Decizia nr. 1156/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cereri de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 15.06.2017, reclamantul Județul Ilfov - Consiliul Județean, reprezentat prin președinte A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, în temeiul prevederilor art. 194 și urm. C. proc. civ., acțiune în regres, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Primăriei Municipiului București la plata sumei totale de 936.561,72 RON, reprezentând executarea lucrărilor de refacere a infrastructurii drumului județean 301A Glina, în data de 30.10.2014, pe porțiunea afectată de canalizarea efectuată de Primăria Municipiului București, pentru aducerea la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic în care este încadrat. S-a precizat de către reclamant că temeiul legal al acțiunii este art. 1384 din C. civ. și că raporturile dintre părți sunt civile, iar prin completarea la cerere s-a arătat că pârâtul chemat în judecat este Municipiul București și nu Primăria Municipiului București, temeiul legal fiind reprezentat de dispozițiile art. 1349 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală. Pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale. Prin încheierea din 16.12.2016, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, cu motivarea arătată în cuprinsul acestei încheieri.

Sentința pronunțată în primă instanță de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 701 din 26 martie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul Județul Ilfov - Consiliul Județean, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 936.56L72 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă pentru refacerea capacității portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2+700 (Glina-poștă) în zona căminelor de ramificare canalizare și în zona adiacentă lor; a lua act că reclamanta își rezervă dreptul la cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 2028 A din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței civile nr. 701/26.03.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 634.665,22 RON daune interese; a respins, ca nefondată, cererea apelantului având ca obiect plata sumei de 6500 RON onorariu expert cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2028 A din 13 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul general. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu referire la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 alin. (1) din CEDO, a invocat nulitatea hotărârii atacate pentru nemotivare, în contextul în care instanța de apel a făcut referiri la situațiile de fapt invocate de către părți și la valorificarea raportului de expertiza întocmit în cauză, fără a arăta care sunt normele substanțiale sau procedurale incidente în speță. În mod greșit instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, prin încheierea din 16 decembrie 2016, în raport cu dispozițiile art. 2517, art. 2523, art. 2528 și art. 2530 din C. civ., în condițiile în care acțiunea este prescrisă în raport de data formulării, 15.06.2017, oricare ar fi reperul începerii curgerii prescripției, fie terminarea lucrărilor (30.06.2011), fie momentul semnării protocolului nr. 10775 privind darea în folosință a sistemelor de alimentare cu apa și canalizare (12.12.2012) ori epuizarea celor 12 luni de constatare a deficiențelor (30.06.2012). A susținut că prin acordul privind regimul remedierilor, cuprinse în anexa 7 la protocolul privind darea în folosință a sistemelor de apă potabilă și canalizare pe teritoriul comunei Glina, încheiat între Municipiul București și S.C. B., s-a stipulat "prin prezentul acord se confirmă lista remedierilor de efectuat la sistemele de alimentare cu apă și canalizare conform anexei 7 a protocolului semnat între Municipiul București și S.C. B. S.A. și Primăria Glina privind darea în folosință a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare", "părțile convin ca remedierile menționate să fie realizate de către S.C. B.", având în vedere că folosința sistemelor de apă și canalizare este gratuită. Dând eficiență raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a reținut existenta faptei ilicite și a prejudiciului material acordând valoare probantă unor împrejurări de fapt, stabilite de către expert, în detrimentul unor argumente juridice. Instanța de fond nu a analizat vinovăția, ca o condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale, invocând doar cu titlu generic art. 1357 și 1358 din C. civ.. După cum a arătat și expertul, în faza procesuală a apelului, prin proiect s-au respectat prevederile autorizației de construire si normativele tehnice, prevederile din studiul de fezabilitate, iar contractul încheiat cu firma C. întrunește cerințele tehnice legale în ceea ce privește refacerea sistemului rutier pe Drumul Județean Glina. În opinia recurentului, acțiunea culpabilă ar fi putut fi reținută în situația în care lucrările nu s-ar fi realizat în conformitate cu studiul de fezabilitate, cartea tehnică