ÎCCJ, decizie (scj.ro #192263)

Finanțare nerambursabilă acordată sub forma  ajutorului de stat pentru asigurarea dezvoltării economice durabile. Decizie de recuperare a ajutorului de stat pentru pretinsa neîndeplinire a condiției finanțării constând în încheierea de contracte comerciale care să asigure un anumit nivel al cifrei de afaceri. Nelegalitatea deciziei prin raportare la natura juridică a acestei obligații ca fiind una de mijloace, iar nu de rezultat.

OUG. nr. 85/2008, art. 6

HG nr. 1.680 / 2018, art. 15 alin. (1)

Ordinul MFP nr. 1.133/2008, art.13 și  art. 27

Așa cum rezultă din Acordul de finanțare, în sarcina recurentei nu a fost stabilită necesitatea respectării unei condiții referitoare la cifra de afaceri care ar trebui să fie realizată ca urmare a acordării ajutorului de stat, cifra de afaceri menționată în Studiul Tehnico - Economic reprezentând exclusiv o prognoză, o estimare pentru a cărei atingere partea va depune toate diligentele.

Raportat la dispozițiile art. 1481 C.civ, spre deosebire de obligația de rezultat, în cazul căreia debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis, în cazul obligațiilor de mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.

Drept urmare, pentru a emite o decizie de recuperare a ajutorului de stat, MFP ar fi trebuit să dovedească existența unei omisiuni a reclamantei de a folosi toate mijloacele necesare pentru atingerea unui anume rezultat. O astfel de omisiune nu a fost dovedită în prezenta cauză, reclamanta întreprinzând cu diligentă toate demersurile necesare în vederea susținerii prognozei cifrei de afaceri, făcând inclusiv dovada faptului că avea deja adjudecate contractele ce urmau să susțină valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic.

ÎCCJ, SCAF - Decizia nr. 1963 din 30 martie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 mai 2019 pe rolul Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal sub, nr. 247/45/2019, reclamanta „A” S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Ajutor de Stat, a solicitat anularea Răspunsului MFP nr. 601114/25.10.2018, prin care a fost soluționată contestația fiscală formulată de „A”, Deciziei de recuperare a ajutorului de stat acordat „A” (fostă „B” S.A.) în baza H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările și completările ulterioare nr. 11645/05.09.2018, Raportului nr. 600238/18.07.2018, emis de pârât.

Prin sentința civilă nr. 141 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantului de anulare a Raportului nr. 600238/18.07.2018, emis de M.F.P., respingând această cerere a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - Direcția Generală Ajutor de Stat și a respins cererea formulată de reclamantul „A” S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Ajutor de Stat.

Împotriva sentinței civile nr. 141 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta „A” S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Prima instanță nu oferă o motivare efectivă pentru înlăturarea motivelor de nelegalitate invocate de către „A” cu privire la actele contestate.

Omisiunea de a cerceta unul sau mai multe motive ce întemeiază demersul litigios al părții reclamante se constituie într-un caz de nejudecare a fondului, în sensul dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a doua a Legii nr. 554/2004, respectiv art. 497 și 480 alin. (3) C.pr.civ.

Prin cererea de chemare în judecată, „A” a supus atenției Curții de Apel lași mai multe motive de anulare a actelor administrativ fiscale atacate invocând atât ne regularități de ordin formal, cât și de netemeinicie ale actelor contestate:

- în cauză nu a avut loc inspecția fiscală aferentă anului 5 de monitorizare a ajutorului de stat acordat „A” prin acordul de finanțare;

- în speță nu s-a realizat dovada avizării și nici cea a aprobării proiectului Deciziei contestate;

- lipsa semnăturii Ministrului Economiei și Finanțelor sau a persoanei înlocuitoare de drept în ceea ce privește Decizia contestată;

- lipsa vinovăției Societății în ceea ce privește realizarea unei cifre de afaceri mai mici față de cea prognozată la momentul încheierii Acordului de finanțare „A” și-a îndeplinit obligațiile principale asumate prin Acordul de finanțare.

Niciunul dintre aceste argumente nu a fost analizat în mod efectiv de către prima instanță, ori măcar referit prin Hotărârea atacată. Dimpotrivă, această hotărâre judecătorească reprezintă o simplă preluare fidelă a argumentelor MFP din cadrul întâmpinării depuse la dosar.

Cererea de recurs a Societății este întemeiată pe incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

În acest sens, „A” invocă faptul că prima instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 6 ale O.U.G. nr. 85/2008, astfel cum au fost puse în aplicare prin art. 15 al H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile.

