ÎCCJ, decizie (scj.ro #188582)

Cariera militară. Acțiune având ca obiect constatarea refuzului nejustificat de acordare a dreptului de încadrare în rândurile armatei a unui membru al familiei soldatului rănit. Lipsa de relevanță a faptului că militarul nu era căsătorit la momentul la care a fost rănit asupra nașterii dreptului în favoarea soției acestuia.

OUG nr. 82/2006, art. 88 lit. c)

Legea nr. 554/2004, art.2 alin.(1) lit.i)

Potrivit disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006: „familia personalului armatei prevăzut la art.2 lit.a), încadrat în gradul I, II sau III de invaliditate, beneficiază, la cerere de: numirea soțului/ soției și/ sau copiilor în funcții militare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale”.

Cum norma legală analizată nu face nicio distincție în funcție de data căsătoriei militarului rănit în acțiunea armată, devine incident principiul de drept ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus, astfel încât interpretarea potrivit căriea pentru a beneficia de acest drept soția militarului trebuia să fie căsătorită cu acesta la momentul la care a fost rănit reprezintă o imixtiune nepermisă în privința voinței legiuitorului.  Prin urmare, refuzul acordării dreptului în discuție întemeiat pe această interpretare a legii constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul Legii contenciosului administrativ.

Decizia nr. 95 din 13 ianuarie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 22 iunie 2020, sub nr. xx/46/2020, reclamanții AA și AB au chemat în judecată, în calitate de pârât, Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea acestuia să emită un act administrativ privind încadrarea reclamantei AB în rândul personalului militar, ca efect al dispozițiilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 115/F-CONT din data de 22 octombrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 546/46/2020, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, ca întemeiată, acțiunea formulată de reclamanții AA și AB, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

A obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită un act administrativ privind încadrarea reclamantei AB în rândul personalului militar, ca efect al prevederilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.800 lei către reclamanții Nicula.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii de ședință din data de 24 septembrie 2020 a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticându-le pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct.5 și 8 din Codul de procedură civilă. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii și a încheierii recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe disp. art.488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă se susține încălcarea disp. art.315 alin.(1) pct.3 Cod procedură civilă, potrivit cărora nu pot fi ascultați ca martor „cei aflat în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți”.

Deși din cuprinsul Încheierii de ședință din data de 24.09.2020 se reține de către instanța de fond că reprezentantul pârâtului se opune probei testimoniale, întrucât martorul C are un proces similar pe rolul Curții de Apel București, în care este reprezentat de același apărător și, prin urmare, nu ar fi imparțial, iar proba nu este utilă soluționării cauzei, deoarece se discută despre interpretarea normelor legale și nu despre situații de fapt, instanța, fără a motiva respingerea obiecțiunilor pârâtului, încuviințează proba.

Recurentul-pârât consideră că depoziția martorului a avut o influență hotărâtoare în pronunțarea sentinței, reținându-se în considerente că, prin coroborare, probele administrate au demonstrat existența unor situații similare cu cea a reclamanților, dar în urma cărora s-a dispus încadrarea soțiilor combatanților răniți, în rândul Armatei Române, fără să existe niciun înscris în susținerea celor relatate de martor.

De asemenea, prima instanță reține și anumite generalizări eronate, precum și interpretări proprii ale martorului cu privire la faptul că majoritatea celor ce au plecat în teatrele de operațiuni din Afganistan erau necăsătoriți și aveau vârsta între 19 și 30 de ani.

Astfel, instanța de fond concluzionează, în mod eronat, în sensul existenței unei discriminări între militarii care erau căsătoriți la momentul la care a survenit incidentul în teatrul de operații și cei care nu erau căsătoriți în acel moment, exclusiv prin prisma declarației martorului audiat.

Prin hotărârea recurată se încalcă și dispozițiile art.324 Cod procedură civilă, confirm cărora „în aprecierea declarațiilor martorilor, instanța va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective”.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe disp. art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă, recurentul-pârât invocă încălcarea și aplicarea greșită a disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006, cu modificările și completările ulterioare, art.8 alin.(1) teza a II-a din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art.2 alin.(1) lit.i) rap. la art.2 alin.(2) lit.n) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru existența unui refuz nejustificat trebuie să fim în prezența unei comunicări exprese a autorității publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul să fie făcut prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Instanța de fond nu a explicat pretinsul refuz nejustificat, nu a indicat în ce constă potențialul exces de putere și nu a realizat conexiunea dintre pretinsul refuz nejustificat și excesul de putere.

