DRUTA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
DRUTA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2007)
Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”
SECȚIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 757/04
depusă de Andrei DRUȚĂ
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 9 octombrie 2007, în cadrul unei camere compuse din:
Dl
J.
Casadevall
,
Președinte
,
Dl
G.
Bonello
,
Dl
K.
Traja
,
Dl
S.
Pavlovschi
,
Dl
L.
Garlicki
,
Dl
J.
Šikuta
,
Dna
P.
Hirvelä,
judecători
,
și dna
F.
Aracı
,
Grefier adjunct al Secțiunii
,
Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 4 decembrie 2003,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul
acesteia
,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Andrei Druță, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1987 și care locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către părinții săi, P. și L. Druță. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.
La 14
august
2002, reclamantul, care la acea dată avea cincisprezece ani, călătorea cu trenul spre București, România. Destinațiile lui finale erau Ungaria, Germania și Elveția, unde el urma să participe la un concurs de dans. El nu era însoțit și avea pașaport moldovenesc valabil cu vizele pentru țările de destinație, precum și o declarație a părinților săi, autentificată de către un notar, prin care el era autorizat să călătorească singur în străinătate.
La punctul de trecere al frontierei Ungheni, dintre Republica Moldova și România, el a fost oprit de către grăniceri, fiindu-i refuzată trecerea frontierei pe motiv că el nu era însoțit de către părinții săi. El a fost nevoit să ajungă acasă cu o mașină de ocazie.
La o dată nespecificată, părinții reclamantului s-au adresat cu o scrisoare Departamentului de grăniceri și au cerut explicații pe marginea refuzului de a permite fiului lor să treacă frontiera.
La 3
octombrie 2002, Departamentul de grăniceri a expediat un răspuns scris părinților reclamantului, informându-i că, potrivit articolului 5 al acordului bilateral dintre Republica Moldova și România în domeniul migrației, din 29
iunie
2001, un minor poate să treacă frontiera doar dacă este însoțit de către părinți sau reprezentanții săi legali.
Părinții reclamantului nu au fost de acord cu interpretarea dată acordului de către Departamentul de grăniceri și au intentat o acțiune judiciară prin care au solicitat compensații materiale pentru oportunitatea ratată a fiului lor de a participa la concursul de dans. Ei au susținut că el a călătorit deja singur anterior în baza declarației lor și că acțiunile grănicerilor erau abuzive.
La 2
aprilie
2003, Curtea de Apel a hotărât în favoarea părinților reclamantului, interpretând acordul bilateral dintre Republica Moldova și România ca permițând reclamantului, care avea un pașaport valabil, să călătorească între cele două state fără a fi însoțit. De asemenea, ea a acordat reclamantului MDL 519 cu titlu de prejudiciu material. Departamentul de grăniceri a contestat această hotărâre.
La 4
iunie
2003, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea Curții de Apel, dând o interpretare diferită acordului bilateral. Potrivit acesteia, un minor nu putea călători în România fără însoțire.
PRETENȚII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului
6 §
1 al Convenției, că procedurile judiciare nu au fost echitabile, deoarece Curtea
Supremă de Justiție a interpretat greșit prevederile acordului bilateral dintre Moldova și România.
De asemenea, reclamantul a susținut că decizia Curții Supreme de Justiție din 4
iunie
2003 nu a fost pronunțată public.
El s-a mai plâns, în temeiul paragrafului 2 al articolului 2 al Protocolului nr. 4, de faptul că nu i s-a permis să părăsească țara.
ÎN DREPT
La 20 iunie 2006, Curtea a comunicat această cauză Guvernului și a invitat reclamantul să-și angajeze un reprezentant până la 1 august 2006. Deoarece nu a primit niciun răspuns, printr-o scrisoare recomandată la 13 septembrie 2006, grefa Curții a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul limită pentru angajarea unui reprezentant a expirat și l-a invitat repetat să-și angajeze un reprezentant până la 11 decembrie 2006. De asemenea, grefa a avertizat reclamantul că, în lipsa unui răspuns, Curtea ar putea conchide că el și-a pierdut interesul în această cauză și că nu mai dorește să o mențină. Reclamantul a primit scrisoarea, însă nu a răspuns.
În lumina celor sus-menționate, în conformitate cu articolul 37 § 1 al Convenției, Curtea constată acum că reclamantul nu mai dorește să-și mențină cererea. Mai mult, Curtea nu găsește circumstanțe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii. Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide
să scoată cererea de pe rolul său.
Fatoș
Aracı
Josep
Casadevall
Grefier adjunct
Președinte