În esență, „A” invocă faptul că prima instanță a stabilit în mod greșit incidența acestor prevederi normative, în absența oricărei ipoteze de încălcare a unor „obligații suplimentare asumate" de către „A” față de Statul Român la momentul încheierii Acordului de finanțare.

Prima instanță a reținut în mod greșit existența unei obligații de rezultat în sarcina „A”

Acordul de finanțare semnat de către părți atribuie în sarcina „A” următoarele obligații contractuale:

„- Realizarea de investiții în active corporale și necorporale; Crearea de noi locuri de muncă".

Astfel cum se observă, nicăieri nu se vorbește de vreo condiție referitoare la cifra de afaceri care trebuie să fie realizată de către solicitant ca urmare a acordării ajutorului de stat, ci doar de îndeplinirea unor condiții referitoare la valoarea investiției si la numărul de locuri de muncă nou create.

Or, cele două obligații principale menționate anterior au fost îndeplinite în integralitate de către „A”, conform celor asumate prin Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanțare, astfel cum rezultă inclusiv din Raportul Societății depus la MFP împreună cu Adresa de înaintare nr. 3100/11.06.2018.

Pentru a atrage incidența textelor legale sus arătate, prima instanță a făcut referire la o mențiune inclusă în finalul Acordului de Finanțare:

„Ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiționat de încheierea unor contracte ferme de livrare de bunuri și/sau servicii într-un volum și o valoare care să susțină cifra de afaceri prognozată în studiul tehnico-economic".

Textul însă dovedește contrariul susținerilor Curții de Apel lași din cuprinsul Hotărârii atacate:

Pe de o parte, el se referă la o condiție necesară pentru însăși încheierea Acordului, anume existența unor contract care să fundamenteze cifra de afaceri prognozată. Or, contractele ferme încheiate cu „A” existau deja anterior momentului acordării ajutorului de stat, acestea fiind luate în considerare de către MFP la acordarea și plata ajutorului de stat.

Cifra de afaceri nu este obligatorie, ci este doar un element prognozat, întărind argumentele anterior expuse;

Obligația suplimentară impusă Societății nu constă în atingerea unei anumite cifre de afaceri, care, în mod evident, nu depinde doar de voința „A”, ci în asigurarea unui cadru propice pentru a încerca atingerea cifrei de afaceri prognozate, cadru propice constând în încheierea de contracte ferme cu terții.

Prin urmare, mențiunea din finalul Acordului de finanțare nu privește o obligație de rezultat a „A”, ci una de mijloace.

Simpla neatingere a unei cifre de afaceri „prognozate" nu dovedește încălcarea de către „A” a unei obligații de mijloace.

În plus, „A” a întreprins cu diligentă toate demersurile necesare în vederea susținerii prognozei cifreiă de afaceri - nu există nicio imputare cu privire la acest aspect și nicio culpă reținută în sarcina Societății.

Totodată, la momentul formulării cererii introductive, „A” a realizat dovada faptului că avea deja adjudecate contractele ce urmau să susțină valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic, aceste aspecte rezultând din Acordurile-cadru încheiate cu Societatea Națională „C” ce reprezentau premisele pentru încheierea ulterioară a contractelor subsecvente dintre „A” și Societatea Națională „C”, care nu au mai fost însă onorate în lipsa culpei „A”.

Astfel, potrivit Acordului Cadru de Servicii nr. 8/05.08.2008, „A” ar fi trebuit sa primească de la Societatea Națională „C”- Călători, 113 de vagoane de călători în vederea modernizării, în perioada 20.07.2009 -20.07.2013.

Similar, prin Acordul Cadru de Servicii nr. 15/20.10.2008, pe parcursul celor 4 ani de contract, reclamanta ar fi trebuit să primească de la Societatea Națională „C” Călători 46 de trenuri etajate în vederea modernizării.

De asemenea, potrivit dispozițiilor Acordului Cadru de Servicii nr. 6/20.07.2009, reclamanta ar fi trebuit să primească de la Societatea Națională „C” Călători 400 de vagoane de călători în vederea modernizării, în perioada 20.07.2009 - 20.07.2013.

Or, din 513 vagoane și 46 de trenuri etajate cât ar fi trebuit să fie modernizate de către „A” pe baza contractelor anterior menționate încheiate cu Societatea Națională „C” Călători, aceasta din urmă a emis comenzi pentru doar o mică parte dintre acestea, datorită faptului că MFP nu a mai asigurat finanțarea programului de modernizare a vagoanelor Societatea Națională „C” Călători. Aceasta în contextul în care, din informațiile vehiculate în piață, Societatea Națională „C” Călători a solicitat și inclus aceste sume în proiectele de buget transmise către MFP, însă acestea nu au mai fost aprobate.

