ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 100/2022

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 13.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți -în cele ce urmează "Ordinele" (Anexa nr. 1); obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii au arătat că, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților, aceasta a fost stabilită prin raportare la calitatea pârâților de emitenți ai ordinelor contestate prin prezenta acțiune, astfel că aceasta aparține Senatului și Secretarului General al Senatului pentru reclamantul menționat la punctul nr. 1 din partea introductivă a cererii de chemare în judecată, respectiv Camerei Deputaților și Secretarului General al Camerei Deputaților pentru reclamanții de la pct. 2-3.

Au susținut că au exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României astfel că, odată cu încetarea mandatului de deputat/senator și îndeplinirea condițiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, au dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor .

Indemnizația pentru limita de vârstă le-a fost acordată prin următoarele Ordine emise de Secretarul General al Camerei Deputaților/Senatului (Anexa nr. 2 la acțiune): Ordinul nr. 920/17.05.2016 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților; Ordinul nr. 697/25.04.2016 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților; Ordinul nr. 865/30.06.2016 emis de Secretarul General al Senatului; Ordinul nr. 27/17.01.2017 emis de Secretarul General al Senatului.

Ulterior, le-au fost comunicate de către Secretarul General al Camerei Deputaților/Senatului Ordinele de încetare, ce au fost anexate acțiunii, potrivit cărora, începând cu data de 27.02.2021, încetează plata indemnizației pentru limită de vârstă, după cum urmează: Ordinul nr. 840/10.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților; Ordinul nr. 664/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților; Ordinul nr. 571/05.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului Ordinul nr. 363/02.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului.

Întrucât au apreciat că Ordinele atacate sunt nelegale, au înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău.

2.1. Prin sentința nr. 1152 din 06 septembrie 2021, Tribunalul Buzău, secția I civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamanții A., B., C. și D., împotriva pârâților Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a apreciat, în esență, că obiectul cauzei constă în contestarea unor acte administrative cu caracter individual emise de autorități publice centrale, reținând incidența dispozițiilor art. 10 teza finală din Legea nr. 554/2004 în temeiul cărora competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, ținând cont și de domiciliile reclamanților care sunt în județul Buzău.

2.2. Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 184 din 02 noiembrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamanți, și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanții A., B., E. și D., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului și cu intervenientul F., în favoarea Tribunalului Buzău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În esență, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a dispozițiilor art. 266 și următoarele din Codul Muncii, apreciind că natura indemnizației pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanții este cea a unui drept de asigurări sociale, iar verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plății acestei indemnizații nu poate intra decât în sfera de competență a instanței de drept comun cu competență în soluționarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport de obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanți îl constituie anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre aceștia și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți.

Problema care a generat conflictul de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecății și în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Buzău a apreciat că Ordinele emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, respectiv de Secretarul General al Senatului, reprezintă acte administrative cu caracter individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât litigiul intră în sfera contenciosului administrativ.

În schimb, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, fiind incluse în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestațiile formulate în legătură cu refuzul acordării prestațiilor sociale solicitate de reclamanți sunt de competența tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, coroborate cu prevederile art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

Constată Înalta Curte că reclamanții au dedus judecății o acțiune în anularea Ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, emise pentru fiecare dintre aceștia, și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi.

În fapt, au arătat că au exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României și că, odată cu încetarea mandatului de deputat/senator și îndeplinirea condițiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, au dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, astfel cum este prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Așadar, se reține că reclamanții nu au învestit instanța cu o contestație ce vizează exercițiul mandatului de deputat sau senator, ci au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, astfel încât, pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei este important a se clarifica natura indemnizației pentru limită de vârstă din ordinele contestate.

În speță este de observat faptul că, deși sunt emise de o autoritate publică, ordinele contestate nu sunt emise în regim de putere publică, pentru a fi calificate ca fiind acte administrative ce pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

De asemenea, calitatea emitentului ordinelor de respingere a cererilor de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și în condițiile în mod expres prevăzute de legiuitor.

În plus, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Ca urmare, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanții au supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitenții ordinelor au aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Faptul că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată, potrivit cărora: "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Ca atare, perioadele de mandat de parlamentar se valorificau, fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Or, împrejurarea că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și, totodată, condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Un argument suplimentar în susținerea opiniei potrivit căreia indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, îl constituie și faptul că persoanele alese în funcție de demnitate publică au fost excluse din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, rezultând astfel fără putință de tăgadă că această indemnizație se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat în cuprinsul art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a indemnizației pentru limită de vârstă, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinele Secretarului General al Camerei Deputaților și Secretarului General al Senatului, nu este în măsură a atrage competența instanței de contencios administrativ, deoarece, în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul acestuia.

Cu alte cuvinte, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie drepturile de pensie ale reclamanților, care au exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României, și ținând cont că nu există reglementări speciale sub acest aspect, competența de soluționare a cauzei este reglementată de prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În plus, așa cum s-a arătat în precedent, faptul că actele contestate au fost emise de o autoritate publică nu atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004 deoarece nu au fost emise în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Totodată, raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului judecătoresc, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității actului dedus judecății.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" și a prevederilor art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Față de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., intervenientul F. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.