ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3416/2018

HOTĂRÂRE
19.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3416/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6192/25.05.2017, Judecătoria Constanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., constatând nulitatea absolută, ca urmare a constatării caracterului abuziv, a clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. x din 11.09.2008 la art. 3.12, privind comisionul de procesare și la art. 3.14, privind comisionul de administrare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel C. S.A

Prin decizia civilă nr. 127 din 19 ianuarie 2018 pronunțată de TribunalulComercial CLUJ Constanța, secția a II-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta C. S.A., cu sediul în București, și de apelanții A. și B., cu domiciliul procesual ales în Constanța, împotriva sentinței civile nr. 6192/2017 pronunțată de Judecătoria Constanța. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv a comisionului de procesare și a comisionului de administrare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanții A. și B.. Au fost obligă pe intimații A. și B. către apelanta C. S.A. la plata sumei de 1524 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții B. și A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Constanța aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Constanța.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 127 din 19 ianuarie 2018 pronunțată de TribunalulComercial CLUJ Constanța, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Constanța TÂRGU MUREȘ TÂRGU MUREȘ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1023/2018
Ședința publică din data de 21 martie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 07.11.2015, sub nr. x/2015, reclama
ÎCCJ 2018-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1893/2018
caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. X pct. 5 din condițiile generale ale contractului de credit nr. x/03.07.2008 privitoare la stabilirea competenței teritoriale de soluționare a litigiilor iz
ÎCCJ 2018-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3020/2018
Ședința publică din data de 20 iunie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2078/27.02.2017, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția Civilă, a fost admisă în part
ÎCCJ 2018-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3553/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat - în contradictoriu cu
ÎCCJ 2018-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2684/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2440 din 23 februarie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a respins ca neîntemeiată cererea de c
Sursă