ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1553/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1553/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 21 iunie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 28.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și art. 612 C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 39 din 03.02.2022, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.
În drept, acțiunea în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ.
Prin sentința nr. 79 din 31.03.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunea în anularea hotărârii arbitrale se stabilește în funcție de locul desfășurării arbitrajului, conform art. 610 C. proc. civ.. Or, potrivit dispozitivului hotărârii arbitrale atacate, aceasta a fost pronunțată la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub același număr de dosar.
Prin sentința nr. 90/2022 din 30.05.2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că dispozițiile art. 41 din Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat stabilesc că locul desfășurării arbitrajului este la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, iar art. 2 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat prevede că sediul acestui tribunal este în Târgoviște.
În acest context, a apreciat că, în lipsa unei convenții arbitrale încheiate între părți, nu se poate reține că arbitrajul a fost soluționat în alte condiții decât cele prevăzute de Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
A mai reținut că, exceptând solicitarea reclamantei din cuprinsul cererii de arbitrare și a mențiunii din dispozitivul hotărârii arbitrale care se referă la Sediul Zonal Craiova, actele de procedură din dosarul arbitral provin de la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat din Târgoviște, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar.
Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Craiova - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.
Litigiul are ca obiect anularea hotărârii arbitrale nr. 39 din 03.02.2022, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021.
Potrivit art. 610 C. proc. civ., "competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul."
Acest text de lege stabilește că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale intră în competența exclusivă a curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
Ca atare, soluționarea prezentului conflict negativ de competență presupune identificarea locului în care s-a desfășurat arbitrajul finalizat cu pronunțarea hotărârii arbitrale nr. 39 din 03.02.2022, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021.
Cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că prin cererea de arbitrare ce a format obiectul dosarului nr. x/2021 s-a solicitat ca litigiul arbitral să fie soluționat la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Totodată, reține că, la solicitarea Curții de Apel Ploiești din 03.03.2022, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a precizat că, deși ședința de arbitraj a fost on-line, tribunalul arbitral, pe timpul ședinței de arbitraj și la pronunțarea hotărârii arbitrale nr. 39/03.02.2022 în dosar nr. x/2021, s-a aflat în Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, situat în municipiul Craiova, str. x x, jud. Dolj, ceea ce înseamnă că locul arbitrajului a fost la Craiova.
De asemenea, în dispozitivul hotărârii arbitrale s-a consemnat că aceasta a fost pronunțată la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, aspect care denotă că arbitrul învestit cu soluționarea cererii de arbitrare s-a aflat în Craiova la momentul pronunțării.
În aceste condiții, Înalta Curte constată că arbitrajul a avut loc la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Cum sediul acestui tribunal arbitral se află în circumscripția Curții de Apel Craiova, rezultă că aceasta este instanța competentă să soluționeze acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, conform art. 610 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.