Decizia nr. 447/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 7/2020 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, la data de 30.09.2019, reclamanta A. a solicitat: 1. Repunerea în termenul de a formula contestație împotriva Deciziei nr. 11622/27.11.2017;

Anularea Deciziei nr. 11622/27.11.2017 emisă de pârâtul FGA;

Obligarea pârâtului FGA să analizeze pe fond cererea de despăgubire formulată de reclamantă și înregistrată la data de 14.11.2016; 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7 din 6 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților și a respins acțiunea ca fiind tardiv formulată. 1.3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În principal, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Cu referire la primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că instanța de fond a stabilit primul termen de judecată la 07.01.2020, dată la care a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei. Prin apărător ales, la data de 06.01.2020, a solicitat prin e-mail judecarea cauzei în lipsă pentru termenul de judecată din 07.01.2020, solicitând comunicarea precizării de acțiune formulate și a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. Din cuprinsul sentinței atacate rezultă că ședința de judecată a avut loc la data de 06.01.2020. În situația în care instanța a apreciat că nu se impune admiterea cererii de amânare formulată și a apreciat că este lămurită, rămânând în pronunțare, avea obligația de a amâna pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Astfel, instanța a judecat cauza în lipsa citării legale a reclamantei la termenul de judecată din 07.01.2020 și nu a procedat la amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise. În aceste condiții au fost încălcate dispozițiile art. 13, art. 153 și art. 222 C. proc. civ. În plus, a arătat că sentința recurată comunicată reclamantei nu este semnată de judecător, de grefier și nu poartă nicio ștampilă a instanței, fiind încălcate dispozițiile art. 425 și art. 426 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că sentința atacată cuprinde motive contradictorii. Instanța de fond a reținut că pârâta nu a contestat eventuala tardivitate a prezentei contestații, ci doar a tardivității depunerii cererii de plată după expirarea termenului legal la FGA, acesta fiind și motivul pentru care cererea a fost respinsă fără a fi analizată pe fond, iar în dispozitiv s-a reținut că a fost admisă excepția tardivității cererii formulată de reclamantă, fiind respinsă ca tardiv formulată. Astfel, instanța nu a analizat excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, însă a admis-o, în condițiile în care această excepția nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților și nici nu au fost administrate probele solicitate prin cererea de chemare în judecată și prin precizarea acesteia. Ad major, la cuvântul, pe fondul cauzei, consilierul juridic al pârâtei FGA a solicitat admiterea excepției tardivității astfel cum a fost formulată, susținând că pe dovada de confirmare a primiri deciziei FGA apare o semnătură și că nu s-a făcut dovada că această semnătură nu aparține reclamantei. A precizat că a solicitat instanței de fond efectuarea de verificări de scripte și inclusiv o expertiză grafică, formulând și o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, raportat la semnătura care apare pe dovada confirmării de primire. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 14 din Legea nr. 213/2015. Având în vedere că prevederile legale criticate nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de despăgubire pe cale administrativă, dreptul său de creanță este supus nu numai arbitrariului, soluționarea cererii fiind practic lăsată exclusiv în sarcina Fondului de garantare a asiguraților, ci și întinderii nelimitate în timp în ceea ce privește soluționarea cererilor de despăgubire, deoarece legea nu prevede un termen de soluționare a acestor cereri, ci doar calea de atac împotriva soluției adoptate. Așa fiind, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 limitează accesul la justiție și nu respectă dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, aducând atingere, totodată, și dispozițiilor art. 51 alin. (4) din Constituție, privind dreptul de petiționare, prin inexistența unui termen de soluționare a cererilor de despăgubire, precum și art. 6 din CEDO. Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 încalcă liberul acces la justiție în condițiile în care persoanelor care au suferit o vătămare provocată de persoanele care au avut încheiată o poliță de asigurare cu o societate de asigurări care a intrat în insolvență nu le este comunicată hotărârea de deschidere a procedurii falimentului și astfel nu au cunoștință despre data rămânerii definitive a acestei hotărâri. A arătat că deși a invocat excepția de nelegalitate a art. 14 din Legea nr. 213/2015, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect. După reiterarea situației de fapt în ceea ce privește consecințele accidentului rutier asupra stării sale de sănătate, a arătat că numărul zilelor de îngrijiri medicale au fost stabilite definitiv doar la data de 07.02.2018, când a fost emis rechizitoriul în dosarul penal nr. x/2014 Astfel, la data formulării cererii de plată, 03.11.2016 data poștei, numărul zilelor de îngrijiri medicale nu era stabilit în mod definitiv și nici despăgubirea pe care o putea solicita nu era cea finală. Ulterior datei de 03.11.2016 au mai fost efectuate suplimente la raportul de expertiză medico - legală, astfel cum rezultă din rechizitoriul din data de 07.02.2018 întrucât starea de sănătate a sa s-a deteriorat și au fost evidențiate probleme de sănătate în legătură cu accidentul din data de 21.07.2014. Recurenta-reclamantă a arătat că este un terț în procesul de deschidere a procedurii falimentului, că nu i s-a comunicat hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, astfel încât nu a putut cunoaște data rămânerii definitive a acestei hotărâri. De asemenea, nu a putut urma separat procedura de faliment a asigurătorului conform Legii nr. 85/2014 în vederea recuperării creanței din activele asigurătorului în faliment întrucât nu eram în posesia unui titlu executoriu. A mai precizat că avea vârsta de 16 ani în anul 2016, astfel încât toate actele sale trebuiau a încuviințate de către mama sa pentru valabilitatea lor, neputând formula o cerere de plată către FGA fără această încuviințare. 1.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului. În esență, cu privire la primul motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), a arătat că procedura de citare cu recurenta-reclamantă a fost legal îndeplinită pentru termenul din 07.01.2020, neexistând motiv de amânare pentru comunicarea înscrisurilor, din moment ce instanța a apreciat că este lămurită cu privire la aspectele deduse judecății, fiind vorba despre excepția tardivității. Cu referire la al doilea motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) a arătat că excepția tardivității s-a pus în discuție, în ședință publică, reprezentantul FGA având cuvântul asupra acesteia, fiind evident că reclamanta nu putea pune concluzii pe această excepție, întrucât a lipsit la termenul de judecată și a solicitat judecarea în lipsă. În ceea ce privește al treilea motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), a aratat că sunt reluate susținute pe fondul cauzei privind prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015, recurenta făcând confuzie între tardivitatea depunerii cererii de plată la FGA și termenul pentru formularea contestației împotriva deciziei emise de FGA. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 27 ianuarie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare. 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului pentru nesemnarea acestuia, invocată de intimatul-pârât, având în vedere că la data de 25 ianuarie 2022, s-au transmis, prin e-mail, exemplare ale cererii de recurs care poartă semnătura avocatului ales, doamna B., în baza împuternicirii atașată la dosar, fiind acoperită această neregularitate, astfel cum permit dispozițiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat repunerea în termenul de a formula contestație împotriva Deciziei nr. 11622/27.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea acestei decizii și obligarea pârâtului FGA să analizeze pe fond cererea de despăgubire formulată și înregistrată la data de 14.11.2016. Prin decizia contestată nr. 11622/27.11.2017, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamanta A., întrucât această cerere a fost depusă după expirarea termenului legal de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015. Instanța de fond, soluționând cauza, a admis excepția tardivității cererii formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților și a respins acțiunea ca fiind tardiv formulată. Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea sentinței atacate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Analizând cu prioritate motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte îl apreciază ca fiind incident în prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea nu îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță nu a expus în cadrul considerentelor sentinței, argumentele care au condus la pronunțarea soluției. Astfel, observă instanța de control judiciar că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită prima instanță l-a reprezentat contestația împotriva Deciziei nr. 11622/27.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins cererea de plată formulată de reclamanta A., astfel cum permit dispozițiile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, reclamanta solicitând totodată, repunerea în termenul legal de a formula contestație împotriva Deciziei nr. 11622/27.11.2017. Deși instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției tardivității cererii de chemare în judecată cu care a fost investită, în considerente nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat această soluție, ci a prezentat motivele pe fondul problemei deduse judecății, respectiv tardivitatea cererii de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, reținând că aceasta a fost depusă la data de 03.11.2016, după împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015. Totodată, în considerente, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a contestat eventuala tardivitate a prezentei contestații, ci doar a tardivității depunerii cererii de plată după expirarea termenului legal la FGA, însă în dispozitiv a admis excepția tardivității cererii formulată de reclamantă. Procedând astfel, judecătorul fondului nu a motivat soluția adoptată. Or, o astfel de hotărâre nu respectă exigențele art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivarea reprezintând un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță în cadrul dispozitivului. În aceste condiții, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu celorlalte motive de recurs, invocate de recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei. 2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamantă, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,