a construcțiilor și nu s-ar fi respectat obligațiile asumate față de standardele europene; dacă recurentul-pârât nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale stipulate în cadrul contractelor firmele de execuție; Intimatul-reclamant nu este titularul proiectului european, ci beneficiarul colateral al lucrărilor, efectuate la inițiativa Primăriei Municipiului București, la care a participat, semnând procesele-verbale intermediare și procesul final de recepție, emițând autorizațiile de construire necesare realizării acestui proiect și monitorizând lucrările pe toată perioada execuției acestora. În ceea ce privește aspectele tehnice reținute de către instanța de fond în sensul deteriorării asfaltului, precum și faptul că lucrările de refacere a sistemului rutier, după realizarea canalizării, au fost efectuate în mod necorespunzător de către Primăria Municipiului București, a arătat că cerințele proiectului au fost de refacere a sistemului rutier la stadiul inițial la care a fost preluat. A arătat recurentul că toate cauzele deteriorării asfaltice, cu preponderență în jurul căminelor de vizitare sau în zone imediat apropiate de acostamen,t au avut ca și cauze o infrastructură stradală neadecvată traficului la nivel de drum județean, precum și din cauza acumulării de ape freatice provenite din precipitații și din șiroiri din străzile asfaltate laterale. Expertiza extrajudiciară realizată de către reclamant a avut în vedere "aducerea porțiunii de drum afectată la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic actuală", fapt ce necesită consolidări și lucrări de reparație a drumului județean, însă nu pe cheltuiala Municipiului București, iar lucrări ulterioare nu au fost avute în vedere prin proiectul UE. Ulterior recepției finale, responsabilitatea de administrare a drumului județean, cu diligenta unui bun proprietar, este în sarcina Consiliului Județean Ilfov, în conformitate cu art. 7 și art. 22 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. În cazul în care deteriorările suprastructurii rutiere sunt cauzate de defecțiuni la sistemul de alimentare și/sau canalizare, responsabilitatea de remediere a degradărilor este a S.C. B., conform art. IV din protocolul nr. 10775/12.12.2012, încheiat între Municipiul București, Comuna Glina, S.C. B. S.A., Asociația de dezvoltare intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de alimentare cu apă și canalizare, privind darea în folosință a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare de pe teritoriul comunei Glina. Cu referire la art. V din același protocol, a susținut că au fost transferate lucrările de reparații curente și alte remedieri, stipulându-se și interdicția unor modificări structurale și funcționale, pentru orice astfel de lucrări fiind necesar acordul Primăriei Municipiului București, care însă nu există așa încât lucrările efectuate nu îi pot fi imputate. Vinovăția, ca element al răspunderii civile delictuale, nu a fost analizată de către instanța de fond atâta timp cât prin proiect s-au respectat prevederile autorizației de construire și normativele tehnice, prevederile din studiu de fezabilitate, iar contractul încheiat de către Primăria Municipiului București cu firma C. întrunește cerințele tehnice legale în ceea ce privește refacerea sistemului rutier pe DJ301A Glina. În ceea ce privește prejudiciul, a arătat că paguba trebuie să fie o consecință directă a faptei ilicite, or, după cum a arătat nu poate fi reținută fapta ilicită și vinovăția în sarcina Municipiului București, conduita acestuia fiind de necontestat prin acțiunile proiectului realizat; Totodată instanța de apel a admis apelul în parte, însă în mod greșit a respins cererea Municipiului București privind plata sumei de 6.500 RON, reprezentând onorariul pentru efectuarea expertizei în faza procesuală a apelului.

Apărările formulate în cauză La data de 28 august 2020 (data depunerii la oficiului poștal), în termenul legal, intimatul-reclamant Județul Ilfov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate a susținut că instanța de apel a arătat în concret motivele pentru care a respins criticile formulate prin cererea de apel și a menținut sentința pronunțată de Tribunal realizând o analiză detaliată a condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale prin raportare la prevederile art. 1349 din C. civ. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la dispozițiile art. 2528 din C. civ. a precizat că la data semnării procesului-verbal de recepție nu exista paguba, aceasta apărând atunci când Consiliul Județean a fost semnat în anul 2014 contractul cu firma D. pentru refacerea lucrărilor, iar plățile au fost efectuate în anul 2015. Or, prezenta acțiune a fost introdusă în anul 2016. În ceea ce privește descoperirea faptei ilicite și a persoanei responsabile de ea, a susținut că aceasta s-a produs în etape, respectiv în anul 2014, ca urmare a ploilor abundente, au apărut cedări ale drumului, care anterior nu se produseseră astfel că nu se poate pune problema începutului cursului de prescripție anterior acestui an de vreme ce efectele lucrărilor greșite nu erau aparente. Această împrejurare a determinat efectuarea unei expertize extrajudiciare, care a evidențiat cauzele degradării (compactarea necorespunzătoare a terenului), acesta fiind momentul cert la care recurentul a luat cunoștință de cel care răspunde de pagubă. A precizat că Consiliul Județean Ilfov nu a fost parte la protocolul încheiat între Municipiul București, Comună Glina și S.C. B., prin care Municipiul București a predat Stația de Epurare către Comuna Glina și în operarea B.. Totodată, problemele semnalate în protocol nu au fost de plano apte să marcheze momentul de început a cursului prescripției, de vreme ce efectele faptei ilicite au devenit aparente pentru terți, inclusiv pentru recurent, abia în anul 2014, atunci când drumul s-a tasat ca urmare a ploilor abundente, iar paguba s-a produs doar în momentul în care am achitat prețul lucrărilor de refacere a drumului. Cu privire la fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție a arătat intimatul că motivarea deciziei recurate cuprinde o amplă argumentare a motivelor pentru care apărările apelantului-pârât au fost înlăturate, inclusiv prin trimitere la cele două expertize judiciare întocmite în prezenta cauza care au ajuns la aceeași concluzie, respectiv că lucrările efectuate au condus la slăbirea capacității portante prin necompactarea corespunzătoare a terenului, astfel că fapta ilicită constă în realizarea necorespunzătoare a lucrărilor. Temeiul juridic al acțiunii este răspunderea civilă delictuală, întrucât între intimatul-reclamant și Municipiul București nu există raporturi contractuale. Fapta ilicită, condiție a antrenării răspunderii delictuale, este încălcarea obligației legale prevăzute de art. 22 lit. d) și e) din Legea nr. 10/1995 constând în verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de șantiere, obligație care a fost încălcată, deoarece terasamentul nu a fost compactat în mod corespunzător de către firma C., după cum a reieșit din cele două expertize întocmite în cauză, precum și lipsa acționării de către recurentul-pârât în vederea soluționării neconformităților, deși a existat o intensă corespondență între intimatul-reclamant, prin care a sesizat aceste neconformități și a solicitat luarea măsurilor care se impun. Totodată, a fost încălcată o obligație care izvorăște din contractul de asociere încheiat între Primăria Glina și Municipiul București încheiat în vederea realizării lucrărilor de canalizare, contract care la art. 10.1 instituie obligația Municipiului București de a realiza și finaliza investiția.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 martie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva deciziei civile nr. 2028 A din 13 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 20 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea celor ce succed: I. Circumscris celui dintâi motiv de recurs, recurentul susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu evocă normele substanțiale incidente și aplicarea lor la speță. Înalta Curte subliniază că poate fi cerută casarea unei hotărâri, în situația în care ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I, coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Este vizată ipoteza în care fie motivele hotărârii lipsesc cu desăvârșire, fie există o motivare, însă ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță. În principiu, toate hotărârile judecătorești trebuie să fie motivate, însemnând prin aceasta încadrarea unei situații particulare, clară și concisă, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării este acela de a explica măsurile adoptate de instanță într-o manieră convingătoare, în măsură să garanteze imparțialitatea judecătorului, să înlăture arbitrariul și să permită realizarea controlului de legalitate și de temeinicie, de către instanța superioară. În prezenta cauză, analiza apelului de către instanța de judecată s-a realizat în limitele cererii de apel, adică în limitele criticilor care au fost formulate, ținându-se seama de principiul disponibilității părților în procesul civil. În integralitatea lor, motivele de apel ale pârâtului în proces au vizat starea de fapt, împrejurările apreciate a fi relevante și probele administrate, contestate fiind concluziile raportului de expertiză; nu a fost invocat niciun text normativ, substanțial ori procedural, într-o manieră care să oblige instanța de apel la analiza și interpretarea acestuia, complementar celor care au fost reținute deja prin hotărârea de primă instanță. Așa fiind, instanța de apel a analizat în detaliu probele care au fost administrate și a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, răspunzând punctual tuturor motivelor de apel, cele care vizau excepțiile procesuale precum și cele aflate în legătură cu fondul dreptului litigios. Au fost menționate, în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii, care sunt argumentele în măsură să susțină soluția dată apelului. În aceste circumstanțe, omisiunea instanței de apel de a invoca formal, în cuprinsul considerentelor, normele substanțiale incidente, a căror analiză a fost deja realizată prin hotărârea de primă instanță, nu este în măsură să justifice admiterea recursului și casarea acestei hotărâri, în sensul celor pretinse de recurent. Aceasta întrucât, fundamental, nu incidența ori interpretarea legii substanțiale a fost contestată de apelant, ci stabilirea împrejurările de fapt esențiale în acest proces și aprecierea lor, în raport cu textele normative care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale. Motivele apelului au fost preponderent de netemeinicie, iar nu de nelegalitate. Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și cele ale art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cererea apelantului fiind examinată în mod echitabil. II. Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material care reglementează prescripția extinctivă, în concret, art. 2517, art. 2530, art. 2523 și art. 2528 C. civ. Circumscris aceluiași motiv de casare, recurentul afirmă și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 și art. 1358 C. civ., cele care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cu referire specială la vinovăție și la existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. 1. În esență, recurentul susține că, în speță, termenul general de prescripție a fost depășit, pentru că, de la momentul încheierii procesului-verbal de terminare a lucrărilor sau, cel mai târziu, de la data semnării protocolului privind darea în folosință a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, reclamantul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Înalta Curte reamintește că, în raport cu dispozițiile art. 2517 C. civ., termenul general de prescripție este de 3 ani și acesta operează ori de câte ori legea nu reglementează un termen special. Pentru circumstanțele particulare ale prezentei cauze deduse judecății, nu există reglementat un termen special de prescripție extinctivă, așa încât, se aplică termenul general, acela de trei ani. Cât privește începutul prescripției extinctive, conform art. 2528 C. civ., prescripția dreptului la acțiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Așadar, în cazul dreptului la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, contractuală sau extracontractuală, sunt stabilite alternativ două momente de la care curge termenul de prescripție, în sensul celor ce urmează: a) unul subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; b) unul obiectiv, constând în data, stabilită judecătorește, când păgubitul ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; acest moment se va stabilit de instanță, în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz. În prezentul proces, momentul inițial al curgerii termenului general de prescripție, invocat de recurent, acela al încheierii procesului-verbal de recepție finală sau al semnării al protocolului de dare în folosință, vizează ipoteza reglementată prin art. 2531 alin. (1) lit. b) C. civ., respectiv dreptul la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse, în cazul contractului de antrepriză. Or, prezenta acțiune este una în repararea pagubei cauzate printr-o fată ilicită, astfel că primesc incidență dispozițiilor art. 2528, evocate mai sus. Înalta Curte, apreciază că, în raport cu cele reținute în fapt, în mod corect, tribunalul a stabilit că prescripția a început să curgă de la data luării la cunoștință a raportului de expertiză extrajudiciară, 24 iulie 2014, acesta fiind momentul când reclamantul a cunoscut și putea să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Acțiunea fiind promovată în data de 15 iunie 2017, corect s-a concluzionat în sensul respectării termenului general de prescripție, acela de 3 ani. 2. Cu referire la recunoașterea efectelor răspunderii civile delictuale a pârâtului, în esență, recurentul susține că, în realitate, deteriorarea asfaltică a fost determinată de existența unei infrastructuri stradale inadecvată traficului la nivel județean și de acumularea de ape freatice provenite din precipitații, precum și din șiroiri ale străzilor laterale, în condițiile în care cerințele proiectului, acela referitoare la refacerea sistemului rutier la stadiul inițial, au fost respectate. În privința vinovăției, orice neîndeplinire a obligaților contractuale de către firma C. ar atrage răspunderea contractuală a acesteia, în niciun caz răspunderea delictuală a pârâtului, care nu a fost executant al lucrărilor. Înalta Curte reamintește că pentru angajarea obligației de despăgubire a victimei, în raport cu dispozițiile art. 1357 C. civ., apare necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse, vinovăția făptuitorului. Cât privește vinovăția, condiție a cărei neîndeplinire este afirmată cu insistență de recurent, ea reprezintă o condiție distinctă și esențială, o constantă a răspunderii civile delictuale, putând îmbrăca forma intenției sau a culpei. Mai