ÎCCJ, decizie (scj.ro #192271)

Conflict între o marcă și un nume comercial. Acțiune în contrafacere. Condiția utilizării numelui comercial cu funcția de marcă

Cuprins pe materii: Dreptul proprietății intelectuale. Marcă

Index alfabetic: nume comercial

acțiune în contrafacere

Legea nr. 84/1998, art. 36 alin. (2)

Legea nr. 26/1990, art. 30

Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene/ Uniunii Europene, există patru condiții pentru aplicarea protecției mărcii în conflictul cu un semn, anume: utilizarea să aibă loc în cadrul comerțului, utilizarea să aibă loc fără consimțământul titularului mărcii, utilizarea să aibă loc pentru produse și servicii similare cu cele pentru care a fost înregistrată marca, utilizarea să aducă atingere sau să fie susceptibilă a aduce atingere funcțiilor mărcii și, în special, funcției sale esențiale de a garanta consumatorilor proveniența produselor sau a serviciilor.

Ca atare, condiția esențială este ca numele comercial să fie folosit cu funcția de marcă, adică cu depășirea limitelor de protecție conferite de înregistrarea ca nume comercial. Dacă nu se pretinde sau nu se face dovada că numele comercial a fost folosit cu funcția de marcă, adică cu funcția de a indica originea comercială a produselor și serviciilor, în sensul că se folosește semnul într-un asemenea mod încât se stabilește o legătură între semnul care constituie numele comercial al terțului și bunurile comercializate sau serviciile pe care le prestează terțul, verificarea îndeplinirii celorlalte condiții cumulative este inutilă.

Or, cum singura dovadă a încălcării dreptului exclusiv asupra mărcii reclamantei a fost reprezentată de certificatul de înregistrare a societății pârâte în Registrul Comerțului, iar semnul asemănător folosit de pârâtă este chiar denumirea societății, pârâta dobândind dreptul exclusiv de a se folosi de denumirea sa în exercitarea propriului său obiect de activitate, conform art. 30 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 26/1990, nu este îndeplinită condiția esențială a acțiunii în contrafacere formulată de titularul unei mărci înregistrate împotriva celui care folosește propriul nume comercial, și anume ca acesta din urmă să fie folosit cu funcția de marcă

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 104 din 25 ianuarie 2022

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 30.08.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- constatarea încălcării dreptului la marcă a societății reclamante de către societatea pârâtă, prin raportare la prevederile art. 36 din Legea nr. 84/1998;

- obligarea pârâtei la schimbarea numelui comercial, respectiv îndepărtarea din conținutul denumirii  a sintagmei ,,Manning”, în conformitate cu art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 84/1998;

- încetarea practicilor de concurență neloială, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 11/1991.

Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și art. 1357 Cod civil, precum și celelalte dispoziții legale invocate

pe parcursul cererii.

Prin sentința civilă nr. 274 din 19.02.2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 465 din 2.10.2020, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, a respins calea de atac exercitată de reclamantă, sentința pronunțată în primă instanță, fiind păstrată în întregime.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ.

Instanța de apel nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea nu crează transparența asupra argumentației juridice care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Analiza instanței de apel este una succintă, schematică, aceasta nu răspunde, în mod clar, argumentelor de drept și de fapt pe care recurenta le-a invocat prin intermediul apărărilor înaintate. Din contră, aceasta înțelege să-și argumenteze punctul de vedere sumar, omițând să facă trimitere la vătămarea ce i s-a creat, mulțumindu-se a reține simplu că "semnul asemănător folosit de pârâtă este chiar denumirea societății cu răspundere limitată, iar firma a fost dobândită de societatea pârâtă înainte cu 8 luni de zile ca societatea apelantă să formuleze la Oficiul de Stat pentru Investii și Mărci solicitarea de înregistrare a mărcii, cu consecința protejării acesteia."

Apreciază instanța de apel că nu se poate reține "o conduită culpabilă în fapta pârâtei-intimate de a-și exercita un drept dobândit anterior apelantei. Acela de a se folosi de denumirea societății înregistrate în registrul comerțului, pentru că acest semn invocat de apelantă se bucură de prezumția de legalitate, cât timp firma există și nu a fost modificată sau desființată."

