ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2021

HOTĂRÂRE
20.05.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 145/CC/1 noiembrie 2016, instanța a dispus anularea cererii formulate de A., în contradictoriu cu pârâtele CASA DE PENSII TIMIȘOARA și ADMINISTRAȚIA FISCALA TIMIȘ

Prin sentința civilă nr. 22 din 10 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de către reclamantul apelant A., împotriva încheierii civile nr. 145/01.11.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016 și împotriva încheierii nr. 91/27.04.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul apelant A..

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat și îl va anula pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a). teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013:"Se taxează cu 50 de RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat". Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, statuează în mod expres că:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ care dispun în mod expres că:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

În cauză, se constată că prin rezoluția judecătorului s-a pus în vedere recurentului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON. Prin citația emisă pentru termenul de judecată din 20.05.2021, i s-a pus în vedere recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

Până la termenul de judecată din data de 20 mai 2021, recurentul A. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul dispus de instanță, astfel că este incidentă sancțiunea anulării recursului.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 10 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2537/2022
Ședința publică din data de 6 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Obiectul acțiunii Prin decizia civilă nr. 44/30.10.2019, pronunțată de Tribunalul Timi
ÎCCJ 2021-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5869/2021
tum de 20 de RON, aferentă recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 10 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Recurentul-reclamant nu a îndeplinit această obligați
ÎCCJ 2021-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5310/2021
dar nu mai puțin de 100 de RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON." Raportat la motivele de casare invocate de către recurentul-reclamant, în sarcina sa a fost stabilită obl
ÎCCJ 2021-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin încheierea din data de 12.09.2018, pronunțată de Tribunalul Timi
ÎCCJ 2022-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3135/2022
Ședința publică din data de 31 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost în
Sursă