mult, răspunderea ar putea fi angajată și pentru cea mai ușoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., aceasta însemnând neglijența sau imprudența pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese. Vinovăția este fundamentul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și, în aprecierea acestei condiții, esențiale sunt două elemente: comportamentul făptuitorului și imputabilitatea acestuia. În cauza dedusă judecății, instanța de apel a stabilit, în fapt, în urma unei riguroase analize și sinteze a probelor care au fost administrate (proba cu înscrisuri, expertiza tehnico-judiciară), că în anul 2013 a fost încheiat un protocol privind darea în folosință a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare de pe teritoriul comunei Glina, Județul Ilfov, realizate de către Municipiul București în cadrul proiectului Reabilitarea și modernizarea Stației de Epurare a apelor uzate a Municipiului București, - Faza 1 (SEAU Glina Faza 1) între Municipiul București, comuna Glina, S.C. B. și Asociația de dezvoltare intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare " E.", prin care S.C. B. a preluat în folosință gratuită sistemele de alimentare cu apă și de canalizare de pe teritoriul administrativ al comunei Glina. Protocol încheiat are la bază "faptul că proprietatea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost încă transferată de către municipiul București către comuna Glina și că instalațiile și construcțiile aferente sistemelor sunt finalizate si vot fi puse în funcțiune pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu apă si canalizare". Prin adresa nr. x/28.10.2013, S.C. B. S.A. comunică Primăriei Glina identificarea zonelor care prezintă tasări semnificative în carosabil solicitând, prin adresa x din 01.11.2013, sprijin pentru remediere problemelor identificate. Conform adresei sus menționate precum și minutei încheiate în data de 04.08.2014, între Primăria Glina, Consiliul Județean Ilfov, S.C. B. și S.C. F. S.R.L., s-a constatat "că pe aliniamentul trasee de canalizare menajeră executată de-a lungul Drumului Județean menționat mai sus fenomenul de tasare este încă activ la nivelul căii de rulare cu amplitudini mai mari sau mai mici funcție și de adâncimea de prizare a canalizării; cedări mari structurale identificate la intersecția DJ 301 A cu str. x și Zona limitrofă". Ca urmare a ploilor căzute, s-a constatat pe sectorul de drum pe care a fost executată lucrarea de canalizare, cedări mari de sistem rutier, apariția de cratere sub asfalt, fapt ce a impus ca, Județul Ilfov - Consiliul Județean să achiziționeze o expertiză tehnică care să constate prin încercări complexe și măsurători nedistructive de defectometrie, capacitatea portantă a acestei zone de drum. În urma determinărilor efectuate prin expertiza tehnică extrajudiciară solicitată de reclamant, a rezultat că, pentru a aduce porțiunea de drum afectată la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic actual, sunt imperios necesare lucrări de remediere a degradărilor semnalate pe porțiunea afectată de canalizare, lucrări ce constau în decopertarea asfaltului și săpătură pentru realizarea unui strat de fundație cu grosimea de minim 98% proctor normal al patului drumului urmat de aplicarea unui strat de 10 cm mixtură asfaltică. Având în vedere că lucrările de refacere a sistemului rutier după realizarea canalizării au fost efectuate în mod necorespunzător de către Primăria Municipiului București respectiv nu s-a făcut o compactare corespunzătoare a infrastructurii drumului, rezultând o capacitate portantă " rea", apărând cedări ale structurii rutiere, sectorul de drum pe lungimea de 2,7 Km aflându-se în interiorul localității, face dificilă circulația rutieră, fapt ce generează nemulțumiri și reclamații din partea locuitorilor. Urmare solicitărilor care i-au fost adresate, reclamantul Județul Ilfov - Consiliul Județean a contractat lucrarea privind "refacerea infrastructurii drumului județean DJ 301 A, Glina, pe porțiunea afectată de canalizare ", potrivit contractului x din 30.10.2014. Județul Ilfov - Consiliul Județean a achiziționat servicii de expertiză tehnică, proiectul tehnic, și a executat lucrările de remediere a infrastructurii drumului județean pe porțiunea afectată de canalizare, care au necesitat alocarea sumei de 936. 