Decizia nr. 344/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 241/2019 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 17.01.2019 și înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat anularea Rezoluției de clasare nr. x/2018/04.12.2018 emisă de Inspecția Judiciară și exercitarea acțiunii disciplinare. Reclamantul este parte vătămată în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a sesizat pârâta, considerând că procurorul de caz, dna B., a încălcat art. 99 lit. e)-h) din Legea nr. 303/2004. În temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, pârâta, prin rezoluția atacată, a dispus clasarea sesizării formulată de partea reclamantă, întrucât criticile aduse, în cadrul sesizării, nu conturează indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistratului împotriva căruia partea reclamantă a formulat sesizarea.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 241 din 6 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Reclamantul A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei admiterea contestației formulate de contestator. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: In fapt, ca urmare a decesului soției reclamantului în circumstanțele expuse pe larg la fond, la data de 13.03.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 s-a autosesizat la data de 12.03.2010 din oficiu cu privire la săvârșirea de către C. S.R.L. (fostul angajator al soției decedate) a infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea 319/2006, existând indicii temeinice ca decesul acesteia s-a produs ca urmare a suprasolicitării la locul de munca din vina unității angajatoare, care nu a respectat procedurile legale de securitate si sănătate in munca. In urma cercetărilor, prin Rezoluția nr. 40407P/2010 emisa in dosarul penal cu același număr, Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 6 București a dispus neînceperea urmăririi penale fata de C. S.R.L. si D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006, soluție atacată de reclamant cu plângere. Prin sentința penala nr. 611/05.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București in Dosarul nr. x/2011, plângerea a fost admisa și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București in vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006. Pentru stabilirea vinovăției si tragerea la răspundere a persoanelor vinovate s-a dispus începerea urmăririi penale, cauza facand obiectul Dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justiție. Pana la data formulării sesizării către Inspecția Judiciară, cauza nu a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, activitatea de urmărire penala depășind cu mult durata rezonabila de efectuare a cercetărilor, mai mare de 1 an, asa cum este prevăzuta in dispozițiile art. 488 indice l alin. (3) C. proc. civ..penala, in cauza incepandu-se urmărirea penala de o lunga perioada de timp, respectiv din anul 2011, din anul 2012 dosarul fiind instrumentat de dna procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție. Cauza a fost soluționată prin Ordonanța din 28.11.2018 prin care s-a dispus clasarea cauzei fata de suspecții C. S.R.L. si D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa prevăzuta de art. 178 alin. (1) si 2 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., retinandu-se in cuprinsul ordonanței amintite faptul ca in speța s-a implinit termenul de prescripție a răspunderii penale fata de infracțiunea prevăzuta de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 la data de 13.09.2017. Reclamantul a invocat faptul că această soluție se datorează tergiversării soluționării prezentei cauze de către procurorul care a instrumentat cazul; nesolutionarea in termen rezonabil a cauzei de către procuror a condus la prescrierea faptelor cat si la pierderea, ștergerea, distrugerea anumitor probe, după cum se poate observa din raportul de expertiza informatica efectuat, aspect ce conduce la îndepărtarea de principiul aflării adevărului si justa soluționare a cauzei, existând riscul imposibilității de tragere la răspundere penala a persoanelor vinovate. In cauza, probele au fost administrate, fiind efectuate atât expertiza IT cat si expertiza medico-legala ce au fost dispuse prin sentința penala nr. 611/05.10.2011 pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 București in Dosarul nr. x/2011 încă din ianuarie 2017. Cu toate ca