Recurenta a arătat în continuare că această opinie este una greșită din dublă perspectivă.

În primul rând, instanța de apel nu a analizat motivul prezentat de recurentă, anume acela privind preluarea sintagmei "Manning Global", atâta vreme cât a făcut dovada că noțiunea de „Manning" reprezintă chiar numele administratorului. A arătat că nu poate fi contestată legătura dintre societatea C. Ltd. reprezentată legal prin D. și societatea F. S.E.L., reprezentată legal de D. și E., în calitate de administratori.

În al doilea rând, a dovedit că instanța de fond în mod eronat a reținut că serviciile oferite de către B. S.R.L. nu sunt similare cu cele pentru care marca subscrisei a fost înregistrată, aspect neanalizat, însă, de instanța de apel în decizia recurată. A depus ca dovadă certificatul eliberat de ONRC de unde se poate observa că B. S.R.L. desfășoară următoarele activități: alte forme de învățământ, alte activități de telecomunicații, activități de telecomunicații prin satelit, activități de telecomunicații prin rețele fără cablu, activități de telecomunicații prin rețele cu cablu. Reclamanta a înregistrat marca Manning Global Quality flexibile Project Solutions pentru următoarele servicii: telecomunicații. (Clasa 39) și Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și creație, referitoare la acestea, servicii de analiză și cercetare industrială, crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator. (Clasa 42).

Recurenta a apreciat că, față de cele indicate, dar și din modalitatea în care a fost interpretat probatoriul, fără o analiză clară a situației de fapt și de drept deduse, instanța de control, în mod nelegal, a procedat la respingerea apelului și la menținerea drept temeinică și legală a sentinței apelate.

Prin această reținere sumară a argumentelor de fapt și de drept prezentate de recurentă, se apreciază că s-a adus o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, numai legala motivarea a unei hotărâri în raport de probele dosarului circumscriindu-se noțiunii de proces echitabil. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca susținerile pârtilor sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. Recurenta a invocat

și prevederile art. 425 alin.1 lit.b) C. proc.civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

În primul rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. b) din Legea 84/1998 și ale Legii nr.26/1990, raportat la faptul că denumirea intimatei este asemănătoare cu marca înregistrată de A. S.R.L., iar ambele societăți au ca obiect de activitate servicii de telecomunicații, ceea ce ar duce la riscul de confuzie în percepția publicului.

În acest sens, a susținut că instanța de apel nu a stabilit motivat circumscrierea solicitărilor reclamantei pe dispozițiile legale anterior amintite, că singurul aspect reținut de instanța de apel a fost următorul

„astfel cum corect rezultă din probațiune și a fost stabilit de prima instanță, pârâta intimată B. SRL a fost înregistrată cu această denumire în Registrul comerțului la data de 15.02.2018, iar reclamanta apelantă SC A. SRL a dobândit la data de 29 martie 2019 decizia de admitere a înregistrării mărcii -Manning Global Quality Flexible Project Solution-, pentru următoarele clase de servicii "Clasa 38 Telecomunicații și Clasa 42 Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și creație, referitoare la acestea, servicii de analiză și cercetare industrială, crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator".

Astfel, instanța de apel nu ar fi analizat susținerile reclamantei referitoare la faptul că serviciile oferite de către B. S.R.L. sunt similare cu cele pentru care marca reclamantei a fost înregistrată, ținând cot că potrivit certificatului ONRC, B. S.R.L. desfășoară următoarele activități: alte forme de învățământ n.c.a, alte activități de telecomunicații, activități de telecomunicații prin satelit, activități de telecomunicații prin rețele fără cablu, activități de telecomunicații prin rețele cu cablu, care ar fi aceleași cu serviciile pentru care a fost înregistrată marca în cauză;  utilizarea de către societatea intimată a denumirii Manning este de natură a crea confuzie atât în percepția clienților, cât și în percepția colaboratorilor, atâta vreme cât denumirea „telecom" este o prescurtare a cuvântului telecomunicații, reprezentând obiectul de activitate al ambelor societăți;  marca înregistrată de reclamantă este colorată deosebit în nuanțe de albastru, verde și alb și nu există la dosarul cauzei un logo sau alte elemente ce pot diferenția denumirea aparținând intimatei pârâte, care să permită efectuarea comparației.