În speță nu este vorba despre un refuz nejustificat, mai mult, prin Legea nr.168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și membrilor celui decedat, ce va intra în vigoare la 06.02.2021, dată la care va interveni abrogarea OUG nr.82/2006, sunt stabilite în cuprinsul art.16 alin.(2) și (3) anumite condiționări ale exercitării drepturilor de către membrii familiei personalului rănit.

În speță, nu se poate vorbi despre o discriminare, în sensul art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiilor OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

În ceea ce privește Încheierea de ședință din data de 24.09.2020, prin care   s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului AA, se susține încălcarea prevederilor art.36 teza I Cod procedură civilă, neexistând identitate între persoana acestuia și persoana care se pretinde titular al dreptului dedus judecății, numai soția reclamantului având dreptul de a fi numită într-o funcție militară, în temeiul art.88 lit.c) din OUG nr.88/2006.

Cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, se arată că în mod greșit s-a considerat că pârâtul a soluționat cererea prin adresa nr. DJP-3089/ 08.05.2020, deoarece reclamanții au formulat această cerere prin Raportul nr.P/S4200/ 07.05.2019, motiv pentru care plângerea prealabilă trebuie formulată cel mai târziu la data de 08.06.2019.

Pe fondul pricinii, recurentul-pârât arată că intimatul-reclamant a fost rănit în data de 25.10.2011, s-a căsătorit cu intimata-reclamantă la 18.06.2016.

În privința intimatei-reclamante, urmare a raportului întocmit, au fost demarate procedurile pentru chemare în activitate și numirea într-o funcție corespunzătoare, aceasta fiind declarată „aptă”.

Dosarul a fost înaintat către eșaloanele superioare, însă s-a depus un aviz nefavorabil al Direcției generale juridice, cu nr.DJ-715/ 04.02.2020, prin care s-a arătat că prin termenul „soție”, legiuitorul a vizat persoana care, la momentul la care a survenit invaliditatea personalului armatei participant la acțiuni militare, avea acest statut, neputând fi vorba despre un drept perpetuum pe care destinatarul facilității legale îl poate exercita ori de câte ori componența familiei sale se modifică.

Se mai arată că funcția și specialitatea pe care a solicitat să fie încadrată intimata-reclamantă sunt cele prevăzute cu arma „Apărare Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară” și nu cu arma și specialitatea „resurse umane” sau „psihologie”.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de recursul promovat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Reclamantul-pârât susține nerespectarea de către prima instanță a disp. art.315 alin.(1) pct.3 Cod procedură civilă, conform cărora nu pot fi audiați ca martori „cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți”.

Înalta Curte reține că la termenul de judecată din data de 24.09.2020, reclamanții au solicitat încuviințarea probei testimoniale, prin audierea martorului C, care cunoaște militari aflați în situații identice, pentru dovedirea ipotezei existenței unui tratament diferențiat.

Reprezentantul pârâtului s-a opus încuviințării acestei probe, arătând că martorul are un proces similar pe rolul Curții de Apel București, nu este imparțial, iar proba nu este utilă soluționării cauzei, deoarece se discută despre interpretarea normelor legale și nu despre situații de fapt.

Prin Încheierea din data de 24.09.2020, prima instanță a încuviințat proba testimonială pe aspectul precizat în acțiune.

Din declarația martorului, rezultă că și acesta a fost rănit în anul 2014 în Afganistan, a rămas cu infirmități, astfel că a solicitat ca soția sa să beneficieze de prevederile OUG nr.82/2006, deși nu era căsătorit la data când a fost rănit.

A mai arătat martorul că a depus o acțiune pe rolul Curții de Apel București, deoarece a primit aviz negativ de la departamentul juridic din cadrul Ministerul Apărării Naționale, în timp ce alți camarazi, al căror nume îl precizează, deși s-au aflat în aceeași situație, cererile de încadrare a soțiilor în cadrul armatei au fost admise.

Norma legală presupus a fi încălcată de prima instanță, respectiv disp. art.315 alin.(1) pct.3 Cod procedură civilă, conține interdicția de a fi audiate ca martori persoanele aflate în dușmănie cu vreuna dintre părți și persoanele ce au legături de interese cu vreuna dintre părți.

Recurentul-pârât nu a precizat, în concret, la care anume situație se referă, însă, din felul în care a fost motivată cererea de recurs, Înalta Curte urmează că analizeze cea de-a doua ipoteză a existenței unei legături de interese a martorului cu intimații-reclamanți.

Recurentul-pârât susține, în esență, că martorul, având la rândul său un proces identic cu al reclamanților, depoziția acestuia a avut o influență hotărâtoare în pronunțarea sentinței recurate.