expertiza medico-legala dispusa prin Ordonanța din 12.09.2016 emisa de Parchetul de pe langa ICCJ in Dosarul x/2012 a fost efectuata, la dosarul de urmărire penala fiind depusa si Opinia expertului parte desemnat conf. univ. dr. E. in luna mai 2017, pana in luna septembrie 2018 procurorul nu a procedat la soluționarea dosarului. Tergiversarea soluționării cauzei de către procuror rezulta si din faptul ca, deși inca din luna ianuarie a anului 2017 a formulat o cerere pentru eliberarea unei "clone" a hard disk-ului aflat la dosarul cauzei, procurorul a răspuns cererii sale după aproximativ 5 luni, prin Ordonanța din 05.04.2017 comunicata la 25.04.2017. Prin tergiversarea dosarului penal s-a ajuns la prescrierea faptelor, ceea ce duce la dubiu cu privire la imparțialitatea procurorului. Reaua credință mai este dovedită prin depășirea termenului impus de instanța de judecată pentru finalizarea cercetărilor; refuzul procurorului de a permite părtii vătămate sa consulte hardul ca proba in dosar in sensul comparării datelor cu cele ramase si identificării datelor șterse; dispunerea pe rând a expertizelor iar nu în paralel; termenele mari de răspuns in eliberarea de copii de documente (după 3-4 luni). Aspectele menționate anterior reprezintă abateri disciplinare ce constau in refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces; refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu; exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune. Mai mult decât atât, nesolutionarea cauzei intr-un termen rezonabil încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din convenția CEDO. In acest sens, in ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei procedurii, Curtea a reținut ca acesta trebuie evaluat tinand seama de circumstanțele cauzei sî in raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și al autorităților relevante (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender împotriva Franței, Molăovan și alții c. România.). Fata de aceste împrejurări a formulat contestație in condițiile prevăzute de art. 488 indice l C. proc. civ..penala, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, soluționat prin încheierea din data de 12.12.2017 prin care instanța a admis contestația in baza art. 20 alin. (2) din Constituitia Romanici si art. 13 din CEDO raportat la art. 488 indice 6 din C. proc. pen., stabilind termenul de 2 luni de la data primirii comunicării prezentei soluții, in care procurorul de caz trebuie sa rezolve cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2012 si stabilind termenul de o luna de la data expirării termenului stabilit mai sus în care petentul nu va putea formula o alta contestație privind durata procesului penal in dosarul de urmărire penala nr. 1024/P/2012. Procurorul de caz nu a respectat termenul impus de instanța de judecata, prin încheierea din data de 12.12.2017, drept pentru care a formulat din nou o plângere in fata instanței ce a facut obiectul dosarului x/2018, care a fost soluționat prin încheierea din 18.10.2018, prin care s-a dispus adminterea plângerii, stabilind un nou termen de o luna de la data comunicării soluției in care procurorul trebuie sa rezolve cauza ce face obiectul dosarului penal x/2012 Cu încalcarea dispozițiilor legale menționate s-a pronunțat instanța de fond, considerând in mod nelegal ca faptele menționate nu se incadreaza in dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Deși analizează încheierea din 12.12.2017 pronunțata de Judecătoria sectorului 6 București in dosarul nr. x/2017. instanța de fond in mod nelegal considera ca soluția si considerentele avute in vedere de judecătorul de drepturi si libertăți in pronunțarea hotărârii amintite având ca obiect nerespectarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei nu reprezintă indicii ca magistratul in cauza ar fi comis abaterea disciplinara prevăzuta de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Or, deși au fost constatate aceste aspecte, in mod eronat Inspecția Judiciara nu a luat in considerare faptul ca termenul de rezolvare al spetei a fost depășit cu mult, astfel încât faptele s-au prescris, ca dosarul a rămas in nelucrare perioade de ani de zile, asa cum a stabilit Judecătoria sectorului 6 si nu doar in intervalul din 25.05.2018 si pana la sesizarea Inspecției Judiciare, fiind numeroase perioade mai lungi de 30 zile in care procurorul nu a efectuat niciun act de