmire și depunere a proiectului de finanțare.

Conchizând, a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală din perspectiva respingerii cererii de reparare a prejudiciului patrimonial, întrucât instanța de apel, procedând în mod simplist la stabilirea raportului de cauzalitate, nu a observat că producerea prejudiciului a fost precedată de mai multe acțiuni și inacțiuni succesive, cu ponderi diferite, dar care au alcătuit un complex de împrejurări și evenimente cu rol de cauze propriu-zise sau de condiții aflate în strânsă interdependență.

În ceea ce privește cea de-a doua critică de nelegalitate, autoarea căii de atac a susținut greșita aplicare de către instanța de apel a normelor de drept material privind acoperirea integrală a prejudiciului produs, anume a art. 1.358 alin. (1) C. civ.

Sub acest aspect, a arătat că suma acordată de instanța de prim control judiciar cu titlu de daune nepatrimoniale nu este proporțională cu prejudiciul suferit, prin raportare la efectele faptei ilicite, inclusiv asupra reputației sale.

A menționat recurenta-reclamantă că prejudiciul nepatrimonial, astfel cum a fost cuantificat în cererea de chemare în judecată, reprezintă o sumă rezonabilă și echivalentă a prejudiciul pe care l-a suferit, iar cenzurarea acestuia de instanța de apel nu se putea realiza decât dacă se constata că suma solicitată cu acest titlu era excesivă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul său de recurs, B., prin B. AMSTERDAM - Sucursala București, a solicitat casarea hotărârii atacate și în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de cauză și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat primului motiv de recurs, a arătat că instanța de apel și-a întemeiat decizia pe un înscris care nu are legătură cu obiectul cauzei. Astfel, a precizat că certificatul "Firma de Încredere", depus de S.C. A. S.R.L. în dovedirea reputației sale și reținut de instanța de prim control judiciar în motivarea hotărârii este emis de o societate cu răspundere limitată și nu de un organism independent și abilitat. A arătat că înscrisul nu are valoare juridică, față de modul în care a fost dobândit. În acest sens, recurenta-pârâtă a menționat condițiile și procedura de emitere a certificatului, subliniind faptul că eliberarea acestuia s-a realizat fără efectuarea unor verificări obiective a societății pe portalul instanțelor de judecată, la A.N.A.F. sau la partenerii ei contractuali.

Totodată, a arătat că certificatul nu are forță probantă, în lipsa unor referințe din partea partenerilor de afaceri cu istoric contractual probat, a apariției în publicații de prestigiu sau a dovezii participării societății în cauze privind responsabilitatea socială.

În continuare, a menționat că motivele avute în vedere de instanța de apel cu privire la existența prejudiciului moral sunt străine de cauză, nefiind susținute de materialul probator aflat la dosarul cauzei.

Sub acest aspect, a arătat că din răspunsul nr. x/18.10.2018, transmis de C. S.A., a rezultat că denunțarea contractului de creditare încheiat cu S.C. A. S.R.L. a intervenit ca urmare a deciziei băncii de a nu prelungi linia de creditare la scadență.

În argumentarea incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după invocarea practicii instanțelor judecătorești privind art. 252-257 C. civ., recurenta-pârâtă a susținut în esență că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit aceste dispoziții legale, întrucât reputația unei persoane juridice nu se încadrează în valorile sociale protejate de aceste prevederi legale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 15.03.2021 intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de partea adversă. În susținerea excepției, aceasta a menționat că motivele cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul de a depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar recurenta-pârâtă și-a expus punctul de vedere.

Constatând că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu poate fi soluționat în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ., instanța supremă va dispune disjungerea judecății acestui recurs și formarea unui nou dosar în vederea soluționării, în care va acorda termen astăzi, 26.01.2022, în complet de filtru.

În continuare, Înalta Curte va analiza cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului recurentei-pârâte B., prin B. AMSTERDAM - Sucursala București și va reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, un prim motiv de recurs invocat de autoarea căii de atac a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în argumentarea căruia recurenta-pârâtă a dezvoltat critici legate de pronunțarea hotărârii atacate pe baza unor motive străine de natura cauzei.

În prezentarea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a criticat, în esență, modalitatea în care instanța de apel a valorificat probatoriul administrat în cauză, însă astfel de critici nu au valențe concrete de nelegalitate împotriva deciziei recurate, ci reflectă, în realitate, nemulțumirea recurentei-pârâte față de interpretarea dată elementelor probatorii de către instanța de apel, aspect care nu este supus cenzurii instanței de recurs, al cărei control este limitat la verificarea legalității hotărârii atacate în raport cu motivele de casare prevăzute de expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, cazul de casare invocat de recurenta-pârâtă vizează situația în care hotărârea ar cuprinde numai motive care nu au legătură cu cauza, situație neincidentă în cauză.

Totodată, deși aspectele sesizate în cadrul acestui motiv de recurs privesc probatoriul administrat din prima etapă procesuală și puteau fi puse în discuție încă din apel, criticile privind valoarea probatorie a certificatului "Firma de încredere" sunt invocate pentru prima dată în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, vizează petitul acțiunii privind prejudiciul moral care, în opinia recurentei, nu putea fi admis, potrivit art. 257 C. civ.

În argumentarea incidenței cazului de casare, autoarea căii de atac a făcut referire la hotărârile pronunțate de alte instanțe de judecată, susținând că reputația persoanei juridice nu se încadrează în ipotezele reglementate de textul de lege pretins încălcat de instanța de prim control judiciar.

Față de aceste argumente, Înalta Curte subliniază că invocarea motivului de recurs presupune dezvoltarea explicativă a conținutului legii, a modului de interpretare și aplicare a acestuia, comparativ cu cele statuate în hotărârea criticată, de natură să justifice greșeala de judecată a instanței devolutive.

Or, invocarea normelor de drept material pretins încălcate de către instanța de prim control judiciar prin raportare la practica instanțelor judecătorești nu echivalează cu respectarea cerinței prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în măsura în care simpla referire la texte de lege sau la încălcarea acestora nu este urmată de explicitarea modului în care acestea au fost greșit aplicate.

De aceea, în lipsa unor veritabile critici de nelegalitate, Înalta Curte reține că argumentele expuse sunt doar formal invocate, că ele reflectă nemulțumirea părții față de hotărârea pronunțată de instanța de apel și urmăresc numai o nouă verificare a susținerilor sale, dar o asemenea apreciere nu este suficientă pentru exercitarea recursului, cale de atac de reformare, al cărei obiect este limitat exclusiv la controlul de nelegalitate a hotărârii atacate.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. prin B. AMSTERDAM - Sucursala București, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 197/23.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă și dispune formarea unui nou dosar în vederea soluționării acestuia, în care acordă termen astăzi, 26 ianuarie 2022, în complet de filtru.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. prin B. AMSTERDAM - Sucursala București împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.