ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 136/2021

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda și modalitatea de modificare a acesteia, cuprinse în art. 3.9., 3.10 și 3.11 din contractul de credit nr. x din 13 martie 2008 și constatarea caracterului abuziv și eliminarea clauzei contractuale privind comisionul de acordare cuprins în art. 3.2., 3.3, 3.8 din contractul de credit nr. x din 13 martie 2008, în cuantum de 1,5% din valoarea totală a facilității și a comisionului de administrare în cuantum de 0,33% calculate la soldul lunar al creditului, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei încasate cu acest titlu; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 4792/2018 din 4 mai 2018, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat, în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1597 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții A. și B. și i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.985,60 RON, reprezentând onorariu avocat, în favoarea pârâtei C. S.A.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 207 din 22 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți și i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.033,41 RON, în favoarea pârâtei C. S.A.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs A. și B., solicitând casarea hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-reclamanți susțin că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și alin. (3) și ale art. 6 din Legea nr. 193/2000 întrucât s-a reținut în mod greșit că a existat o negociere cu privire la clauzele contractuale contestate și că banca ar fi făcut dovada acestei negocieri. Autorii căii de atac menționează că intimata-pârâtă a făcut o ofertă cu privire la dobândă, dar cuantumul propus al dobânzii împreună cu comisionul de acordare și cu cel de administrare ar fi depășit cuantumul unei dobânzi rezonabile.

Aceleași părți apreciază că transmiterea unei oferte personalizate de către bancă nu echivalează cu negocierea clauzelor contractuale, iar cuantumul comisionului de risc nu este determinat sau determinabil, acesta fiind perceput în mod abuziv. Se mai arată că nici comisionul de administrare nu este raportat la elemente precise, acesta fiind de fapt o dobândă mascată.

Recurenții-reclamanți arată că au solicitat intimatei-pârâte explicații cu privire la actul adițional prin care a fost modificată dobânda și au cerut eliminarea comisionului de administrare din contract, dar că nu au primit răspuns la niciuna din aceste solicitări. În opinia recurenților, aceasta dovedește dezechilibrul existent între prestațiile părților contractante, precum și caracterul abuziv al clauzelor în temeiul cărora recurenții sunt obligați să suporte costurile creditului, sub formă de comisioane și sub forma unei polițe de asigurare pe care au fost obligați să o încheie pentru imobilul achiziționat cu împrumutul primit de la bancă.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat este nul.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a susținut nulitatea recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurenți se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părților poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate rezultă că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o reluare a argumentelor prezentate în fața instanței de apel și care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Aspectele legate de oferta înaintată de intimata-pârâtă recurenților-reclamanți la momentul încheierii contractului, de dovada negocierii contractului de credit, de conținutul actului adițional și de corespondența dintre părți sunt aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod și, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 207 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 207 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2021.