ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2022
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 19 mai 2022
Asupra cauzei de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori- noul C. proc. pen..-CCJI, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
În temeiul art. 44 din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, s-a dispus arestarea provizorie, în caz de urgență, a persoanei extrădabile A., cetățean moldovean, aflată în stare de reținere în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Iași, în vederea extrădării, în baza cererii de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulată de Departamentul de Justiție al Statelor Unite Ale Americii, secția Penală - Biroul Afacerilor Internaționale, din data de 10.09.2021, cu numărul de referință x, transmisă la data de 21.09.2021 prin intermediul Ministerul Justiției din România, sub nr. x/2021, în baza mandatului de arestare emis la data de 21.02.2017 de Grefierul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina, ca urmare a inculpării persoanei extrădabile prin rechizitoriul din 21.02.2017, caz nr. 3:17-CR-45, în vederea judecării pentru comiterea infracțiunilor de:
- cap de acuzare 1: conspirație la comiterea infracțiuni de spălare de bani, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §195 (h);
- cap de acuzare 2,3,5,6,7,8 și 10: spălare de bani, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §195 (a)(2) (B)(i);
- cap de acuzare 20: conspirație la transportul bunurilor furate și primirea de bunuri furate, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §371;
- cap de acuzare 25,26,27: primirea de bunuri furate prin comerț interstatal și internațional, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §2315, pe o durată de 30 zile, cu începere de la 10 mai 2022 și până la 08 iunie 2022, inclusiv.
S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
S-a dispus ca persoana arestată A. să fie depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Iași, iar prezenta încheiere a fost comunicată autorităților enumerate la art. 101 alin. (6) din Legea 302/2004.
S-a fixat termen la data de 24 mai 2022, ora 10:00, pentru continuarea procedurii de extrădare.
Pentru a dispune astfe, instanța de fond a reținut următoarele:
Autoritatea judiciară americană, Departamentul de Justiție al Statelor Unite Ale Americii, secția Penală - Biroul Afacerilor Internaționale, a formulat cerere de arestare provizorie a persoanei extrădabile A., aflată în stare de reținere în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iași, aceasta fiind cercetată în Statele Unite Ale Americii, pentru comiterea infracțiunilor de:
- cap de acuzare 1: conspirație la comiterea infracțiuni de spălare de bani, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §195 (h);
- cap de acuzare 2,3,5,6,7,8 și 10: spălare de bani, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §195 (a)(2) (B)(i);
- cap de acuzare 20: conspirație la transportul bunurilor furate și primirea de bunuri furate, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §371;
- cap de acuzare 25,26,27: primirea de bunuri furate prin comerț interstatal și internațional, prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §2315.
Cererea de arestare provizorie, în vederea extrădării a fost formulată de Departamentul de Justiție al Statelor Unite Ale Americii, secția Penală - Biroul Afacerilor Internaționale, din data de 10.09.2021, cu numărul de referință x, transmisă la data de 21.09.2021 prin intermediul Ministerul Justiției din România, sub nr. x/2021, în baza mandatului de arestare emis la data de 21.02.2017 de Grefierul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina.
În cuprinsul cererii, faptele presupus comise de persoana extrădabilă A. sunt descrise astfel:
"Sub aspectul situației de fapt se arată în cererea de arestare provizorie că, începând cu luna mai 2009 și până în luna octombrie 2010,A. a participat într-o organizație internaționala de spălare a banilor, cunoscută sub numele "încasări ale cărăușilor de bani" (B.) care, din luna septembrie 2007 și până în luna iulie 2014 a transportat și spălat câștiguri obținute din infracțiuni în valoare de peste 10 milioane de USD din Carolina de Nord și din alte părți din SUA, către alte țări. B. a transportat și spălat bani pentru hackeri care au furat prioritar bani din conturile bancare ale unor companii din SUA. B. a creat, menținut și operat o infrastructură online elaborată care a permis infractorilor informatici să mascheze, să transfere și să primească banii furați, lucrând în acest scop cu un grup de contractori de încasări din Rep. Moldova inclusiv cu A., care a acceptat transferuri de bani de la cărăuși de bani, a perceput un comision pentru fiecare transfer și a trimis restul banilor înapoi la B.."
S-a arătat că dreptul internațional aplicabil în cazul cererilor de extrădare formulate de autoritățile judiciare din S.U.A. îl constituie Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, încheiat în anul 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/15 mai 2008, iar Ministerul Justiției a efectuat examenul de regularitate internațională prevăzut de art. 38 din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a arătat că fapta pentru care este cercetată în S.U.A. persoana extrădabilă este incriminată și în legea penală română, întrunind, formal, elementele constitutive ale infracțiunii de "spălare de bani" prevăzută de art. 49 din Legea 129/2019, pentru care pedeapsa este închisoare de la 3 la 7 ani și "tăinuire", prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, fiind astfel îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii. Măsura arestării provizorii este permisă de art. 12 alin. (1) din Tratatul de extrădare. De asemenea, cererea de arestare provizorie conține toate elementele prevăzute în art. 12 alin. (2) lit. a) - f) din Tratatul de extrădare.