Totodată, „A” a atașat acțiunii Portofoliul de produse noi asimilate în perioada 2012-prezent, care atestă în mod clar dovada volumului de bunuri pentru susținerea cifrei de afaceri a „A”.

În ceea ce privește obligația asumată de către „A” de a crea noi locuri de muncă, pentru întreaga perioadă de derulare a Acordului de finanțare, reclamanta a menținut un număr de 174 locuri noi de muncă și a achitat contribuțiile aferente în valoare de 31.503.497 lei conform indicatorilor asumați.

Totodată, realizarea investiției care a constat în retehnologizarea cu echipamente de înaltă tehnologie a necesitat perfecționarea și școlarizarea personalului reclamantei, aspect care a condus la formarea unui personal cu înaltă calificare și competențe tehnice dezvoltate. Reclamanta, datorită acestui proiect pentru care a fost încheiat Acordul de finanțare, a menținut activi un număr de 647 salariați împreună cu membrii familiilor lor, care în lipsa acestor investiții ar fi putut deveni asistați social, fapt ce ar fi condus la obligații de plată suplimentare din bugetul local al comunității.

Așa fiind, este evident că „A” și-a respectat în integralitate obligațiile asumate prin Acord. Drept urmare, prima instanță a stabilit în mod eronat existența unei obligații neîndeplinite.

Contrar celor reținute de către prima instanță, în faza procesuală a fondului, „A” a evidențiat pe larg lipsa culpei sale în ceea ce privește nerealizarea cifrei de afaceri prognozate.

Astfel, la data formulării cererii de finanțare, reclamanta a analizat necesitatea de achiziționare de material rulant/servicii realizate de către „A” de către operatorii de transport feroviar de călători, din România, aceasta reprezentând piața țintă aferentă Proiectului pentru care a fost încheiat Acordul de finanțare. începând cu anul 2018 urma a se implementa o dezvoltare strategică, ulterioară, către alte piețe.

Transportul feroviar de călători, în România, a fost liberalizat începând cu data de 01.10.1998, fiind permis accesul nediscriminatoriu la infrastructura feroviară publică a tuturor operatorilor feroviari licențiați. în urma analizei, s-a constatat o nevoie clară și urgentă de vagoane de transport călători, în vederea satisfacerii cererii de transport.

În cuprinsul Studiului Tehnico-Economic realizat în septembrie 2011, la analiza SWOT s-a evaluat, ca oportunitate financiară, situația în care se afla Societatea Națională „C” Călători, la acea dată, situație descrisă în „Programul de restructurare și redresare economico-financiară a Societății de transport feroviar de călători „C” Călători S.A., Octombrie 2010", în care ș_e estima un necesar total de 120 EMU si de 120 DMU. Prețul avut în vedere la acel moment a fost de aproximativ 5.000.000 Euro/EMU și 2.500.000 Euro/DMU, astfel efortul bugetar total previzionat de către Societate fiind de aproximativ 600.000.000 Euro pentru EMU (Electric Multiple Unit) și 300.000.000 Euro pentru DMU (Diesel Multiple Unit).

Prin urmare, contrar celor reținute de către prima instanță, „A” a oferit exemplul concret în care strategia de investiții în domeniul feroviar ar fi fost respectată și implementată, acest exemplu fiind prevăzut chiar în Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza Acordului de finanțare, din care rezultă în mod dar faptul că cifra de afaceri prognozată ar fi fost realizată de către reclamantă în situația în care principalul potențial cumpărător, „C” Călători S.A. ar fi achiziționat materialul rulant produs de către „A”.

Această necesitate a fost analizată și inclusă în diverse materiale și strategii ale Ministerului Transporturilor și Societattea Națională „C” Călători S.A., nefiind concretizată în proceduri de achiziție, până la această dată.

Realizarea de către „A” a cifrei de afaceri prognozate la momentul încheierii Acordului de finanțare depindea în mod direct de puterea de cumpărare din piața feroviară, iar aceasta nu putea fi controlată sau influențată în niciun mod prin acțiunile/inacțiunile „A”.

De altfel MFP a aprobat Proiectul prezentat de către „A” cunoscând faptul că principalul client al reclamantei este „C” Călători, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul Studiului Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanțare. Astfel, MFP a creat „A” așteptarea legitimă că ajutorul acordat de către Stat este perfect compatibil cu cerințele legale și în conformitate cu prevederile Proiectului „A”.

