ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2022

Ședința publică din data de 11 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C., D. și E. au formulat, în contradictoriu cu Camera Deputaților și Senatul precum și cu Secretariatul General al Camerei Deputaților și Senatului, contestație împotriva ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților si senatorilor, solicitând anularea ordinului menționat și obligarea pârâtei la acordarea indemnizației pentru limită de vârsta prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006, republicată, precum și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației respective.

2.1. Prin sentința nr. 462/22.06.2021 Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ, complet pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Teleorman a reținut că reclamanții au fost beneficiari ai dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 acordată prin Ordin emis de secretarul General al Senatului, iar prin Ordinul emis de către aceeași autoritate a fost sistată plata acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021.

Potrivit prevederilor art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limita de vârstă au natura juridică a unor act administrative cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, acest drept nu este drept de asigurări sociale, deoarece nu se circumscrie Legii nr. 263/2010 ori a Legii nr. 127/2019, nu se stabilește prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.

Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale. Indemnizația pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi asimilat cu un drept de pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 și nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.

De asemenea, Decizia nr. 27/2017 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, nu este aplicabilă în litigiul de față, întrucât privește drepturile de pensie ale membrilor uniunii de creatori care au și statul de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat și din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

Având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II - a din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios și fiscal ale curților de apel, precum și dispozițiile art. 10 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său", a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, considerând că o astfel de competență aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ si Fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1526 din 26.10.2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ, complet pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ, iar calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și, deși Legea nr. 96/2006 nu conține dispoziții care să califice indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind un drept de asigurări sociale și nici dispoziții care să trimită la competența de judecată a completelor specializate în litigii de muncă și asigurări sociale, prin O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, legiuitorul a inclus în obiectul de reglementare al ordonanței și indemnizația pentru limita de vârstă (art. VIII), alături de celelalte forme de pensii speciale (ale personalului aeronautic civil navigant, ale personalului auxiliar din instanțe, ale funcționarilor publici parlamentari, personalul diplomatic), recunoscând astfel implicit faptul ca, în realitate, aceasta indemnizație constituie o pensie specială, deci un drept de asigurări sociale.

Raportat astfel la obiectul cauzei, respectiv dreptul de pensie al reclamantului, în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", dar și prevederile art. 95 din C. proc. civ., Curtea a constatat că litigiul este de competența Tribunalului, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din Codul de procedură civilă, republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții nu au învestit instanța cu o contestație ce vizează exercițiul mandatului de deputat, așadar cu un raport juridic de natură constituțională, ci au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care aceștia beneficiau și obligarea pârâților la repunerea în plată a unei astfel de indemnizații, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

De asemenea, reține Înalta Curte că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și Expunerea de motive care a însoțit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenția legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate și au fost nevoite să se supună unor exigențe inerente exercitării unei astfel de activități, atât pe plan profesional, cât și personal, legiuitorul acordând acest drept și în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizație.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reține că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E. și pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2022.