urmărire, fără a avea o justificare. In mod eronat considera prima instanța ca nu pot fi luate in considerare argumentele constatate de judecătorul investit cu soluționarea contestației, întrucât acesta nu este abilitat sa analizeze latura subiectiva a faptelor/omisiunilor magistratului care a instrumentat cauza, analiza acestui aspect revenind paratei. Mai mult decât atât, prima instanța considera in mod netemeinic faptul ca inspecția judiciara avea de analizat doar o perioada relevanta si nu toata perioada cat magistratul a instrumentat cauza, deși in cuprinsul plângerii formulate de petent au fost relevate toate perioadele in care magistratul a lăsat cauza in nelucrare, aspecte ce au fost consemnate si in încheierea din 12.12.2017 pronunțată de Judecătoria sector 6, cauza fiind repartizata magistratului in anul 2012. In mod eronat si fara a analiza înscrisurile din dosar considera prima instanța ca ceea ce a constatat judecătorul investit cu soluționarea contestației împotriva duratei procesului tine de raportul juridic de drept procesual penal, care nu poate fi luat in calcul de inspecția judiciara, care de analizat aspecte ce tin de latura administrativa a instanțelor/parchetelor. Recurentul a arătat că s-a referit la o perioada de aproximativ 6 ani in care dosarul a fost repartizat doamnei procuror, iar perioadele in care nu au fost efectuate acte de urmărire penala nu au fost analizate, fiind analizata doar perioada de la efectuarea ultimului act de urmărire penala - 25.05.2018 si pana la formularea plângerii - 06.09.2018, prin urmare doar o perioada de 3 luni anterioara formulării plângerii si nu întreaga perioada in care dosarul a fost in lucru la doamna procuror. Aceste aspecte au fost constatate si de Procurorul sef al secției de Urmărire penala si criminalistica prin Ordonanța nr. 2478/II/7/2018 din 27.09.2018 prin care s-a constatat ca ultimul act efectuat in dosarul nr. x/2012 a fost comunicarea către petent la data de 30.05.2018 a Ordonanței din 25.05.2018, prin care au fost soluționate obiectiunile acestuia la raportul de expertiza medico-legala. Inspecția Judiciara isi motivează soluția pe susținerile procurorului - ca a lucrat in alt dosar - fără a face verificări. Or, acesta nu este un motiv care sa justifice inactivitatea in desfășurarea procedurilor judiciare si nerespectarea termenelor rezonabile de soluționare a cauzelor. Analizând daca depășirea termenului rezonabil are caracter repetat, in mod eronat a considerat prima instanță ca in speța la data sesizării inspecției si emiterii rezoluției de clasare nu exista o astfel de constatare întrucât la data emiterii rezoluției fusese pronunțata doar incheierea din 12.12.2017 in dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 București, iar nu si incheierea din 18.10.2018 pronunțata de Judecătoria sectorului 6 București in dosarul x/2018, pe care in mod nelegal nu a luat-o in considerare. Cu toate acestea, deși inspecția judiciara avea cunoștința de faptul ca pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București este înregistrata o noua contestație impotriva nerespectarii termenului rezonabil de soluționare a dosarului, acest aspect fiind constatat si de procurorul sef de secție in ordonanța nr. 2478/II/7/2018 din 27.09.2018, nu a analizat perioada anterioara datei de 25.05.2018, in care au fost consemnate perioadele in care dosarul a rămas in nelucrare din vina procurorului, aceste perioade având un caracter repetat. In ceea ce privește aspectul laturii subiective, respectiv daca depășirea termenului rezonabil este imputabila procurorului, in mod nelegal a considerat prima instanța faptul ca procurorul a justificat depășirea termenului rezonabil prin faptul ca a avut in lucru un alt dosar complex, mediatizat iar in dosarul nr. x/2012 se preconiza o soluție de netrimitere in judecata in considerarea raportului de expertiza medico-Iegala. Faptul ca procurorul avea si alte dosare de instrumentat nu reprezintă o justificare a tergiversării soluționării cauzei, in condițiile in care dosarul avea o anumita vechime si existau chiar hotărâri judecătorești prin care fusese impus un termen de soluționare. In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară nu a formulat întâmpinare, deși recursul i-a fost comunicat în termenul legal.