Or, deși reclamanta a bugetat an de an începând cu primul an de monitorizare a Proiectului de investiții pentru care a fost încheiat Acordul de finanțare o anumită cifră de afaceri și profiturile aferente acesteia, bazate tocmai pe mențiunile cuprinse în Master Planul General de Transport al României și pe toate celelalte previziuni care au stat la baza Proiectului aprobat prin Acordul de finanțare, toate aceste previziuni ale „A” nu s-au realizat datorită faptului că „C” Călători nu și-a respectat angajamentele asumate prin Master Planul General de Transport al României.

Astfel, contrar celor reținute de către prima instanță prin Hotărârea atacată, poziția reclamantei este susținută de următoarele argumente:

Sub un prim aspect, obligația în discuție privind asumarea unei anumite cifre de afaceri pe perioada derulării Acordului de finanțare se baza în principal pe factori externi reclamantei, respectiv pe puterea de cumpărare de material rulat a unor entități controlate în principal chiar de către pârâtul Statul Român (reprezentant în această speță de către MFP).

Sub un al doilea aspect, obligația de îndeplinire a cifrei de afaceri prognozate prin Acordul de finanțare nu a putut fi îndeplinită de către „A”, în principal datorită faptului că „C” Călători (principalul cumpărător de material rulant în România) nu a beneficiat de finanțare de la bugetul de stat pentru realizare proiecte de investiții în material rulant nou și modernizat produs de către „A” în cadrul Proiectului pentru care a fost obținută finanțarea.

Analizând toate argumente reținute de către MFP în cuprinsul Deciziei contestate și faptele care i-au fost imputate Societății la momentul aplicării sancțiunii de recuperare a ajutorului de stat, rezultă că raționamentul autorității este unul greșit, având în vedere următoarele aspecte punctuale:

Premisa majoră a MFP, întemeiată pe concluziile Raportului nr. 600238/18.07.2018, a fost aceea că în perioada de monitorizare a proiectului „A” nu a realizat cifra de afaceri prognozată în Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanțare;

Premisa minoră a MFP a fost aceea că, valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic, care a stat la baza Acordului de finanțare, nu ar fi fost realizată de către „A” întrucât Societatea nu ar fi încheiat contracte ferme de bunuri și/sau servicii într-un volum și o valoare care să susțină cifra de afaceri prognozată în Studiul Tehnico-Economic;

Concluzia eronată a MFP, rezultată din coroborarea premisei majore și a premisei minore a fost aceea că se impune reținerea culpei „A” în ceea ce privește realizarea unei cifre de afaceri mai mici față de cea prognozată în Studiul Tehnico-Economic, cu consecința aplicării sancțiunii de recuperare a ajutorului de stat proporțional cu valoarea cifrei de afaceri nerealizate.

Or, din silogismul anterior indicat, nu se poate desprinde în niciun caz ideea că ar fi trebuit să fie reținută de plano vinovăția Societății în ceea ce privește realizarea unei cifre de afaceri mai mici față de cea prognozată prin Acordul de finanțare.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezulta ca Livrarea bunurilor și/sau a serviciilor „A” depindea și urma a se realiza, în principal, prin încheierea unor contracte ferme cu societăți de stat, conform mențiunilor cuprinse în Master Planul General de Transport al României, pentru care era nevoie de aprobări de la bugetul de stat din partea Ministerului Transporturilor, în calitate de reprezentant al Statului Român, iar în prezent, tot un reprezentant al Statului Român, respectiv MFP, înțelege prin Decizia contestată să aplice sancțiuni Societății pentru neîndeplinirea unei obligații suplimentare din Acordul de finanțare, care depindeau în mod direct de decizii ale reprezentanților aceluiași Stat Român.

Totodată, în măsura în care anterior încheierii Acordului de finanțare, autoritățile statului ar fi considerat că estimările de achiziționare din piață de material rulant/servicii prestate de către „A” nu ar fi fost unele reale, predictibile și viabile, Societatea nu ar fi beneficiat de sumele reprezentând ajutor de stat, ce au făcut obiectul Acordului de finanțare.

Față de cele anterior prezentate, rezultă în mod cert că este eronat raționamentul juridic al primei instanțe potrivit căruia „reclamantul și-a asumat riscurile neîndeplinirii obiectivelor propuse și stabilite ferm prin Acordul de finanțare încheiat cu pârâtul, și constatând că nu s-a făcut dovada vreunui mod de a acționa a pârâtului care să împiedice realizarea planului propus de reclamant".

