ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5947/2021

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.03.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta, A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecând obligarea pârâtului la plata sumelor stabilite prin titlul executoriu.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 297/2019 pronunțată la data de 21 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate, și rejudecând cauza, admiterea contestației așa cum a fost formulată, obligând FGA la plata sumelor datorate care se încadrează în limitele prevăzute de art. 15 alin. (2) din lege. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză, în raport cu prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 213/2015. Susține recurenta că rolul intimatei FGA este acela de a garanta protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, iar în condițiile în care recurenta deține o creanță împotriva B. S.A. anterioară intrării acesteia în insolvență, FGA are obligația de a plăti sumele datorate de asigurătorul intrat în insolvență. Arată recurenta că pentru recuperarea creanței sale a formulat, în termen legal, și o cerere de înscriere la masa credală în cadrul dosarului de insolvență al B. S.A. în cadrul dosarului nr. x/2016, fiind înscrisă la masa credală cu suma solicitată în cuantum de 77.000 RON. Din interpretarea declarativă a Legii nr. 213/2015 rezultă că FGA garantează plata despăgubirilor datorate de către un asigurător în insolvență, până la limita maximă a sumei de 45.000 RON. Or, susține recurenta că atâta vreme cât lichidatorul judiciar a înscris creanța sa la masa credală a debitorului aflat în insolvență, intimata FGA este obligată ope legis să-i plătească despăgubirile stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1198/13.07.2016 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în cauza nr. 12059/225/2015 și Decizia nr. 1935/20.12.2016 prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de 77.000 RON. Drept urmare, în condițiile în care există o cerere depusă la dosarul de faliment, cerere asemănătoare cu cea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015 soluția instanței de fond este nelegală și este de natură să vină în contradicție flagrantă cu prevederile Legii nr. 213/2015.

Apărările intimatei Intimatul-pârât Fondul de Garantare al Assiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 19319/04.03.2019 și obligarea pârâtului la plata sumei de 77.000 RON cu titlu de despăgubiri. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Prin Decizia contestată autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată formulată de reclamantă ca tardivă, constatând că a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, termen calculat cu începere din data de 17.03.2017 dată la care a devenit definitivă hotărârea Tribunalului București de deschidere a procedurii de faliment față de B. S.A.. Constată Înalta Curte că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor incidente cauzei. Astfel, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, stabilesc procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului, care prevăd: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.". Totodată, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Art. 22 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că "indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.". Procedura administrativă de plată a despăgubirilor a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de Garantare a Asiguraților și creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanță întemeiat pe o poliță de asigurare emisă de un asigurător aflat în faliment. Astfel, exercitarea dreptului de a formula cererea adresată Fondului în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluționării amiabile, cu celeritate, a pretențiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanțelor de judecată. Altfel spus, Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților instituie o procedură necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de creditorii de asigurări. Așadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care își pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică. Se observă astfel că termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și de art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție. Prin urmare, criticile recurentei nu pot fi primite, în cauză fiind incidente prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, care prevăd un termen de 90 de zile în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, iar acest termen este de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de prescripție. De asemenea, se reține că acest termen curge de la momente diferite, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. În cauză, având în vedere că evenimentul rutier a avut loc la data de 20.03.2015, anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva B. S.A, prin hotărârea pronunțatză la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 care a rămas definitivă la data de 17.03.2017, momentul de la care curge termenul în discuție, de 90 de zile, este cel al rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, respectiv 17.03.2017, așa încât cererea de plată putea fi introdusă cel târziu la data de 16.06.2017. Or, în aceste condiții, cererea de plată a recurentei-reclamante din data de 30.01.2019 în mod evident este tardivă, fiind formulată cu depășirea termenului legal de decădere, de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015. Constată Înalta Curte că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Înalta Curte reține și că instanța de contencios constituțional, prin decizia nr. 185/2020 a clarificat atât natura termenului de 90 de zile cât și distincția dintre cererea de deschidere a dosarului de daună și cerere de plată adresată FGA, cu privire la diferența dintre dreptul prevăzut la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și dreptul prevăzut de art. 14 alin. (1) din aceeași lege, potrivit căruia "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Astfel, prevederile criticate vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraților deschiderea dosarului de daună, în vreme ce art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraților indemnizația/despăgubirea. Ambele drepturi sunt acordate de către legiuitor cu condiția exercitării acestora într-un anumit termen, în sensul prevăzut de art. 2.545 alin. (1) din C. civ., potrivit căruia "Prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale." Astfel, dreptul la solicitarea deschiderii dosarului de daune trebuie exercitat între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. În schimb, dreptul de a solicita despăgubirea/indemnizația trebuie exercitat în termen de 90 de zile fie (1) de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, fie (2) de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Prin urmare, nerespectarea acestor două termene atrage, în mod necesar, sancțiunea decăderii, în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 2.545 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia "Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor"". În condițiile în care Legea nr. 213/2015 instituie o anumită procedură pentru recuperarea creanțelor, creditorii de asigurare au obligația de a respecta atât procedura instituită de actul normativ respectiv cât și termenele stabilie prin același act normativ. Împrejurarea că s-a formulat și cerere de înscriere la masa credală a debitorului falit nu presupune obligația pentru intimată de a plăti despăgubirile solitate și înscrise la masa credală. Cele două proceduri - procedura insolvenței și procedura instituită prin Legea nr. 213/2015 - sunt proceduri distincte, creditorul având posibilitatea în baza principiului disponibilității, de a accesa procedura de recuperare dorită. În fine, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen de decădere, de drept material. În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 2548 alin. (1) și (2) C. civ.: "(1) Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării sau întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel. (2)Cu toate acestea, forța majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului, iar dacă termenul a început să curgă, el se suspendă, dispozițiile art. 2534 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Termenul de decădere nu se socotește însă împlinit decât după 5 zile de la data când suspendarea a încetat.", doar forța majoră constituie o cauză de suspendare a termenului de decădere instituit prin lege. Față de toate aceste considrente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,