În al doilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998, întrucât denumirea utilizată de intimată ar fi asemănătoare cu marca înregistrată de reclamantă.

În al treilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a dispozițiile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 11/1991 atâta vreme cât prin înființarea unei societăți având același obiect de activitate ca al reclamantei ulterior colaborării cu C. Ltd.,  se contravine uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe; societatea este activă, iar publicitatea și comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicații sunt de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare; înregistrarea de către intimată a denumiri firmei în Registrul Comerțului cu 9 luni înainte ca reclamante să-și înregistreze marca la OSIM nu este de natură a înlătura comportamentul ce contravine uzanțelor cinstite conturat de intimată.

Totodată recurenta a susținut că, raportat la solicitările sale privind angajarea răspunderii delictuale a intimatei în temeiul Legii privind concurența neloială instanța de apel în mod nelegal a apreciat că „nu poate primi valențele unei fapte civile delictuale, fiind în schimb exercițiul unui drept recunoscut și protejat de lege, acela de a se folosi de firma înregistrată în Registrul Comerțului. Așadar, se impune menținerea soluției de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, dar cu această motivare."

În al patrulea rând, recurenta  a arătat că instanța de apel a înlăturat în mod greșit argumentele recurentei cu privire la incidența prevederilor art. 1357 NCC, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în prezenta speță și concluzionând că „

nu este cazul a se reține minus petita, întrucât prima instanța a analizat și petitul subsidiar privind antrenarea răspunderii civile delictuale, argumentând că nu au fost probate reaua-credință a pârâtei, nu a fost probată paguba produsă reclamantei",

întrucât: prejudiciul există - legea prezumă prejudiciul atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: titularul acțiunii este și titularul mărcii (sau titularul licenței exclusive a mărcii); uzurpatorii au folosit fără consimțământul său marca, iar folosirea a avut loc în activitatea comercială [art. 36 alin. (2)], condiții îndeplinite în prezenta speță; fapta ilicită constă în utilizarea fără drept a mărcii înregistrate pentru activități identice și în practicile comerciale neloiale constând în înființarea societății cu denumire asemănătoare în urma colaborării cu grupul G. ; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă implicit din materialitatea acțiunii; vinovăția este clară, intimata acționând cu intenția de a induce în eroare clientela și colaboratorii prin crearea unei percepții greșite asupra produselor și serviciilor identificate prin marcă.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).

În motivarea acestui motiv de recurs recurenta reclamantă a arătat că instanța de apel nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care 1-a adoptat, că analiza instanței de apel este una succintă, schematică, prin care nu răspunde, în mod clar, argumentelor de drept și de fapt pe care le-a invocat prin intermediul apărărilor înaintate.

În continuare recurenta reclamantă și-a exprimat nemulțumirea față de interpretarea dată de instanța de apel situației de fapt în cauză astfel cum a fost calificată în drept și probelor administrate.

Or, motivele de fapt invocate în susținere acestui motiv de recurs nu se încadrează în prevederile art.488 alin.1 pct.6 C.proc.civ., care privește situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, iar nu cele privind interpretarea probelor administrate în cauză, ce țin de temeinicia hotărârii iar nu de legalitatea acesteia, și nici cele referitoare la rațiunile pentru care instanța de apel a ajuns la concluzia îndeplinirii sau nu a condițiilor din perspectiva normelor procedurale sau materiale, ce presupun analiza motivelor de nelegalitate prevăzute de punctele 5 și 8 ale art.488 alin.1 C.proc.civ.

Așa cum se reține în doctrină și jurisprudență, judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, respectiv motiv de apel sau recurs, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere, respectiv motive de apel sau recurs. Nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument, admițându-se posibilitatea motivării implicite.

În consecință, nu se poate reține încălcarea prevederilor art.425 alin.1 C.proc.civ. și nici a art.6 CEDO, din perspectiva motivelor de fapt formulate de către recurentă în susținerea acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe prevederile art.488 alin. 1 pct.8 C.proc.civ. sunt de reținut următoarele.