După identificarea și reținerea persoanei extrădabile A., prin ordonanța nr. 21/09 05 2022 s-a dispus reținerea numitului A. pentru 24 de ore, după ce i s-a adus la cunoștință conținutul actelor transmise de autoritățile americane, la data de 9 mai 2022, a fost sesizată instanța cu luarea măsurii arestării provizorii, în caz de urgență, prev. de art. 44 din Legea nr. 302/2004, modificată, și continuarea procedurii de extrădare.
După identificarea persoanei extrădabile de instanță, aceasta a fost informată asupra motivului aducerii în fața completului de judecată, i s-a adus la cunoștință conținutul cererii de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulată de Departamentul de Justiție al Statelor Unite Ale Americii, secția Penală - Biroul Afacerilor Internaționale, din data de 10.09.2021, cu numărul de referință x, transmisă la data de 21.09.2021 prin intermediul Ministerul Justiției din România, sub nr. x/2021, în baza mandatului de arestare emis la data de 21.02.2017 de Grefierul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina, și drepturile sale procesuale.
Persoana extrădabilă A. a fost ascultată de instanță, cele declarate fiind consemnate în declarația atașată la dosar. Persoana extrădabilă a declarat că nu are obiecțiuni cu privire la identitate, datele ce i-au fost prezentate fiind corecte, astfel cum au fost reținute în cererea de arestare provizorie, că i s-a explicat la acest termen, care este cadrul procedurii în care se află, precum si elementele de esență din cererea de arestare provizorie, relativ la situația de fapt, încadrarea juridică.
A precizat că a mai fost condamnat pentru aceste fapte în Republica Moldova în anii 2010-2011, fiind condamnat la plata unei amenzi. A solicitat să fie plasat în arest la domiciliu pentru a lucra și a-și întreține cei trei copii ai căror singur întreținător este.
Prin cererea înaintată de autoritatea judiciară americană, Departamentul de Justiție al Statelor Unite Ale Americii, secția Penală - Biroul Afacerilor Internaționale din data de 10.09.2021, cu numărul de referință x, transmisă la data de 21.09.2021 prin intermediul Ministerul Justiției din România, sub nr. x/2021, în baza mandatului de arestare emis la data de 21.02.2017 de Grefierul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina, s-a solicitat arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile A., anterior primirii cererii de extrădare, fiind confirmată trimiterea ulterioară a unei astfel de cereri, astfel că instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 din Legea 302/2004 și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 111/2008, iar măsura arestării provizorii în caz de urgență este necesară pentru predarea persoanei extrădabile A., urmărită penal în Statele Unite ale Americii, în vederea derulării anchetei penale.
Instanța a constatat că nicio altă măsură preventivă, mai ușoară, nu este posibil a fi luată în cauză, în raport cu prevederile legale incidente, respectiv art. 44 din Legea 302/2004, modificată, raportat la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 111/2008, cu atât mai mult cu cât Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat de România prin legea anterior arătată, nu prevede posibilitatea luării unei măsuri, o măsură alternativă, care, de altfel, nici nu este oportună a fi dispusă, având în vedere specificul procedurii, mobilitatea persoanei extrădabile, faptul că acesta are legături nesemnificative cu statul român, ceea ce conduce la concluzia existenței un risc ridicat de părăsire a țării.
În cauză sunt incidente prevederile art. 44 alin. (1) și (4) din Legea nr. 302/2004, deoarece Statele Unite ale Americii a formulat cerere expresă de arestare provizorie de urgență, în vederea extrădării, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire expresă la art. 3 din Legea nr. 111/2008 prin care România a ratificat Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii.
Împotriva încheierii din data de 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori- noul C. proc. pen.. - CCJI, în dosarul nr. x/2022, în termen legal, persoana extrădabilă a formulat contestație, solicitând înlocuirea măsurii arestării provizorii cu o altă măsură preventivă mai blândă, în speță, cea a arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate de persoana extrădabilă A., cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prioritar analizei motivelor invocate, Înalta Curte consideră că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 111 din data de 21 mai 2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004 (republicată), dispozițiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, rezultă că Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate.
Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 (republicată), statuează că în situația în care prin legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate se îndeplinesc, conform normelor române de drept procesual penal.
Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată),
(1) În caz de urgență, la cererea motivată a statului solicitant, persoana urmărită poate fi arestată provizoriu în vederea extrădării, anterior primirii cererii de extrădare.
(7) După identificare, procurorul sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării.
(9) Punerea în libertate a persoanei extrădabile nu exclude o nouă arestare provizorie în vederea extrădării și nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.