În sens contrar, tocmai Statul Român este cel care a afectatposibilitatea atingerii unei prognoze a cifrei de afaceri, prin încălcarea celor asumate cu privire la finanțarea „C” Călători.

Or, potrivit art. 1517 C.civ., „O parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune".

În speță, Statul Român invocă o neexecutare de către „A” a unei pretinse obligații, deși el este cel care a cauzat în mod evident o astfel de împrejurare.

„A” a beneficiat conform dreptului unional de o „speranță întemeiată". Astfel, potrivit jurisprudenței direct aplicabile a CJUE din cauza Republica Italiană vs. Consiliul Uniunii Europene (C-611/17), „112. Corolar al principiului securității juridice, dreptul de a invoca protecția încrederii legitime aparține oricărui particular aflat într-o situație din care reiese că administrația Uniunii a determinat-o să nutrească speranțe întemeiate. Constituie asigurări de natură să dea naștere unor asemenea speranțe, indiferent de forma în care sunt comunicate, informații precise, necondiționate, concordante și emise de surse autorizate și de încredere".

La fel, potrivit jurisprudenței CJUE Cauza Volkmar Klohn vs. v An Bord Pleanâla (C-167/17), „dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime aparține oricărui particular care se află într-o situație din care reiese că autoritatea competentă, prin furnizarea unor asigurări precise, l-a determinat să nutrească speranțe întemeiate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Nuova Agricast și Cofra/Comisia, C-67/09 P, EU:C:2010:607, punctul 71)".

Or, ulterior, prin propria sa conduită, Statul Român a încălcat speranța întemeiată a „A”, folosind chiar acest act pentru a lua măsura de suprimare a drepturilor particularului.

O astfel de conduită reprezintă o ipoteză-tip de încălcare a principiului unional al protecției încrederii legitime, corolar al principiului securității juridice. O astfel de concluzie a fost evidențiată pe larg în cauza Agrenergy Srl (C-180118 și C-286/18) Fusignano Due Srl (C-287/18) împotriva Ministero dello Sviluppo Economico:

„30. în special, principiul menționat impune ca o reglementare să permită persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care le instituie în sarcina lor și ca ele să aibă posibilitatea să își cunoască în mod neechivoc drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință (a se vedea printre altele Hotărârea din 1 iulie 2014, Âlands Vindkraft, C-573/12, EU:C:2014:2037, punctul 128 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, reiese dintr-o jurisprudența constantă a Curții că posibilitatea de a se prevala de acesta este deschisă oricărui operator economic pe care o autoritate națională l-a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Totuși, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca acest principiu atunci când această măsură este adoptată (...)".

Acordarea unei finanțări unei entități private în baza unor asigurări certificate la momentul semnării Acordului de finanțare nu poate fi urmată de recuperarea aceleiași finanțări (la care se adaugă dobânzi exorbitante) dacă Statul membru nu a respectat asigurările acordate particularului. O interpretare contrară golește de conținut esența noțiunii de „speranță întemeiată" a particularului recunoscută la nivel unional.

Prin Hotărârea atacată instanța de fond a respins în mod greșit toate argumentele de ordin procedural invocate de către „A” și în ceea ce privește nelegalitatea Deciziei contestate, iar în cele ce urmează vom prezenta argumente ce justificau admiterea apărărilor procedurale ale Societății.

Deși în cuprinsul Deciziei contestate, MFP face referire la concluziile Raportului nr.600238/18.07.2018, acest document nu a fost comunicat Societății până la momentul contestării de către Societate a actelor administrative în fața instanței de judecată, pentru a putea fi formulate critici inclusiv cu privire la acest document.

În speță nu s-a realizat dovada avizării și nici cea a aprobării proiectului Deciziei contestate.

În ceea ce privește neîndeplinîrea cerinței legale privind numele și semnătura ministrului economiei și finanțelor sau ale persoanei înlocuitoare de drept și ștampila instituției publice, deși în preambulul Deciziei contestate, MFP face referire la subpct. 1, pct. F, Capitolul IV din Anexa nr. 4 la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2238/2016 referitor la delegarea competențelor în Ministerul Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru a justifica semnarea Deciziei nr. 11645/2018 de către dl X Secretar de Stat și nu de către ministrul economiei și finanțelor conform prevederilor legale amintite supra, precizăm faptul că actul normativ indicat nu a fost publicat în Monitorul Oficial pentru a putea fi verificate de către Societate îndeplinirea condițiilor de delegare de atribuții invocate de către MFP în justificarea calității semnatarului Deciziei contestate.