561,72 RON pentru a se aduce porțiunea de drum afectată de lucrările efectuate la rețeaua de canalizare de către Primăria Municipiului București, la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic în care este încadrat drumul județean 301 A. Din conținutul raportului de expertiză efectuat la dosar de expert G., coroborat cu răspunsul la obiecțiuni, a rezultat că lucrările efectuate de Municipiul București au condus la slăbirea capacității portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poștă), prin tăierea necorespunzătoare a asfaltului, prin faptul că suprafața ce a făcut contactul cu betonul nu a fost bine curățată și amorsată prin faptul că fundațiile nu au fost etanșe, permițând apariția de tasări datorită pătrunderii apei prin fisuri și crăpături, inclusiv în jurul căminului de vizitare unde fenomenul este mai grav. Totodată, expertul a arătat că lucrările efectuate de reclamantă conform contractului nr. x/2014 încheiat cu S.C. D. x S.R.L. au fost necesare pentru refacerea capacității portante a drumului și că s-au acoperit eventualele deficiențe ale lucrărilor efectuate de pârâtul Municipiul București Raportul de expertiză întocmit de expert H. confirmă concluzia expertizei administrate în primă instanță, potrivit căreia degradările ulterioare lucrărilor de aducere a DJ 301A la starea inițială se datorează executantului lucrărilor de canalizare, cocontractantul apelantului Municipiul București. Astfel, nu s-a realizat o compactare corespunzătoare a umpluturii pe traseul rețelei de canalizare și îndeosebi în jurul căminelor de canalizare și nu s-au respectat regulile tehnologice de pregătire a suprafeței pe care s-a turnat mixtura asfaltică de deasupra lucrărilor la canalizare, apărând fisuri între noul strat asfaltic și cel vechi, respectiv tasări care nu sunt rezultatul unor uzuri normale ulterioare. De asemenea, instanța de apel a stabilit în fapt, reținând concluziile rapoartelor de expertiză, că degradarea sistemului rutier, care a făcut necesare lucrările a căror contravaloare este pretinsă în prezenta cauză, nu se datorează apei pluviale și lipsei sistemului de colectare propriu, argumentul expertului - potrivit căruia în caz contrar se deteriora și restul drumului, nu doar porțiunea de deasupra lucrărilor de canalizare - fiind unul plauzibil și rațional; expertul a constatat, pe temeiul înscrisurilor și constatărilor anterioare, că partea carosabilă a DJ 301 A Glina a cedat numai pe traseul pe care s-a realizat canalizarea. Expertul desemnat în apel arată că lucrările efectuate erau necesare stabilirii situației anterioare a circulației pe DJ 301 A Glina, neducând la capacități de trafic superioare și neaflate în legătură cu lucrările defășurate pe seama apelantului Mun. București. Prin urmare, faptul ilicit dovedit constă în realizarea în mod necorespunzător a lucrărilor la proiectul "Reabilitarea și Modernizarea Stației de Epurare a Apelor uzate a Municipiului București - faza 1". Faptul ilicit evidențiat este cel care a provocat reclamantului un prejudiciu material, constând în contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamant pentru refacerea capacității portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poștă), în zona căminelor de ramificare canalizare și în zona adiacentă lor. Vinovăția în săvârșirea acestui fapt ilicit aparține pârâtului, Municipiul București, în condițiile în care proprietatea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost transferată de către municipiul București către comuna Glina și Municipiul București este cel care a efectuat lucrări cu un dovedit caracter defectuos, pe un drum aflat în proprietatea publică a județului Ilfov. Circumscris acestei condiții, sunt juste aprecierile instanței de apel referitoare la faptul că răspunderea pârâtului pentru prejudiciul cauzat prin executarea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate din însărcinarea sa nu poate fi înlăturată prin invocarea contractului încheiat cu executantul C., responsabilitatea aparținând pârâtului, obligat să efectueze aceste lucrări. Aspectele legate de execuția efectivă pot fi discutate exclusiv în cadrul raportului stabilit între pârât și executant. Pârâtul răspunde pentru deteriorările cauzate drumului, în mod obiectiv, neputându-se exonera față de reclamant, care este un terț față de contract, prin invocarea clauzelor contractului încheiat cu executantul lucrării. Tot astfel, participarea unui reprezentant al Consiliului Județean Ilfov la recepția tehnică a lucrării autorizate nu este de natură a înlătura răspunderea civilă pentru lucrări defectuoase descoperite ulterior. O reapreciere a probelor în recurs, în scopul unei modificări a împrejurărilor esențiale de fapt, nu este procedural posibilă. Sunt, așadar, puse în evidență atât comiterea unei fapte ilicite, cauzarea unui prejudiciu, raportul de cauzalitate, cât și vinovăția pârâtului, elemente cumulative în prezența cărora apreciază efectele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum a apreciat și instanța de apel. Cu referire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului, păstrată în sarcina pârâtului, Înalta Curte reține că, într-adevăr, a fost admis în parte apelul pârâtei, însă pentru un alt motiv decât acela care a determinat întocmirea raportului de expertiză. Reclamantul și-a redus pretențiile în apel și în considerarea acestui act de dispoziție al părții apelul a fost admis și soluția a fost schimbată în parte. Toate celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, astfel că instanța de apel a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. (1), art. 453 C. proc. civ. Față de toate cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului se va respinge, ca nefondat.