În primul rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 84/1998 și ale Legii nr.26/1990, raportat la faptul că denumirea intimatei este asemănătoare cu marca înregistrată de A. S.R.L., iar ambele societăți au ca obiect de activitate servicii de telecomunicații, ceea ce ar duce la riscul de confuzie în percepția publicului.

În acest sens, a susținut că instanța de apel nu a stabilit motivat circumscrierea solicitărilor reclamantei raportat la dispozițiile legale anterior amintite, că singurul aspect reținut de instanța de apel a fost următorul

„astfel cum corect rezultă din probațiune și a fost stabilit de prima instanță, pârâta intimată B. SRL a fost înregistrată cu această denumire în Registrul comerțului la data de 15.02.2018, iar reclamanta apelantă a dobândit la data de 29 martie 2019 decizia de admitere a înregistrării mărcii -Manning Global Quality Flexible Project Solution-, pentru următoarele clase de servicii "Clasa 38 Telecomunicații și Clasa 42 Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și creație, referitoare la acestea, servicii de analiză și cercetare industrială, crearea și

dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator".

Astfel, instanța de apel nu ar fi analizat susținerile reclamantei referitoare la faptul că :

- serviciile oferite de către B. S.R.L. sunt similare cu cele pentru care marca reclamantei a fost înregistrată, ținând cot că potrivit certificatului ONRC, B. S.R.L. desfășoară următoarele activități: alte forme de învățământ n.c.a, alte activități de telecomunicații, activități de telecomunicații prin satelit, activități de telecomunicații prin rețele fără cablu, activități de telecomunicații prin rețele cu cablu, care ar fi aceleași cu serviciile pentru care a fost înregistrată marca în cauză;

-  utilizarea de către societatea intimată a denumirii Manning, urmată de Telecom, este de natură a crea confuzie atât în percepția clienților, cât și în percepția colaboratorilor, atâta vreme cât denumirea „telecom" este o prescurtare a cuvântului telecomunicații, reprezentând obiectul de activitate al ambelor societăți;

- marca înregistrată de reclamantă este colorată deosebit în nuanțe de albastru, verde și alb și nu există la dosarul cauzei un logo sau alte elemente ce pot diferenția denumirea aparținând intimatei pârâte, care să permită efectuarea comparației.

În prealabil analizării acestui motiv de recurs este de remarcat că prin cererea de chemare în judecată s-a invocat faptul că dreptul exclusiv asupra mărcii reclamantei, înregistrată la 29 martie 2019 este încălcat prin numele comercial înregistrat de către pârâtă anterior înregistrării mărcii, la 15 februarie 2018.

Conflictul generat între marcă și numele comercial poate fi analizat în cadrul acțiunii în contrafacere, întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998.

Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene/ Uniunii Europene anume

a deciziei cadru în aceasta materie (cauza C-17/06 Celine), există patru condiții pentru aplicarea protecției mărcii în conflictul cu un semn, anume: utilizarea să aibă loc în cadrul comerțului, utilizarea să aibă loc fără consimțământul titularului mărcii, utilizarea să aibă loc pentru produse și servicii similare cu cele pentru care a fost înregistrată marca, utilizarea să aducă atingere sau să fie susceptibilă a aduce atingere funcțiilor mărcii și, în special, funcției sale esențiale de a garanta consumatorilor proveniența produselor sau a serviciilor.

Ca atare, condiția esențială este ca numele comercial să fie folosit cu funcția de marcă, adică cu depășirea limitelor de protecție conferite de înregistrarea ca nume comercial.

Dacă nu se pretinde sau nu se face dovada că numele comercial a fost folosit cu funcția de marcă, adică cu funcția de a indica originea comercială a produselor și serviciilor, în sensul că se folosește semnul într-un asemenea mod încât se stabilește o legătură între semnul care constituie numele comercial al terțului și bunurile comercializate sau serviciile pe care le prestează terțul, verificarea îndeplinirii celorlalte condiții cumulative este inutilă.