Având în vedere toate argumentele prezentate anterior rezultă că prima instanță a aplicat un examen legal greșit, prin raportare la argumentele invocate de către „A” în susținerea acțiunii în anulare ce face obiectul cauzei, pentru a respinge ca neîntemeiată cererea introductivă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 martie 2020, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând criticile aduse sentinței atacate, acestea nu pot fi reținute prin trimitere la dispozițiile temeiului de drept invocat de recurentă, respectiv art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea 554/2004.

Intimata apreciază că angajamentul de a atinge cifra de afaceri estimată transformă obligația de mijloace într-o obligație de rezultat.

Mai mult, obiectivul H.G. nr. 1680/2008 este dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții și a creării de noi locuri de muncă. Acordarea ajutorului de stat instituit în scopul atingerii acestui obiectiv nu poate sta sub incidența prevederilor art. 1481 alin. (2) din C. Civ, cu trimitere la obligația de mijloace.

Astfel, consideră că mențiunea specială, potrivit căreia "ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiționat de 'încheierea unor contracte ferme de livrare bunuri si/sau servicii intr-un volum si o valoare care sa sustina cifra de afaceh prognozata in studiul tehnico-economic", inserată în Acordul pentru finanțare nr. 14/24.08.2010, modificat prin înștiințarea nr. 479087/09.12.2011 nu poate fi interpretată ca o „obligație de mijloace". încheierea de contracte ferme reprezintă modalitatea prin care se susține cifra de afaceri, acest din urmă aspect constituind scopul urmărit de către unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat. în caz contrar, dacă scopul urmărit ar fi îndeplinirea obligației de mijloace (prezentarea de contracte ferme încheiate), nu înțelegem rațiunea susținerii, respectiv realizării cifrei de afaceri pe întreaga durată a investiției.

Precizează că termenului „prognozat" utilizat de recurentă îi este atribuit înțelesul de probabilitate, de posibilitate cu șanse de realizare.

Consideră că ajutorul de stat instituit în baza H.G. nr. 1680/2008, de care recurenta a beneficiat, nu putea fi acordat în virtutea unei probabilități, a unei aparențe de adevăr, ci numai potrivit înțelesului cuvântului „prognozat consacrat în DEX, ș anume: „a cărui apariție sau desfășurare a fost prezentată anticipai". în speță, îr cuprinsul documentației care a stat la baza cererii de acord pentru finanțare este menționată noțiunea de „cifră de afaceri", aceasta fiind prezentată anticipat, atât cs valoare, cât și ca modalitate de realizare.

Cifra de afaceri reprezintă un indicator important care trebuie avut îr vedere la depunerea cererilor de acord pentru finanțare, iar rentabilitatea cifrei de afacer este un factor cantitativ, reprezentând raportul dintre profitul net și cifra de afaceri potrivit cap. III pct. 7 din Ghidul solicitantului de ajutor de stat in baza HG nr. 1680/200* pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările si completările ulterioare.

La data de 24.08.2010 a fost încheiat Acordul de finanțare între reclamantă și MFP pentru proiectul „Diversificarea producției SC „B” SA cu noi tipuri de vagoane".

În cuprinsul Acordului de finanțare se specifică faptul că „Ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiționat de încheierea unor contracte ferme de livrare de bunuri și/sau servicii într-un volum și valoare care să susțină cifra de afaceri prognozată în studiul tehnico-economic".

Acordul de finanțare a avut la bază Studiul Tehnico-Economic realizat în luna mai 2010, prin care reclamanta a previzionat realizarea unui anumit nivel al cifrei de afaceri în perioada de monitorizare a Proiectului pentru care a fost acordată finanțarea, respectiv 2013-2017.

Ulterior, reclamanta a solicitat modificarea planului de investiții în baza unui nou Studiu Tehnico-Economic realizat în anul 2011.

Obiectul Deciziei nr. 11645/2018 este reprezentat de „Recuperarea ajutorului de stat plătit S.C. „A” S.A. în sumă de 16.365.582 lei", precum și dobânda aferentă sumei de recuperat, în valoare de 4.753.241,53 lei, calculate până la data emiterii proiectului Deciziei nr. 11645/2018, respectiv 23.07.2018, rezultând o valoarea totală în cuantum de 21.118.823,53 lei, care este în prezent contestată de către „A”.

Prin Decizia nr. 11645/05.09.2018,  MFP a decis recuperarea din partea „A” a ajutorului de stat acordat sub formă de finanțare nerambursabilă în cuantum total de 21.118.823,53 lei, compus din valoarea de 16.365.582 lei, reprezentând suma de recuperat și suma de 4.753.241,53 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de recuperat.

