ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2511/2021

HOTĂRÂRE
18.11.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2511/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cererii de strămutare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 1 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenții A. și B. au solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Sibiu, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia.

Se constată că prin cererea dedusă judecății se solicită strămutarea unui dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Alba Iulia, în favoarea căreia va dispune declinarea competenței.

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Sibiu, secția I civilă, formulată de petenții A. și B., în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2501/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 septembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenții A. și B. au solicitat
ÎCCJ 2021-04-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2021
Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 Constatând că se solicită strămutarea dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Alba, secția I civilă, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., în consi
ÎCCJ 2021-10-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2306/2021
Ședința publică din data de 28 octombrie 2021 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 iulie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă petenta A. S.R.L. a solicitat strămu
ÎCCJ 2022-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1952/2022
Ședința publică din data de 19 octombrie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 06.10.2022, petentul A. a solicitat strămutarea d
ÎCCJ 2021-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2021
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021 Asupra cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 31 august 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenții A. și B. au solicitat stră
Sursă