ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.04.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2022

HOTĂRÂRE
13.04.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 15 septembrie 2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., anularea hotărârii arbitrale nr. 109 din 23 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ., precum și suspendarea executării hotărârii precizate, în baza art. 612 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1 din 13 ianuarie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, referitor la competență, instanța a reținut că dispozițiile art. 610 din C. proc. civ. prevăd că aceasta revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Așadar, stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cererii de anulare a hotărârii arbitrale a fost raportată de legiuitor exclusiv la locul unde s-a efectuat arbitrajul, fiind lipsite de relevanță orice alte aspecte referitoare la părți sau la arbitri.

În vederea stabilirii în cauză a locului efectuării arbitrajului, Curtea a constatat că potrivit dispozitivului hotărârii arbitrale, aceasta a fost pronunțată la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în data de 23.07.2021.

Totodată, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 569 din C. proc. civ., conform cărora locul arbitrajului se stabilește de părți, susținerile intimatului privind competenta Curții de Apel Craiova sunt corecte.

Curtea a apreciat, de asemenea, că decizia nr. 2365 din 9 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care instanța supremă a soluționat un conflict negativ de competentă similar, nu poate fi reținută.

Curtea a subliniat că și în ipoteza organizării ședințelor de arbitraj on-line, locul desfășurării arbitrajului nu poate fi decât cel al situării arbitrilor, respectiv al pronunțării hotărârii arbitrale, loc care în prezenta cauză se situează, fără echivoc, în circumscripția Curții de Apel Craiova, rezultând astfel că nu este competentă teritorial să judece acțiunea în anulare cu care a fost învestită.

În final, Curtea a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., în cauză, competența teritorială este una exclusivă și de ordine publică, lipsa ei putând fi invocată de către părți și din oficiu, la primul termen de judecată, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din același cod.

Prin sentința nr. 35 din 24 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Ploiești.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, în privința locului în care s-a desfășurat arbitrajul, potrivit art. 2 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat este situat în Târgoviște, județul Dâmbovița.

Totodată, potrivit art. 41 din Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, locul desfășurării arbitrajului este la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, excepție făcând situația în care, potrivit aceluiași articol, părțile, cu acordul președintelui/vicepreședintelui Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, pot conveni un alt loc.

Curte a reținut, de asemenea, că în afară de solicitarea S.C. B. S.R.L. inserată în cuprinsul cererii de chemare în judecată înregistrată la tribunalul arbitral și a mențiunii din partea finală a hotărârii arbitrale, toate celelalte înscrisuri (comunicări de acte de procedură, diverse înștiințări provenite de la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, inclusiv comunicarea hotărârii arbitrale) aferente dosarului în care a fost adoptată hotărârea arbitrală nr. 109 din 23 iulie 2021 nu sunt de natură a da de înțeles că litigiul arbitral urma să se desfășoare sau că s-a desfășurat în altă parte decât în locul prevăzut prin chiar Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat mai sus amintite.

Nu în ultimul rând, Curtea a avut în vedere și că ședința de arbitraj urma a fi organizată on-line, dar și că sediile zonale nu aveau coordonatori și nici personal tehnic, nefiind apte de a oferi condițiile necesare pentru desfășurarea unei ședințe de arbitraj și că, așa cum reiese din actul de înființare a Sediului Zonal Craiova (decizia nr. 108 din 19.11.2016), acesta este o entitate fără personalitate juridică ce se subordonează din punct de vedere material, teritorial și financiar Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obiectul prezentului litigiu îl constituie solicitarea de anulare a hotărârii arbitrale nr. 109 din 23 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ., precum și suspendarea executării hotărârii precizate, în baza art. 612 C. proc. civ.

Potrivit art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat este situat în Târgoviște, județul Dâmbovița.

Totodată, potrivit art. 41 din Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, locul desfășurării arbitrajului este la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, excepție făcând situația în care, potrivit aceluiași articol, părțile, cu acordul președintelui/vicepreședintelui Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, pot conveni un alt loc, un astfel de acord neexistând în cauză.

Înalta Curte constată, de asemenea, că toate comunicările actelor de procedură, inclusiv comunicarea hotărârii arbitrale s-au efectuat de către Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-21
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1553/2022
Ședința publică din data de 21 iunie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 28.
ÎCCJ 2022-05-17
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1165/2022
Ședința publică din data de 17 mai 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 08.02
ÎCCJ 2022-06-08
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1407/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 28 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu c
ÎCCJ 2022-06-08
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 28 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu c
ÎCCJ 2022-06-08
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1405/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 8 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu
Sursă