Principalele argumente reținute de către MFP pentru aplicarea sancțiunii recuperării proporționale a ajutorului de stat acordat Societății sunt reprezentate de următoarele:

- realizarea de către „A” a unei cifre de afaceri mai mici față de cea prognozată prin Acordul de finanțare pentru perioada 2013-2017;

- nerealizarea de către „A” a dovezii încheierii unor contracte ferme de livrare de bunuri și/sau servicii într-un volum și o valoare care să susțină cifra de afaceri prognozată în Studiul Tehnico-Economic care a stat la baza încheierii Acordului de finanțare.

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat

,

pentru considerentele ce succed

:

Recurenta susține teza incidenței art. 488 pct. 6 Cod proced. Civilă,

potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde răspunsul instanței la susținerile părților.

Pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetarii fondului este un element esențial întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între partile din proces.

Prin raportare la dispozițiile art.6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativității instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, precum și  la jurisprudența constantă a Curții Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock și Palade), instanța de recurs  constată că abordarea instanței de fond a fost de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea.

Înalta Curte subliniază că nu constituie o nemotivare, respectiv o omisiune de analizare a argumentelor invocate de parte împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parțial, susțineri ale părții potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanței cu cele ale uneia dintre părțile litigante.

În plus, raționamentul instanței de fond este ușor decelabil, lipsit de contradictorialitate, din punctul de vedere al standardelor de rezonabilitate, chiar acceptând teoretic faptul că judecătorul fondului a motivat sumar anumite critici ale reclamantei.

Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părților certitudinea unei analize reale a cererii, iar eventuala insuficiență a motivării, astfel cum este clamată de către recurentă, precum și omisiunea analizării unei realități faptice esențiale, în opinia acesteia, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum aceasta susține.

Pe de altă parte, faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.

Analiza hotararii releva inclusiv observarea si examinarea concretă de către instanta fondului a documentelor care alcatuiesc probatoriul administrat, cu prezentarea atat a sustinerilor partilor, cat si a ratiunilor pentru care acestea au fost primite sau, dupa caz, inlaturate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă,

în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Pornind de la starea de fapt rezultată din probele administrate, în ceea ce privește criticile cuprinse în recursul reclamantei, în cauza de față aceste motive sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării incorecte a prevederilor  art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 85/2008 privind stimularea investițiilor, art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.680 / 2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, art.13 și  art. 27 din Ordinul nr. 1.133/2008 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Economiei și Finanțelor a prevederilor art. 18 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007.

În fapt, reclamanta”A” a încheiat un acord de ajutor de stat prin care și-a asumat respectarea de obligații contractuale vizând realizarea de investiții în active corporale și necorporale și crearea de noi locuri de muncă.

În finalul Acordului de Finanțare se menționează că :„Ajutorul de stat aprobat prin prezentul Acord este condiționat de încheierea unor contracte ferme de livrare de bunuri și/sau servicii într-un volum și o valoare care să susțină cifra de afaceri prognozată în studiul tehnico-economic".

În baza acestui acord, reclamanta a primit o sumă de bani care să permită retehnologizarea unor trenuri pentru a funcționa pe căile ferate din România și pentru a putea intra și pe piața internațională.

Intimatul Ministerul Finanțelor a susținut că nu a fost atinsă o anumită cifră de afaceri, făcând trimitere la definiția cuvântului “prognozat” -

a cărui apariție sau desfășurare a fost prezentată anticipat.

Așadar, problema litigioasă în această pricină se referă la pretinsa condiție suplimentară susținută de intimatul pârât - încheierea de contracte comerciale care să asigure un anumit nivel al cifrei de afaceri - și vizează inclusiv stabilirea naturii pretinsei obligației asumate de reclamantă în ceea ce privește cifra de afaceri, respectiv dacă este o obligație de rezultat sau de mijloace.

Înalta Curte constată că reclamanta  și-a asumat obligații  referitoare la îndeplinirea unor condiții de esență pentru sumele primite cu titlu de ajutor de stat, cu privire la valoarea investiției si la numărul de locuri de muncă nou create.

Astfel, ca urmare a realizării investiției au fost create 174 de noi locuri de muncă, la data de 31.12.2017 fiind ocupate toate posturile de către angajați cu contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, investiția a fost menținută pe toată durata de monitorizare a Proiectului, astfel cum rezultă inclusiv din indicatorii financiari care au stat la baza întocmirii Raportului nr. 600238/18.07.2018.

