ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4433/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de suspendare formulată la data de 22.01.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a solicitat suspendarea prevederilor Ordinului A.N.A.F. nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat si biocombustibili, precum si pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1115/26.12.2018.

Prin sentința nr. 27 din 31 ianuarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3236/2018 emis de ANAF, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

A susținut recurenta-pârâtă, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale ce privesc îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 5381 din 7 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 27 din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 24 martie 2020, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat completarea Deciziei nr. 5381 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a învederat că, deși a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, instanța a omis a se pronunța asupra acestui capăt de cerere.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de completare a Deciziei nr. 5381 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cererea de completare a hotărârii, în raport cu motivele expuse și cu normele de drept incidente, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Prin cererea întemeiată pe prevederile art. 444 alin. (1) din

C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat a-i fi acordate cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Potrivit art. 444 alin. (1) din

C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.", iar potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un capăt de cerere accesoriu, iar în măsura în care instanța a omis a-l soluționa, partea interesată are posibilitatea formulării unei cereri în temeiul art. 444 C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat, cheltuielile de judecată se acordă la cererea părții care a câștigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. Pe cale de consecință, aceste dispoziții sunt aplicabile doar în acele situații în care instanța de recurs statuează definitiv asupra pretențiilor deduse judecății, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenții.

În cauza de față, prin Decizia nr. 5381 din 7 noiembrie 2019, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administare Fiscală, a casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

În concluzie, instanța de control judiciar nu se putea pronunța asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 444 C. proc. civ., referitoare la omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere accesoriu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea privind completarea Deciziei nr. 5381 din 7.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 5381 din 7 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.