ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 aprilie 2021, pe rolul Tribunalului Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputatilor și Parlamentul Romaniei - Senatul și Secretarul General al Senatului, au solicitat anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 6 septembrie 2021 s-a dispus disjungerea acțiunii formulată de reclamanții de la numerele de ordine 2-8 de acțiunea formulată de primul reclamant, A. și formarea a opt dosare distincte, respectiv: -pentru reclamantul A., pârât va fi Parlamentul României - Senatul și Secretariatul General al Senatului; -pentru reclamantul B., pârât va fi Parlamentul României - Senatul și Secretariatul General al Senatului; -pentru reclamantul C., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților; -pentru reclamantul D., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților; -pentru reclamantul E., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților; -pentru reclamantul F., pârât va fi Parlamentul României - Senatul și Secretariatul General al Senatului; -pentru reclamantul G. pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților; -pentru reclamantul H., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Prin sentința civilă nr. 1306 din data de 04 octombrie 2021, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Mureș, secția civilă și a declinat, în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul H., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Mureș a reținut că pentru a putea aprecia că prezentei instanțe îi aparține competența materială în soluționarea cauzei de față trebuie îndeplinite două condiții: cauza să aibă ca obiect un litigiu de asigurări sociale, legea să prevadă că soluționarea litigiului, în primă instanță, este dată tribunalului.

Prin acțiune reclamantul a solicitat anularea Ordinului de încetare a plății indemnizației pentru limita de vârstă (Ordinul nr. 358/02.03.2021 emis de Senat) și obligarea emitentului ordinului la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Indemnizația pentru limită de vârstă a fost reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, care prevedea următoarele:

"(1) Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

(2) Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizației pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizația pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizație pentru limită de vârstă mai mică, se menține indemnizația pentru limită de vârstă aflată în plată.

(7) Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizația pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înțelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, și se plătește de acestea.

(10) Cererea pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz.

(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabilește prin norme metodologice), aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului".

Art. 49 din Legea nr. 96/2006 a fost abrogat prin Legea nr. 7/2021 din 24 februarie 2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 186 din 24 februarie 2021), lege care prevede, la art. I și II, următoarele:

"ART. I

Articolele 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

ART. II

De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Reclamantul susține că dreptul bănesc reglementat de art. 49 din Legea nr. 96/2006 este un drept de asigurări sociale (sau un drept asimilat de legiuitor dreptului de pensie) și preia ideea că acest drept bănesc ar avea caracter accesoriu în raport cu pensia pentru limită de vârstă.

Această opinie nu poate fi primită deoarece atunci când statul a dorit să asigure unei persoane (care și-a încetat activitatea urmare a atingerii unei limite de vârstă sau datorită unei boli) resursele de existență pe termen scurt sau lung, cu rolul de protecție, acesta a reglementat dreptul la pensie (pensia) și alte drepturi de asigurări sociale (indemnizații și ajutoare pentru boală, accidente, deces, șomaj), unele dintre prestații fiind non contributive (cele acordate invalizilor, văduvelor și orfanilor de război, veteranilor de război, foștilor deținuți politici, eroilor martiri, etc.).

Pensia reprezintă principala sursă de venit pentru persoanele în vârstă, acest drept bănesc având ca scop asigurarea unor sume adecvate pentru un trai decent și independență economică.

Chiar dacă statul a instituit un regim diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, prin acordarea pensiilor de serviciu unor anumite categorii de persoane, aceste pensii au fost acordate ca unic drept de pensie, ca unică resursă bănească, neexistând niciun caz în care pensia să fie completată cu o altă pensie.

Spre exemplu, în cazul pensiilor magistraților, pensia este unică și doar compunerea ei este realizată din mai multe elemente - partea de pensie contributivă și suplimentul din partea statului.

Indemnizația pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu este o măsură de protecție socială, menită să asigure un trai decent după o perioadă îndelungată de activitate, deoarece, pe de o parte, acest rol îl are pensia acordată reclamantului prin sistemul public de pensie, iar pe de altă parte acordarea indemnizației pentru limită de vârstă era condiționată doar de îndeplinirea condiției vârstei standard de pensionare sau a vârstei standard reduse, perioada de activitate de cel puțin un mandat în funcția de parlamentar neputând fi considerată nici măcar o perioadă medie de activitate.

