Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 noiembrie 2021

Decizia nr. 5439/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1480/2018 a Curții de Apel București

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite excepția perimării. Constată perimat recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1480 din 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 300 de RON, reprezentând onorariu avocațial redus. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.