ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3552/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, au solicitat:

- anularea în parte a ordinului nr. 3528/C/28.09.2016, pct. 1cu referire la Anexa III/5;

- obligarea pârâtei la emiterea ordinului de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și în raport de funcția îndeplinită în instanță, precum și obligarea pârâților la diferența salarială rezultată din aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 09.04.2015, diferențe care să includă și majorările prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

Prin sentința civilă nr. 904 din 15 martie 2017, Curtea de Apel București a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău și a respins în consecință capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor salariale solicitate;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel Bacău și Tribunalul Neamț;

- a anulat în parte Ordinul nr. 3528/C/28.09.2016;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților ordinele de salarizare, cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, în care să fie incluse și majorările prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007;

- a obligat pârâtul Tribunalul Neamț să achite reclamanților indemnizațiile rezultate din ordinele de reîncadrare salarială, actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și dobânda legală, începând cu data de 09.04.2015 și până la plata efectivă.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în integralitate a acțiunii.

Printr-o primă critică se arată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de Ministerul Justiției în condițiile în care reclamanții nu au înțeles să respecte procedura specială prevăzută de art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară, respectiv să conteste ordinele de salarizare emise începând cu data de 09.04.2015, iar nu la data de 10.10.2016 și după adoptarea O.U.G. nr. 20/2016, care are în vedere alinierea și a altor diferențe, cum sunt cele în privința indemnizației, ca urmare a unor hotărâri judecătorești de care beneficiau doar unii magistrați, cum este cazul, de altfel, a majorărilor de 5%, 2% și 11%.

Cât privește fondul pretențiilor, pârâtul a susținut că, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale și recalcularea la nivel maxim, în funcție de actul normativ în vigoare.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Așadar, în contextul celor mai sus arătate, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea intimaților-reclamanți, în sensul solicitat de aceștia.

Mai mult, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite.

De asemenea, începând cu luna februarie 2017, intimații-reclamanți au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

A precizat recurentul-pârât că ordinele individuale ale intimaților-reclamanți sunt în proces de emitere și trebuie să cuprinsă și aceste ultime modificări, urmând a fi comunicate de îndată ce vor fi redactate și aprobate.

Legal citați, intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE. și intimații-pârâți Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț nu au depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Asupra excepției lipsei de interes în susținerea recursului declarat de către Ministerul Justiției, excepție invocată din oficiu la termenul din 15.01.2020, Înalta Curte reține următoarele:

Cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de salarizare, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a arătat că ordinele individuale ale intimaților-reclamanți sunt în curs de emitere și că urmează să le comunice acestora de îndată ce sunt redactate și aprobate.

Însă, până la termenul rămânerii în pronunțare asupra recursului de față, recurentul-pârât nu a depus la dosar ordinele individuale emise pentru intimații-reclamanți și nici punct de vedere asupra excepției lipsei de interes în susținerea recursului, deși a fost citat cu mențiune în acest sens.

În atare condiții, Înalta Curte constată că titularul căii de atac justifică un interes în a menține pe rolul instanței demersul său procedural prin care tinde la reformarea hotărârii primei instanțe, considerând că interesul subzistă pentru a obține, în final, recunoașterea legalității ordinului de salarizare anulat de instanța de fond.

Excepția lipsei de interes în susținerea recursului a fost invocată din oficiu în considerarea susținerii recurentului potrivit cărora, prin Ordinul nr. 4680/C/2016, urmat de Ordinul nr. 219/1.02.2017 și de emiterea unor ordine individuale ar fi fost satisfăcute pretențiile reclamanților. Însă, cum aceste împrejurări nu au fost dovedite în cauză, Înalta Curte va respinge excepția invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

II.2. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 284/2010, Înalta Curte îl constată nefondat.

Astfel, prezentul litigiu nu este subsumat prevederilor Legii nr. 284/2010, întrucât reclamanții nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci urmăresc înlăturarea inegalității de tratament, în privința indemnizației de încadrare, existentă în raport cu alți judecători, aflați în situații identice, dar și cu alte categorii de personal din sistemul justiției, inegalitate determinată de necorelarea aplicării dispozițiilor legale privind salarizarea. Chestiunea de drept dedusă judecății privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

În acest sens, va fi avută în vedere Decizia nr. 9/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă.(...)"

Așadar, reclamanții nu aveau obligația de a îndeplini procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 în legătură cu ordinele de salarizare emise începând cu 9.04.2015, așa încât Înalta Curte constată că este nefondată critica referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

II.3. Cât privește motivele de casare invocate, raportat la fondul raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul Ministerul Justiției a susținut că, prin emiterea Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 și, ulterior a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, au fost îndeplinite obligațiile legale ce-i revin în privința stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanților, vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare individuale, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015, astfel cum au solicitat reclamanții prin cererea de chemare în judecată.

Or, pe de o parte, prin Ordinele menționate nu sunt recunoscute în întregul lor pretențiile reclamanților așa cum au fost exhibate prin cererea introductivă (VRS pretinsă de la data de 9.04.2015), iar pe de altă parte, emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016 (astfel cum a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017) care reprezintă un ordin colectiv (generic), nu echivalează cu emiterea ordinelor individuale pentru fiecare reclamant, iar la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte că ordinele individuale au fost emise anterior pronunțării sentinței recurate.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, care vizează, concret și punctual, pretențiile de natură salarială ale reclamanților, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actelor administrative individuale.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 904 din 15 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.