Așa cum rezultă din Acordul de finanțare, nu a fost stabilită în sarcina recurentei necesitatea respectării unei condiții referitoare la cifra de afaceri care ar trebui să fie realizată ca urmare a acordării ajutorului de stat, cifra de afaceri menționată în Studiul Tehnico - Economic reprezentând exclusiv o prognoză, o estimare pentru a cărei atingere partea va depune toate diligentele.

Drept urmare, pentru a emite o Decizie de recuperare a ajutorului de stat, MFP ar fi trebuit să dovedească existența unei omisiuni a „A” de a folosi toate mijloacele necesare pentru atingerea unui anume rezultat. O astfel de omisiune nu a fost dovedită în prezenta cauză, „A” întreprinzând cu diligentă toate demersurile necesare în vederea susținerii prognozei cifrei de afaceri, făcând inclusiv dovada faptului că avea deja adjudecate contractele ce urmau să susțină valoarea cifrei de afaceri prognozate prin Studiul Tehnico-Economic.

Raportat la dispozițiile art. 1481 C.civ, spre deosebire de obligația de rezultat, în cazul căreia debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis, în cazul obligațiilor de mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.

Pentru a stabili dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat se va ține seama îndeosebi de: modul în care obligația este stipulată în contract, existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului, gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului, influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației.

În măsura în care totuși s-ar agrea ideea că se vorbește în Acord despre atingerea unei anumite cifre de afaceri, societatea se află în mod evident în prezența unei obligații de mijloace, iar nu de rezultat, consecința juridică fiind aceea că nu se poate reține o culpă pentru neatingerea unui anumit prag.

Aceasta deoarece obligația nu a fost realizată întrucât realizarea cifrei de afaceri a depins de conduita unor terți printre care Statul Român, reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice, care a refuzat să asigure finanțarea necesară societății „C” Călători S.A. în vederea realizării achizițiilor anticipate.

Această împrejurare rezultă inclusiv din Răspunsul nr. DTH2/AN/420 din data de 03.10.201915, formulat de către „C” Călători S.A. privind nerealizarea achizițiilor conform Acordurilor - cadru ca urmare a nealocării sumelor necesare pentru modernizarea vagoanelor de călători: "În perioada 2012 - 2018 „C” Călători SA nu a avut sume alocate de la Ministerul Finanțelor Publice pentru modernizarea vagoanelor de călători.,,

Corect susține recurenta că, raportat la faptul că stipulația din Acordul de finanțare privea o cifră de afaceri „prognozată", estimată, stabilită orientativ, criteriile stabilite art. 1481 C.civ. dovedesc existența unei obligații de mijloace,  stipulația din Acordul de finanțare fiind dependentă de onorarea obligațiilor Statului Român, care controla principalii clienți ai Societății.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat  incidența prevederilor legale privind angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei, omițând faptul că, în aplicarea dispozițiilor art. 15 din H.G. nr. 1.680 / 2018, realizarea cifrei de afaceri prognozate la momentul perfectării Acordului de finanțare depindea de finanțarea de la bugetul de stat a achiziției de materialul rulant și de servicii de către „C” Călători S.A., principalul cumpărător din România precum și de puterea de cumpărare pe piața feroviară națională.

Or, simpla neatingere a unei cifre de afaceri „prognozate", în lipsa culpei părții reclamante, nu dovedește încălcarea de către „A” a unei obligații de mijloace.

Nu în ultimul rând, în speță,  prin emiterea actului administrativ contestat a fost încălcat inclusiv principiul unional al încrederii legitime, dat fiind faptul că statul a oferit părții un ajutor cu solicitarea de a face demersuri în vederea susținerii unei cifre de afaceri, iar ulterior tot Statul Român a zădărnicit atingerea acestei cifre prin neonorarea finațărilor asumate față de „C” Călători, aspect ce a condus în mod direct la anularea estimărilor realizate de societatea Electroputer”A”.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct.8 din Codul de procedură civilă, republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. 1  din Codul de procedură civilă, republicat, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta „A” S.A. împotriva sentinței civile nr. 141 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința recurată și, în rejudecare, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta „A” S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat; a anulat Răspunsul Ministerului Finanțelor Publice nr. 601114/25.10.2018.

A admis contestația formulată de „A” S.A. și, în consecință, a anulat Decizia de recuperare a ajutorului de stat acordat societății „A” S.A. (fostă „B” S.A.) în baza H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările și completările ulterioare nr. 11645/05.09.2018 și Raportul nr. 600238/18.07.2018, emise de Ministerul Finanțelor Publice.