ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 1 martie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea în parte a Deciziei Consiliului Concurentei nr. 50/25.09.2017, respectiv în ceea ce privește constatarea încălcării de către Regia Autonomă de Servicii Publice a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 34.374 RON, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 50/25.09.2017.

Prin sentința civilă nr. 4612 din 12 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea în anulare formulată de reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată și, totodată, a respins cererea de suspendare a executării deciziei, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2, a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, prin care, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecarea cauzei pe fond, anularea în parte a Deciziei Consiliului Concurentei nr. 50/25.09.2017, respectiv în ceea ce privește constatarea încălcării de către Regia Autonomă de Servicii Publice a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 34.374 RON.

În motivarea recursului, arată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996.

Astfel, pentru aplicarea acestei norme este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența a cel puțin două întreprinderi sau a unei asociații de întreprinderi, existența unei înțelegeri, a unei decizii a unei asociații de întreprinderi sau a unei practici concertate și înțelegerea/decizia unei asociații de întreprinderi, practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia.

Un element esențial al unei înțelegeri anticoncurențiale este acordul de voință între întreprinderi, iar în cazul recurentei-reclamante rezultă fără echivoc, dezacordul. În urma adresei nr. x/06.06.2008 a A., RASP Ploiești nu a răspuns nici în scris, nici verbal, ci dimpotrivă a efectuat o analiza tehnico - economică, informând propriul consiliu de administrație, în vederea luării unei hotărâri. Nivelul preturilor practicate de către RASP Ploiești este mult mai mic, el rezultând din analiza tehnico-economică a biroului de specialitate, și nicidecum dintr-un acord de voință cu A..

După o analiză trunchiată a împrejurărilor cauzei, instanța de fond a concluzionat că a avut loc o acceptare expresă de către reclamantă a solicitării formulate de partener.

Recurenta critică această concluzie a instanței, arătând că o "acceptare expresă" nu putea fi decât un înscris care trebuia adus la cunoștința partenerului, și nicidecum organului ierarhic superior pentru analiză, respectiv soluționare.

Rezultă fără echivoc că nu a existat un acord de voință între cele două întreprinderi, instanța de fond printr-o interpretare proprie, nefondată, reținând existența "acceptării exprese".

Cât privește condiția ca înțelegerea sau practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, pârâta arată că obiectul presupusei înțelegeri, așa cum a fost indicat de către Consiliul Concurenței ar fi fost alinierea RASP la tarifele solicitate de către A..

Instanța de fond a constatat că partenerul contractual A. a solicitat reclamantei prin adresa nr. x/06.06.2003, alinierea la tarifele sale, adică, 2,7 ron/repartitor/luna încălzire, acolo unde există deja contracte din anul/anii precedenți și 3 ron/repartitor/lună pentru contractele noi.

In adresa mai sus menționată, A. formulează astfel: " Tarifele propuse sunt de 2,7 ron/repartitor/luna încâlzire, acolo unde există deja contracte din anul/anii precedenți și 3 ron/repartitor/luna/pentru contractele noi".

Din nou, sensul cuvintelor este denaturat, de la "a propune" la "a solicita alinierea", așa încât în mod nejustificat s-a reținut existența unei înțelegeri prin obiect.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că tarifele aprobate prin HCA nr. 7/23.07.2008 sunt altele decât cele solicitate de către A., respectiv:

- 0,5 euro cu tva inclus/repartitor/lună pentru salariați, (echivalent 1,77 RON);

- 0,4 euro cu tva inclus/repartitor/lună, pentru pensionarii care locuiesc singuri, (echivalent 1,42 RON);

- 0,6 euro cu tva inclus/repartitor/lună, în cazul citirii de prestator (echivalent la 2,12 RON).

Instanța de fond a reținut greșit că RASP Ploiești s-a alintat la tarifele solicitate de către A., atâta timp cât "alinierea", în conformitate cu dicționarele explicative ale limbii române, înseamnă să fii pe aceeași linie, iar în cazul reclamantei o astfel de aliniere clar nu a existat.

Deci, nu este demonstrată existența unei înțelegeri restrictive de concurență prin obiect.

Neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiții prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, exonerează de răspundere RASP Ploiești, fapta reținută în sarcina sa neexistând, iar pe cale de consecință, nu poate fi sancționată pentru o înțelegere pe verticală.

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Consiliului Concurentei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 4612 din 12 noiembrie 2018.

În motivare, arată că în mod corect a reținut prima instanță că fapta pusă în sarcina recurentei- reclamante reprezintă o înțelegere restrictivă de concurență prin însuși obiectul său, stabilirea de către reclamantă împreună cu A. a tarifelor pentru serviciile de exploatare a repartitoarelor de costuri prestate consumatorilor finali, reprezentând o înțelegere verticală, care intră sub incidența art. 5 alin. (1) din Legea concurenței.

Recurenta-reclamantă a acționat în sensul celor agreate cu licențiatorul A. și a propus Consiliului de administrație aprobarea majorării tarifelor care se vor aplica atât în condominiile unde au fost deja montate repartitoare de costuri pentru încălzire, cât și în cele la care urmau a se monta astfel de repartitoare.

Astfel cum rezultă din referatul RASP din 21.07.2008, majorarea tarifelor nu a avut la bază o motivație economică, nefiind invocate considerente financiare, recurenta-reclamantă acționând în concordanță cu cele agreate împreună cu A., realizându-se, fără echivoc, acordul de voință al părților în sensul adoptării comportamentului anticoncurențial.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, dincolo de diferitele forme contractuale ce se încadrează în conceptul de "înțelegere", acordul de voință poate lua orice alte forme de cooperare. Esențialul nu constă în forma pe care o ia înțelegerea, ci în existența acordului de voințe între întreprinderi.

În speța de față, A. și RASP au stabilit tarifele serviciilor de exploatare a repartitoarelor de costuri prestate consumatorilor finali, acestea fiind majorate pentru sezonul 2008-2009.

Fixarea prețului reprezintă o restricție deosebit de gravă, susceptibilă să restrângă concurența prin însăși obiectul său.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 1 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea instanței de fond pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, în ceea ce privește condiția existenței acordului de voință între întreprinderi și condiția ca acest acord să fi avut ca obiect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței.

Neîndeplinirea acestor două condiții cerute de lege pentru a se putea reține existența unei înțelegeri restictive de concurență a fost invocată de către reclamantă și în fața instanței de fond.

Instanța a înlăturat susținerile părții reclamante, reținând, raportat la condiția existenței unei înțelegeri, că hotărârea Consiliului de Administrație al reclamantei a fost întemeiată pe referatul întocmit în considerarea solicitării partenerului principal al reclamantei, A., din adresa x/6.06.2008, aceasta constituind o dovadă suficientă a existenței înțelegerii celor două părți. Curtea a constatat că acceptarea expresă de către reclamantă a solicitării formulate de partener în condițiile în care hotărârea sa s-a bazat pe aceasta, făcându-se mențiune expresă în cuprinsul referatului arătat în acest sens îndeplinește cerințele spre a fi socotită acord de voințe.

În ceea ce privește obiectul înțelegerii, deși reclamanta a susținut în sensul că nu ar fi îndeplinită această condiție pentru reținerea faptei anticoncurențiale deoarece nu a stabilit tariful pe care A. îl recomandase, ci un tarif diferit, decizia sa având la bază o analiză tehnico-economică, prima instanță a reținut că reclamanta a majorat tariful aferent serviciului de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire de la 0,5 la 0,6 euro/repartitor/lună (echivalentul a 2,12 RON/repartitor/lună la cursul BNR din 21.07.2008) în cazul citirii de prestator, fără ca această majorare să fie justificată prin altceva decât solicitarea partenerului contractual și că analiza tehnico-economică la care face referire reclamanta nu există în cazul acestui tarif, existând o informare doar pentru valoarea stabilită pentru pensionari (de 0,4 euro/repartitor/lună) și un calcul în cadrul referatului pentru valoarea de service (de 0,6 euro/repartitor/service practicat), dar niciun fel de justificare pentru tariful de 0,6 euro/repartitor/lună în cazul citirii de prestator. Faptul că tariful a fost stabilit la 2.12 RON, iar nu în cuantumul exact propus de partener - de 2,7 RON - a fost considerat a nu înlătura răspunderea reclamantei pentru majorarea tarifului la solicitarea partenerului, fără justificare economică.

