ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2022

HOTĂRÂRE
02.03.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 octombrie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat anularea Deciziei ANP nr. 47527LB/04.09.2020.

Prin sentința civilă nr. 99 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul B., în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 99 din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., arătând că dorește să continuie judecata în contradictoriu cu pârâtul B..

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât B. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul își întemeiază cererea. Astfel, reclamantul se rezumă la a arăta că dorește să continuie judecata prezentei cauze, fără a prezenta critici referitoare la soluția instanței de fond, prin care s-a luat act de manifestarea sa de voință, în sensul renunțării la judecata cererii de chemare în judecată, conform art. 406 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, astfel încât este necesar ca titularul recursului să indice critici concrete de nelegalitate față de sentința recurată, iar aceste critici să se subsumeze unuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, reclamantul nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat niciun fel de critici cu privire la sentința recurată, motiv pentru care Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A..

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 99 din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 293/2023
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2022-11-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5547/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2022-09-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4136/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, s
ÎCCJ 2023-11-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5670/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 26
ÎCCJ 2023-03-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1283/2023
Ședința publică din data de 8 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2
Sursă