ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 25 martie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș, secția civilă la data de 15 aprilie 2021 reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat în contradictoriu cu Parlamentul României - camera Deputaților și Secretarul general al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la repunrerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 6 septembrie 2021, Tribunalul Mureș a dispus disjungerea acțiunii formulată de reclamanții de la numerele de ordine 2-8 de acțiunea formulată de primul reclamant, A. și formarea a opt dosare distincte, stabilind instanța pentru fiecare reclamant în parte și cadrul procesual pasiv, pentru reclamantul C. calitatea de pârât aparținând Parlamentului României - camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Mureș, secția civilă.
Prin sentința civilă nr. 1301/2021 din 4 octombrie 2021, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureș a reținut că reclamantul face trimitere în mod greșit la prevederile dreptului comun atunci când susține că tribunalul este instanța competentă să soluționeze cauza.
Arată Tribunalul că în raport de prevederile art. 153 din Legea nr. 263/2010 singurele situații care ar putea avea legătură cu obiectul prezentei cauze, anularea ordinului prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006n sunt cele de la lit. g) "deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii" și lit. l) "alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi, însă decizia de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă nu este emisă de casa teritorială de pensii, și de asemenea, nici Legea nr. 263/2010 nu enumeră în cuprinsul ei dreptul prevăzut de Legea nr. 96/2006. Aceeași este situația și în cazul prevederilor art. 140 și art. 141 lit. f) din Legea nr. 127/2019.
Reține, de asemenea, Tribunalul Mureș că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă nu este un drept de asigurări sociale având în vedere că ordinul de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă nu reprezintă decizie de pensie și nu este emis de către casa de pensii, iar în privința comptenței pentru judecarea în primă instanță a litigiului legiuitorul nu a stabilit competența în favoarea tribunalului, situație față de care competența de soluționare a prezentei cauze aparține curții de apel.
Având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios și fiscal ale curților de apel, Tribunalul Mureș a declinat competența de solutionare în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 130 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.
Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
În motivarea acestei soluții, Curtea de Apel Mureș a reținut prin raportare la dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 denumit marginal "dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă" că acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă era condiționată de îndeplinirea condițiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiași legi sau ale altor legi speciale, indemnizația acordându-se de la data la care se acorda drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind indisolubil legată de drepturile de pensie, natura juridică a dreptului la plata acestei indemnizații nu poate fi diferită, acest drept fiind prin urmare unul de asigurări sociale.
Față de considerentele arătate, Curtea de Apel Târgu-Mureș a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte constată că a fost investită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 876 din 10.03.2021 emis de Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretar General, de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă și obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Calitatea emitentului ordinului de încetare la plată a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.
Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată că litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
Indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".
Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.
Ori, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.
Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004 deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității actului dedus judecâții.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2022.