ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 835/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.12.2017, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 11021/14.11.2017 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), solicitând admiterea contestației și, în consecință, anularea deciziei, în sensul de a admite cererea de plată pentru suma de 4.208,27 RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. În esență, prin argumentele expuse în susținerea acțiunii, reclamanta a punctatat asupra faptului că dosarul de daună a fost deschis și instrumentat direct de către reprezentanții FGA și nu este vorba despre un dosar care să fi fost preluat de la asigurătorul B. și care să fi fost instrumentat de către reprezentanții falitei B.. În atare situație, toate documentele au fost depuse direct la FGA, dosarul a fost instrumentat direct de către FGA, iar motivul pentru care se respinge acordarea despăgubirii, este cel puțin hilar și anume că societatea nu ar fi depus la timp anumite documente. Or, afirmațiile reprezentanților FGA menționate mai sus, apreciază că sunt exagerate, în condițiile în care este de notorietate faptul că, niciun service nu permite ridicarea autovehiculului de către proprietar, dacă nu are garanția recuperării contravalorii reparației executate. Așa cum menționa mai sus, toate documentele cu privire la dosarul de daună, au fost depuse la FGA, care a fost de acord cu executarea reparației și, în atare situație, mențiunile FGA că reclamanta nu ar fi depus documentele solicitate, sunt cu totul și cu totul neadevărate. În drept, au fost invocate prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și art. 19 din Legea nr. 503/2004. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civile nr. 2867 din 19 iunie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, încadrând criticile dezvoltate în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Motivele de recurs În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, au fost înfățișate următoarele critici ale sentinței atacate: Consideretele sentinței instanței de fond, nu cuprind altceva decât o "preluare" a motivelor invocate de către pârâtul F.G.A-, fără o analiză temeinică. Arată recurenta că, așa cum a menționat în cuprinsul contestației introductive, avarierea autovehiculului, a avut loc după deschiderea procedurii falimentului împoriva asigurătorului B., iar dosarul de daună a fost deschis și instrumentar direct de către F.G.A.. Reparația autovehiculul s-a făcut de către o unitate service din Brașov agreată (prin contract de colaborare) de către F.G.A. și toate documentele au fost depuse la unitatea service. În continuare recurenta a arătat că instanța fondului nu a excecitat un rol activ potrivit prevederilor art. 22 din C. proc. civ., judecătorul pe lângă alte îndatoriri, trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și pentru a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare, sâ dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Or, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, deoarece recurenta a invocat cele menționate în cuprinsul contestației, însă instanța nu le-a analizat, în virtutea rolului activ. Mai suține recurenta că a afirmat și dovedit faptul că împuternicirea solicitată de FGA, a fost depusă direct la unitatea service, unitate agreata (prin contract de colaborare) de către F.G.A. Cu privire la plata ratelor, pârâtul F.G.A., era obligat să aplice atât prevederile legale, cât și prevederile condițiilor generale de asigurare. Dacă și-ar fi exercitat rolul activ, instanța de fond ar fi trebuit să observe comportamentul pârâtului F.G.A. și să-1 sancționeze, în sensul admiterii contestației formulate de către reclamantă. Or, niciunul dintre motivele sus-menționate nu a fost analizat de către instanța de fond, care nu a răspuns nici motivelor invocate de recurentă prin contestația introductivă, în atare condiții apreciind că instanța de fond nu și -a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în fața instanței de fond. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 3 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamantă și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumită de fapt de soluția pronunțată de aceasta. Totodată, Înalta Curte subliniază că, în actuala reglementare, C. proc. civ. consacră în mod expres, în dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), natura recursului de a fi o cale de atac exclusiv de legalitate, iar nu de netemeinicie. Cu privire la analiza astfel realizată nu s-a invocat vreo critică de nelegalitate aptă a permite o evaluare prin prisma dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ. Se cuvine a fi observat, deopotrivă, că, în fața instanței de fond, a constituit obiect al dezbaterilor contradictorii decizia nr. 11021/14.11.2017 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 4.208,27 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat. În urma analizării de către Comisia Specială a cererii și a înscrisurilor depuse de către reclamantă în dovedirea creanței împotriva B. S.A., (societate aflată în procedura de faliment), s-a reținut că, în cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei de 4.208,27 RON, în temeiul art. 16 teza a doua din Legea nr. 213/2015, care stabilește că "(…) ", având în vedere că petenta nu a dat curs solicitării FGA, în termenul stabilit de legiuitor. S-a mai reținut că polița nr. x emisă de către B. S.A. la data de 07.01.2015 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x pe numele A. S.R.L., este suspendată, reclamata nedepunând la dosarul cauzei dovada achitării tuturor ratelor scadente, așa cum acestea au fost stabilite expres de asigurător. În concluzie, vând în vedere că reclamanta nu a respectat termenul de depunere a documentelor solicitate (10 zile) - data primirii notificării 28.07.2017 - s-a constatat justificată respingerea cererii de plată. Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei reținând în esență că este corectă concluzia pârâtului în sensul că pentru data producerii evenimentului polița de asigurare era suspendată ca urmare a neplății ratei nr. 4 (scadentă la data de 08.10.2015), daunele produse în perioada de suspendare nefiind acoperite de asigurător. De asemenea, a mai reținut că, din actele dosarului, nu rezultă că au fost achitate toate ratele scadente de către reclamantă, aceasta nu a formulat în termenul prevăzut de lege un răspuns la notificarea pârâtului nr. x/17.07.2017 și nu a făcut dovada înaintării către pârât a documentului solicitat sau eventual a unor precizări referitoare la achitarea ratelor scadente, susținerile din cererea de chemare în judecată în sensul că toate documentele au fost depuse direct la FGA fiind simple alegații care nu au fost probate. Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Este cunoscut că, fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății. Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege. Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului. Mai mult decât atât, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul ia măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare. Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, s-a constatat faptul ca la data de 07.10.2015, vehiculul înmatriculat cu nr. x, proprietatea S.C. A. S.R.L., asigurat cu polița CASCO nr. x, emisă de B. S.A., în timpul depăsirii, a fost avariat de o piatra provenita de la un autovehicul neidentificat. Urmare a avizării evenimentului asigurat, a fost constituit dosarul de daună nr. x, depus în copie la prezenta. Astfel, în cadrul ședinței Comisiei Speciale din 31.05.2017, ca urmare a analizării cererii și înscrisurilor depuse în dovedirea creanței împotriva B. S.A., societate aflată în procedura de faliment, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, s-a stabilit transmiterea Notificării nr. x/17.07.2017 către S.C. A. S.R.L. Prin intermediul notificării s-a solicitat reclamantei ca în termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia să completeze dosarul de daună nr. x, cu dovada achitării ratei nr. 4 restantă în cuantum de 85,55 Euro (extras O.P., chitanța). Polița de Asigurare Euro Casco nr. x a fost emisă de către B. S.A, la data de 07.01.2015 cu valabilitate de la 08.01.2015 pana la 07.01.2016, fiind stabilită o prima de asigurare în cuantum de 342,22 Euro. Aceasta prima de asigurare a fost eșalonată în 4 rate, din care, au fost achitate doar trei rate. Recurenta reclamantă a susținut cu privire la plata ratelor că pârâtul F.G.A. era obligat să aplice atât prevederile legale, cât și prevederile condițiilor generale de asigurare. O atare susținere nu corespunde realității juridice din dosar, întrucât este clar că reclamanta nu contestă faptul ca polița nr. x emisă de B. S.A. pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x a fost suspendată pentru neachitarea tuturor ratelor scadente, însă, pe de altă parte, susține că toate documentele au fost depuse direct la FGA. Potrivit dispozițiilor art. 10.2 din Condițiile Generale privind Asigurarea de avarii și furt a Autovehiculelor prima de asigurare este datorată pentru întreaga perioadă de asigurare, indiferent de modalitatea de plata, iar art. 10.6. menționează: "In caz de neplata la scadentă a unei rate de prima următoare celei dintâi: a) rata de prima restantă poate fi plătită într-o perioadă de gratie de 15 zile calendaristice (considerată ca începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deși Asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de gratie, executarea oricărei obligații a Asigurătorului, asumată prin Contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente; în acest caz, Contractul de asigurare poate fi declarat reziliat oricând de către Asigurător, fără nicio altă formalitate prealabilă, începând cu ziua următoare datei scadente". Totodată, art. 10.7 menționează condițiile în care poate înceta starea de suspendare: "a) se plătesc toate ratele de primă restante; Asiguratul prezintă Asigurătorului autovehiculul, în vederea efectuării inspecției de risc;rezultatele inspecției de risc/analizei de risc efectuate de către un reprezentant al Asigurătorului, în prealabil datei repunerii în vigoare, recomandă menținerea asigurării; datele de intrare în valabilitate și de ieșire din valabilitate ale Poliței (care definesc perioada asigurată) nu sunt modificate; Asiguratul declară în scris că se angajează să suporte eventualele prejudicii suferite ca urmare a producerii unor riscuri asigurate și/sau evenimente asigurate apărute în perioada cât asigurarea este suspendată." Or, potrivit art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților,: " în toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia." Din dispozițiile mai sus mențioante reiese că polița nr. x emisă de către B. S.A. pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x pe numele S.C. A., este suspendată, reclamanta nedepunând la dosarul cauzei dovada achitării tuturor ratelor scadente, asa cum acestea au fost stabilite expres de către asigurător in vederea plății despăgubirilor. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că fondul de garantare a asiguraților nu este autorizat să primească/încaseze prime de asigurare. După declararea falimentului asigurătorului singurul care poate încasa ratele aferente primei de asigurare este asigurătorul B. S.A., prin lichidatorul judiciar desemnat de instanța, astfel că susținererile recurentei sunt total nefondate. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se poate decela vreun aspect de nelegalitate care să fi fost invocat de către recurentă împotriva sentinței de fond, aspect care să determine în mod corelativ, obligația instanței de judecată de a îl cerceta în substanța sa. Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită; violarea unor principii generale de drept. De asemenea, susținerile referitoare la prezentarea situației de fapt și evaluarea probelor în cauză nu pot fi examinate de prezenta instanță, deoarece ating temeinicia hotărârii. În recurs, cale de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului pricinii, prin reaprecierea probelor administrate în dosar, ci se verifică exclusiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele fondului. Conform art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Este unanim admis că motivarea unei hotărâri judecătorești constituie o garanție a procesului echitabil impusă atât de dispozițiile interne, cât și de dispozițiile convenționale, iar afectarea acestei garanții determină, în mod necesar, reformarea hotărârii atacate. Esențializând, Înalta Curte reține că nici critica prin care se invocă faptul că instanța de fond, prin sentința pronunțată, nu a soluționat cu adevărat cererea de chemare în judecată, întrucât a achiesat la argumentele pârâtului și a ignorat argumentele expuse de reclamantă este, de asemenea, nefondată. Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, se poate reține că principiul egalității părților în procesul civil, dreptul la apărare și contradictorialitatea, precum și motivarea unei hotărâri judecătorești, ca garanții procesuale esențiale, presupun ca argumentele părților litigante, aflate pe poziții de adversitate procesuală, să fie în mod egal și efectiv ascultate, dezbătute și analizate, dar această obligație nu presupune o egalitate matematică, ci un echilibru procesual. În același sens, motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de amploare, ci de esență, Curtea Europeană impunând obligația, astfel cum s-a arătat deja supra, ca argumentele părților să fie în mod real și efectiv analizate, și să se expună motivele de fapt și drept pentru care anumite cereri au fost primite, iar altele înlăturate. Așadar, esențială în determinarea incidenței acestui motiv de recurs nu este tehnica de redactare a considerentelor, ci verificarea expunerii de către instanța de fond a unui raționament coerent, logic, apt să îndeplinească dezideratul ca hotărârea să răspundă argumentelor esențiale, fundamentale ale părților, susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția ce va fi adoptată în cauză. Astfel, împrejurarea că, în preambulul considerentelor, argumentele pârâtului au fost reproduse detaliat, iar argumentele reclamantei au fost sintetizate nu reprezintă per se un dezechilibru procesual, dacă nu a avut drept consecință neanalizarea, în considerente, sub toate aspectele - în fapt și în drept - a cauzei cu care instanța de fond a fost învestită. Or, examinând sentința pronunțată de instanța de fond, se poate constata că aceasta respectă garanțiile procesuale expuse, conținând elementele necesare silogismului judiciar care au determinat deznodământul judiciar pronunțat în cauză. Astfel, instanța de fond a identificat drepturile lezate, a identificat corect dispozițiile legale aplicabile cauzei. Tot astfel, în cadrul acestei analize, instanța de fond a analizat apărările ambelor părți, rezultând în mod coerent care sunt rațiunile pentru care apărările reclamatei au fost înlăturate și s-a impus cu necesitate respingerea acțiunii. În consecință, instanța de recurs nu poate decela niciun viciu de nelegalitate a hotărârii atacate, din perspectiva analizată. Nefondate se constată și criticile formulate cu privire la neaplicarea prevederilor art. 22 C. proc. civ. care reglementează rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului. Trebuie subliniat că în speță suntem într-un litigiu civil, în care reclamantul trebuie să își probeze pretențiile, conform art. 249 C. proc. civ., neputând fi obligat pârâtul să facă compensarea și nu respingerea cererii. Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc." Din interpretarea textului legal precitat reiese că:" judecătorul poate să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare... chiar dacă părțile se împotrivesc." Astfel, se observă că ordonarea probelor din oficiu nu este o obligația ce incumbă judecătorului ci o facultate, prin urmare părților revenindu-le obligația de a-și proba pretențiile și apărările, această obligație neputând fi transferată în virtutea rolului activ judecătorului. Mai mult decât atât, prima instanță a constatat că reclamanta nu a depus înscrisuri (nici în fața instanței de judecată), din care să rezulte că toate ratele scadente au fost achitate și că polița de asigurare nu era suspendată la data producerii evenimentului rutier, respectiv a riscului asigurat. Prin urmare, față de aceste aspecte instanța constată în speța pendinte nu suntem în prezența unei neaplicări a prevederilor art. 22 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului. Pentru argumentele deja prezentate, Înalta Curte nu va da eficiență criticilor expuse de recurentă, instanța de fond reținând în mod corect că nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile pentru încetarea suspendării și reintrarea în vigoare a poliței de asigurare, respectiv reclamanta nu a completat dosarul de daună cu înscrisurile solicitate în termenul prevăzut de art. 16 teza a doua din Legea nr. 213/2015. Așa fiind, față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, Curtea constată că sentința civilă recurată nu este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în conformitate cu prevederile art. 498 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.