Totodată art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007,prevede că: În caz de urgență, statul solicitant poate cere arestarea provizorie a persoanei căutate, în așteptarea cererii de extrădare și a documentelor anexate acesteia.
Analizând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită extrădarea numitului A. sunt incriminate și de legea penală română, întrunind, formal, elementele constitutive ale infracțiunii de "spălare de bani" prevăzută de art. 49 din Legea 129/2019, pentru care pedeapsa este închisoare de la 3 la 7 ani si "tăinuire", prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, fiind astfel îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.
Cererea formulată de autoritățile americane întrunește condițiile prevăzute de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 111/2008. (a) descrierea persoanei căutate;b) localizarea persoanei căutate, dacă este cunoscută;c) o scurtă expunere a faptelor, incluzând, dacă este posibil, data și locul săvârșirii infracțiunii; d) o descriere a dispozițiilor legale încălcate; e) o declarație privind existența unui mandat sau ordin de arestare ori de detenție sau o declarație a vinovăției ori de condamnare a persoanei căutate; f) o declarație potrivit căreia cererea de extrădare a persoanei căutate și documentele în sprijinul cererii de extrădare vor fi transmise în termenul prevăzut în prezentul tratat.
Înalta Curte reamintește că, potrivit, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), în această procedură instanța nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.
În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că se impune luarea măsurii arestării provizorii până la momentul depunerii cererii de extrădare și a documentelor anexate acesteia.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004 (republicată), În cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauțiune. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
În context, măsura arestării provizorii este necesară pentru a împiedica sustragerea persoanei extrădabile de la această procedură, față de circumstanțele concrete ale cauzei și în lipsa unor elemente concrete, în raport, cu care să se aprecieze că o măsură mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului pentru care a fost dispusă.
Înalta Curte constată că persoana extrădabilă A. este acuzată de conspirație la comiterea infracțiuni de spălare de bani; conspirație la transportul bunurilor furate și primirea de bunuri furate și primirea de bunuri furate prin comerț interstatal și internațional.
Opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării provizorii a persoanei extrădabile A. până la soluționarea cererii de extrădare în vederea predării către autoritățile din Statele Unite ale Americii, iar nu a unei alte măsuri mai blânde a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei procedurilor judiciare în curs.
Circumstanțele invocate de persoana extrădabilă, prin apărător, în sensul că are un domiciliu unde urmează să execute măsura preventivă în situația în care se va dispune, că este o persoană integrată social, este angajat la o societate din Republica Moldova și este unic întreținător a trei copii, că este de bună credință și va respecta întocmai măsurile impuse și că nu există riscul de a se sustrage, nu sunt suficiente garanții pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă, arestarea provizorie fiind singura în măsură să preîntâmpine sustragerea persoanei extrădabile de la executarea cererii de extrădare.
Referitor la motivul de contestație vizând temeiul juridic al arestării în caz de urgență, se apreciază că acesta a fost invocat formal, temeiul juridic al arestării fiind de fapt, respectiv art. 12 din Legea nr. 111 din data de 21 mai 2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007, care prevede arestarea provizorie în caz de urgență.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv al contestației prin care se solicită punerea în libertate a persoanei solicitate pentru că acesta ar fi făcut obiectul unei proceduri similare pentru aceleași fapte în Republica Moldova și ar exista consecințe ale principiului ne bis in idem, Înalta Curte reține că, aceasta este o chestiune care trebuie discutată atunci când se va primi cererea de extrădare în care sunt indicate toate faptele pentru care se solicită extrădarea, putându-se verifica dacă există sau nu consecințe ale principiului ne bis in idem. Totodată, se constată că hotărârea depusă de către apărare la dosar este o hotărâre ilizibilă și nu există nicio certitudine cu privire la realitatea celor ce pot fi citate din ea.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Tratatul încheiat între România și Statele Unite ale Americii extrădarea nu va fi acordată dacă persoana căutată a fost condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracțiunea pentru care se solicită extrădarea. Prin urmare, prin acest Tratat, România și-a asumat obligația de a acorda extrădări și corelativ de a le respinge numai în situația în care în statul solicitat a fost condamnat pentru aceeași faptă. Or, această împrejurare nu este incidentă în cauză întrucât persoana solicitată nu a fost condamnată în statul solicitat, respectiv în România, susținându-se de către apărare faptul că a fost condamnată în Republica Moldova.
În ceea ce privește incidența hotărârii CJUE, Înalta Curte reține că, trebuie depusă mai întâi cererea de extrădare pentru a se verifica dacă este incident sau nu principiul ne bis in idem.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva încheierii din data de 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori- noul C. proc. pen.. - CCJI, în dosarul nr. x/2022.
Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul persoană extrădabilă va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 10 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.. - C. civ..J.I.
Obligă contestatorul - persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 mai 2022.