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, pentru următoarele considerente: 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante In fapt, ca urmare a decesului soției reclamantului în circumstanțele expuse pe larg la fond, la data de 13.03.2010, la data de 12.03.2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 s-a autosesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către C. S.R.L. (fostul angajator al soției decedate) a infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea 319/2006, existând indicii temeinice ca decesul s-a produs ca urmare a suprasolicitării la locul de munca din vina unității angajatoare, care nu a respectat procedurile legale de securitate si sănătate in munca. In urma cercetărilor, Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 6 București, prin Rezoluția nr. 40407 P/2010 emisa in dosarul penal cu același număr, a dispus neînceperea urmăririi penale fata de C. S.R.L. si D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006, soluție atacată de reclamant cu plângere. Prin sentința penala nr. 611/05.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București in Dosarul nr. x/2011, plângerea a fost admisa și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București in vederea începerii urmăririi penale fata de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 3 din Legea nr. 319/2006. Pentru stabilirea vinovăției si tragerea la răspundere a persoanelor vinovate s-a dispus începerea urmăririi penale, cauza făcând obiectul Dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justiție. Dosarul amintit a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă ICCJ la data de 14.12.2012 și a fost repartizat doamnei procuror B.. Prin încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 la data de 12.12.2017, a fost admisă contestația privind durata rezonabilă a procesului penal, stabilindu-se un termen de 2 luni calculat de la data primirii soluției instanței, în care procurorul să rezolve cauza (aceasta a fost primită la 19 decembrie 2017). La data de 19.09.2018, a fost înregistrată cererea de recuzare formulată de petentul A., parte civilă în dosar, prin care acesta a solicitat înlocuirea procurorului de caz, întrucât doamna procuror B. refuză să soluționeze dosarul, termenul rezonabil a fost cu mult depășit, precum și pentru alte motive considerate de petent ca subscrise bănuielii de lipsă de imparțialitate. Prin Ordonanța nr. 1241/VIII-1/2018 din 26.09.2018, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică a respins cererea de recuzare, apreciind că nu există elemente de fapt care să poată da naștere suspiciunii rezonabile că imparțialitatea procurorului care efectuează urmărirea penală ar fi afectată. În cuprinsul acestei ordonanțe, sunt analizate actele de urmărire penală din punct de vedere al ritmicității și se reține că în anul 2013 au fost audiate 14 persoane, iar în anii 2015-2016 au fost administrate și alte mijloace de probă, respectiv expertiză IT, expertiză medico-legală etc. Prin Ordonanța nr. 2478/II/7/2018 din 27.09.2018, procurorul șef a constatat că ultimul act efectuat în dosar a fost comunicarea către petent la data de 30.05.2018 a soluției date obiecțiunilor formulate de acesta cu privire la ultima expertiză medico-legală efectuată în cauză. A mai reținut că, întrucât au trecut 9 luni de la primirea de către procurorul de caz a hotărârii prin care judecătorul de drepturi și libertăți a stabilit termenul de 2 luni în care trebuia soluționată cauza și având în vedere cererea de înlocuire a procurorului formulată de petent, precum și faptul că pe rolul Judecătpriei Sectorului 6 s-a înregistrat o nouă contestație a acestuia privind durata procesului penal, s-a aplicat remediul procesual prev. de art. 64 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 304/2004 (potrivit căruia lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în situația lăsării cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile) și s-a dispus trecerea dosarului la alt procuror. Prin încheierea din data de 18.10.2018 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 în dosar nr. x/2018, a fost admisă contestația privind durata procesului penal formulată de petentul A. și s-a stabilit un termen de 1 lună de la data primirii încheierii, în care procurorul trebuie să rezolve cauza ce face obiectul dosarului penal nr. x/2012 Prin Ordonanța din 28.11.2018, s-a dispus clasarea cauzei fata de suspecții C. S.R.L. si D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa