ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3270/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 9430/03.10.2017, emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 1955 din 24 aprilie 2018 a Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 9430/03.10.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să admită cererea de plată pentru suma de 1875 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 1955 din 24 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și ale art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 martie 2019, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin Decizia nr. 9430/03.10.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost respinsă cererea de plată înregistrată sub nr. x/26.07.2016, prin care reclamanta A. a solicitat contravaloarea primei de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită ca urmare a denunțării poliței de asigurare Tezaur Nou (iunie 2010) nr. x.

Pentru a dispune respingerea cererii de plată, pârâtul FGA a reținut, în esență, că reclamanta a achitat primele de asigurare pe o perioadă de 2 ani din 10 ani (durata plății primelor) în cuantum de 2.085,84 RON, iar durata trecută până la data denunțării este sub 3 ani, nefiind astfel îndeplinite dispozițiile prevăzute la capitolul 1, 1.37 și la capitolul 13 din Condițiile generale de asigurare.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și ale art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător".

Dispozițiile art. 11 din din Legea nr. 213/2015 prevăd că: "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 13 alin. (3) din același act normativ "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Conform art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015:,,(1) Fondul are ca destinație plata indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, cu societatea de asigurare față de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condițiilor de asigurare și în limita plafonului de garantare stability de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificate privind daunele înregistrate."

Din analiza acestor dispoziții legale, prin raportare la actele și lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, Înalta Curte reținând că instanța de fond a avut în vedere, în soluționarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât și condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Se reține că la data de 08 iunie 2017, reclamanta a depus o notificare de denunțare a poliței de asigurare facultativă nr. x, o cerere prin care a solicitat încasarea valorii de răscumpărare, ca urmare a falimentului societății, precum și o cerere de plată a sumei de 1.875 RON cu titlu de despăgubiri, adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, aceasta achitând prime de asigurare în valoare de 2.085,84 RON, din care pentru asigurarea de bază 1.875,60 RON, conform referatului depus la dosarul instanței de fond.

Este adevărat că, potrivit Anexei 1 la Condițiile generale de asigurare taxa de răscumpărare totală în cazul polițelor cu primă eșalonată este de 100%, dacă nu s-au împlinit 3 ani de asigurare, dar în cazul în care se împlinesc 3 ani de asigurare și sunt achitate primele aferente acestor 3 ani, asiguratul are dreptul, astfel cum rezultă din Anexa 1 la Condițiile generale de asigurare la plata valorii de răscumpărare, iar în această situație, asigurătorul reține o taxă de răscumpărare calculată conform Anexei 1.

Înalta Curte are în vedere că reclamanta a achitat primele aferente celor 3 ani de asigurare și, deși încetarea contractului a intervenit înainte de expirarea celor 3 ani, cererea de denunțare a contractului a fost formulată întrucât față de debitoarea B. S.A. s-a deschis procedura falimentului, iar aceasta nu își mai putea îndeplini obligațiile de plată, cât timp drepturile de creanță născute din polițele de asigurare încheiate au fost preluate de către Fondul de garantare a asiguraților. Practic, condițiile contractuale impuse pentru a fi achitată de către asigurător valoarea de răscumpărare operează în situația în care asigurătorul își continuă activitatea și își îndeplinește propriile obligații contractuale, ipoteză care nu se identifică în cauză.

Totodată, instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor legale invocate chiar de recurentul-pârât, Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia obligațiile contractuale ale asigurătorului, iar atât timp cât creanțele față de asigurător au fost preluate de acesta, asiguraților le revine obligația de a formula cererile de plată în termenul prevăzut de Legea nr. 213/2015. În aceste condiții, având în vedere și că asigurătorul nu mai are posibilitatea de a garanta riscul asigurat în perioada rămasă până la expirarea perioadei de trei ani, Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, apreciază că nu i se poate pretinde asiguratului să formuleze solicitarea de reziliere a poliței după expirarea celor trei ani pentru obținerea valorii de răscumpărare, inferioară valorii primelor plătite.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs reține că potrivit dispozițiilor art. 13.3 lit. c) din Condițiile de asigurare, "Contractul de asigurare încetează în una din următoarele situații, oricare din ele survenite inițial: (…) c) neachitarea primei de asigurare la termenele stabilite prin contract și expirarea perioadei de suspendare și nu au trecut 3 ani de la începutul asigurării".

Astfel, în momentul în care valoarea primelor aferentă întregii perioade de 3 ani era plătită anterior expirării acestei perioade, situație incidentă în cauză, clauza referitoare la termen nu mai opera în favoarea asigurătorului, întrucât acesta continua să garanteze riscul asigurat până la expirarea celor 3 ani.

În consecință, întrucât clauza opera în favoarea sa, asiguratul avea posibilitatea de a renunța la aceasta.

În concluzie, se reține că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de plată a reclamantei, Înalta Curte constatând că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1955 din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.