Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
21 septembrie 2021

Decizia nr. 1689/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 05 iulie 2021, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ.: "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (…)", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție (...)." În speță, în motivarea cererii de strămutare, în esență, petentul a arătat că există suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorilor Tribunalului Satu Mare.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în susținerea cererii, petentul a dezvoltat motive de bănuială legitimă și nu de siguranță publică, astfel cum acestea sunt definite de art. 140 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora asemenea motive reprezintă împrejurări excepționale care presupun că judecata procesului la instanța competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice în circumscripția căreia se desfășoară judecata. Prin urmare, în speță competența de soluționare a cererii de strămutare se stabilește în raport de dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ. Or, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Oradea.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 142 alin. (1) C. proc. civ., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Oradea, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

DECIDE Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, în favoarea Curții de Apel Oradea. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.