prevăzuta de art. 178 alin. (1) si 2 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se in cuprinsul ordonanței amintite faptul ca in speța s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale fata de infracțiunea prevăzuta de art. 37 alin. (1) si 2 din Legea nr. 319/2006 la data de 13.09.2017. Prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară sub nr. x/2018 la data de 15 octombrie 2018, petentul a solicitat efectuarea de verificări cu privire la tergiversarea dosarului nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă ICCJ. Prin rezoluția de la data de 4 decembrie 2018, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât nu au fost constatate indicii ale săvărșirii unor fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorului. 5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurent Prin rezoluția atacată, pârâta a statuat faptul că aspectele sesizate trebuie analizate prin raportare la abaterea disciplinară de la art. 99 lit. h) din lege, respectiv aceea de nerespectare în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile. A reținut pârâta că verificarea privind existența indiciilor trebuie să aibă în vedere în cauza de față două criterii, respectiv acelea dacă procurorul și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea și dacă intervalul de timp scurs este justificat de natura cauzei. Inspecția judiciară a constatat că judecătorul de drepturi și libertăți a stabilit deja că termenul rezonabil în care trebuia soluționată cauza fusese depășit, iar procurorul ierarhic superior a dispus redistribuirea dosarului către un alt procuror pentru nerespectarea termenului stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți și pentru lăsarea în nelucrare pe o perioadă mai mare de 30 de zile, dar că aceste acte procesuale nu pot contura latura subiectivă a faptelor imputate procurorului, în acest sens trebuind a se constata că acestor fapte le lipsește orice justificare. Ca urmare, a reținut inspectorul judiciar că perioada lăsării în nelucrare la care s-a referit procurorul șef de secție este cea cuprinsă între 25.05.2018 și 27.09.2018, iar în ceea ce privește perioada anterioară, procurorul a justificat întârzierea prin aceea că a lucrat efectiv în alt dosar ce impunea luarea cu celeritate de măsuri procesuale, că preconiza o soluție de netrimitere în judecată față de concluziile raportului de expertiză medico-legală și că a apreciat în mod subiectiv că prioritizarea unei alte cauze nu va afecta în mod negativ soluționarea acesteia. În concluzie, prin rezoluția atacată s-a reținut că temporizarea procedurilor în această cauză nu este imputabilă procurorului care a efectuat urmărirea penală, timpul scurs de la data repartizării fiind afectat efectuării urmăririi penale și parcurgerii unor proceduri prevăzute de lege. Înalta Curte, în soluționarea prezentului recurs, apreciază ca fiind corectă susținerea intimatei-pârâte în sensul că, de plano, simpla existență a incheierii date de judecătorul de drepturi și libertăți de constatare a depășirii termenului rezonabil în care trebuia soluționată cauza și a ordonanței procurorului ierarhic superior de redistribuire a dosarului către un alt procuror pentru nerespectarea termenului stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți și pentru lăsarea în nelucrare pe o perioadă mai mare de 30 de zile, nu pot contura latura subiectivă a faptelor imputate procurorului. Cu alte cuvinte, aceste acte procesuale constată doar aspectele de drept material și de drept procesual legate de depășirea unui termen legal, fără ca această constatare prin ea însăși să devină automat imputabilă magistratului în cauză. Constatarea de către judecătorul învestit cu o contestație împotriva duratei soluționării cauzei, a depășirii termenului rezonabil nu implică, în mod automat, că magistratul a comis și abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Așa cum în mod corect a subliniat pârâta, orice abatere disciplinară are nu numai o latură obiectivă, ci și o latură subiectivă. Judecătorul învestit cu soluționarea contestației privind durata procesului nu este abilitat să analizeze latura subiectivă a faptelor/omisiunilor magistratului care nu a soluționat o cauză în termen rezonabil, analiza acestui aspect revenind în competența pârâtei. În plus, trebuie avut în vedere că judecătorul învestit cu contestația analizează durata procesului în ansamblul său, în