ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 3 iunie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 14845/25.05.2018, prin care a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamante.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 193 din 29 mai 2019, a respins acțiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. și B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentele-reclamante au reluat pe larg situația de fapt și argumentele invocate în acțiunea introductivă de instanță, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărarea intimatului-pârâte
Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că nu s-au indicat temeiurile de drept încălcate de prima instanță, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Regularitatea promovării căii de atac
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
În cauză, se constată că susținerile recurentelor-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță în integralitate.
Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.
Prin urmare, susținerile recurentelor nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței nr. 193 din 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.