În speță, singura dovadă a încălcării dreptului exclusiv asupra mărcii reclamantei a fost reprezentată de certificatul de înregistrare a societății pârâte în Registrul comercial.

În acest context a reținut instanța de apel că semnul asemănător folosit de pârâtă este chiar denumirea societății cu răspundere limitată și că pârâta a dobândit dreptul exclusiv de a se folosi de denumirea B. S.R.L. începând cu data de 15.02.2018, în exercitarea propriului său obiect de activitate, conform art. 30 alin. 1 și alin.4 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

În consecință, nefiind îndeplinită condiția esențială a acțiunii în contrafacere formulată de titularul unei mărci înregistrate împotriva celui care folosește propriul nume comercial, și anume ca acesta din urmă să fie folosit cu funcția de marcă era inutilă analiza îndeplinirii celorlalte condiții evidențiate în cauza C-17/06 Celine, menționate mai sus, printre care se află cele menționate de către recurentă ca nefiind analizate de instanța de apel, și anume, cele privind similaritatea serviciilor și riscul de confuzie dat de modalitatea de alcătuire a numelui comercial al pârâtei, respectiv a mărcii reclamantei.

În al doilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998, întrucât denumirea utilizată de intimată ar fi asemănătoare

cu marca înregistrată de reclamantă.

Legat de aceste susțineri este de remarcat că potrivit art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998 titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia.

Ca atare, una dintre principalele condiții pentru aplicarea acestor prevederi legale este ca marca să fi dobândit un renume în România.

Prima instanță de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că marca reclamantei ar fi dobândit un renume în România, iar în apel reclamanta a susținut doar că renumele ar decurge din faptul că s-ar afla în topul societăților din România și din apartenența la societatea G. care s-ar bucura de succes la nivel internațional. Or, aceste susțineri nu pot face dovada nivelului de cunoaștere a mărcii în România.

În orice caz, în recurs nu s-au formulat critici cu privire la condiția renumelui mărcii art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

De altfel, și cu privire la art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel a reținut că pârâta își folosește propriul nume comercial în exercitarea propriului său obiect de activitate, așa cum s-a reținut mai sus pentru cazul art. 36 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 84/1998, ca atare și în acest caz nu este îndeplinită condiția esențială a acțiunii în contrafacere formulată de titularul unei mărci înregistrate împotriva celui care folosește propriul nume comercial, și anume ca acesta din urmă să

fie folosit cu funcția de marcă, nemaifiind utilă analiza celorlalte condiții.

În al treilea rând, recurenta reclamanta a susținut greșita aplicare și interpretare a dispozițiile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 11/1991 atâta vreme cât :

-  prin înființarea unei societăți având același obiect de activitate ca al reclamantei ulterior colaborării cu C. Ltd.,  se contravine uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe;

-   societatea este activă, iar publicitatea și comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicații sunt de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare;

-  înregistrarea de către intimată a denumiri firmei în Registrul Comerțului cu 9 luni înainte ca reclamante să-și înregistreze marca la OSIM nu este de natură a înlătura comportamentul ce contravine uzanțelor cinstite conturat de intimată.

Așa cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată reclamanta a invocat art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 11/1991 prin raportare la prevederile art.5 lit.a) din aceeași lege, pentru a susține ideea că reprezintă faptă ilicită folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la marcă, potrivit art.2/1 alin.5 din Legea nr.11/1991 așa cum a fost modificată prin pct. 4 al art. I din O.G. nr. 12/2014, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată:  ”Protecția drepturilor de proprietate industrială în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice se asigură potrivit Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare”.

În consecință, nu se pune problema unei analize separate, în baza prevederilor Legii nr.11/1991 a încălcării dreptului la marcă. De altfel, prevederile art.5 lit.a) nu se referă la încălcarea dreptului la marcă ci la dreptul asupra unei firme, embleme sau a unui ambalaj.

