ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.03.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2022

HOTĂRÂRE
17.03.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Constată că, la 22 septembrie 2020 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2020/a1, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din 27 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie pronunțate în dosarul nr. x/2020, fixându-se prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la 15 octombrie 2020, cauza fiind amânată, ulterior, pentru 10 decembrie 2020.

Prin încheierea din 10 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, constatând că niciuna dintre părțile legal citate nu s-a prezentat în instanță și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

La 25 februarie 2022, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a cererii de recurs.

Analizând excepția perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Totodată, pentru ca un act de procedură să poată aibă ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru, pentru că un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecință.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 10 decembrie 2020, partea a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecății recursului.

În speță, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la 10 decembrie 2021.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

Constată perimat recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din 27 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie pronunțate în dosarul nr. x/2020.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2017/2021
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrat dosarul nr. x/2006, având ca obiect re
ÎCCJ 2024-04-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1064/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02.11.2021 sub nr. x/2021/a1 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenții A
ÎCCJ 2023-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 598/2023
Ședința publică din data de 6 aprilie 2023 Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra căii de atac de față: Constată că la 3 iunie 2021 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2019, recursul formulat de revizue
ÎCCJ 2022-03-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de recurs Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 5 ianuarie 2021, sub n
ÎCCJ 2024-10-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2355/2024
ă întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate aspectul perimării cererii de recurs, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc.
Sursă