Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
18 noiembrie 2021

Decizia nr. 2501/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 septembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenții A. și B. au solicitat strămutarea dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Covasna. Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Se constată că prin cererea dedusă judecății se solicită strămutarea unui dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Brașov.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Brașov, în favoarea căreia va dispune declinarea competenței.

DECIDE Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Covasna, secția I civilă, formulată de petenții A. și B., în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.