Referitor la încălcarea dreptului reclamantei asupra propriului nume comercial, se constată că, așa cum s-a reținut anterior, potrivit art.5 lit.a) din Legea nr.11/1991 reprezintă faptă ilicită folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

Recurenta reclamantă susține că prin înființarea unei societăți având același obiect de activitate ca al reclamantei ulterior colaborării cu C. Ltd., se contravine uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și că societatea este activă, iar publicitatea și comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicații sunt de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare;

Legat de faptul că publicitatea și comercializarea/prestarea serviciilor de telecomunicații de către pârâtă ar fi de natură a o prejudicia raportat la faptul că denumirile sunt asemănătoare, este de remarcat că instanțele de fond nu au reținut că s-ar fi susținut o astfel de situație de fapt care să fi fost dovedită în cauză, ca atare, instanța de recurs nu poate porni de la această premisă - ce ține pe de o parte, de probațiune și astfel de temeinicia hotărârii, iar pe de altă parte de limitele date de cauza cererii de chemare în judecată - pentru a aprecia legalitatea deciziei atacate.

Referitor la susținerea că prin înființarea unei societăți având același obiect de activitate ca al reclamantei, ulterior colaborării cu C. Ltd.,  s-ar contraveni uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe, este de remarcat că art.5 lit.a din Legea nr.11/1991 califică drept faptă ilicită folosirea unei firme într-un asemenea mod astfel încât să fie de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, iar nu înființarea unei societăți cu un nume similar cu al altei societăți cu care s-a colaborat anterior.

Așa cum corect a reținut instanța de apel potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului firma este numele sau denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează, iar conform alin. 4 al art. 30 din aceeași lege titularul firmei are dreptul de folosință exclusivă asupra firmei prin înscrierea sa în Registrul Comerțului.

Legalitatea înregistrării numelui comercial se apreciază în raport de prevederile art.36, 38 din

Legea nr.26/1990, problemă de drept ce excede cauzei cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu.

Pentru considerentele menționate mai sus sunt nefondate și susținerile recurentei în sensul că, raportat la solicitările sale privind angajarea răspunderii delictuale a intimatei în temeiul Legii privind concurența neloială instanța de apel în mod nelegal a apreciat că

„nu poate primi valențele unei fapte civile delictuale, fiind în schimb exercițiul unui drept recunoscut și protejat de lege, acela de a se folosi de firma înregistrată în Registrul Comerțului. Așadar, se impune menținerea soluției de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, dar cu această motivare."

În al patrulea rând, recurenta  a arătat că instanța de apel a înlăturat în mod greșit argumentele recurentei cu privire la incidența prevederilor art. 1357 NCC, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în prezenta speță și concluzionând că „

nu este cazul a se reține minus petita, întrucât prima instanța a analizat și petitul subsidiar privind antrenarea răspunderii civile delictuale, argumentând că nu au fost probate reaua-credință a pârâtei, nu a fost probată paguba produsă reclamantei",

întrucât :

- fapta ilicită constă în utilizarea fără drept a mărcii înregistrate pentru activități identice și în practicile comerciale neloiale constând în înființarea societății cu denumire asemănătoare în urma colaborării cu grupul G;

-  raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă implicit din materialitatea acțiunii;

- vinovăția este clară, intimata acționând cu intenția de a induce în eroare clientela și colaboratorii prin crearea unei percepții greșite asupra produselor și serviciilor identificate prin marcă.

Ținând cont de cele reținute anterior, în cadrul analizei primelor trei susțineri principale ale recurentei, care priveau condiția cumulativă a răspunderii civile delictuale a existenței faptei ilicite, susțineri principale care au fost constatate nefondate, nu se mai impune verificarea îndeplinirii celorlalte condiții referitoare la existența prejudiciului, a vinovăției și a legăturii dintre pretinsele fapte ilicite și prejudiciul reclamat.

Astfel, sunt nefondate și aceste ultime susțineri ale recurentei reclamante, formulate în cadrul motivului de recurs întemeiat pe prevederile art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ.

În consecință, în temeiul art.496 alin.1 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat, recursul.

Notă: Legea nr. 84/1998 a fost republicată în M.Of. nr. 856 din 18 septembrie 2020, textele de lege fiind renumerotate. Conținutul art. 36 din Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, se regăsește în cuprinsul art. 39 din lege, forma republicată.