A mai reținut instanța că decizia reclamantei de a accepta solicitarea partenerului de majorare a tarifului este suficientă pentru a considera îndeplinită condiția existenței înțelegerii restrictive prin obiect, înțelege care a vizat majorarea tarifului, iar nu tariful în sine.

Criticile recurentei-reclamante sunt în sensul reținerii fără temei de către instanță a acceptării tarifelor propuse de A..

Este de menționat aici că prin Decizia nr. 50/2017 a Consililului Concurenței s-a reținut că, pe piața serviciilor de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire (o piață națională situată imediat în aval de piețele comercializării și montării repartitoarelor de costuri pentru încălzire, cuprinzând servicii conexe serviciilor de alimentare cu energie termică, prestate pentru consumatorii de energie termică din imobilele de tip condominiu), a fost identificată o înțelegere anticoncurențială orizontală unică și continuă, de împărțire a pieței acestor servicii și de fixare a tarifelor, intervenită între patru întreprinderi: ista România S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L. și A.. S-a reținut, de asemenea, o seamă de înțelegeri verticale încheiate, între altele, de A. cu licențiații săi, printre care și RAPS Ploiești, referitoare la tarife.

A. și Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești au agreat, pe calea unei înțelegeri verticale, fixarea tarifelor pentru serviciile de exploatare a repartitoarelor de costuri.

Recurenta-reclamantă susține că nu a existat o astfel de înțelegere de fixare a tarifelor și că modul în care a acționat, urmarea adresei nr. x/06.06.2008 a A., a fost greșit interpretat ca reprezentând un acord cu solicitarea licențiatorului de majorare a respectivelor tarife.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate câtă vreme împrejurările factuale ale cauzei arată că A. a solicitat RASP să notifice toate asociațiile sau beneficiarii direcți "asupra majorării taxei de citire defalcare" a consumurilor și cheltuielilor pentru încălzire, începând cu sezonul 2008-2009, indicând noile tarife, iar recurenta-reclamantă a acționat în sensul celor solicitate de licențiator și a propus consiliului său de administrație aprobarea majorării tarifelor, aplicabile atât în condominiile în care erau deja montate repartitoare de costuri pentru încălzire, cât și în cele în care urmau a se monta astfel de repartitoare. Referatul RASP din 21.07.2008 arată că majorarea tarifelor nu a avut la bază o motivație economică, respectiv considerente de ordin financiar, recurenta-reclamantă înțelegând să acționeze în concordanță cu cele cerute cu A., realizându-se astfel acordul de voință al părților în sensul adoptării comportamentului anticoncurențial.

Pentru a se reține înțelegerea anticoncurențială nu este necesar, așa cum pretinde recurenta, să se demonstreze că a adus la cunoștința partenerului său decizia de a acționa în sensul solicitat, acordul de voințe rezultând din forma de cooperare adoptată, respectiv din aprobarea neîntârziată de către RAPS a majorărilor de tarife. Aceasta demonstrează că recurenta nu a avut un comportament independent pe piață.

Nici împrejurarea că tarifele aprobate prin hotărârea Consiliului de administrație al RAPS nr. 7/23.07.2008 nu sunt întrutotul cele solicitate de către A. nu are relevanța pretinsă de recurentă, respectiv a greșitei rețineri de către instanța de fond a înțelegerii anticoncurențiale prin obiect. Fiind clar că înțelegerea verticală s-a referit la majorarea tarifului de furnizare a serviciului de citire a repartitoarelor, chiar dacă a fost adoptată numai în parte propunerea de fixare a prețului serviciului, aceasta reprezintă o restricție gravă, susceptibilă să restrângă concurența prin însăși obiectul său.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, constatând caracterul nefondat al motivelor de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice împotriva sentinței civile nr. 4612 din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2022.