Din cuprinsul considerentelor sentinței de fond, rezultă că judecătorul fondului a reținut drept elemente de fapt existența unor situații similare, dar tratate diferit de către pârât, situații pe care acesta nu le-a negat, însă elementul hotărâtor ce a condus la admiterea acțiunii reclamanților a fost interpretarea de către prima instanță a dispozițiilor art.88 lit.c) din OUG nr.82/2008, cu privire la acordarea unor drepturi membrilor familiei invalizilor de gradul II și III, răniți ca urmare a participării la acțiuni militare.

Existența unei legături de interese cu una dintre părți este analizată și apreciată ca atare de către judecător, în raport de faptele pentru a căror dovedire este încuviințată proba, iar în aprecierea declarației martorului se ține seama de sinceritatea acesteia și de împrejurările în care a luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației.

În speță, existența unui dosar similar pe rolul Curții de Apel București și indicarea unor persoane a căror cerere a fost soluționată favorabil de către pârât, fără să conteste această împrejurare, nu pot influența modul de interpretare al disp,. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2008 realizat de prima instanță, astfel că scopul reglementării interdicției analizate nu a fost înfrânt ca urmare a încuviințării și administrării probei testimoniale, critica apărând ca nefondată.

Critica referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului AA este nefondată.

Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, considerând că prevederile art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006, ce reprezintă temeiul de drept al cererii de chemare în judecată instituie, printre altele, și dreptul familiei personalului armatei de a beneficia la cerere de numirea în funcții militare, dar acest drept este subsecvent rănirii militarului.

Înalta Curte este în acord cu cele reținute de prima instanță, deoarece beneficiarii textului legal sunt atât militarii răniți, cât și familiile acestora, deși strict formal încadrarea în rândurile armatei se face doar pentru soția/ soțul militarului, însă această încadrare nu poate avea loc decât dacă este îndeplinită ipoteza inițială a rănirii militarilor în cadrul unor acțiuni ale armatei.

Din acest motiv este îndreptățită formularea acțiunii în instanță de către ambele persoane, în calitate de reclamanți, fără să fie încălcate dispozițiile art.36 teza I din Codul de procedură civilă.

Referitor la critica adusă soluției de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

Recurentul-pârât susține că raportul prin care s-a solicitat încadrarea soției reclamantului în rândul cadrelor armate a fost înregistrat sub nr.P/S4200 din 07.05.2019, iar refuzul nejustificat sau lipsa răspunsului conduce la obligația de formulare a plângerii prealabile într-un termen de 30 zile, respectiv până la 08.06.2019, în timp ce reclamanții au formulat plângere prealabilă abia în data de 30.03.2020.

Susținerea recurentului-pârât face abstracție de faptul că reclamanta a susținut probe eliminatorii, a fost declarată aptă, șeful Statului Major al Apărării a fost de acord cu propunerea , iar refuzul a fost comunicat abia la data de 08.05.2020.

Prin urmare, nu poate fi luat ca punct de reper data de 07.05.2019, cum solicită recurentul-pârât, ci cum în mod corect a arătat prima instanță, data de 08.05.2020.

În ceea ce privește criticile aduse modului de soluționare a fondului cauzei, prin interpretarea și aplicarea greșită a disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate.

Potrivit disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006: „familia personalului armatei prevăzut la art.2 lit.a), încadrat în gradul I, II sau III de invaliditate, beneficiază, la cerere de: numirea soțului/ soției și/ sau copiilor în funcții militare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale”.

Recurentul-pârât invocă existența avizului negativ dat de Direcția generală juridică a Ministerului Apărării Naționale, prin care a fost interpretată restrictiv lit.c) sus-menționată, în sensul că aceasta se aplică doar în situația în care militarul rănit era căsătorit la data intervenirii incidentului.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, observă că norma legală analizată nu face nicio distincție în funcție de data căsătoriei militarului rănit în acțiunea armată, motiv pentru care devine incident principiul de drept ubi lex non distinguit nec nos cistinguere debemus.

Interpretarea susținută de recurentul-reclamant reprezintă o imixtiune nepermisă în privința voinței legiuitorului, ceea ce conduce la existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de reclamanți.

Cu privire la funcția pe care reclamanta a solicitat să fie încadrată, din cuprinsul motivelor de recurs se constată că recurentul-pârât nu aduce nicio critică concretă, ci doar a enunțat funcția fără să combată considerentele sentinței recurate.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul disp. art.496 Cod procedură civilă coroborate cu disp. art.20 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, recursul a fost respins ca nefondat.