raportul de drept procesual al petentului cu instanța/parchetul ce instrumentează cauza sa, în timp ce pârâta analizează, punctual, perioada relevantă, aferentă activității derulate în concret de magistratul împotriva căruia s-a formulat sesizarea. Distincția este importantă întrucât la o cauză penală pot lucra mai mulți procurori din același parchet sau din parchete diferite. Apoi, tot legat de aspectul laturii subiective a posibilei abateri în discuție, judecătorul învestit cu soluționarea contestației împotriva duratei procesului analizează dacă a avut loc sau nu o nesocotire a termenului rezonabil, iar nu și latura subiectivă a abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, aspectul dacă încălcarea termenului rezonabil este sau nu justificată, inclusiv prin prisma raporturilor de administrare a justiției, fiind de competența pârâtei. Ceea ce analizează judecătorul învestit cu contestația împotriva duratei procesului este strict raportul de drept procesual între petent și parchetul sau instanța care soluționează o cauză anume (deci încălcarea termenului rezonabil prin prisma procedurii penale), iar nu și ansamblul activității magistratului în perioada de referință și alte aspecte ce țin de raportul magistratului cu instanța sau parchetul din care face parte (nefiind vorba aici de un raport procesual penal, ci de unul care ține de modul de administrare a justiției, de latura "administrativă" a activității instanțelor/parchetelor) - elemente care țin de competența de analiză a Inspecției Judiciare și care formează imaginea completă a contextului de fapt în care se pune problema respectării termenului rezonabil. Aceleași considerente se impun și în privința ordonanței din 27.09.2018 emisă de procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, prin care s-a dispus trecerea lucrării de la procurorul împotriva căruia s-a formulat sesizarea la alt procuror. Măsura a fost dispusă în considerarea dispozițiilor art. 64 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 304/2004, însă numai pârâtei îi revine competența de a stabili dacă sunt indicii privind comiterea abaterii prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Cu toate acestea, instanța supremă nu poate îmbrățișa motivarea inspectorului judiciar și a primei instanțe, în sensul că pentru a deveni imputabilă această întârziere, este necesar ca faptelor să le lipsească "orice justificare". Astfel, nu doar conduita total arbitrară și nejustificată la acel moment sau ulterior în cadrul cercetărilor disciplinare, este avută în vedere de latura subiectivă a acestei abateri disciplinare, ci și conduita lipsită de o justificare rezonabilă prin raportare la competențele, aptitudinile și volumul de muncă al unui procuror aflat la linia mediană a acestor criterii. Or, din cercetarea motivării rezoluției contestate, se constată că inspectorul judiciar a acceptat ca atare explicațiile date de procurorul cercetat, fără a face o analiză concretă a încărcării acestuia ca volum de muncă în perioada respectivă, a urgențelor impuse de cauza invocată de acesta ca fiind intens mediatizată și a împărțirii atribuțiilor acestuia pe perioada în care a avut în sarcină soluționarea dosarului nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă ICCJ. Înalta Curte constată pe acesată cale că este nefondată susținerea recurentului, în sensul că rezoluția ar fi avut în vedere exclusiv perioada cuprinsă între 25.05.2018 și 27.09.2018, rezultând din motivele acesteia, mai sus prezentate exhaustiv, că a fost analizată și perioada anterioară, de la data la care dosarul a fost atribuit procurorului reclamat și până la data la care acesta a fost înlocuit (14.12.2012-27.09.2018). Dar cu atât mai mult se relevă caracterul incomplet al acestei analize, ce privea o perioadă de cca 6 ani. Aspectele de mai sus referitoare la incompleta verificare a justificărilor date de procurorul cercetat cu privire la întârzierea soluționării cauzei se au în vedere atât cu privire la perioada cuprinsă între 25.05.2018 și 27.09.2018, cât și cu privire la perioada anterioară. Astfel, ceea ce trebuia analizat de către inspecție era împrejurarea dacă poate fi considerată rezonabilă - din perspectiva unui procuror cu abilități, competențe și volum de muncă similar cu cel al procurorului cercetat în cauză - percepția subiectivă pe care a avut-o în cauză cel cercetat, în sensul că prioritizarea unei alte cauze față de dosarul privind pe reclamant nu va afecta în mod negativ soluționarea cauzei privindu-l pe acesta. Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o greșită aplicare a legii în ceea ce privește nereținerea existenței unei încălcări cu caracter repetat pentru unicul considerent că la data sesizării Inspecției și la momentul emiterii rezoluției de clasare, fusese pronunțată numai încheierea din 12.12.2017, în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 București. Înalta Curte constată caracterul nelegal atât al acestei concluzii, dar și a raționamentului expus de instanță, în sensul că pentru a avea caracter repetat, era necesar ca o instanță sau mai multe instanțe, în cadrul procedurii de contestare a duratei procesului, să fi constatat, în mod repetat, că magistratul a depășit în mod repetat termenul rezonabil. Astfel, o primă eroare de aplicare a legii este aceea de excludere din analiză a încheierii pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2018 la data de 18.10.2018, cu motivarea că acest mijloc de probă este ulterior emiterii rezoluției și nu putea fi avut în vedere de pârâtă. Or, din cercetarea rezoluției atacate, se constată că acest mijloc de probă a fost avut în vedere de pârâtă: rezoluția reține la pagina 1 că verificările s-au finalizat la data de 29.11.2018 și au constat în analizarea aspectelor indicate în sesizare dar și în solicitarea de relații de la Parchetul de pe lână ICCJ și atașarea fișei ECRIS a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 6; la pagina 3 a rezoluției este menționată încheierea din dosarul mai sus menționat. Ca urmare, trebuia analizată incidența constatării depășirii termenului de soluționare a cauzei penale între data pronunțării încheierii din dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 (12.12.2017) și data la care a fost înlocuit procurorul cercetat (27.09.2018), existând astfel o a doua constatare pe cale judecătorească a depășirii termenelor legale. Pe de altă parte, dincolo de existența unor sesizări sub forma contestației privind durata procesului penal, caracterul repetat al întârzierilor poate fi analizat și raportat la alte elemente de fapt și alte mijloace probatorii, fără a fi necesară existența unei hotărâri judecătorești cu acest obiect. Astfel, Înalta Curte constată existența unor greșeli de aplicare a legii atât în ceea ce privește condiția ca depășirea termenului rezonabil să aibă caracter repetat, cât și în ceea ce privește condiția ca această depășire a termenului rezonabil să fie din motive imputabile magistratului sau nu (justificată în mod obiectiv sau nu). Chiar din această ultimă perspectivă, a justificării obiective, prima instanță și intimata-pârâtă au preluat motivarea procurorului cercetat referitoare la percepția sa subiectivă în sensul că prioritizarea altui dosar (de care, potrivit propriilor afirmații, s-a ocupat exclusiv într-o anumită perioadă de timp, deși avea repartizate și alte lucrări) nu va afecta în mod negativ soluționarea cauzei privindu-l pe acesta. Astfel, se impune a fi verificată această percepție raportat și la împrejurarea că, potrivit ordonanței din 27 septembrie 2018 de înlocuire a sa ca procuror de caz, data înregistrării primei sesizări (2010), precum și data repartizării dosarului după preluarea la nivelul Parchetului de pe lângă ICCJ ar fi trebuit avute în vedere de către procurorul de caz la stabilirea planului de efectuare a activităților în această cauză, raportat și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile care fac obiectul cauzei și, implicit, termenele de prescripție a răspunderii penale. Considerentele prezentate conduc la concluzia nelegalității sentinței, ceea ce impune, conform art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare admiterea acțiunii, anularea rezoluției de clasare nr. x/2018/4.12.2018 și continuarea cercetării disciplinare; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate referitoare la respingerea excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, neatacate de către intimata-pârâtă. 5.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și rejudecând, ca urmare a admiterii acțiunii, va anula rezoluția de clasare nr. x/2018/4.12.2018 și va dispune continuarea cercetării disciplinare; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate referitoare la respingerea excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile.