ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1020/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 31.01.2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, împotriva deciziei nr. 3427/16.01.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința civilă nr. 3874 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, a arătat că la data de 31.01.2017 a înaintat spre soluționare acțiunea în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților având ca obiect "anulare act administrativ decizia nr. 3427/16.01.2017 a FGA", aceasta fiind respinsă prin sentința civilă nr. 3874 în ședința publică din data de 23.10.2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal.

A mai arătat că, în calitate de asigurat conform poliței de asigurare Tezaur/Asigurare la termen de supraviețuire și deces nr. V/G13/318 408, prin cererea de plată formulată către pârâta FGA a solicitat plata integrală a primelor plătite în contractul de asigurare care prin decizia 2034/27.08.2015 a ASF (rămasă definitivă) a suferit o situație de distrugere și punere în pericol a vieții asiguratului și a familiei sale în cazul în care s-ar fi produs un risc asigurat pentru situații de urgență.

A mai arătat recurenta că solicită a se analiza că denunțarea contractului de către organul asigurat către FGA (care a preluat portofoliul de polițe al S.C. B.) s-a făcut întrucât contractul de asigurare a fost distrus (nu reziliat) odată cu decizia nr. 2034/27.08.2015 a ASF, de la acea dată cerința esențială pentru valabilitatea contractului de asigurare nemaiexistând "Interes Asigurabil" potrivit art. 1.18 din condițiile de asigurare.

A solicitat a se reanaliza că nu a încetat contractul de asigurare în baza art. 13.1 Cap. 13 din condițiile contractului și nu se poate discuta de achitarea valorii de răscumpărare potrivit art. 1.37, cap.l din contract, ci a valorii plătite pentru contractul distrus (punându-i-se în pericol siguranța financiară a sa și a familiei sale).

De asemenea, a solicitat instanței de recurs a se analiza că, potrivit art. 2.10, cap. 2, la data încheierii contractului de asigurare, prin condițiile de asigurare, nu a luat la cunoștință de procedura de executare a creanțelor de asigurări definite de art. 4, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 213/2015, ci numai de legislația în vigoare la acel moment care nu o determina să nu încheie un contract de asigurare în România cu un asigurător român care la acel moment avea un brand, era autorizat și supravegheat de A.S.F.

Astfel, a arătat că se consideră un client înșelat prin acest viciu existent în contract și înțelege să solicite restituirea primelor plătite.

A arătat că, potrivit art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare are ca destinație plata indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, neexistând o prevedere expresă pentru polițele de asigurare "life"(care având o durată mare puteau fi preluate de alt asigurător), existând o situație ambiguă în executarea lor.

În concluzie, a solicitat să se constate că decizia nr. 3427/16.01.2014 a FGA este neîntemeiată, și să se dispună restituirea primelor plătite pentru un contract de asigurare ce i-a fost distrus .

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului ca nemotivat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat

Recurenta a formulat note de ședință la întâmpinarea intimatului prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .

Prin sentința recurată a fost respinsă cererea formulată de recurenta reclamantă de anulare a deciziei nr. 3427/16.01.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraților.

Instanța de fond a reținut că, deși reclamanta a solicitat restituirea integrală a primelor plătite (15 de rate) pentru asigurarea de bază, până la data denunțării asigurătorul a suportat riscul de deces din orice cauză (asigurarea de bază), riscurile suplimentare, precum si cheltuielile de achiziție, de administrare, taxe legale către CSA/ASF, etc.

Astfel, asiguratul a achitat primele de asigurare pe o perioada de 3 ani și 9 luni, iar potrivit condițiilor de asigurare - condiții de asigurare asigurarea mixtă de viață - tezaur, in caz de reziliere/încetare contract - Cap. 13 "art. 13.1 Contractantul are dreptul de a solicita rezilierea contractului de asigurare, oricând pe perioada derulării acestuia. Data de la care se consideră reziliat contractul este data la care a fost înregistrată la sediul Administrației Centrale a Asigurătorului notificarea de reziliere semnată de Contractant.".

De asemenea, a reținut instanța de fond că pentru asigurarea de bază se va achita suma de răscumpărare - Cap. 1, art. 1.37-

"1.37 Valoarea de răscumpărare": Valoarea pe care Asigurătorul se obligă să o plătească, la solicitarea Contractantului, conform prevederilor Contractului de asigurare, în cazul încetării acestuia fără plata vreunei indemnizații de asigurare.

Valoarea de răscumpărare se calculează pe baza calculelor actuariale și nu reprezintă suma primelor de asigurare plătite de Contractant.", conform Anexei 1 la Condițiile de asigurare, unde taxa de răscumpărare totală pentru polițele cu primă eșalonată (% din rezerva matematică plus fondul de participare la profit aferent), este de:

- an de asigurare: 1100% - an de asigurare;

- 2 ani de asigurare 100 %;

- 3 ani de asigurare 100%

- 4 ani + de asigurare 100- (75 + 25 -t-r/n-3) %, unde t= nr. de ani scursi de la inceputul asigurării; n= durata contractului."

Or, prin efectuarea acestui calcul, rezultă că totalul despăgubirii cuvenite reclamantei este în cuantum de 1.360 RON.

Cât privește celelalte susțineri ale reclamantei potrivit cărora planul de protecție pentru riscurile de bază a fost întrerupt din alte cauze decât cele prevăzute în condițiile de asigurare anexate la contract, culpa încetării acesteia aparținând asigurătorului și celor care au vegheat la evoluția critică a asigurătorului B., a apreciat că sunt nefondate.

În concluzie, a reținut prima instanță că pârâta nu se substituie asigurătorului în nicio situație și nici nu preia funcțiile unui asigurător. Legea prevede că pârâta poate fi obligata la plata numai cu privire la creanțele de asigurări, așa cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, și doar cu respectarea procedurii stabilite de această lege.

Recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt, modul în care apreciază că trebuia reținută situația de fapt și de drept din contractul de asigurare, și nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală.

În fapt, prin cererea de recurs recurenta se referă la împrejurări care privesc contractul de asigurare și nu la considerentele hotărârii instanței de fond, motivele expuse neputând fi circumscrise unui motiv de casare.

Astfel, aspectele invocate de recurentă sunt considerații generale cu privire la contractul de asigurare- polița de asigurare "Tezaur/Asigurare la termen de supraviețuire și deces nr. V/G13/318 408", recurenta neinvocând critici de nelegalitate raportat la hotărârea instanței de fond, deși cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurenta-reclamantă se limitează la aceste susțineri, fără să combată pentru nelegalitate raționamentul instanței și să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3874 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.