Mai mult, indemnizația pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu avea rolul de a înlocui salariul, după încetarea activității prin ajungerea la vârsta de pensionare, cum are rolul pensia, ci avea rolul de a asigura un venit suplimentar pensiei, ca o compensare a faptului că fostul parlamentar nu a mai fost ales pentru un nou mandat, compensație care nu se cuvenea de la data îndeplinirii condiției de vârstă pentru pensie dacă aceasta se împlinea în timpul mandatului, ci doar la încetarea mandatului.

Indemnizația pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu este un drept de pensie (pentru motivele deja arătate) și nici vreun alt drept de asigurări sociale, deoarece motivele pentru care se acorda nu îl pot transforma întru-un drept bănesc care se oferă pentru caz de boală, accident, maternitate, deces, șomaj ori în alte situații asemănătoare.

Așa cum s-a mai arătat, pentru riscul social al ieșirii din activitate urmare a atingerii unei limite de vârstă statul acordă pensiile reglementate prin Legea nr. 263/2010 și prin câteva legi speciale (de exemplu Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor, Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României Legea nr. 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, Legea nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor, Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat), iar ca urmare a invalidității sau decesului pensii de invaliditate, respectiv de urmaș.

Pentru celelalte riscuri statul acordă drepturi de asigurări sociale.

În cazul indemnizației pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi identificat un risc social asociat care să ne determine să o considerăm un drept de asigurări sociale.

Faptul că una dintre condițiile pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă în discuție era ca beneficiarul să îndeplinească condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei reduse ori faptul că cheltuielile pentru plata indemnizației pentru limită de vârstă către foștii parlamentari erau trecute de plătitor, printr-o reglementare internă, administrativă, la cheltuieli cu asigurările și asistența socială nu pot avea putere să transforme beneficiul de la art. 49 din Legea nr. 96/2006 într-un drept de asigurări sociale.

Mai departe, atunci când justifică aprecierea că tribunalul este instanța competentă să soluționeze cauza reclamantul face trimitere, în mod greșit, la dreptul comun - prevederile legale ale Legii nr. 263/2010 (și Legii nr. 127/2019) - art. 152 din Legea nr. 263/2010:

"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel".

Trebuie observat că art. 153 din Legea nr. 263/2010 stabilește care dintre litigii sunt soluționate în primă instanță de către tribunale, anume cele privind:

a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;

b) modul de stabilire a dobânzilor și penalităților de întârziere, în cazul contractului de asigurare socială;

c) înregistrarea și evidența contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;

d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestații privind deciziile de pensii;

e) deciziile comisiilor medicale regionale de contestații date în soluționarea contestațiilor privind deciziile medicale asupra capacității de muncă;

f) Abrogată

g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii;

h) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție încheiate în baza prezentei legi;

i) Abrogată

j) Abrogată

k) deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale;

l) alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi.

Dintre cazurile enumerate mai sus singurele care ar putea avea legătură cu obiectul prezentei cauze, anularea ordinului prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limita de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, sunt cele de la lit. g) "deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii" și l) "alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi", însă, pe de o parte, decizia de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă nu este emisă de casa teritorială de pensii, iar pe de altă parte Legea nr. 263/2010 nu enumeră în cuprinsul ei dreptul prevăzut de Legea nr. 96/2006.

Aceeași situație este și în cazul prevederilor art. 140 și art. 141 lit. f) din Legea nr. 127/2019 (aceste prevederi vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2023).

Întrucât în privința categoriilor de personal care beneficiază de pensii de serviciu (a se vedea enumerarea făcută mai sus) legile respective prevăd că pensiile cu pricina au regimul juridic al pensiilor pentru limită de vârstă și că o parte din cuantumul acestora (partea care depășește nivelul pensiei din sistemul public de pensii) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort (Ministerul Muncii și Protecției Sociale - denumirea din prezent), trebuie apreciat că în situațiile de mai sus există norme de trimitere care stabilesc că emiterea deciziilor de pensie în discuție (de acordare, de respingere, de suspendare a plății, de încetare a plății, etc.) se face de către casele teritoriale de pensii (iar potrivit art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, litigiile legate de deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii sunt soluționate în primă instanță de către tribunale).

Și în cazul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat se prevede la art. 100 că jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel, iar la art. 101 că "Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale". În cazul pensiilor militare de stat stabilirea pensiei, încetarea plății acesteia, etc. se face de către casa de pensii sectorială competentă.

Însă, în cazul indemnizației pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006, prin art. 8 coroborat cu art. 13 alin. (2) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, norme aprobate prin Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, s-a prevăzut că acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, respectiv respingerea cererii de acordare a indemnizației se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților/Senatului, după caz, că ordinul se va emite în trei exemplare, din care unul va fi transmis de îndată beneficiarului și că la încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă se va emite un ordin de încetare.

Totodată, Legea nr. 96/2006 nu cuprinde, ca în situațiile arătate mai sus, norme de trimitere din care să rezulte, așa cum impune art. 95 alin. (4) din C. proc. civ., că tribunalul este competent să soluționeze în primă instanță litigiile privind acordarea, respingerea, încetarea, etc. plății indemnizației pentru limită de vârstă reglementată de art. 49.

În concluzie, apreciind că indemnizația pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu reprezintă un drept de asigurări sociale, având în vedere că ordinul de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă nu reprezintă decizie de pensie și nu este emis de către casa de pensii, iar în privința competenței pentru judecarea în primă instanță a litigiului legiuitorul nu a stabilit competența în favoarea tribunalului, instanța apreciază că tribunalul nu este competent să soluționeze prezenta pricină.

În aprecierea instanței competența în soluționarea cauzei revine Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul contestat de către reclamant (care are domiciliul în Județul Mureș) prin acțiune este un act administrativ, unilateral, cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 119 din data de 8.12.2021, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, excepție invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul H., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că reclamantul a solicitat anularea ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă emise și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi.

Astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție atât prin Decizia RIL nr. 27/04.12.2017 la paragraful 83, cât și secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 2366 pronunțată în 08.05.2019, calitatea emitentului ordinului de încetare la plată nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrative, întrucât o astfel de competență special intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Se mai reține că în stabilirea competenței de soluționare a cauzei, se impune determinarea naturii indemnizației pentru limită de vârstă a cărei plată a fost încetată începând cu data de 27.02.2021 prin ordinul contestat, precum și faptul că stabilirea naturii juridice a unui litigiu are în vedere normele juridice aplicabile raporturilor dintre părți.

Astfel, indemnizația pentru limită de vârstă de care beneficia reclamantul era prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006. Potrivit acestor prevederi au dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă:

(1) Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

(2) Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizației pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizația pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizație pentru limită de vârstă mai mică, se menține indemnizația pentru limită de vârstă aflată în plată.

(7) Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizația pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înțelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

Din textul de lege de mai sus rezultă că acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă era condiționată de îndeplinirea condițiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiași legi sau ale altor legi speciale, indemnizația acordându-se de la data la care se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Instanța constantă că acordarea unei astfel de indemnizații este indisolubil legată de drepturile de pensie, situație în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale. Încadrarea acestei indemnizații ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea, de către legiuitor ca venit din altă sursă fiind făcută doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.

În continuare se reține că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. De esența contenciosului administrativ este fie existența unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluționarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorității publice prin care subiectul care poate sesiza instanța de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

În speță, ordinul contestat este emis de o autoritate publică, însă nu în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificat ca fiind act administrativ ce poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ.

În consecință, câtă vreme natura indemnizației pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației este în competența instanțelor care soluționează cauze de asigurări sociale, fiind incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, respectiv dispozițiile art. 95 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei, în primă instanță revenind Tribunalului Mureș, secția civilă, completului specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale, instanță în a cărei rază de competență își are domiciliul reclamantul.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte cu soluționarea conflictului.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș, secția Civilă - complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul H. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, anularea Ordinului nr. 768/10.03.2021 de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență este aceea dacă, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competență materială în raport de criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat, sau dacă sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Ordinul respectiv a fost emis potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, astfel cum era în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, conform căruia deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în Anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat.

Reține Înalta Curte că aceste drepturi au fost introduse prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006, din expunerea de motive care a însoțit adoptarea acestei legi reieșind că intenția legiuitorului a fost aceea ca această indemnizație să aibă natura juridică a unei pensii de serviciu.

Deci, obiectul acțiunii privește un drept acordat foștilor parlamentari ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare și doar la data încetării mandatului, drept care poate fi asimilat drepturilor prevăzute de Legea privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat la obiectul cauzei, modalitatea în care emitenții actelor au aplicat prevederile referitoare la stabilirea drepturilor din legea menționată și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, litigiile vizând refuzul acordării unor astfel de prestații sociale sunt de competența tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii și asigurări sociale, precum și faptul că reclamantul are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Mureș, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența materială de soluționare a cauzei deduse judecății.

Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă - complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul H. și pârâții Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă - complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2022.